TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR

TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR
    1 Continutul impozitelor si taxelor
    2 Elementele impozitului
    3 Principiile impunerii
    4 Clasificarea impozitelor
    5 Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala

1 Continutul impozitelor si taxelor

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic.

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

1. In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:
2. impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;
3. prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei;
4. scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica;
5. ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata - adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica;
6. impozitul nu are o destinatie speciala.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise.

In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport.

Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat costul contraprestatiei.

Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora.

Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

• adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;
• instituirea de monopoluri;
• instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;
• supradimensionarea impozitelor;
• sisteme de restituire fiscala.

2 Elementele impozitului

Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):

1. subiectul impozabil;
2. suportatorul impozitului;
3. obiectul impozabil;
4. sursa impozitului;
5. unitatea de impunere;
6. cota de impunere;
7. termenul de plata;
8. asieta (modul de asezare a impozitului).

a) Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau juridica obligata la plata unui impozit catre stat.

b) Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de platitor si, acesta din urma transmite presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere).

c) Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile, averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau se face o expertiza fiscala.

d) Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat de avere)

e) Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), la avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.

f) Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

• progresive;
• progresive in transe (la salarii);
• proportionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).

g)Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la venituri din chirii trimestrial etc).

h) Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si modul in care se aseaza.

Asezarea unui impozit presupune:

• constatarea si evaluarea materiei impozabile;
• stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;
• perceperea/incasarea impozitului.

3 Principiile impunerii

Impunerea se realizeaza printr-un asamblu de operatii si masuri ce incearca sa asigure eficienta impozitelor si sa tina cont de respectarea unor principii de baza. Astfel, aceste principii fundamentale ale impunerii sunt:

• principii de echitate fiscala;
• principii de politica financiara;
• principii de politica economica.

Echitatea fiscala ar trebui sa semnifice dreptate sociala in materie de impozite. In acest scop impunerea trebuie sa asigure egalitate fiscala in fata legii si acesta inseamna ca impunerea trebuie sa se realizeze diferentiat, in functie de marimea averii si de venitul fiecarui contribuabil. Practica a pus insa in evidenta o contradictie intre egalitatea fiscala in fata legii si randamentul impozitelor. Astfel, din punct de vedere al randamentului, impozitele ar trebui sa produca maximum de venituri pentru stat, iar din punct de vedere al echitatii fiscale repartizarea sarcinii publice intre contribuabili ar trebui sa tina seama de situatia personala a fiecaruia, numai ca, ceea ce este echitabil are randament mic si, de multe ori, ceea ce are randament ridicat nu este echitabil.

In ceea ce priveste egalitatea in fata legii apar doua notiuni care se impun a fi corelate:
-egalitatea matematica;
-egalitatea personala.

Egalitatea matematica inseamna impozite egale la venituri egale. Egalitate matematica nu tine cont de situatia personala a contribuabilului si, astfel, doi contribuabili cu aceleasi resurse pot avea situatii personale diferite si ca atare, proportionalitatea platii impozitelor poate sa-l loveasca mai mult pe unul decat pe celalalt.

La asezarea impozitelor in toate tarile se porneste de la egalitatea matematica dar, ea se corecteaza prin prisma situatiei personale a platitorului. Pentru a asigura si egalitatea personala se pot introduce un sistem de deduceri din masa impozabila, cote progresive de impunere (mai ales in transa), norme de venit la impozitul pe avere etc.

Principiile de politica financiara se refera la randamentul impozitului, la stabilitatea si la elasticitatea acestuia.

Randamentul impozitului se masoara prin raportarea sumei globale colectata intr-un interval dat si cheltuielile facute de autoritatea publica in vederea colectarii acesteia.

Randamentul impozitului presupune asigurarea urmatoarelor conditii:

• universalitatea impozitului - adica toti cei care au un venit trebuie sa plateasca;
• economia de cheltuieli - adica constituirea unui sistem institutional cat mai ieftin;
• ineluctabilitatea - adica neputinta sustragerii de la plata impozitelor si, astfel, micsorarea posibilitatilor de evaziune fiscala;
• anestezia fiscala - presupune a asigura unui impozit, la introducerea lui, o anumita capacitate de suportabilitate.

Stabilitatea si elasticitatea impozitului sunt doua principii simetrice.

Un impozit este stabil daca el nu urmeaza intocmai toate variatiile conjuncturale care afecteaza materia impozabila.

Elasticitatea semnifica absenta reactiei materiei impozabile la variatia cotei de impunere.

Exista in toate economiile un conflict deschis intre randamentul si echitatea impozitului. In teorie nu exista acest conflict, in sensul ca, cu cat mai bine este asezat un impozit si este repartizata sarcina fiscala pe membrii societatii, cu atat mai mare este randamentul acestuia. In realitate insa, circula zicala: 'impozitele productive nu sunt juste, iar impozitele juste nu sunt productive'.

Principii de politica economica se refera la modelarea impozitelor astfel incat sa asigure interventia statului in viata economica. Astfel, fie ca se introduc noi impozite, fie ca se redimensioneaza unele din impozitele existente, acest lucru se face nu doar pentru a produce venituri, cat si pentru a asigura interventia statului in economie. Ca atare, vechiului conflict dintre randamentul si echitatea impozitelor, i se mai adauga un altul intre randament si interventionism.

4 Clasificarea impozitelor

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul si acelasi impozit poate avea diferite implicatii in viata social-economica, in functie de pozitia de pe care a fost apreciat. Asemenea criterii de clasificare sunt:

1. impactul asupra suportatorului;
2. neutralitatea fata de contribuabil;
3. obiectul impozabil;
4. scopul introducerii impozitului;
5. frecventa perceperii;
6. locul in care impozitul se face venit.

a) in functie de impactul asupra suportatorului regasim:

• impozite directe - se stabilesc in sarcina platitorului fie in functie de venitul pe care il obtine, fie in functie de averea sa. Ca regula generala, la impozitele directe platitorul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
• impozitele indirecte - nu se stabilesc in mod direct pe platitor, ci asupra vanzarii de bunuri sau prestarilor de servicii si lucrari. Ele vizeaza cheltuirea veniturilor, motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul alta persoana decat platitorul, in cele din urma, suportatorul fiind consumatorul final.

b) in functie de neutralitatea fata de contribuabil:

• impozite reale - se stabilesc in functie de marimea materiei impozabile (imobile, pamant etc) facand abstractie de situatia personala a platitorului;
• impozite personale - sunt cele ce tin cont de situatia contribuabilului si sunt reprezentate, in special, de impozitele pe venit; se mai numesc si impozite subiective;

c) dupa obiectul impozabil impozitele pot fi:

• impozite pe venit;
• impozite pe avere;
• impozite pe cheltuieli (pe consum).

d) dupa scopul introducerii impozitului:

• impozite cu caracter fiscal - adica urmaresc sa produca venituri pentru buget si se vizeaza randamentul lor;
• impozite cu caracter de ordine - adica cu scopul de a asigura ordine intr-un anumit sector (spre exemplu, taxa pe divort).

e) in functie de frecventa perceperii regasim:

• impozite permante (marea majoritate);
• impozite incidentale (spre exemplu, asupra imbogatitilor de razboi).

f) in functie de locul in care impozitul se face venit:

• impozite federale;
• impozite ale statelor;
• impozite ale colectivitatilor locale.

5 Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala

Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite altei persoane. Ca regula, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane decat aceea a platitorului. Repercursiunea fiscala apare la impozitele indirecte unde platitorul si suportatorul nu sunt aceeasi persoana.

Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colectare a acestora, este un fenomen general in diferite proportii.

Impozitele pot fi eludate total sau partial in anumite circumstante. Punctul de plecare in aparitia evaziunii fiscale este presiunea fiscala.

Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul exagereaza. El compara efortul pe care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma autoritatii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare rezistenta la impozite.

In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a platii impozitelor si evaziunea fiscala propriu-zisa.

Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa intre in conflict cu legea. Acest lucru se poate realiza pe doua cai:

• evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si inlesniri);
• evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata voit, ci de neglijenta formularii legii.

Evaziunea ilicita (frauda fiscala) are loc atunci cand se comite o incalcare flagranta a legii (varietatea este infinita).

Amploarea fraudei variaza de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleasi tari. Chiar intre tarile cu economie de piata dezvolatata evazionismul poate fi diferit: in tarile din Nordul Europei, Anglia, SUA proportia fraudei fiscale este mult mai redusa decat in celalte state dezvoltate, precum si in cadrul aceleasi tari pot apare dirente semnificative spre exemplu intre Nordul si Sudul Frantei sau a Italiei. De asemenea, proportiile sunt diferite si pe categorii sociale: evaziunea fiscala in randul salariatilor este mai redusa decat la cei cu profesiuni liberale.

Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificila pentru ca presupune instituirea unui sistem costisitor si a unui aparat numeros de supraveghere a colectarii impozitelor.