CONSECINTE ECONOMICE ALE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

CONSECINTE ECONOMICE ALE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

Evolutia economiei mondiale in primul deceniu interbelic a fost

determinata in mod decisiv de consecintele razboiului mondial. Problemele

economice extrem de complicate aparute dupa razboi au fost urmarea

dezechilibrului economiei mondiale, rezultat din mutatiile profunde in

productia, in comertul mondial, in sistemul valutar si de credit dezorganizat.

Pierderile materiale, distrugerile de razboi si uriasul consum

neproductiv au dus la diminuarea substantiala a avutiei nationale a tarilor

beligerante, potentialul industrial si agricol al Europei reducandu-se cu

40% si, respectiv 30%

Primul razboi mondial a mobilizat pe campul de lupta aproximativ

65 de milioane de combatanti, dintre care, la sfarsitul razboiului, statisticile

au inregistrat aproximativ noua milioane de decedati, 15 milioane de raniti,

cinci milioane de disparuti si sapte milioane de invalizi, dintre care

aproximativ 300.000 cu 100% grad de invaliditate.

Acestor pierderi li s-au adaugat peste cinci milioane de orfani,

peste patru milioane de vaduve si aproximativ un milion de decedati din

randul populatiei civile, ca urmare a epidemiei de gripa (gripa spaniola

din 1918

Franta, cu cei aproximativ 1.400.000 de morti si disparuti, a pierdut

10,5% din populatia activa, la care mai trebuie adaugate cele 100.000 de decese

in urma gazarii sau a ranirilor grave si cei aproape 1.100.000 de invalizi de

razboi, dintre care 130.000 de mutilati.

Evolutii economice pe plan mondial in perioada interbelica

Situatia estimativa pierderilor umane

ale primului razboi mondial, dupa tara de origine

Germania 1.850.000 Marea Britanie 744.000

Rusia 1.700.000 Serbia 365.000

Austro-Ungaria 1.540.000 Romania 250.000

Franta 1.325.000 Statele Unite 125.000

Italia 750.000 TOTAL

Germania a avut 1.850.000 de morti, reprezentand 9,8% din

populatia activa, iar Austro-Ungaria 1.540.000 de morti, adica 9,5% din

populatia activa. Rusia a suferit pana in 1917 pierderi de 1.700.000 de oameni

la care s-au adaugat, pana in 1921, victimele directe si indirecte ale

revolutiei si contrarevolutiei, aproximativ 5 milioane in total.

Marea Britanie si Italia au avut pierderi care s-au ridicat la

744.000 de morti si, respectiv, 750.000, reprezentand 5,1% si, respectiv,

6,2% din populatia activa.

Cele mai mari pierderi s-au inregistrat in randul populatiei active

masculine. Dupa ocupatia anterioara razboiului, decedatii au fost in

proportie de 60-65% din randul populatiei active in agricultura, cuprinsa in

segmentul de varsta 25-35 de ani ; aceasta situatie a fost determinata de

faptul ca barbatii cu ocupatii legate de activitatea industriala au constituit

marea masa a celor mobilizati pe loc in productia destinata aprovizionarii

frontului. La aceste pierderi s-au adaugat decesele civililor datorate

operatiunilor militare si mortalitatii crescute din timpul razboiului si din

cauza conditiilor proaste de igiena si a bolilor

Tot atat de dezastruoase sunt consecintele pe termen lung ale acestor

pierderi umane. In perioada razboiului deficitul nasterilor s-a ridicat la

770.000 in Anglia, la 911.000 in Franta, la 1.348.000 in Italia si la

3.705.000 in Germania.

Mortalitatea infantila, indice semnificativ al starii sanitare a unei

populatii, nu a mai inregistrat progresele rapide inregistrate la inceputul

secolului: in Franta, de exemplu, mortalitatea infantila care fusese stabilizata

la 17,5 in ajunul conflictului a urcat la 22 in 1918, pentru a reveni la

nivelul initial abia in 1922

Implicatiile economice ale acestor pierderi umane considerabile sunt

evidente. In primul rand, toate tarile europene antrenate in razboi, invinse

sau invingatoare au prezentat o structura dezechilibrata a fortei de munca

active. Pe plan european s-a inregistrat in cursul perioadei interbelice

o continua scadere a ratei natalitatii, consecinta directa a diminuarii

numarului populatiei masculine (la scaderea ratei natalitatii a contribuit

intr-o oarecare masura si modificarea mentalitatii, in special in anii 20, in

privinta valorilor familiei traditionale, proces care a continuat de-a lungul

intregului secol).

Aceste fenomene cumulate au dat nastere contingentelor golite care

se pot identifica in piramida varstelor si care au ajuns la maturitate intre

anii 1934 si 1939, anii intensificarii tensiunilor internationale.

Franta si Marea Britanie au fost printre primele tari care au constatat

fenomenul imbatranirii populatiei din 1911 si pana in 1921, partea

populatiei care a depasit 60 de ani a trecut in Franta de la 12,6% la 13,7%,

iar in Anglia de la 8 la 9,4%. Scaderea ratei natalitatii inregistrata la nivelul

intregului continent european a constituit un element de restrangere a pietei

interne, ingreunand procesul de refacere si dezvoltare a numeroase industrii

si al altor activitati economice.

In completarea deficitului de forta de munca creat de razboi

guvernele au facut apel la munca femeilor, copiilor, batranilor si, in unele

state si la forta de munca din colonii. Pierderile suferite in randul fortei de

munca calificate si utilizarea categoriilor de forta de munca enumerate mai

sus au determinat, intr-o oarecare masura, diminuarea calitatii,

productivitatii si implicit a profitabilitatii procesului de productie in

economiile interbelice.

Integrarea sociala a numarului mare de invalizi de razboi care aveau

dreptul la recompense materiale din partea statelor impreuna cu orfanii si

vaduvele, a determinat un efort financiar substantial, bugetele nationale si

asa deficitare ca urmare a cheltuielilor de razboi urmate de cele de refacere

fiind serios grevate de sumele necesare platii respectivelor recompense.

Cresterea indatoririlor care apasa pe umerii populatiei active si

intensificarea comportamentelor precaute si a pesimismului au facut parte

din consecintele majore ale unei evolutii care a afectat toate domeniile vietii

sociale, politice si culturale.

Pierderile materiale au fost considerabile. Distrugerile au afectat in

special tarile care au servit drept camp de batalie in timpul conflictului:

Franta de Nord-Est, Belgia, Olanda, Italia de Nord-Est, Serbia, Romania,

Rusia Europeana. In anumite regiuni situatia a fost dezastruoasa, totul fiind

in ruine: case, poduri, strazi, uzine, terenuri devenite necultivabile, etc.

Amploarea distrugerilor l-a determinat pe geograful Albert

Demangeon sa vorbeasca, in Declinul Europei, despre o zona a mortii

lunga de 500 km, larga de 10 pana la 25 de km care urmareste linia

frontului si care a fost transformata in desert; pentru a reface ceea ce s-a

distrus in patru ani au fost necesari 16 ani

Costul total al razboiului a fost estimat dupa diferite metodologii,

aceasta fiind explicatia existentei mai multor variante de apreciere si a

statisticilor diferite.

Astfel, intr-o prima varianta, cheltuielile pentru finantarea

operatiunilor militare s-au ridicat la suma de aproximativ 273 miliarde $, la

valoarea dolarului dinainte de 1932, din care 200 miliarde dolari cheltuielile

Antantei si 73 miliarde cheltuielile Puterilor Centrale . Distrugerile provocate

reciproc de partile aflate in conflict asupra capacitatilor de productie,

retelelor feroviare si rutiere, instalatiilor portuare, terenurilor agricole,

locuintelor etc. au fost evaluate la aproximativ 331,6 miliarde dolari.

O alta varianta de estimare a costurilor primului razboi indica suma

de 338 miliarde dolari 1918. Costurile directe reprezentate de bugetele de

razboi ale beligerantilor s-au ridicat la 186 miliarde dolari, Antantei

revenindu-i 70% Marea Britanie 21%, SUA 17,4%, Franta 13,9%,

Rusia 7,8% iar Puterilor Centrale 30% (Germania 25%)

O a treia varianta evalueaza costurile directe intre 180 si

230 miliarde dolari, iar cele indirecte la cel putin 150 miliarde dolari

Alte surse care evalueaza in marci aur (1$ = 4,20 M) indica suma de

145 miliarde $ distribuita astfel: Germania 32,1 miliarde USD,

SUA 35 miliarde USD din care 9 miliarde reprezentate de credite pentru

aliati, Anglia 31,1 miliarde USD, Franta 27,1 miliarde USD,

Rusia 19,7 miliarde USD . In tarile europene beligerante razboiul a oprit

expansiunea economica, pierderile de substanta economica diferind de la

caz la caz.

Uzura echipamentelor industriale si epuizarea stocurilor de materii

prime au fost prezente la toti beligerantii. Cuantumul distrugerilor materiale

a fost cel mai amplu in Franta, Belgia, Romania, Serbia si Polonia. Cei patru

ani de razboi pe teritoriul Frantei au distrus aproximativ 10% din avutia

nationala: ocuparea in 1914 a marilor zone industriale din Nord si Est a dus

la scaderea productiei de carbuni cu 50%, otel cu 64%, lana cu 90%; pe

ansamblu scaderea productiei industriale a atins aproape 35% mobilizarea

generala ducand la inchiderea a 50% din intreprinderi . Germania nu a

suferit distrugeri tot atat de mari, dar a fost afectata de pierderea bogatelor

regiuni economice si de uzura materialului existent. Intre 1913 si 1919,

productia de carbune a scazut de la 190 la 108 milioane de tone, iar cea de

grau si cartofi s-a redus la jumatate . In Rusia, prabusirea productiei a atins

71% din cifra anului 1913 la carbune, 66% la petrol si 97% la fonta.

O consecinta importanta a razboiului a fost schimbarea raportului de

forte intre principalele state ale lumii. In deceniile interbelice Europa a

pierdut pozitia de lider al economiei mondiale in beneficiul Statelor Unite si

al Japoniei, chiar daca a ramas centrul sistemului international si a continuat

sa joace un rol considerabil in lume.

Paul Kennedy aprecia ca avansul economiei europene luata ca

ansamblu a fost intarziat prin conflagratie cu opt ani, aceasta insemnand ca

volumul productiei din 1929 a totalizat ce s-ar fi realizat in 1921 daca n-ar fi

fost razboiul si daca ratele de crestere anterioare lui 1913 s-ar fi mentinut