Politici antiinflationiste

Politici antiinflationiste.

In eforturile lor de combatere a fenomenului inflationist, statele contemporane recurg fie la instrumente traditionale, cum ar fi: cresterea sarcinilor fiscale, restrangerea cheltuielilor bugetare, aplicarea de restrictii in acordarea creditelor bancare, sporirea dobanzilor, restrangerea exporturilor la marfuri deficitare pe piata interna concomitent cu incurajarea importurilor, controlul asupra miscarilor speculative de capital, fie la masuri mai energice de factura mai recenta cum ar fi inghetarea preturilor si salariilor.

Pe de o parte insa, aplicarea masurilor din ultima grupa afecteaza planul vietii interne, iar pe de alta parte unele ramuri antiinflationiste traditionale afecteaza relatiile economice dintre state.

O alta caracteristica a politicilor antiinflationiste traditionale este aceea ca unele nu sunt aplicate cu entuziasm de guvern, fiind de multe ori nepopulare fiind lasate in sarcina guvernelor viitoare.

Dintre masurile monetare si de credit folosite de-a lungul anilor pt combaterea fenomenului inflationist mai semnificative sunt:

a) deflatia care consta in ansamblul de masuri economice, financiare, monetare si de credit care in concordanta cu inscriptiile teoriei cantitative a monedei urmareste temperarea sau blocarea cresterii preturilor prin scaderea masei monetare in circulatie. Dupa modul de realizare, deflatia poate fi: monetara, financiara si prin credit.

- deflatia monetara consta in scaderea masei monetare aflata in circulatie prin acumularea unei parti a mijloacelor de plata si a creantelor particulare si o convertire sau nu intr-un nou tip de mijloc de plata (intr-un raport extrem de defavorabil).

- deflatia financiara este aceea care se realizeaza prin rambursarea datoriei statului la banca centrala ca urmare a obtinerea unor excedente bugetare sau datorita comprimarii cheltuielilor bugetare fie prin cresterea impozitelor si sterilizarea lor ( utilizarea acestora numai pt rambursarea datorata statului la banca centrala).

- deflatia prin credit se realizeaza fie prin cresterea nivelului general al dobanzilor, fie prin plafonarea directa a volumului creditelor bancare, fie prin ambele masuri.

Pt contracararea cresterii preturilor se actioneaza in paralel fie asupra cererii globale fie asupra ofertei globale, fie asupra ambelor in acelasi timp.

Eficacitatea deflatiei este insa uneori scazuta deoarece reducerea preturilor este limitata de urmatorii factori:

rigiditatea costurilor de productie

caracterul incompresibil a unei parti a cheltuielilor publice

pericolul stagnarii sau chiar al regresului care ameninta orice economie moderna ale carei investitii raman stationare sau chiar descresc in conditiile in care progresul tehnic se accelereaza

reactia negativa a sindicatelor la comprimarea veniturilor din munca

b) stabilizarea monetara se concretizeaza in reforma practicata in conditiile circulatiei monedei fara valoare intrinseca (proprie) prin care se tinde la realizarea constantei puterii de cumparare a unitatii monetare nationale. Aceasta constanta se numeste stabilitate monetara si are un caracter relativ deoarece mecanismul vietii economice implica modificari permanente ale multiplilor factori care determina puterea de cumparare. De regula se recurge la stabilizarea monetara in cazurile cand se urmareste limitarea inflatiei si chiar lichidarea ei si se are in vedere revenirea la convertibilitate, masura considerata ca un indiciu al normalizarii situatiei economice si monetare.

Ea a fost practicata in mod frecvent in perioada interbelica cand numeroase tari au inceput sa puna capat dezorganizarii si lipsurilor provocate de primul razboi mondial si pt a stabili echilibrul dintre cantitatea de bunuri si servicii existente pe piata si masa monetara existenta in circulatie.

In acest scop s-a urmarit eliminarea factorilor de dezechilibru existenti in special a dezechilibrului bugetar si a deficitului balantei de plati externe. Adeseori stabilizarea monetara s-a realizat la nivelul puterii de cumparare atins in urma procesului inflationist prin care s-a recunoscut oficial pierderea de valoare a monedei nationale, iar alteori s-a realizat la nivelul puterii de cumparare avut inainte de declansarea procesului inflationist.

c) revalorizarea monetara care consta in majorarea valorii paritare a unitatii monetare. Aceasta masura conduce in mod implicit la intarirea cursului oficial al monedei respective in raport cu alte monede.

Printre efectele pozitive pe care le produce mai semnificative sunt:

- realizarea echilibrului extern fiind utilizata ca un procedeu terapeutic impotriva unui excedent de balanta care genereaza reactii negative ale partenerilor

- realizarea echilibrului intern in sensul ca elimina excedentul de balanta care constituie unul dintre canalele de import ale inflatiei

Inflatia importata = pretul produselor importate contine un anumit nivel al inflatiei din tara respectiva.

Inflatie taratoare (normala ) - intre 2 si 5% conduce la dezvoltarea economiei

Nu trebuie emis faptul ca genereaza si efecte negative cum ar fi:

- scumpirea monedei nationale in raport cu alte monede face ca marfurile tarii respective sa se scumpeasca si ele pt clientii straini, iar marfurile straine sa se ieftineasca pt cumparatorii autohtoni

- exportul este franat si importul incurajat, ceea ce poate conduce la dezechilibrarea balantei de plati externe, la crearea unor dificultati ramurilor si intreprinderilor producatoare de bunuri pt export.

In urma renuntarii de drept si de fapt la valorile paritare aur prevazute prin sistemul de la Bretton Woods in cursul crizei monetare din anii 70, revalorizarea si-a pierdut notiunea de a fi cel putin in sensul definitiei traditionale.

d) DEVALORIZAREA MONETARA, in opozitie cu revalorizarea monetara, consta in scaderea valorii paritare, a monedei nationale, pe cale legala. Fiind un act juridic, se practica la intervale de timp mai mari, fiind o omologare oficiala a pierderii, puterii de cumparare a monedei nationale in urma unui process inflationist, fie o masura de stimulare pe cale monetara a exporturilor. Distinctia dintre aceste 2 tipuri de devalorizare, nu este intotdeauna usor de facut, daca tinem seama de, diversitatea modalitatilor de realizare a acestora. De ex, devalorizarea poate fii totala sau partiala, in timp, ce prima forma este practicata in cazul in care nivelul puterii de cumparare, a monedei nationale, este atat de scazut, incat, impiedica functionarea normala a functiilor banesti si implicit dezvoltarea economica.

Cea de-a II-a forma( devalorizarea partiala), este inevitabila, atunci cand deprecierea puterii de cumparare, desii, se situeaza la un punct critic, ea mai poate fii contracarata. Daca in primul caz, este necesara inlocuirea unitatii monetare vechi cu alta noua, in cel de-al doilea caz, se impune reducerea valorii paritare, a monedei nationale, printr-o valoare stabilita legal( official). De-asemenea, devalorizarea, poate fii: fatisa, atunci cand cantitatea de moneda veche este inlocuita cu o cantitate de moneda noua, dar mult mai mica, si camuflata, atunci cand, moneda veche se preschimba in moneda noua, la un raport de 1 la 1, insa valoarea paritara a noii monede, este mult mai mica.

Efectele devalorizarii sunt multiple, atat pe plan intern cat si extern. Devalorizarea avantajeaza debitorii, fapt ce poate tenta statul, sa decurga la aceasta masura ptr a micsora presiunea datoriei publice, dar nu trebuie neglijat, faptul ca obtinerea acestui deziderat, risca sa slabeasca increderea in moneda nationala sa descurajeze economiiile si investitiile. Cu toate acestea, devalorizarea efectuata la finele unui process inflationist, ajusteaza moneda nationala la noul nivel al costurilor, al preturilor si veniturilor, stabilizand astfel situatia si implicit, redresand dezvoltarea economica din tara respectiva.

Pe plan extern, devalorizarea, are consecinte asupra competitivitatii, asupra comertului cu strainatatea, echivaland ptr detinatorii de valuta, cu reducerea preturilor de import din tara de referinta, dar totodata, conduce la cresterea preturilor de import( reducerea importului). In aceasta situatie, se poate ajunge la un excedent de plati al balantei externe si acceasta conduce la cresterea inflatiei, care are referinte negative, pe plan intern dpdv inflationist

.

e) Alaturi de conceptele de devalorizare si revalorizare, practica si teoria economica au consacrat notiunile de depreciere si repreciere monetara.

Reprecierea monetara , televa procesul de crestres a puterii de cumparare pe plan intern, reflectata de scaderea nivelului general al preturilor sip e plan extern, reflectata de cresterea cursului monedei nationale fata de valutele straine, spre deosebire de revalorizare, reprecierea, este un process economic si nu rezultatul aplicarii unui act normative. Genereaza aceleasi efecte ca si revalorizarea, cu deosebirea ca, nefiind un act ce emana de la govern, angajeaza mai putin, responsabilitatea oficiala.

Deprecierea monetara, in opozitie cu reprecierea se concretizeaza, in procesul de scadere a puterii de cumparare a monedei nationale, reflectata de cresterea generala a preturilor pe piata interna si scaderea cursului monedei nationale fata de valutele straine. Deprecierea monedei, se poate manifesta fata de toate marfurile si seviciile sau numai fata de unele dintre acestea sau fata de valutele straine. Alaturi de instrumentele mentionate, un loc important in combaterea inflatiei, revine si unor instrumente monetare specifice cum ar fii: rata scontului si rescontului, rezerva min obligatorie si politica de open market( vanz/ cump de titluri de stat).

Seminar 12

Ref = (Profit net/Capital propriu)*100

RefD = (21.000/80.000)*100 = 26.25%

Ref E = (15.000/270.000)*100 = 5.55%

Ref F = (14.000/340.000)*100 = 4.11%

Sd =

SD = (495.000/329.000)*100 = 150.45%

SE = (335.000/245.000)*100 = 136.73%

SF = (393.000/210.000)*100 = 184.14%

Li =

LiD = (145.000/319.000)*100 = 45.45%

LiE = (115.000/375.000)*100 = 30.66%

LiF = (203.000/160.000)*100 = 126.87%

Grad =

GradD = (329.000/80.000)*100 = 411.25%

GradE = (245.000/270.000)*100 = 90.74%

GradF = (210.000/340.00)*100 = 61.76%