INSTAURAREA REGIMULUI TOTALITAR COMUNIST IN RUSIA. CREAREA URSS.

INSTAURAREA REGIMULUI TOTALITAR COMUNIST IN RUSIA. CREAREA URSS.

Participarea Rusiei in prima mare conflagratie mondiala alaturi de Anglia, Franta si Italia impotriva Puterilor Centrale a secatuit tara de resursele ei materiale, reliefand cu pregnanta inapoierea social-economica a acestui "colos cu picioare de lut" si pauperizarea populatiei supusa celor mai crunte privatiuni pentru suportarea poverilor impuse de razboi.

Pe plan politic, inca de la sfarsitul anului 1916 se inregistreaza agonia autocratiei tariste, in unele cercuri vehiculandu-se chiar ideea unei lovituri de palat, care sa-l oblige pe tarul Nicolae al II-lea sa abdice in favoarea fiului sau, iar regenta sa fie acordata marelui duce Mihail, fratele suveranului, care era cunoscut ca un om energic si adeptul conceptiei ce viza constituirea unui guvern responsabil fata de Duma (parlament) si nu, doar, fata de tar, de a spori si consolida rolul burgheziei in viata politica a tarii. In acelasi timp, camarila de la Curtea Imperiala incerca sa-l convinga pe tar de necesitatea unei paci separate cu Germania si Austro-Ungaria.

In contextul generalizarii crizei social-economice si politice, Partidul Muncitoresc Social Democrat (bolsevic) din Rusia si-a intensificat activitatea propagandistica, dezavuand caracterul razboiului, scopurile tarismului si burgheziei ruse, pregatind temeinic masele saracite de la orase si sate pentru lupta revolutionara. La 25 februarie/10 martie 1917 izbucneste la Petrograd o greva generala condusa de socialisti, in timpul careia s-au scandat lozinci ca: "Jos razboiul!", "Jos tarul!", "Vrem paine!". Unitatile militare trimise sa inabuse greva trec de partea multimii revoltate, iar soldatii deschid focul impotriva ofiterilor. Unii ministrii ai cabinetului condus de N. D. Golitin sunt arestati. Soarta nu-l cruta nici pe tar, care - intors de pe front - incearca sa ajunga la palat, dar este arestat de un grup de soldati razvratiti si nevoit sa abdice la 15 martie in favoarea fratelui sau, marele duce Mihail.

Intre timp, la Petrograd, Moscova si alte mari orase se infiinteaza consilii ale muncitorilor si soldatilor, numite soviete. Puterea in tara, dupa rasturnarea tarului, a fost preluata teoretic de un guvern provizoriu - Comitetul Executiv al Dumei de Stat - in frunte cu M. V. Rodzianko. Din 27 februarie/12 martie, data care marcheaza inceputul revolutiei burghezo-democratice din Rusia, trupele garnizoanei din Petrograd trec de partea populatiei rasculate, punandu-se in slujba Sovietului de deputati ai muncitorilor si soldatilor. Trei zile mai tarziu, la 15 martie, in fruntea guvernului provizoriu ajunge printul G. E. Lvov. Din acest moment, insa, in viata politica se inregistreaza dualitatea puterii: pe de-o parte functiona un guvern de drept, iar pe de alta parte actiona - la concurenta - sovietul deputatilor muncitorilor si soldatilor din Petrograd in care mensevicii si socialistii-revolutionari sunt in majoritate si beneficiaza de sprijinul maselor care au facut revolutia. Depasit de evenimente, marele duce Mihail refuza coroana la 16 martie.

Ura fata de tar crescuse pe masura ce armatele inregistrau infrangeri tot mai grele pe frontul de est, cu numeroase pierderi de vieti omenesti si pagube materiale, caci operatiunile militare s-au desfasurat in ultimul an aproape in exclusivitate pe teritoriul Rusiei. Drept urmare, la 21 martie 1917 fostul tar si toti membrii familiei sale sunt arestati si pusi sub paza garzilor revolutionare subordonate sovietului.

V. I. Lenin, seful aripii revolutionare a PMSDR, apoi fondatorul Partidului Bolsevic, era in exil in Elvetia in timpul revolutiei din februarie 1917. In aprilie, dupa ce a traversat Germania, el se intoarce in Rusia si prezinta in ziua de 17 aprilie in fata membrilor CC al PMSDR raportul Despre sarcinile proletariatului in actuala revolutie (celebrele "teze din aprilie"): pacea, impartirea pamanturilor taranilor (pentru a-i atrage la cauza revolutiei), puterea in mainile sovietelor.

Inrauriti de ideologia lui, bolsevicii cresc numeric, depasind in decurs de o luna cifra de 100.000. Ei incep sa aiba un rol determinant in anumite soviete si in randurile echipajelor flotei militare, stationata la Kronstadt. La Conferinta partidului bolsevic din 7-12 mai 1917 este adoptata teza lui Lenin despre posibilitatea victoriei socialismului intr-o singura tara. Cateva zile mai tarziu, la 18 mai, se formeaza in capitala un guvern provizoriu de coalitie, in care intra si socialistii-revolutionari si mensevicii.

Incepand din luna iunie se accentueaza disputele dintre cele doua componente ale puterii in Rusia. Pe de-o parte, intre 3-24 iunie (16 iunie-7 iulie st. n.) se desfasoara primul congres general al Sovietelor din Rusia, in cadrul caruia V. I. Lenin cere ca intreaga putere sa fie trecuta in mainile Sovietelor. Pentru a contracara influenta crescanda a bolsevicilor si Sovietelor, dar mai ales sa refaca prestigiul militar al Rusiei, serios stirbit, ministrul de razboi Kerenski, vrea sa impuna - tot in iunie - printr-un atac general pe front "o pace fara datorii de razboi si fara anexari". In acest scop, la 5 iunie generalul Brusilov, o remarcabila personalitate militara, este numit comandant suprem al armatei ruse. Dar ofensiva rusa, pregatita in pripa, s-a transformat intr-o catastrofa, soldatii fiind complet demoralizati. Bolsevicii incearca sa profite de starea de spirit a soldatilor, iar in iulie - sub conducerea lui Lenin - incearca sa exploateze revoltele izbucnite la Petrograd, pentru a pune mana pe putere. La chemarea lui Kerenski, interventia rapida a trupelor de cazaci salveaza guvernul provizoriu si il obliga pe Lenin si pe colaboratorii sai apropiati sa se exileze in Finlanda. Sovietele, a caror conducere cazuse pe mana socialistilor-revolutionari si a mensevicilor, devin o anexa a guvernului.

Ajuns sef al guvernului, Kerenski se confrunta dintru inceput cu pericole atat din dreapta, cat si din stanga spectrului politic. Drept urmare, la 25 august/7 septembrie 1917 incepe rebeliunea contrarevolutionara a generalului Kornilov, unitatile militare de sub comanda sa inaintand spre Petrograd pentru a prelua puterea. Cinci zile mai tarziu, masele muncitoare inarmate, conduse de bolsevici, lichideaza insa puciul lui Kornilov, determinand Sovietul din Petrograd sa treaca de partea bolsevicilor. In aceasta perioada, in exilul vremelnic din Finlanda, V. I. Lenin lucreaza intens, elaborand studiul Statul si revolutia (editat in 1918), in care dezvolta teoria marxista despre stat si despre dictatura proletariatului. Pe plan politic, cercurile guvernante incearca cateva experimente democratice. La 1/14 septembrie Rusia este proclamata republica si se formeaza un Directorat in frunte cu A. F. Kerenski. Dupa ce la 5/18 septembrie si Sovietul din Moscova trece de partea bolsevicilor, partidul bolsevic pune din nou la ordinea zilei lozinca "Toata puterea in mainile Sovietelor!", pentru care se pronunta Sovietele din Petrograd, Moscova, Kiev, Harkov, Kazan si alte circa 250 de soviete din intreaga tara. In confuzia politica generala, cand disputele pentru putere au ajuns in pragul violentelor, seful guvernului provizoriu considera ca pentru salvarea tarii este necesara alegerea unei Adunari Constituante, care ar permite poporului sa-si exprime optiunile, ar crea un regim parlamentar si i-ar pune pe bolsevici in minoritate. De altfel, in acest spirit s-a desfasurat intre 14-22 septembrie (27 septembrie-5 octombrie st.n.) Consfatuirea democrata convocata de mensevici si socialistii-revolutionari, care va adopta hotararea cu privire la instituirea Pre-parlamentului (Consiliul provizoriu al Republicii). Pe de alta parte, la 15 septembrie se intruneste CC al Partidului bolsevic, care examineaza si discuta scrisorile lui Lenin (expediate din Finlanda) cu privire la organizarea insurectiei. Se trece astfel la pregatirea insurectiei bolsevice. Principalul "locotenent" al lui Lenin la Petrograd va fi Leonid Trotki, care se desprinsese de putin timp din tabara mensevicilor, aderand la ideile bolsevice. Traducand in viata indicatiile lui Lenin, el introduce in soviete numerosi bolsevici, creeaza o militie populara, "Garzile rosii", si devine presedintele Sovietului din capitala. Intre timp, la 25 septembrie/8 octombrie A. F. Kerenski constituie cel de-al treilea guvern provizoriu, de coalitie.

Din momentul sosirii ilegale a lui Lenin din Finlanda la Petrograd (7/20 octombrie), evenimentele se precipita vertiginos. In sedinta CC al Partidului bolsevic din 10/23 octombrie Lenin pune problema organizarii imediate a insurectiei. Totodata, este ales un Birou Politic in frunte cu Lenin. Doua zile mai tarziu a fost creat, pe langa Sovietul din Petrograd, Comitetul Militar Revolutionar, investit cu atributiile de stat-major al insurectiei. In sfarsit, in sedinta largita a CC a Partidului bolsevic din 16/29 octombrie este adoptata rezolutia privind pregatirea insurectiei armate, fiind ales si un Centru de partid pentru conducerea insurectiei, in frunte cu I. V. Stalin. Dar nici Kerenski nu sta cu mainile in san. Dimpotriva, hotarat sa termine cu bolsevicii, el maseaza trupe loiale guvernului in jurul capitalei si in regiunea Moscovei. In dimineata zilei de 24 octombrie/6 noiembrie, un detasament de iunkeri ai scolii militare a inchis tipografia unde se tipareau ziarele bolsevice Rabocii Puti si Soldat. Riposta bolsevicilor a fost prompta si eficace. Imediat Comitetul Militar Revolutionar a dispus deschiderea cu forta a tipografiei si asigurarea pazei ei. Totodata, in noaptea de 6 spre 7 noiembrie st.n. dadu semnalul de declansare a insurectiei armate a muncitorilor, soldatilor si matrozilor din Petrograd. In decurs de cateva ore, garzile rosii ocupa principalele obiective, podurile de pe Neva, garile, institutiile guvernamentale si inconjoara Palatul de iarna. In curtea interioara a palatului se aflau cateva sute de sublocotenenti si elevi ai scolii militare, precum si o companie de femei. Vazand ca totul e pierdut, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, orele 11 dimineata, A. F. Kerenski s-a refugiat cu o masina la sediul ambasadei americane. La miezul noptii, Palatul de iarna e luat cu asalt, si dupa lichidarea rezistentei aparatorilor, garzile rosii patrund in el, arestand ministrii guvernului provizoriu (8 noiembrie).

In istoriografia sovietica si marxista din tarile foste comuniste, ziua de 7 noiembrie 1917 era considerata ca o zi epocala, intrucat prin victoria Marii Revolutii Socialiste din Octombrie s-a deschis o noua era in istoria omenirii - era prabusirii capitalismului si afirmarii comunismului. In realitate, prin lovitura de stat bolsevica, o minoritate politica condusa de Lenin a rasturnat un guvern democratic revendicand intreaga putere in numele maselor. De altfel, acest lucru il va face cunoscut Comitetul Militar Revolutionar, lansand imediat apelul Catre cetatenii Rusiei, prin care anunta instaurarea Puterii Sovietice. In aceeasi zi, 25 octombrie/7 noiembrie, s-au deschis la Petrograd lucrarile Congresului II general al Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor din Rusia, care a hotarat trecerea intregii puteri in mainile Sovietelor si a adoptat Decretul asupra pacii, prin care se propunea tuturor tarilor beligerante si guvernelor lor sa inceapa cat mai grabnic tratative in vederea incheierii unei paci drepte, fara anexiuni, si Decretul asupra pamantului, prin care toate pamanturile mosieresti si manastiresti, cu tot inventarul lor, au fost nationalizate, trecand la dispozitia Sovietelor. Congresul a desemnat un guvern muncitoresc-taranesc, numit Consiliul Comisarilor Poporului, avand ca presedinte pe V. I. Lenin, "parintele" revolutiei bolsevice. Totodata, a fost ales Comitetul Executiv Central din Rusia, organul suprem al puterii pana la convocarea congresului urmator.

Incepand din 25 octombrie/7 noiembrie si in zilele urmatoare Puterea Sovietica se instaureaza si la Moscova, Minsk, Ivanovo-Voznesensk, Lugansk, Kazan, Rostov pe Don, Ekaterinburg, Revel, Samara, Saratov, Baku s.a. Preluand puterea politica, bolsevicii mai aveau inca de infruntat rezistenta unor forte militare loiale fostului guvern Kerenski. La Petrograd, de pilda, rezistenta iunkerilor a fost zdrobita definitiv abia la 29 octombrie/11 noiembrie, iar actiunile militare intreprinse de Krasnov-Kerenski de revenire la putere sunt anihilate definitiv langa capitala la 1/14 noiembrie. Intre timp, la 11 noiembrie este dat publicitatii decretul privind introducerea zilei de munca de opt ore, iar la 15 noiembrie guvernul sovietic adopta Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia, prin care se proclama dreptul acestora la autodeterminare pana la despartire. De precizat faptul ca, in acel timp, aceste acte politice si social-economice ale tanarului guvern sovietic au fost receptate pozitiv nu numai de populatia Rusiei, ci si de popoarele oprimate din Europa, precum si de proletariatul international, care vedea ca prin revolutia socialista pot inlatura capitalismul si edifica o societate lipsita de exploatatori si exploatati.

Prin alte "decrete din noiembrie" 1917 sunt desfiintare clasele si gradele civile; se instituie controlul muncitoresc in toate intreprinderile industriale, comerciale, agricole, de transporturi si cooperatiste; se desfiinteaza vechiul sistem judecatoresc, creandu-se o justitie noua, populara. La 7/20 decembrie 1917 se intemeiaza primul organism comunist de represiune, Comisia Extraordinara pe intreaga Rusie (UCK), in frunte cu F. E. Djerjinski, pentru lupta impotriva contrarevolutiei, a speculei si sabotajului. Intre timp, la 2/15 decembrie s-a semnat un acord de armistitiu sovieto-german, care prevedea incetarea provizorie a ostilitatilor militare pe frontul de est. La 5/18 ianuarie 1918 este convocata Adunarea Constituanta la Petrograd, dar intrucat aceasta a refuzat sa recunoasca Puterea Sovietica si decretele emise de ea, este dizolvata a doua zi printr-un decret semnat de Lenin.

In zilele de 10-18/23-31 ianuarie 1918 se intrunesc deopotriva Congresul III general al Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor si Congresul III al Sovietelor de deputati ai taranilor, constituindu-se Congresul general unit al Sovietelor din Rusia, care adopta Declaratia drepturilor poporului muncitor si exploatat, consfintind crearea oranduirii sovietice. In paralel, sunt emise alte noi decrete: privind organizarea Armatei Rosii (muncitoresti-taranesti), de despartire a bisericii de stat si a scolii de biserica, de anulare a imprumuturilor de stat interne si externe, de introducere a calendarului pe stil nou incepand din 14 februarie 1918. Chiar daca in decurs de aproape patru luni Puterea Sovietica se instaurase in toate regiunile intinse ale tarii, inclusiv in Orientul Indepartat, la Vladivostok, opozitia fata de noul regim a continuat sa se manifeste pretutindeni, inclusiv pe cale armata. In lunile ianuarie-februarie 1918, de pilda, unitati ale Armatei Rosii, in formare, lupta din greu pentru a inabusi "rebeliunea" hatmanului Kaledin pe Don. Dar cea mai grava primejdie pentru Rusia Sovietica venea acum dinspre principalul inamic de pe frontul de est, intrucat - incalcand armistitiul - trupele germane declanseaza la 18 februarie 1918 o puternica ofensiva spre nord si centru, vizand Petrogradul, respectiv Kievul. Dupa ce, a doua zi, guvernul sovietic emite decretul cu privire la socializarea pamantului, la 21 februarie Lenin semneaza decretul-apel Patria socialista in primejdie, in vederea mobilizarii tuturor celor apti sa lupte pentru a infrunta deopotriva dusmanii interni si externi ai Puterii Sovietice. Animati de bolsevici, care se aflau in primele randuri, tanara Armata Rosie primeste botezul focului in zilele de 23-24 februarie, cand - prin lupte eroice - opreste ofensiva germana la Pskov, Revel (Tallin) si Narva. In schimb, in Ucraina trupele germane intampina o slaba rezistenta, ocupand Kievul la 1 martie si determinand restaurarea Radei Centrale a Ucrainei.

In aceste imprejurari, la 3 martie 1918 se intrunesc la Brest-Litovsk reprezentantii RSFS Rusa, pe de-o parte, si cei ai Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei si Bulgariei, pe de alta parte, pentru a semna pacea atat de mult ravnita de Lenin, prin emisarul sau Trotki. Dar conditiile impuse de Puterile Centrale sunt extrem de dure pentru fostul imperiu tarist, care pierde in primul rand Ucraina si tarile baltice.

Cu sacrificiile acestei paci, guvernul sovietic isi concentreaza de acum eforturile pentru a restabili ordinea in interior, unde numeroase regiuni cazusera prada rascoalelor taranesti, iar la orase se inmulteau actiunile de jefuire a uzinelor. Amenintata cu foametea, populatia ajunsese in pragul disperarii, fiind gata sa lupte si impotriva bolsevicilor. "Pentru a face fata acestor amenintari si pentru a incerca sa salveze revolutia, - subliniau Serge Bernstein si Pierre Milza - noul regim adopta o serie de masuri exceptionale comunismul militar". Pentru a asigura aprovizionarea oraselor cu alimentele de stricta necesitate, din ordinul lui Lenin primul val de teroare se indreapta spre taranii bogati, kulaci, invinuiti ca fac specula cu graul.

Tot in aceasta perioada, in zilele de 6-8 martie 1918 a avut loc la Petrograd Congresul VII al partidului, care adopta noua denumire: Partidul Comunist (bolsevic) din Rusia. Si tot acum, considerand pacea separata semnata de bolsevici drept o tradare si incercand sa evite contaminarea tarilor europene de revolutia rusa, Puterile Aliate (Franta, Marea Britanie, Japonia) sprijina financiar si militar fortele loiale fostului tar si incepand din martie 1918 se decid sa intervina in mod direct pentru a distruge sovietele si pentru a deschide un al doilea front in est. Drept urmare, la 9 martie trupe de desant engleze debarca la Murmansk, incepand astfel interventia Angliei impotriva Rusiei Sovietice. In zilele de 10-11 martie se desfasoara actiunile de mutare a institutiilor guvernamentale si centrale de la Petrograd la Moscova, care devine din acest moment noua capitala a tarii. Din ordinul lui Lenin, militia politica, CEKA, condusa de Djerjinski, devine tot mai activa, inmultind arestarile si executiile rapide.

Primavara si vara anului 1918 vor fi destul de agitate pe intreg cuprinsul Rusiei Sovietice: la 30 aprilie generalul Skoropadski este proclamat hatman al Ucrainei; la 16 mai se declanseaza rascoala albgradistilor condusi de generalul Krasnov; la 25 mai incep ostilitatile militare intre corpul de armata cehoslovac si Armata Rosie; la 10 iulie este adoptata prima Constitutie a RSFS Ruse, iar la 17 iulie, tot din ordinul primului lider comunist de la Kremlin, va fi executat la Ekaterinburg (Sverdlovsk) ex-tarul Rusiei Nicolae al II-lea si intreaga sa familie. In paralel se intensificau actiunile interventioniste straine. In nord, la Murmansk, se aflau acum - pe langa englezi - si contigente de trupe americane; in Caucaz forte militare engleze ocupasera orasul Baku (unde au arestat si executat 26 de comisari bolsevici); trupele germane invadasera Ucraina si Crimeea, iar in Orientul Indepartat, la Vladivostok, debarcasera unitati japoneze si americane.

Actionand cu multa energie si curaj, Armata Rosie a reusit, treptat, sa stavileasca ofensiva interventionistilor straini, infrangand mai apoi - prin lupte crancene si deosebit de sangeroase - fortele albgardiste de pe Don si Kuban, armata generalului Denikin si detasamentele generalului Krasnov. La doua zile dupa semnarea armistitiului cu Germania pe frontul de vest, Comitetul Executiv Central din Rusia declara anulate conditiile tratatului de pace de la Brest-Litovsk si ordona Armatei Rosii sa alunge trupele austro-germane de pe teritoriul sovietic. Intre timp, la 18 noiembrie 1918 amiralul Kolceak se proclama "Regent Suprem al Rusiei" in Siberia Occidentala, iar la sfarsitul lunii este restabilita Puterea Sovietica in Ucraina, desi in sud incepe interventia militara anglo-franceza.

In 1919 continua cu aceeasi indarjire luptele dintre Armata Rosie si detasamentele albgardiste, sprijinite militar si logistic de Puterile Aliate si Asociate. La 11 februarie Polonia incepe ostilitatile impotriva Rusiei Sovietice, ocupand mai intai Brest-Litovskul si cucerind mai apoi intinse teritorii din Ucraina si Bielorusia. In martie incepe ofensiva amiralului Kolceak, "regent de Omsk" in Siberia, care - dupa ce ocupa Caucazul - se indreapta spre Volga cu 150.000 de albgardisti. Aici, insa, Kolceak va fi infrant de Armata Rosie si trebuie sa se retraga.

Ideologic, sfera de influenta sovietica a fost minutios pregatita de Lenin, prin congresul de la Moscova de constituire a Internationalei a III-a Comuniste (2-6 martie). Se aprecia faptul ca, sub influenta revolutiei bolsevice, s-au constituit in aceasta perioada a avantului revolutionar partide comuniste sau muncitoresti de stanga in mai toate statele europene, iar pentru scurt timp Puterea Sovietica a fost instaurata in Finlanda, Estonia, Letonia, Bavaria, Ungaria.

In mai 1919, cu sprijin material englez si cu soldati germani, generalul Iudenici declanseaza din tarile baltice o ofensiva asupra Petrogradului. In acelasi timp, trupele albgardiste de sub comanda lui Denikin ocupa Ucraina si se indreapta spre Tula, in sudul Moscovei. Invins de Armata Rosie in octombrie, el este nevoit sa se retraga. Resturile unitatilor sale sunt stranse si reunite intr-un corp de armata de baronul Vrangel care pune mana pe bazinul Donetului. Dar in toamna acestui an Armata Rosie obtine in aproape toate confruntarile militare succese insemnate: in octombrie cavaleria lui Budionii zdrobeste, in apropiere de Voronej, principalele forte ale lui Skuro si Mamontov; in prima decada a lunii noiembrie armata lui Iudenici este infranta langa Petrograd, iar la 14 noiembrie este eliberat Omskul, ce fusese principalul punct strategic al amiralului Kolceak.

Anul 1920, desi se anunta la fel de crancen in mersul razboiului civil din Rusia, duce treptat la izolarea fortelor albgardiste si interventioniste, iar mai apoi la nimicirea lor. In februarie, de pilda, este eliberat Arhanghelskul de sub ocupatia trupelor interventioniste straine, iar din Ucraiana sunt alungate - dupa ce au fost invinse - si ultimele detasamente albgardiste ale lui Denikin. O luna mai tarziu, prin eliberarea Murmanskului, este lichidat complet frontul din nord. Spre sfarsitul lui martie Armata Rosie elibereaza si orasul Novorosiisk.

In schimb, din aprilie se inregistreaza si un recul in operatiunile militare ale Armatei Rosii, mai ales in Ucraina si Orientul Indepartat. La 25 aprilie armata polona invadeaza Ucraina si ocupa Kievul; in ajutorul ei vin trupele albgardistului Vrangel din Crimeea. La Oceanul Pacific, Japonia actioneaza mai energic si ocupa Sahalinul de Nord. De altfel, incepand din aceasta luna se declanseaza cea de-a treia (si ultima) campanie a Antantei impotriva Rusiei Sovietice, care se va incheia in noiembrie 1920 cu un esec lamentabil.

Din iunie 1920 situatia din zonele de lupte ale Armatei Rosii se redreseaza vizibil. Mai intai, armata I de cavalerie comandata de Budionii rupe frontul polon si elibereaza Kievul; la 11 iulie este eliberat Minskul, iar apoi ameninta direct chiar Varsovia. Printr-o contraofensiva disperata, armata polona reuseste sa alunge trupele sovietice de pe teritoriul tarii, iar la 12 octombrie se va incheia un acord de armistitiu sovieto-polon, semnat la Riga. O luna mai tarziu, in urma asaltului de la istmul Perekop (7-11 noiembrie) Armata Rosie intra in Crimeea si - prin zdrobirea armatei lui Vrangel - se pune capat razboiului civil din Rusia.

Cu toate acestea, si in anul 1921 vor mai avea loc conflicte sporadice, lichidate relativ usor de unitatile Armatei Rosii. Astfel, de pilda, intre 28 februarie-18 martie are loc o rebeliune la Kronstadt, iar din octombrie pana la 22 februarie 1922 se desfasoara interventia albgardistilor finlandezi in Karelia. La 18 martie 1921 se incheie tratatul de pace sovieto-polon, tot la Riga, in urma caruia Ucraina apuseana si Bielorusia apuseana intra in componenta Poloniei.

Primul razboi mondial si razboiul civil au cauzat, in total, in Rusia, peste 5 milioane de morti, dintre care peste 1.500.000 ostasi ai Armatei Rosii. Volumul productiei industriale a scazut in 1920 la 13,8% fata de 1913, iar al productiei agricole la circa 60%. Transportul feroviar era in mare parte distrus, iar inflatia a inregistrat proportii catastrofale. In atari imprejurari, trecerea de la politica comunismului de razboi, adoptata in anii razboiului civil, la o noua politica economica (NEP), elaborata de V. I. Lenin, a fost hotarata de Congresul al X-lea al PC(b) din Rusia (8-16 martie 1921). Esenta noii politici economice consta in inlocuirea sistemului predarii obligatorii a surplusurilor de produse agricole prin impozitul in natura. Prin aceasta importanta decizie economica, guvernul sovietic incerca sa impulsioneze refacerea agriculturii si sa stimuleze cresterea schimburilor dintre orase si sate. In prima faza de aplicare, NEP-ul a determinat inviorarea elementelor capitaliste, blocate insa treptat prin faptul ca Puterea Sovietica, care detinea parghiile de conducere si control in economie (piata, comert, circulatie monetara, credite, rentabilitate etc.), faurea programul de refacere relativ rapida a intregii economii nationale prin inceperea crearii bazei tehnico-materiale a socialismului. NEP-ul si programul economic (GOERLO), care prevedea dezvoltarea economiei tuturor republicilor ca un intreg, erau menite - in conceptia guvernului sovietic - sa contribuie la intarirea atat a relatiilor economice, cat si a bazei sociale a dictaturii proletariatului.

Si in anul 1922 au avut loc cateva evenimente extrem de importante. Primul, pe care il semnalez cu acest prilej, il reprezinta alegerea l 4 aprilie 1922 a lui I. V. Stalin ca secretar general al PC(b) din Rusia. Un an mai tarziu, insa, "Lenin s-a exprimat critic la adresa comportarii lui Stalin intr-un document scris, devenit cunoscut sub denumirea de Testamentul lui Lenin. In acest document Lenin a avertizat ca Stalin, de cand a devenit secretar general al partidului in 1922, a concentrat prea multa putere in mana sa. El a continuat cu propunerea ca Stalin sa fie schimbat din aceasta functie, ceea ce nu s-a intamplat (.) La moartea sa, in ianuarie 1924, inca nu facuse nici un demers pentru a-l inlocui pe Stalin si testamentul nu fusese dat publicitatii" (Michael Lynch).

Revenind la evenimentele anului 1922, mentionez apoi participarea delegatiei sovietice la Conferinta de la Genova, intre 10 aprilie-19 mai (in cadrul careia expertii occidentali au cerut achitarea tuturor datoriilor antebelice contractate de tarism, plus cele din anii razboiului, precum si compensarea pagubelor suferite de capitalistii straini dupa revolutia bolsevica), si semnarea la 16 aprilie a tratatului de prietenie sovieto-german la Rapallo (Italia), care insemna mai presus de toate prima recunoastere oficiala a Rusiei Sovietice de catre o mare putere. Prin acest tratat, cele doua state renuntau simultan la datoriile de razboi si la reparatii pentru pagubele militare pe care le-au provocat reciproc. Guvernele german si sovietic mai decideau sa aplice in relatiile lor economice si comerciale clauza natiunii celei mai favorizate. Tratatul de la Brest-Litovsk era anulat definitiv. La 25 octombrie Armata Rosie, ajutata de partizanii din zona, elibereaza Vladivostokul de sub stapanirea japonezilor, restaurand si aici administratia sovietica.

In sfarsit, de pe la mijlocul anului 1922 procesul unirii popoarelor sovietice intr-un stat socialist multinational a inregistrat o amploare deosebita. Drept urmare, in luna septembrie, V. I. Lenin - dupa ce a analizat concluziile comisiei special constituita in vederea studierii posibilitatilor de realizare a statului sovietic - a propus conducerii partidului fondarea pe baza liberului consimtamant a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Liderii comunisti de la Kremlin considerau atunci ca, Uniunea, ca stat federativ, bazat pe deplina egalitate a tuturor republicilor sovietice, raspundea cerintelor concret-istorice si reprezenta singura forma de organizare statala menita sa uneasca toate popoarele sovietice in lupta pentru edificarea socialismului. "Suntem internationalisti pana la capat - spunea Lenin - si tindem spre alianta pe baza liberului consimtamant a muncitorilor si taranilor tuturor natiunilor". Plenara CC al PC(b) din octombrie 1922 a aprobat propunerea lui Lenin referitoare la crearea URSS si a intocmit un plan de masuri pentru rezolvarea practica a procesului de unificare.

Dupa incheierea actiunilor pregatitoare, la 30 decembrie 1922 este convocat la Moscova primul congres unional al Sovietelor, care a adoptat Declaratia si Tratatul privind organizarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, documente care puneau bazele marelui stat socialist multinational. Cu acest prilej, Congresul a ales Comitetul Executiv Central al URSS si a desemnat orasul Moscova drept capitala URSS. La 6 iulie 1923 este adoptata prima Constitutie a Uniunii Sovietice.

Dupa incetarea din viata a lui Lenin (21 ianuarie 1924) si preluarea puterii politice in Uniunea Sovietica de catre Stalin, acesta a opus conceptului de revolutie permanenta a lui Trotki propriul sau "slogan", socialismul intr-o singura tara. Pe plan politic extern, a fost preocupat dintru inceput de intensificarea eforturilor diplomatice pentru a scoate tara din izolarea la care a fost supusa de guvernele capitaliste dupa revolutia bolsevica din 1917.

Drept urmare, dupa Germania, in cursul anului 1924, un numar de 12 tari (Anglia, Franta, Italia, China s.a.) au recunoscut de iure URSS, stabilind relatii diplomatice. La 20 ianuarie 1925 se semneaza tratatul sovieto-japonez, in urma caruia are loc retrocedarea catre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a partii de nord a insulei Sahalin si stabilirea de relatii diplomatice. Dintre marile puteri, doar Statele Unite ale Americii mai continuau sa practice o politica discriminatorie fata de Uniunea Sovietica.