Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

Teorii privind natura si marimea impozitelor

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



Teorii privind natura si marimea impozitelor

In literatura economica se intalnesc mai multe teorii cu privire la natura si marimea impozitelor, dintre care cele mai des invocate sunt: teoria echivalentei, teoria sigurantei, teoria sacrificiului, teoria neutralitatii, teoria organica, teoria sociologica si teoria contractului social.



Teoria echivalentei care a fost fondata de Adam Smith si continuata de Montesquieu, A. Wagner si K. Wicksell, porneste de la teza conform careia impozitele sunt o contraprestatie datorata statului de catre cetateni, cu semnificatia unui echivalent cedat de contribuabili fata de serviciile sau foloasele de care acestia beneficiaza pe seama actiunilor finantate de catre stat. Impozitul apare astfel ca o plata in contextul schimburilor valorice de echivalente intre contribuabili si stat, el avand o marime determinata de valoarea bunurilor, serviciilor sau avantajelor sociale oferite de acesta din urma.

Din ideea fundamentala a teoriei decurge din justificarea dimensiunilor ce le-ar avea impozitele considerand ca reper costul serviciilor sau marimea foloaselor oferite de catre stat. In mod implicit, rezulta ca impozitele de incasat de catre stat ar trebui sa corespunda costurilor pe care le inregistreaza statul pentru actiunile realizate in interesul persoanelor fizice si juridice.

In concordanta cu aceasta teorie, daca Hansen considera impozitele ca preturi platite de cetateni pentru bunurile primite de la stat este de remarcat si aprecierea lui F. Karl Mann, dupa care cetatenii pot obtine de la stat pentru impozitul platit un bun cumulativ, care este format dintr-o complexitate de servicii publice din care beneficiarul ar putea alege pe cele care ii convin.

Fata de teza fundamentala a teoriei echivalentei exista numeroase obiectii, desi ea este acceptata, in principiu, ca avand relevanta pentru cunoasterea naturii si stabilirea marimii impozitului. Obiectiile la aplicabilitatea teoriei echivalentei in cazul impozitelor vizeaza mai multe aspecte contradictorii, unele greu de contestat.

In primul rand, nu toate serviciile pe care le ofera statul sunt masurabile, pentru a permite evaluarea si compararea valorii si costului real al serviciilor sau bunurilor ce revin fiecarui cetatean fata de impozitul suportat;

In al doilea rand, nu se poate verifica ideea schimbului de echivalent,e mai ales, atunci cand se au in vedere servicii cu caracter colectiv oferite de catre stat (aparare nationala, servicii diplomatice), pentru ca marimea foloaselor ce revin fiecaruia din aceste actiuni nu poate fi delimitata individual si pusa in relatie cu impozitul platit;

In al treilea rand, faptul ca unele servicii cu caracter public produc efecte, atat directe cat si indirecte, ce se rasfrang asupra mai multor indivizi, face imposibila compararea costului pentru fiecare individ cu avantajul global ce se distribuie neuniform, dupa criterii diverse. Astfel, serviciile din sfera educatiei publice au efecte de formare a individului, cu perspectiva de valorificare in interes personal a cunostintelor dobandite in scoala, dar si cu avantajul indirect pentru firmele care utilizeaza lucratorii gata pregatiti profesional fara a suporta costurile aferente;

In al patrulea rand, serviciile oferite de catre stat se adreseaza, nu numai platitorilor de impozite, ci si celor care din diverse motive sunt scutiti de plata impozitelor, ceea ce evidentiaza lipsa de echivalenta mai ales in situatia neplatitorilor de impozite. Acceptarea teoriei echivalentei contravine cel putin partial principiilor de echitate ale impunerii si existentei indivizilor incapabili a suporta contributiile sub forma de impozite, ceea ce ar presupune ca acestia din urma sa renunte la serviciile oferite de stat (lucru care nu este posibil);

In al cincilea rand, prin prisma verificarii conditiilor de aplicare a teoriei echivalentei, bazata pe consimtamantul partilor intrate in relatia de schimb, se constata ca in cazul impozitelor acestea nu sunt asigurate. Impozitul, ca valoare cedata de contribuabili, din veniturile sau averile lor, se preleva in mod fortat (fara consimtamant individual) catre autoritatile publice, in timp ce serviciile statului se adreseaza utilizatorilor tot fara consimtamantul lor. Mai mult, unele dintre aceste servicii au caracter impus asa cum este cazul cu asigurarea ordinii publice fata de persoanele turbulente. Pe de alta parte, marimea valorii ce face obiectul schimbului ar trebui sa fie egala, adica atata cat cedeaza contribuabilul, ca unul dintre participanti sa si primeasca de la celalalt participant. In cazul impozitelor, marimea prelevarii se stabileste distinct, ca sarcina impusa, indiferent de ipostaza ulterioara de beneficiar al serviciului oferit si marimea valorica a acestuia. De fapt, valoarea serviciilor oferite de stat are o dispersie total neuniforma pe indivizi, astfel incat marimea valorica a celor de care dispune fiecare are un caracter aleator;

In fine, in al saselea rand, in concordanta cu teoria echivalentei, ar trebui ca in practicarea impozitelor, sub aspectul modalitatii de asezare si percepere, sa se respecte o anumita proportie intre marimea impozitelor incasate de stat si valoarea serviciilor oferite. Aceasta ar conduce la sisteme de impunere care sa limiteze marimea impozitelor in functie de marimea ofertei de utilitati publice facuta de stat. Or in aceste conditii, ar fi exclusa adoptarea sistemelor de impunere bazate pe progresivitatea cotelor de impozitare, caracteristice societatii contemporane.

In realitate, sistemele moderne de impozite sunt axate pe echitatea impunerii, promovandu-se fie impunerea in cote progresive, fie cea in cote proportionale, dar proportionalitatea nu se refera la marimea foloaselor, ci la cea a veniturilor sau averilor detinute. In acest caz, disproportia ce rezulta intre cele doua elemente valorice (impozite si foloase) se amplifica cu atat mai mult cu cat cotele progresive de impozitare aplicate sunt mai mari si baza de calcul (venit, avere) este mai mare.

In pofida acestor obiectii, teoria echivalentei ramane principalul suport conceptual al justificarii naturii si marimii impozitelor practicate de catre stat.

Teoria sigurantei, intemeiata de T. Hobbes, porneste de la teza conform careia raporturile in care se gasesc contribuabilii si statul se aseamana cu cele dintre asigurati si asiguratori. In aceasta optica, impozitul reprezinta o prima de asigurare pe care contribuabilii o plateste, iar statul o incaseaza pentru a asigura mediul favorabil vietii, inclusiv protejarea averilor supusilor sai.

Conform acestei teorii, statul apare, deci, in ipostaza de asigurator care face un contract de asigurare cu cetateanul, iar obiectul contractului ar fi asigurarea vietii si averii cetatenilor. Fata de pozitia ce revine statului, cetateanul trebuie sa plateasca un impozit, semnificand prima de asigurare.

Justificarea impozitelor si marimii lor, are la baza teza ca statul este un partener pentru fiecare cetatean si ii creeaza conditiile favorabile infaptuirii in siguranta a activitatilor in care sunt implicati, inclusiv prin emiterea de legi sau prin actiuni de organizare si mentinere a ordinii in societate. Pentru aceste servicii, statul ar fi indreptatit sa primeasca o cota-parte din veniturile pe care cetateanul le realizeaza sub protectia sa.

In cadrul aceleiasi teorii, criteriul dupa care ar trebui dimensionat impozitul nu mai este costul serviciilor, ci marimea proprietatii, concretizata in venituri si averi dobandite de individ sub protectia statului. De aici si ideea de a lua ca element de baza in asezarea impozitelor, capacitatea de plata a contribuabililor, reflectata prin marimea veniturilor pe care le realizeaza si averile pe care le detin.

Teoria sacrificiului aplicata la impozite porneste de la teza ce sta la baza teoriei utilitatii marginale. Aceasta considera ca plata impozitelor ar reprezenta un sacrificiu de utilitate individuala a veniturilor din partea contribuabilului, iar statul poate sa ceara supusilor sai acest sacrificiu pentru a-si acoperi cheltuielile de functionare. Aplicarea in plan fiscal a teoriei utilitatii prin varianta teoriei sacrificiului are in vedere posibilitatea dimensionarii acestui sacrificiu in mai multe variante, si anume:

a.. impozitul se preleva in marimi egale de la toti indivizii conform careia utilitatea absoluta sacrificata prin plata impozitelor se distribuie in mod egal pe indivizi, si nu tine seama de capacitatea contributiva a acestora;

b. impozitul corespunde sacrificiului proportional, in care marimea impozitelor ar corespunde unei pierderi de utilitate individuala proportionala pentru fiecare contribuabil, stabilita prin raportarea la utilitatea totala. Impozitul de plata pe contribuabil ar urma sa reflecte raportul dintre utilitatea individuala si utilitatea totala realizata la nivelul societatii;

c. varianta sacrificiului minim, care pune accentul pe determinarea marimii impozitului cautand minimizarea partii din utilitatea individuala ce se sacrifica pentru a asigura functionarea normala a statului.

Teoria neutralitatii porneste de la teza ca practicarea impozitelor ar trebui astfel conceputa incat sa nu modifice raporturile existente in societate. Ea sustine ideea evitarii efectelor de influentare asupra structurii si evolutiei societatii, ceea ce ar presupune caracterul neutru al impozitului.

Prin urmare, in cazul aplicarii sale, se sconteaza pe ideea ca impozitele nu vor determina schimbarea pozitiei detinute de contribuabili in societate, in primul rand, ca nu vor modifica raportul dintre marimile avutiei fiecarui contribuabil. Aceasta presupune ca impozitul de suportat s-ar repartiza pe contribuabili in mod identic, in masura in care acestia se afla in situatii similare. Ca o consecinta, dispersia avutiei pe indivizi va prezenta aceleasi caracteristici si inainte si dupa practicarea impozitelor.

O asemenea teorie se opune eventualelor tendinte de egalizare a avutiei detinute de indivizi si chiar unor principii de echitate fiscala acceptate de societatea moderna.

Teoria organica a fost elaborata de ganditorii de frunte ai filozofiei clasice germane: Hegel, Fichte, Schelling. Potrivit acestei teorii, statul s-a nascut din insasi natura omeneasca, iar dreptul de impunere este un 'produs necesar dezvoltarii istorice a popoarelor'. Deoarece toate popoarelor traiesc organizate in 'viata' de stat pentru garantarea existentei lor, toate statele au nevoie de exercitarea dreptului de impunere. Scopul exercitarii acestui drept este de a constitui fonduri banesti necesare mentinerii organizarii de stat, ori 'scopul fiind absolut necesar se impune ca si mijlocul pentru realizarea scopului sa fie imperativ'.

Teoria sociologica, afirma teza dupa care statul este considerat un 'stapan absolut' nascut din framantarile organizarilor sociale si reprezinta 'forta brutala' a minoritatilor organizate pentru a se impune impotriva majoritatii stapanite. Conform acestei teorii, detinatorul puterii nu era legat de drept, deoarece deciziile emanau de la el, iar vointa lui era chiar dreptul.Prin urmare, vointa capricioasa a suveranului determina normele de conduita sociala. Odata cu aparitia unei puteri publice deosebite de majoritatea sociala, odata cu crearea unui aparat public complicat, a aparut si necesitatea de a crea mijloace de intretinere si functionare. Aceasta a determinat instituirea dreptului de a reglementa un sistem de impozite prin care sa se asigure formarea de mijloace banesti. Pentru a mentine aceasta forta publica sunt necesare contributii din partea cetatenilor -impozitele; acestea erau complet necunoscute societatii gentilice; pe masura ce civilizatia propaseste, nici ele nu mai ajung,statul emitand polite asupra viitorului si contractand imprumuturi.

Teoria contractului social considera ca statul s-a nascut in baza unui contract prin care oamenii liberi s-au inteles, la un moment dat, sa creeze o autoritate superioara careia sa i se supuna individualitatile contractante. Scopul unei asemenea intelegeri era asigurarea si apararea intereselor individuale. Prin urmare, potrivit teoriei contractului social, este vorba de o intelegere intre cetateni, pe de o parte si stat pe de alta parte, prin care cetatenii renunta la o parte din libertatile lor, facand, totodata si sacrificii de ordin material (impozite) in schimbul unor activitati garantate de stat.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1554
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved