RISCURILE BANCARE

RISCURILE BANCARE

Scopul capitolului consta in prezentarea caracteristicilor si a impactului riscurilor bancare, precum si explicitarea managementului riscurilor bancare, vizand analiza, evaluarea, acoperirea si gestiunea acestora.

Dupa parcurgerea capitolului se vor realiza urmatoarele obiective:

Definirea continutului si specificului riscurilor bancare;

Intelegerea tehnicilor financiare de acoperire a riscurilor bancare, prin securizarea creditelor, realizand conversia acestora in titluri tranzactionabile, si prin folosirea produselor derivate, precum fowards, futures, options si swaps, si a operatiunilor de hedge;

Explicarea metodelor de analiza si evaluare traditionala, pe baza de bilant a riscurilor, precum analiza gap, analiza duratei, analiza gapului duratei si a metodelor statistice de analiza, precum analiza VaR si testarea la stress;

Evidentierea importantei riscului suveran si a riscului politic in politica de credit a bancilor si a consecintelor unei insufuciente evaluari a acestora;

Prezentarea aspectelor procesuale ale organizarii managementului riscurilor bancare, a structura organizationala a bancii multinationale pentru realizarea managementului integrat al riscurilor.

Riscul se masoara prin volatilitatea fluxurilor de lichiditati ale bancii, riscul putand fi masurat la nivelul diferitelor produse financiare. Obiectivul unei banci ca intreg este acela de a adauga valoare la capitalul bancii, prin maximizarea venitului ajustat cu riscul al actionarilor,  in acest sens, pentru o banca profitabilitatea si valoarea adaugata a actionarilor depinde semnificativ de managementul riscurilor, inadecvarea managementului riscurilor putand afecta solvabilitatea bancii, insolvabilitatea fiind definita ca un activ net (avere neta) negativ, adica datoriile depasesc activele bancii.

Activitatea bancara se confrunta cu riscuri macroeconomice, precum efectele recesiunii, si cu riscuri microeconomice, precum pericolele concurentei. Crizele tehnologice, falimentul comercial al bancii sau al clientului, interventiile politice sau dezastrele naturale constituie riscuri suplimentare potentiale cu care orice firma se confrunta, insa bancile se confrunta cu o serie de riscuri specifice. Pentru banci, care realizeaza intermedierea financiara intre cei care dispun de un surplus de lichiditati, constituind depozite, si cei care au nevoie de lichiditati, angajand credite, esenta afacerii consta in managementul riscurilor care apar in cadrul sau in afara bilantul bancii.

Principalele riscuri ale bancilor sunt: riscul de credit, riscul de lichiditate si de finantare, riscul de neplata, riscul de rata a dobanzii, riscul de piata sau de pret, riscul de piata valutara si riscul de curs, riscul de indatorare sau de levier, riscul suveran si riscul politic, riscul operational, riscul global.

Imbunatatirea gestiunii riscurilor bancare se realizeza prin securizarea activelor, care semnifica transformarea imprumuturilor bancare in titluri comercializabile, functiile bancii fiind decuplate si preluate diferentiat de catre alte institutii bancare si nonbancare, securizarea prezentand motive de atractivitate pentru banci, prin aceasta riscurile putind fi transferate in sistem, insa accentuand unele riscuri, precum cel al platii anticipate.

Managementul riscurilor vizeza si acoperirera acestora, derivativele reprezentand instrumentele moderne utlizate, piata deruvativelor cunoscund o expansiune rapida in ultima perioada.

Derivativul reprezinta un contract care stipuleaza efectuarea vanzarii unui activ, la o data in viitor, prestabilita. Acoperirea riscurilor prin utilizarea derivativelor ofera posibilitartea delimitarii acestora, cresterea transparentei riscurilor, transferului diferentiat a riscurilor intre participantii pe pietele financiare.

Principalele produse derivate sunt: futures, forwards, options si swaps, care vizeza active de baza, numite fundamentale, precum, bunuri, valute, rate, cursuri etc, combinatia dintre derivativele de mai sus generand produsele hibride, care au cunoscut o expansiune semnificativa in ultima perioada.

Suplimentar, exista instrumentele de piata necotata (over the counter, OTC) constituita pentru clienti individuali, constand din rate ale dobanzii, swap pe valuta (caps, floors, collars) si alte instrumente legate de swap.

Piata derivativelor a cunoscut o crestere rapida, utilizarea lor de catre banci fiind concentrata in bancile mari, pentru banci derivativele fiind angajamente in afara bilantului.

Diferenta esentiala dintre managementul riscului asociat derivativelor si acela asociat riscului bancar traditional este ca inainte de aceste inovatii financiare, bancile se preocupau in principal cu evaluarea riscului de credit si de riscul suveran, in present, bancile continua sa imprumute tarile, corporatiile, firmele mici si populatia, putand utiliza derivativele pentru a transfera diferitele riscuri intre diferitii participanti, derivativele actionand ca intermediari in managementul riscului.

Utilizarea incorecta a derivativelor poate accentua riscurile atasate fundamentalelor, si totodata derivativele genereaza riscuri specifice, unele dintre acestea tinind de natura derivativului, in acest sens sunt enumerate riscuri precum: de lichiditate, de volatilitate, de contraparte, de piata, utilizarea derivativelor in scopuri speculative expunand firmele, dar si bancile, la riscuri adesea posibil de evitat.

Abordarea traditionala a managementului riscului se bazeaza pe analiza bilantului, a raportului dintre elementele structurale ale activelor si pasivelor in functie de expunerea diferentiata a acestora la modificarea ratelor dobinzii, luand in considerare maturitatile activelor si pasivelor, utilizandu-se tehnici precum: determinarea modificarii ratei marginale a dobanzii, analiza gapului ratei dobanzii si a gapului lichiditatii, analiza duratei si analiza gapului duratei.

In prezent, managementul active-pasive a fost revizuit, explorand modul cum noile instrumente au modificat structura organizatorica a managementului riscului in cadrul bancii, adaptand-o la noile riscuri cu care se confrunta banca moderna, orientandu-se totodata spre instrumentele nonbilantiare ale bancii, precum titlurile comerciale, tranzactionate in afara bilantului, aceste titluri comerciale si cele bancare putand fi afectate diferit de o modificare anumita, sa spunem a ratei dobanzii.

Metodele moderne de analiza a riscului bancar utilizeaza analiza statistica a distributiei, in particular conceptul de valoare la risc si simulare la stress, aceasta din urma permitand abordarea situatiilor de tensiune cu care se confrunta banca.

Abordarea riscului suveran evidentiaza faptul ca bancile realizeza adesea o evaluare si o gestiune defectuoasa a cestui risc, fiind necesara consolidarea controalelor interne si imbunatatirea tehnicilor de evaluare.

Cresterea ratei indatorarii externe, a ratei levierului extern se explica prin importul de capital financiar in exces fata de baza interna de capital, in perspectiva asteptarilor referitoare la fluxurile de venituri viitoare care ar putea generate de aceste imprumuturi, cresterea imprumuturilor suverane a corespuns cresterii imprumuturilor sindicalizate, deplasate treptat spre sectorul privat al creditorilor externi, care au contribuit semnificativ la emergenta creditelor suverane, ca o componenta determinanta a imprumuturilor.

Trei parametrii de risc joaca un rol crucial in determinarea ratei optime a levierului, a indatorarii externe, si anume: atitudinea fata de risc, hazardul moral si costurile de interferenta.

Evaluarea riscului suveran poate consta, ca si in cazul celorlalte riscuri, fie in utilizarea metodelor formale de previziune, de natura econometrica, fie pe evaluari centrate pe opinii, pe experienta, cand bancile se bazeza pe o apreciere subiectiva pentru a-si fundamenta deciziile, modelele de previziune bazezandu-se pe analiza discriminanta multilineara si analiza logit.

Aspectul politic al riscului bancar este important pentru bancile implicate in finantarea externa, fie prin imprumuturi directe, fie prin imprumutarea firmelor angajate in investitii externe directe, in acest sens, fiind important sa se cunoasca efectele instabilitatiii politice asupra perceptiilor credibilitatii, a bonitatii tarii, identificandu-se o relatie negativa intre stabilitatea politica si credibilitate, si totodata

Din punctual de vedere al organizarii bancii aspectele principale ale managementului riscului sunt: diversificarea portofoliului, aplicarea unui sistem integrat de management al riscului si abordarea procesuala a managementului riscului, aspectul din urma permitand aplicarea sistemului punctelor de risc pentru analiza riscului comercial, al ratei dobanzii si valutar.