PROBLEME ACTUALE ale tranzitiei

Obiectivul principal al aderarii la Uniunea Europeana este cresterea reala a veniturilor. Totusi, procesul de "catching-up" este mai dificil decat si-au inchipuit multi si Romania se confrunta acum cu multe presiuni observate anterior in noile tari membre, care au aderat la Uniunea europeana in 2004. Factorii de decizie au fost tentati sa considere dezechilibrele macroeconomice crescande ca fiind , mai degraba, parte fireasca a procesului de convergenta, decat rezultatul unui management economic slab. Cu toate acestea, experienta noilor tari membre arata ca, in timp ce procesul de tranzitie poate aduce probleme specifice, principiile ce stau la baza unui management economic stabil nu pot fi ignorate. Aceasta lucrare analizeaza cele mai comune zece  mituri  cu privire la procesul de convergenta care au  dat culoare  gandirii economice si politice in Romania.

In ultima decada, statele candidate au facut progrese considerabile in procesul de tranzitie catre o economie de piata competitiva. Totusi, chiar si in noile state membre (NSM) venitul real ramane mult sub cel din primele 15 tari membre ale Uniunii Europene. Rata de convergenta a fost afectata de multi factori specifici fiecarei tari, dar in majoritatea tarilor, un factor comun al tranzitiei a fost explozia consumului finantat prin cresterea rapida a creditului, cresterea masiva a investitiilor, aprecierea reala puternica cauzata de intrarile de capital si adancirea deficitului de cont curent. Multi factori de decizie din tarile central si est Europene au considerat ca aceste presiuni sunt mai degraba urmarea consolidarii procesului de tranzitie si apropierii de Uniunea Europeana decat cresterea dezechilibrelor nesustenabile intre nivelul investitiilor si al economisirii nationale. Pe de alta parte, experienta tarilor in tranzitie nu pare a fi diferita de a altor economii emergente, caracterizate de salturi ale cresterii economice. Modelul este asemenator cu cel din Brazilia, care a cunoscut o expansiune rapida dupa aplicarea  Real Plan  si a precedeat criza financiara din 1998, sau cu cel din Mexic, unde boom-ul consumului si investitiilor au condus la criza monedei mexicane in 1994. Experienta tarilor care au aderat anterior (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania) atrage atentia asupra posibilitatii supraaprecierii impactului aderarii. Procesul de "catching-up" a luat mult timp, iar cresterea economica s-a bazat pe politici macroeconomice stabile.

Initial, Romania si Bulgaria s-au aflat in urma statelor care au aderat de curand, dar acum se confrunta cu multe tendinte asemanatoare, cum ar fi consum si investitii puternice si adancirea dezechilibrelor externe. Cateva elemente au fost cruciale in aceste evolutii, ca de exemplu: apropierea momentului aderarii, privatizarea si reformele structurale, dezvoltarea unor piete functionale precum si stabilizarea macroeconomica. O viziune comuna este accea ca adancirea deficitelor macroeconomice reflecta impactul acestor schimbari structurale. Dezechilibrele macroeconomice "nu trebuie sa ne sperie", iar fluxul de capital si investitiile justifica cresterea cheltuielilor, cresterea economica rapida aducand cresterea anticipata a veniturilor. O abordare mai prudenta considera ca aceste dezechilibre sunt expresia faptului ca procesul de tranzitie nu a fost intotdeauna bine administrat, ca procesul de "catching-up" nu poate fi realizat prin efortul izolat, la un moment dat, de crestere economica si ca esecul in solutionarea corespunzatoare a expansiunii deficitului de cont curent va creste riscurile potentiale aparute in aceste economii. O comparatie intre Romania si noile state membre reliefeaza perspectivele tarii in procesul de convergenta precum si aspecte ale managementului procesului de tranzitie catre statutul de tara membra.

• Primul mit: aderarea la UE va conduce la imbunatatirea rapida a veniturilor?

Una din lectiile desprinse din procesele de aderare anterioare este ca procesul de "catching-up" necesita mult timp si continua mult timp dupa aderare. Procesul de tranzitie nu previne riscul unor evolutii frante, de genul "stop-and-go". Convergenta reala se obtine prin politici macroeconomice sustinute.

Procesul de tranzitie al celor 10 noi state membre ale Uniunii Europene a fost prea scurt pentru a putea evalua viteza procesului de "catching-up", luand in considerare si toate evolutiile influentate in mod semnificativ de evolutiile macroeconomice pe termen scurt. Tarile care au aderat mai demult (Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia) nu sunt direct comparabile, deoarece conditiile de plecare si structura economiei erau diferite de cele din estul si centrul Europei. Totusi, in aceste patru tari, nivelul veniturilor la momentul aderarii era cu mult sub media veniturilor in UE, iar procesul de "catching-up" s-a dovedit a fi semnificativ in timp (Grafic 1). In cazul acestor tari, procesul de convergenta a durat multi ani, astfel incat, Portugalia, cea mai performanta tara din grup, a reausit sa creasca PIB pe locuitor cu 17 procente comparativ cu media UE in abia 10 ani de la aderare. In cazul Greciei, veniturile raportate la media UE au scazut in prima faza, sugerand faptul ca performanta macroeconomica in ansamblu este un factor determinant pentru cresterea reala a veniturilor. In Irlanda, cresterea accelerata a veniturilor a aparut mai tarziu, multi ani dupa aderare.

Experienta acestor tari sugereaza ca Romania, care are un nivel al veniturilor reale mult mai redus, va avea de parcurs mai degraba un "maraton" decat un "sprint" scurt in procesul de convergenta catre standardele de viata UE. Reducerea decalajelor intre venituri reprezinta, de buna-seama, cel mai important obiectiv al autoritatilor dar si un element pentru cresterea participarii populatiei la procesele de reforma, adeseori dure. Totusi, cresterea sperantelor cu privire la salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor poate fi daunatoare in sine, prin faptul ca incurajeaza populatia sa cheltuiasca peste posibilitati, conducand astfel la cresterea in continuare a gradului de indatorare a consumatorilor si la expansiunea nesustenabila a consumului.

Justificarea cresterilor extraordinare a salariilor in sectorul public in 2004-2005 prin prisma procesului de "catching-up" trebuie privita cu prudenta. Asteptarile nerealiste cu privire la cresterea rapida a veniturilor ca urmare a aderarii va alimenta presiunea din partea cererii si va creste riscul unor evolutii de tipul "stop-and-go".

• Al 2-lea mit: UE reprezinta un reper corespunzator pentru politicile economice si structurale ale Romaniei, iar aderarea in sine conduce la cresterea rapida a veniturilor

Experienta noilor state membre este mixta, si oarecum mai slaba decat a multor alte economii emergente. Aderarea poate influenta evolutia tarii intr-o oarecare masura dar performanta depinde de taria reformelor si de politicile macroeconomice in general.

Aderarea la UE este importanta in promovarea reformelor dar nu trebuie privita ca pe un panaceu. In ultima decada, noile state membre au facut progrese considerabile in dezvoltarea unor economii de piata competitive si stabilizarea macroeconomica. Cu toate acestea, in ciuda dificultatii masurilor structurale, procesul de "catching-up" al standardelor de viata a fost lent, cu diferente semnificative de la o tara la alta.

Economia romaneasca, ca structura, este comparabila cu noile tari membre mai mari, cum ar fi Polonia, Cehia si Ungaria. Este interesant faptul ca, desi aceste noi state membre au facut progrese insemnate raporte la zona Euro, puterea de cumparare in raport cu PIB-ul la nivel mondial a fost static sau chiar in descrestere (Grafic 2). Explicatia consta intr-o mai slaba performanta a zonei euro si o crestere mult mai rapida a altor economii emergente. Procesul de tranzitie in cazul tarilor aflate in cursa pentru aderare a fost raportat in mod natural, la zona Euro. Totusi, Romania isi poate compara performantele si cu alte economii emergente mai dinamice, atat timp cat, in ultima instanta, cresterea reala a veniturilor va depinde de succesul in crearea unei piete competitive si in implemetarea reformelor structurale. Multe domenii importante, cum ar fi reforma pietei fortei de munca si politicile macroeconomice nu sunt subiecte ale aquis-ului EU, insa Romania trebuie sa fie constienta ca va fi membra a unui bloc economic a carui evolutie a fost incetinita tocmai de progrese lente in domeniul principalelor reforme structurale. In timp ce procesul de aderare a constituit un impuls puternic pentru Romania, in viitor, ritmul procesului de convergenta va depinde de vigoarea cu care reformele structurale vor fi implementate si de performanta sa macroeconomica dupa aderare. Intr-adevar, procesul de revigorare a veniturilor reale a demarat abia la inceputul anilor 2000, pe fondul implementarii unor politici macroeconomice mai stabile.

• Al 3-lea mit: Expansiunea consumului in tarile aflate in tranzitie este rezultatul unor decizii "optime" ale populatiei bazate pe cresterea viitoare a veniturilor

Date privind convergenta reala a veniturilor arata ca aceste explozii pot fi, partial, rezultatul unor ipoteze prea optimiste cu privire la impactul aderarii la UE. Expansiunea consumului in Romania, un candidat care a luat startul mai tarziu, este mai acuta decat in multe alte noi state membre.

Experianta multor piete emergente arata ca un ritm inalt al cresterii economice conduce la anticipatii cu privire la venituri mai mari si la expansiunea consumului privat (economisire privata mai scazuta). O asemenea expansiune a consumului este de asteptat sa fie mai accentuata in conditiile in care nu exista constrangeri in sfera creditarii, iar liberalizarea contului de capital sporeste gradul de lichiditate. In general, deficitele de cont curent ca rezultat al cresterii consumului sunt mai putin sustenabile decat cele rezultate din cresterea investitiilor, deoarece se presupune ca investitiile conduc la noi exporturi. Criticii abordarii mai prudente considera ca deciziile consumatorilor bazate pe "venitul permanent" sunt "optime" datorita perspectivelor cresterii veniturilor viitoare si ca declinul economisirii private este temporar, urmand ca economiile sa creasca odata cu imbunatatirea veniturilor.

Nu este surprinzator faptul ca experienta multor tari care au inregistrat rate inalte ale cresterii economice si ale consumului, cum ar fi Chile in 1979-81, nu sustine aceasta abordare optimista. In cazul Chile, asteptarile mult prea optimiste cu privire la cresterea economica si veniturile viitoare, combinate cu relaxarea constrangerilor asupra lichiditatilor provenite din liberalizarea contului de capital, au condus la crize, in ciuda unei pozitii fiscale solide.

Experienta noilor state membre a fost mixta in timp si este greu de tras o concluzie, deoarece explozia consumului a condus in unele tari la reducerea gradului de economisire, iar in alte tari la cresterea economisirii (Grafic 3). In Ungaria, cresterea economica puternica de la mijlocul anilor '90 a fost insotita de cresterea economiilor populatiei si de consolidarea contului curent. Ulterior, in perioada 2001-2005, gradul de economisire s-a deteriorat, facand ca cererea sa devina mai greu de administrat. De asemenea, Polonia s-a confruntat cu imbunatatirea gradului de economisire in perioada de crestere de la mijlocul anilor '90, dar cu o si mai accentuata deteriorare a contului curent in perioada 1997-1999, pe fondul cresterii investitiilor. In anul 2000 se observa o scadere a economisirii si a investitiilor, dupa care se inregistreaza o imbunatatire. In Cehia, diminuarea gradului de economisire are loc la mijlocul anilor '90, in perioada boom-ului, urmata de revigorare si, recent, in 2003-2004, de derapaje. In comparatie cu celelalte tari, putem spune ca in Romania cele 4 procente de reducere a nivelului economiilor reprezinta un declin accentuat. Explozia consumului are loc intr-o perioada de inceput a revigorarii economice, inainte ca impactul cresterii investitiilor sa se fi manifestat. Hilbers si ceilalti (2005) au comparat atat tarile aflate in criza cat si cele care nu se afla in criza dar care se confrunta cu expansiunea consumului finantat de cresterea rapida a creditului (Grafic 4). Analiza arata ca tarile care nu au reusit sa modereze cresterea consumului inainte ca nivelul creditului sa atinga un maxim au fost mult mai probabil in situatia de a infrunta o criza, sugerand astfel necesitatea unui rol pro-activ mai pronuntat in conducerea politicilor care vizeaza cererea.

• Al 4-lea mit: Expansiunea creditului in tarile aflate in tranzitie reflecta nivelul scazut al intermedierii financiare si se va corecta de la sine

Realitatea suprinsa in noile state membre arata ca expansiunea creditului este legata de nivelul de intermediere financiara, dar studii recente au formulat intrebarea "cat de repede este prea repede?" Experienta altor tari arata ca perceptia asupra stabilitatii politicilor economice joaca un rol important in incheierea blanda sau abrupta a expansiunii, indiferent de gradul de intermediere financiara.

Cresterea puternica a creditului in Europa centrala si de est a fost partial finantata de cresterea rapida a creditului bancar catre sectorul privat. In ultimii ani, ratele de crestere a creditului catre sectorul privat (atat companii cat si populatie) s-au situat frecvent in intervalul 30-50 procente pe an. Sporirea increderii populatiei a venit intr-un moment in care privatizarea bancilor, competitia dintre banci pentru castigarea pietei inainte de aderare, precum si scaderea oportunitatilor de plasamente atractive in alte zone au determinat cresterea apetitului bancilor de a imprumuta in aceasta zona. Gradele de intermediere financiara in tarile central si est Europene erau considerabil diferite in faza initiala, astfel incat, in anul 2000 Slovacia inregistra un nivel al creditului catre sectorul privat de 50 procente din PIB, in timp ce Albania avea sub 5 procente. Graficul 5 arata ca cele mai rapide rate de crestere a creditului real incepand cu anul 2000 sunt asociate cu cele mai modeste niveluri ale intermedierii financiare, venind astfel in spijinul ipotezei ce acrediteaza procesul de "catching-up". Nivelul intermedierii financiare a fost strans asociat cu nivelul investitiilor directe. Tarile cu cel mai inalt nivel de intermediere financiara, precum Cehia si Slovacia au avut si cele mai ridicate niveluri ale investitiilor. De aceea, de multe ori s-a considerat ca expansiunea creditului reprezinta o parte fireasca a convergentei reale, promovand cresterea economica, diminuarea expansiunii facandu-se de la sine, pe masura ce se atinge "nivelul de echilibru al raportului dintre credit si PIB"[2] .

In mod evident, succesul procesului de convergenta reala depinde nu numai de marimea si eficienta intermedierii financiare ci si de potentialul macroeconomic si de riscurile prudentiale. La sfarsitul anilor '90, in Romania si in Bulgaria s-a manifestat un declin al creditului catre sectorul privat, care a reflectat restructurarea sectorului bancar, cu scaderea creditului catre sectorul privat la 15 procente din PIB in Bulgaria si la 7 procente in Romania. In ultimii 2-3 ani, expansiunea creditului in ambele tari a ridicat intrebarea "cat de repede este prea repede?".

Duenwald, Gueorguiev si Schaechter (2005) au argumentat ca expansiunea creditului in aceste doua tari a contribuit in mod insemnat la adancirea dezechilibrelor macroeconomice si la cresterea vulnerabilitatilor externe. Hilbers si ceilalti (2005) arata ca, in ciuda nivelului initial al intermedierii financiare sau al ratelor de crestere a PIB, aproximativ trei patrimi din cresterea creditului a fost asociata cu o criza bancara si sapte optimi cu o criza valutara.

Experienta noilor state membre nu arata ca expansiunea creditului se va diminua in mod automat. Explozia creditului in tarile membre a durat in medie 6 ani, ceea ce sugereaza ca Romania se poate confrunta cu presiuni chiar si dupa aderarea la UE. In timp ce in Polonia si Cehia raportul credit/PIB s-a diminuat usor in perioada 2002-2004, in Ungaria si in tarile baltice se inregistreaza in continuare cresteri medii anuale semnificative. Interesant este ca

Hilbers si ceilalti (2005) arata ca expansiunea creditului este inca in derulare in tarile care au aderat la UE in faze anterioare, ceea ce sugereaza ca aceasta expansiune poate fi sustinuta in timp numai daca este acompaniata de politici corecte (Tabel 1). Chiar si in tarile in criza, expansiunea a fost sustinuta timp de multi ani, pana cand criza s-a declansat pe fondul schimbarii perceptiei pietei cu privire la sustenabilitatea politicilor economice. Acest lucru arata ca nivelul asteptarilor joaca un rol important si ca implemetarea politicilor macroeconomice si financiare prudente este cruciala pentru mentinerea stabilitatii macroeconomice a Romaniei pe tot parcursul procesului de tranzitie, care pare a fi unul de lunga durata. Adesea, in situatia unei cresterei rapide a creditului este dificil sa separam riscurile macroeconomice de cele prudentiale, deseori deteriorarea indicatorilor de prudentialitate fiind ulterioara deteriorarii indicatorilor de criza. De aceea, o politica macroeconomica prudenta este importanta pentru a limita posibilitatea deteriorarii calitatii creditului.

• Al cincilea mit: Deficitele de cont curent sunt o parte fireasca a tranzitiei

Toate NSM s-au confruntat cu deficite de cont curent. Totusi, existenta unor politici financiare disciplinate este critica pentru a preveni ramanerea economiilor mult in urma investitiilor. Este posibil ca in timp, pe masura ce pietele de capital se dezvolta, finantarea deficitelor sa devina mult mai volatila.

Toate tarile noi membre au afisat deficite de cont curent considerabile, ceea ce a condus la ideea ca adancirea deficitelor este o situatie fireasca a procesului de tranzitie. Se considera ca pentru a atinge convergenta printr-o rata inalta a investitiilor, in conditiile in care economiile interne private sunt scazute, iar sistemele financiare slabe (Schadler si ceilalti (2006)) este necesara atragerea economiilor din strainatate. Finantarea deficitelor de cont curent in noile state membre s-a facut in mare parte prin ISD, investitiile de portofoliu fiind limitate de pietele de capital ilichide si ineficiente. Aceasta abordare "blanda" cu privire la cresterea deficitelor de cont curent se bazeaza pe o viziune economica implicita care sugereaza ca finantarea unor asemenea deficite este sustenabila pe termen lung, data fiind cresterea economica anticipata puternica. O asemenea viziune se bazeaza in principal pe ipoteza ca, existenta unei politici financiare disciplinate nu va permite in timp ratei interne de economisire sa se abata de la rata investitiilor. Mai mult, ipoteza conform careia ISD vor continua sa finanteze deficitele intr-o maniera care nu creaza datorii devine chestionabila, in timp. Procesul de privatizare a incetinit in multe noi state membre, iar dezvoltarea pietelor financiare va stimula emergenta unor surse mai volatile de finantare, cum ar fi investitiile de portofoliu.

Graficul 6 compara evolutia deficitelor de cont curent si a fluxurilor de investitii direct din Romania cu cele din Ungaria, Poloniasi Cehia. Experienta Romaniei in ceea ce priveste convergenta deficitului de cont curent cu investitiile directe este similara cu cea din Polonia si Cehia la inceputul anilor 2000. Ambele tari au suferit o puternica deterioarare a investitiilor directe inainte de aderare, deoarece investitorii se stabilisera deja pe aceste piete. Este de mentionat faptul ca scaderea investitiilor directe in Ungaria si Cehia nu a fost asociata cu imbunatatirea contului curent. Dimpotriva, se constata o trecere catre influxurile de capital cu volatilitate mai mare, ceea ce sugereaza ca adancirea dezechilibrelor poate conduce la presiuni asupra politicilor de management al cererii, indiferent de sursa initiala de finantare.

• Al 6-lea mit: Deficitele de cont curent care reflecta investitii mai mari nu sunt riscante

Experienta noilor state membre arata ca deficitele de cont curent urmare a investitiilor sunt mai sustenabile decat cele care au la baza consumul, dar depind in mare masura de destinatia investiilor.

Tarile in tranzitie care inregistreaza deficite de cont curent mari ca urmare a unor rate ale investitiilor superioare ratelor consumului sunt considerate mai putin periculoase (Zanghieri (2004)). Investitiile masive trebuie sa conduca la imbunatatirea capacitatii de productie a tarii si cresterea exportului potential. Experienta celor zece noi state membre difera considerabil, sugerand ca anumite tipuri de investitii sunt mai sustenabile decat altele. Ratele investitiilor din Cehia nu s-au translatat in aceleasi rate de crestere, ca in Polonia, ceea ce arata ca investitiile mari nu conduc automat la cresterea capacitatilor. De exemplu, investitiile in sectorul imobiliar finantate din strainatate pot, de fap, creste riscul unor  bubbles  speculative. Mai mult, ISD care au ca scop exploatarea pietei interne au implicatii asupra contului curent diferite in comparatie cu ISD care vizeaza exportul si pietele regionale. ISD pot chiar creste presiunea asupra balantei de plati ca urmare a cresterii imprumuturilor straine directe, deoarece multe companii straine, prin intermediul sediului central, au acces usor la bancile din strainatate.

Cresc asteptarile ca Romania si Bulgaria sa atraga noi investitii prin prisma perspectivelor de aderare iminenta la UE. Totusi, cele doua tari au avut trenduri diferite in compozitia cresterii cererii interne. In Romania, cresterea initiala din 2003 a fost provocata, in mare parte, de cheltuieli in sfera consumului, cu o crestere modesta a investitiilor interne de la numai 21.8 procente din PIB in 2003 la 22.3 procente in 2004 si 22.9 procente in 2005. In Bulgaria, cererea interna a avut la baza investitiile, cu o rata de crestere a investitiilor aproape dubla decat cea a consumului. Un indicator aproximativ al nivelului activitatii de investitii este ponderea masinilor (cu exceptia autovehiculelor) in importuri. Acest indicator a crescut semnificativ in Ungaria in a doua parte a anilor '90, de la 24 procente in 1996 la 45 procente in 2004 (Tabel 2). De asemenea, Cehia a inregistrat o crestere sustinuta a ponderii masinilor in total importuri, in timp ce Polonia evidentiaza modificari modeste. Ponderea masinilor in importurile romanesti a crescut la sfarsitul anilor '90, dar a scazut dupa anul 2000. In comparatie cu Romania, in Bulgaria se observa o cresterea puternica a importurilor de masini, chiar daca baza de plecare este mai scazuta. In cazul Romaniei, trendul este corespunzator trendului investitiilor, cresterea accentuata recenta fiind in mare parte propulsata de privatizari, sectorul bancar, sectorul imobiliar si comert. Investitiile  greenfield  abia acum incep sa apara.

• Al 7-lea mit : Intrarile masive de capital reflecta o productivitate marginala ridicata si nu reprezinta motive de ingrijorare 

Experienta noilor state membre arata ca atingerea unui nivel scazut al inflatiei inca de la inceput este esentiala pentru a evita volatilitatea capitalurilor.

Romania si Bulgaria se confrunta cu intrari masive de capital ca urmare a liberalizarii conturilor de capital. Aceste fluxuri sunt considerate a fi intrinsece procesului de convergenta. Totusi, noile state membre au raspuns in mod diferit intrarilor de capital. Bancile centrale s-au confruntat cu  Dilema Tosovsky , definita de Lipschitz si ceilalti (2002), dupa numele fostului guvernator al Bancii Nationale a Cehiei. Daca autoritatea monetara stabileste un nivel prea ridicat al ratei dobanzii, astfel incat sa reflecte productivitatea marginala ridicata a capitalului, capitalul strain va intra masiv in tara, exercitand presiune asupra cursului de schimb. Pe de alta parte, daca autoritatea monetara incearca sa tempereze aceste intrari de capital prin stabilirea unei rate a dobanzii sub nivelul productivitatii capitalului, vor impinge economisirea la un nivel inferior investitiilor, alimentand inflatia si adancind deficitul de cont curent. Lipschitz si ceilalti (2002) surprind nivelul potential al intrarilor de capital necesare egalizarii productivitatii marginale a capitalului, in conditiile in care nu exista nicio prima de risc si niciun alt obstacol in calea capitalului. In cazul Romaniei, care se confrunta cu o insuficienta a capitalului, productivitatea marginala a capitalului a fost estimata la un nivel de 14 ori mai mare decat in Germania, cu un flux potential de capital de peste 600 procente din PIB. Desi aceste calcule sunt destul de simpliste, ele au rolul de a sublinia dimensiunea potentiala a problemelor cu care se poate confrunta Banca Nationala a Romaniei, in comparatie cu tari aflate intr-o faza similara.

Principala concluzie formulata de catre economisti in termeni de politica economica este aceea ca deschiderea pietelor de capital reduce independenta actiunilor politicii monetare, impunand mai mult sprijin din partea politicii fiscale, in calitate de principal instrument de stabilizare. In total contrast, Arvai (2005) descopera ca cele mai multe noi state membre au folosit politica monetara si valutara ca principale instrumente de contracarare a intrarilor excesive de capital, masurile de politica fiscala fiind rareori adoptate. In perioada 1995-2003, ISD au reprezentat principala componenta a fluxurilor de capital catre noile state membre (134 bln USD, cu exceptia Cipru si Malta), investitiile de portofoliu sensibile la rata dobanzii s-au situat la un nivel relativ scazut (28 bln USD), iar alte investitii (credite comerciale si financiare) au fost in jur de 41 mld. USD. Arvai arata ca ritmul de dezinflatie a fost principalul determinant al investitiilor de portofoliu, deoarece majoritatea autoritatilor monetare au decis sa pastreze ratele dobanzilor la un nivel real pozitiv in lupta cu inflatia si pentru incurajarea economisirii. Cehia a reusit sa atinga un nivel scazut al inflatiei pana in 1999 si sa elimine practic diferentialul de rata a dobanzii cu zona Euro. Ungaria si Polonia, cu un proces lent de dezinflatie si cu deficit bugetar ridicat, sunt cele mai vulnerabile la modificari bruste ale fluxurilor de capital sub forma investitiilor de portofoliu, in timp ce ratele nominale ale dobanzilor au inceput abia recent sa se apropie de nivelele din zona Euro.

• Al 8-lea mit: Aprecierea reala a cursului valutar reflecta fundamente economice si nu submineaza competitivitatea economiei.

Experienta noilor state membre arata ca rata reala de schimb poate depasi cu mult nivelul normal, iar presiunile ce decurg de aici pot dura multi ani.

In Romania, se pare ca presiunile aprecierii reale s-au temperat, dupa o apreciere reala rapida a leului, ce a urmat liberalizarii contului de capital in aprilie 2005. In acest moment, factorii de decizie isi pun urmatoarele intrebari:

- Acest proces s-a terminat ? Contul de capital este in mare parte liberalizat si o mare parte din subevaluarea cursului de schimb s-a erodat dj ?

- Este posibil sa continue presiunile aprecierii timp de cativa ani, rezultand astfel o potentiala ajustare costisitoare?

Dintre predecesorii Romaniei, Cehia si Polonia s-au confruntat cu apreciere reala puternica, ce s-a temperat la inceputul anilor 2000, iar in Ungaria aprecierea a continuat si in 2004 (Grafic 8). Unele studii arata ca aprecierea reala puternica din aceste tari in anii '90 nu poate fi in totalitate explicata prin cresterea productivitatii in sectorul de bunuri tranzactionabile (tradables, efectul Balassa-Samuelson). Principala cauza a aprecierii reale o reprezinta investitiile straine directe, deoarece pot genera castiguri nete la export, conducand astfel la o apreciere reala. Bulir si Smidkova (2005) arata ca indicatorii economici de baza justifica aproape 60 de procente din aprecierea reala in Cehia, Polonia si Ungaria. Ei atribuie restul de 40 de procente asteptarilor prea optimiste cu privire la viteza de convergenta reala, impactului temporar al intrarilor de capital din privatizare si efectul psihologic al procesului de extindere a EU.

Intrarile de capital masive in aceste trei tari au contribuit la trecerea catre regimuri de curs de schimb mai flexibile. Dupa 1999, Cehia a primit investitii straine directe crescande, care au fost in mare parte sterilizate. Polonia si Ungaria au atras, pe langa sumele considerabile din ISD, si un insemnat capital sensibil la rata dobanzii. Ambele tari au preferat sa permita apreciere substantiala decat sa intervina masiv. In acelasi timp, in aceste tari politica ratelor dobanzilor a devenit mai activa. Cehia a atins un nivel scazut al inflatiei relativ repede, in timp ce in Polonia si Ungaria procesul de dezinflatie a fost mai lent si a permis intrari continue de capital in investitii de portofoliu. In Polonia, un nivel al inflatiei cu adevarat scazut a fost atins abia in 2002, iar in Ungaria in 2005, in timp ce politica monetara restrictiva a fost insotita de intrari de capital sensibil la rata dobanzii. Evolutia procesului de apreciere reala a urmat practic aceste schimbari de politica economica (Grafic 8).

In Romania, presiunile aprecierii reale ca urmare a intrarilor de capital au inceput tarziu in comparatie cu predecesoarele sale. Se considera ca efectul Balassa-Samuelson a contribuit la apreciarea reala initiala si se asteapta ca acest efect sa continue, de vreme ce economia inca este supusa unor reforme structurale. Cu o concentrare a intrarilor de capital pe ISD si credite financiare si de comert, Romania seamana mai degraba cu Polonia in 1999, Ungaria in 2000 sau Cehia la mijlocul anilor '90, inainte de incheierea procesului de dezinflatie. Pe de alta parte, in Romania, influenta altor elemente care nu fac parte din  fundamentele economice  precum veniturile din privatizare, impulsul creat de procesul de aderare si ipotezele optimiste cu privire la convergenta reala, poate fi de scurta durata, date fiind startul tarziu si iminenta aderarii. In noile state membre s-a inregistrat o scadere insemnata a ISD chiar inainte de aderare, deoarece investitorii se stabilisera dj pe aceste piete. Se anticipeaza ca viitoarele investitii straine directe sa depinda mai mult de perceptia generala a investitorilor cu privire la consistenta economiei si stabilitatea politicilor macroeconomice. In Romania, deschiderea pietei de titluri de stat poate da un nou avant intrarilor de capital, dar aceasta piata are dimensiuni reduse, iar liberalizarea programata pentru ianuarie 2006 a fost deja amanata. De asemenea, piata investitiilor de portofoliu este subdezvoltata, iar o crestere in importanta a acestei piete nu se intrevede decat pe termen mediu. Din moment ce se asteapta o schimbare a compozitiei intrarilor de capital prin trecerea de la ISD la intrari de capital de portofoliu, importanta fluxurilor senzitive la rata dobanzii va creste, sugerand astfel ca accelerarea procesului de dezinflatie este un element cheie pentru ca Romania sa evite experientele Poloniei si Ungariei.

• Al 9-lea mit: Aderarea la EU va aduce modificari structurale rapide in economie si va creste productivitatea.

In general, experienta noilor state membre este pozitiva, desi se poate spune ca deseori cresterea economica a fost instabila, iar structurile economice s-au modificat greu.

Ce poate astepta Romania, in mod rezonabil, cu privire la convergenta catre structurile economice ale UE-15, pe baza experientei predecesoarelor sale? Pentru tarile din Europa Centrala si de Est, aderarea la UE este considerata a fi elementul cheie pentru cresterea productivitatii si realizarea modificarilor structurale. Literatura de specialitate care abordeaza probleme de crestere si perspective de convergenta este in principal optimista cu privire la avantajele integrarii economice in UE (Schadler si ceilalti, 2005). In primii zece ani care au urmat reformelor, cele 8 tari din Europa Centrala si de Est (CEEC-8) au inregistrat expansiune economica cu cresterea productivitatii si a salariilor reale cu 8 procente anual (Berns (2004)). Totusi, majoritatea modelelor sugereaza ca procesul de convergenta este unul de lunga durata. Estimari recente ale comisiei Europene aratau ca, luand ca ipoteza de lucru o crestere medie a noilor state membre cu 1.5 procente mai mare decat media UE, sunt necesari 25 de ani ca aceste tari sa atinga nivelul actual de venituri din UE. In plus, cresterea salariilor reale a inregistrat diferente atat intre regiuni cat si intre nivelele de calificare a fortei de munca. Astfel, in Ungaria, PIB per capita in cele mai prospere regiuni este de circa 2^1/2 ori mai mare dacat in cele mai sarace regiuni. ISD a condus la cresterea salariilor pentru forta de munca tanara si calificata. Muncitorii din industria prelucratoare cu calificare medie s-au bucurat de o crestere salariala mult mai redusa, in timp ce forta de munca slab calificata a realizat castiguri sub forma extinderii posibilitatilor de angajare si nu sub forma cresterii salariilor reale. (Geishecker, 2004).

In general, salariile mai scazute din Romania corespund unei productivitati mai scazute, ca urmare a decalajului din anii '90 fata de celelalte tari CEEC-8, in ceea ce priveste restructurarea, politicile de stabilizare si dezvoltarea infrastructurii fizice. Un motiv il reprezinta diferentele in compozitia sectoriala a outputului. In Romania, ponderea agriculturii, care are o productivitate scazuta, a fost de 12 procente din PIB in 2003, in comparatie cu aproximativ 4 procente in noile state membre. Angeloni si ceilalti (2005) arata ca integrarea europeana nu poate aduce transformari structurale rapide in economiile central si est- Europene daca procesul de integrare nu este insotit de reforme structurale mai profunde si mai bine tintite (Tabel 4). Ponderea fortei de munca pe principalele sectoare ale economiei s-a modificat foarte putin in perioada 1995-2003 si ramane substantial diferita de structura intalnita in economiile mai avansate (UE - 15 si SUA). Autorii arata ca lipsa convergentei structurale este elementul cheie pentru convergenta lenta a veniturilor reale.

Experienta noilor state membre arata ca impactul investitiilor directe straine masive asupra productivitatii, desi pozitive, poate sa nu aduca o transformare rapida, asa cum se anticipa. Multe dintre beneficiile aderarii au fost deja anticipate de catre investitori si de catre companiile internationale care au invadat deja semnificativ pietele interne. Geishecker (2004) arata ca firmele straine au fost rapide in a se stabili in Europa centrala si de est. Intr-adevar, penetrarea firmelor straine in industria romaneasca a fost de 33 procente pana in 2002, valori similare inregistrandu-se si in Cehia si Plonia cu un an inainte, totusi mult sub nivelul de 45 procente din Ungaria (Tabel 5). Pentru sectorul neprelucrator, estimarile lui Geishecker arata ca rolul dominant l-au avut investitiile straine directe pe orizontala in toata regiunea, cu cresteri ulterioare depinzand mai degraba de cresterea pietei interne decat de posibilitatea de export. Pana la momentul aderarii, toate sectoarele economice ale noi state membre au fost, in principiu, total deschise investitiilor straine, cu cele mai multe ISD orizontale mergand catre servicii, in special in sectorul bancar, comert, telecomunicatii si afaceri imobiliare.

Avantajele Romaniei cu privire la costul fortei de munca se vor pastra pentru o perioada scurta de timp. Experienta tarilor care au aderat mai demult arata ca ISD nu vor avea ca rezultat o convergenta semnificativa a salariilor din sectoarele cu forta de munca slab calificata. Majoritatea studiilor confirma faptul ca procesul de convergenta este un fenomen pe termen lung, care depinde covarsitor de eficienta cu care Romania foloseste cresterea rapida pentru stimularea reformelor si restructurarea economiei. Interesante sunt concluziile lui Halpern si Wyplosz (1997), care arata ca atat in tarile dezvoltate cat si in cele emergente, o scadere a ponderii agriculturii cu 10 procente fata de ponderea industriei poate conduce la cresterea salariilor in euro cu 1-2 procente. In Romania, folosirea eficienta a fondurilor structurale si de coeziune de la CE, prin cresterea investitiilor in infrastructura fizica si impulsionarea reformelor din agricultura, va fi un factor important pentru imbunatatirea standardelor de viata.

• Al 10 - lea mit : Deficitele bugetare mari sunt parte fireasca a tranzitiei si sunt necesare pentru a finanta investitiile.

In noile state membre se constata existenta unei relatii slabe intre deficitul bugetar si nivelul investitiilor. Politicile fiscale relaxate in noile state membre, in comparatie cu alte piete emergente, pot arata o anume viziune privind alegerea intre convergenta reala si nominala. In cazul Romaniei, principala problema cu care se confrunta o reprezinta nivelul scazut al veniturilor bugetare.

Conturile fiscale s-au deteriorat semnificativ in perioada ce a precedat aderarea la UE. Conditiile macroeconomice nu au fost corelate cu procesul de aderare, pe fondul unei alegeri teoretice implicite intre convergenta reala si nominala. Concret, a existat o viziune comuna conform careia deficitele trebuie  tolerate  deoarece ele sunt instrumente pentru finantarea investitiilor si asigurarea cresterii economice in timpul tranzitiei. De aceea, a fost o  coincidenta intre presiunile populiste din aceste tari pentru deficite mai mari si institutiile UE, care au favorizat un proces lent de acces in zona Euro  (Coricelli, 2005). Romania se confrunta cu o provocare suplimetara deoarece intra in cursa pentru convergenta reala, in conditiile unei baze scazute a veniturilor, in comparatie cu noile state membre (Grafic 9). Presiunile pentru mentinerea diminuarilor recente de impozite, combinate cu cererea pentru cheltuieli derivate din procesul de aderare la EU au facut si mai dificila folosirea politicii fiscale ca instrument de management macroeconomic.

O comparatie intre tarile in tranzitie care au inregistrat deficite mici, cum ar fi tarile baltice si Slovenia si alte tari in tranzitie, dar care au inregistrat deficite mai mari, cum ar fi Ungaria si Cehia, sugereaza ca deficitele mari nu pot fi atribuite procesului de convergenta catre UE, din moment ce toate aceste tari au fost subiectul aceluiasi proces de tranzitie. Nu exista o corelatie clara intre nivelul deficitului bugetar si investitiile publice, contrar justificarilor folosite adeseori de acele noi state membre care prezinta deficite bugetare mari (Grafic 10). Faptul ca aceste marimea acestor tari variaza, sugereaza ca atat factorii de natura politicilor economice cat si constrangerile mai puternice cu care se confrunta economiile mici si deschise conteaza.

O posibila explicatie este acceea ca nivelul scazut al raportului dintre datorie si PIB in noile state membre in comparatie cu UE - 15 a fost considerat o justificare pentru deficite mai mari. Totusi, datoria noilor state membre trebuie considerata ca si datoria tarilor emergente, si ca atare, supuse acelorasi volatilitati si riscuri. De exemplu, indicatorii datoriei in America Latina sunt de acceasi magnitudine. Noile state membre au inca piete financiare subdezvoltate, iar raportul dintre datorie si M2 este apropiat celor din UE - 15, iar in cazul Ungariei si Poloniei chiar mai mari. Se constata ca noile state membre, in perioada procesului de tranzitie, se confrunta cu o volatilitate mai ridicata a veniturilor ca raport din PIB, in timp ce cheltuielile sunt rigide, ceea ce sugereaza o mai mare vulnerabilatate la socuri in general. In Romania, indicatorii datoriei se mentin la un nivel scazut, dar evolutia viitoare depinde de directia politicilor economice ce vor fi adoptate.

In concluzie, exista sau nu  mituri  ? Atat presiunile aparute in economie cat si politicile adoptate reflecta procesul de tranzitie.

Indubitabil, perspectivele aderarii la UE au impulsionat reformele in statele din centrul si estul Europei aflate in procesul de aderare. Romania contempla acum o parte dintre beneficiile acestui proces, in special intrarile masive de investitii si cresterea economica rapida. Totusi, experienta tarilor care au aderat in etapele anterioare arata ca procesul de convergenta reala este lent si trebuie administrat cu grija. Chiar si in conditiile unei cresteri economice puternice, Romania va avea nevoie de multe decenii pentru a atinge nivelul de venituri din UE. Prin aceasta prisma, se poate considera ca optimismul actual este necorespunzator ? Se inseala factorii de decizie atunci cand considera ca dezechilibrele macroeconomice rezultate din procesul de tranzitie se vor corecta in timp de la sine? Am aratat ca exista un mix intre  mit si realitate  in multe dintre notiunile referitoare la tranzitie. Cu siguranta, multe din aceste presiuni sunt rezultatul direct al procesului de tranzitie. Totusi, aceste presiuni vor persista cativa ani, iar cresterea economica sustinuta va depinde de succesul cu care guvernantii vor reusi sa administreze tranzitia. Experientele anterioare arata ca politicile macroeconomice prudente sunt esentiale pentru asigurarea unei convergente reale si nominale fara dificultati si pentru minimizarea riscurilor inevitabile asociate acestui drum care, cu siguranta, se va dovedi a fi  lung mars  catre nivelul de venituri din Uniunea Europeana.