IUSTINIAN (527-565)

IUSTINIAN (527-565)

Nu exista eroare mai mare decat sa se creada ca ideea de Imperiu a disparut dupa fragmentarea provinciilor occidentale de catre barbari. Nimeni nu se poate indoi de faptul ca Basileul care domneste Ia Constantinopol exercita inca o autoritate teoretica asupra ansamblului Imperiului. El nu mai guverneaza, dar inca mai domneste si spre el se indreapta ochii tuturor.

Biserica mai ales, pentru care Imperiul este o constructie providentiala, nu se poate lipsi de el. Capul bisericii de la Roma, ca si orasul Roma in sine, il recunosc pe imparat drept suveran legitim al ecc/esiei^m.

Cu exceptia regelui vandalilor, toti regii barbari il considera stapanul lor, bat moneda cu efigia sa, solicita si obtin de la el titluri si privilegii. Iustinian il adopta pe Theodebert¹⁷⁵ dupa cum Mauriciu il va adopta pe Chil-debert.

Constantinopolul este locul unde se arbitreaza diferendele dintre regi sau se tes intrigi. imparatul nu a cedat nimic. Este deci cat se poate de firesc ca, ori de cate ori se iveste ocazia, sa incerce sa-si recastige bunurile. Acestei pozitii i se adauga in ceea ce-l priveste pe Iustinian si dorinta de a restabili, in materie de religie, dreapta credinta. Desi a pierdut aproape in intregime malul Me-diteranei, Bizantul are totusi capacitatea de a incerca marea actiune de reconstituire a Imperiului.

Are o flota care ii asigura suprematia pe mare. E sprijinit de Biserica, acum cand Theodoric tocmai s-a certat cu ea. in Italia, se poate bizui pe ajutorul marilor familii romane, in Africa pe clientela refugiatilor din aristrocra-tia vandala care si-au gasit adapost la curtea imperiala, in urma persecutiilor regale; mai poate conta si pe o rascoala a populatiilor provinciale.

Pentru a avea cat mai multe sanse de succes, inainte de a-si incepe campaniile, Iustinian incheie pace cu Imperiul persan (532) si fixeaza, cu ajutorul subsidiilor, barbarii de tot felul care dau tarcoale frontierelor.

Bizantul nu are de facut fata unui singur front. Nu exista nici o politica germanica. Theodoric incercase, e drept, sa grupeze sub hegemonia sa celelalte state, dar scopul sau fusese pur si simplu salvarea Italiei. De aceea ii sustine pe vizigoti impotriva francilor, evitand astfel infrangerea lor totala dupa lupta de la Vouille; obtinuse in 509 de la Clovis sa-i cedeze provincia Provence si in 523 intervenise pentru a-i impiedica pe franci sa nimiceasca tinutul Bourgogne¹⁷⁶.

Departe de a-si atrage simpatia regilor franci, politica sa ii transformase pe merovingieni in inamicii sai ireductibili.

Bizantul nu intervenise pentru a-l impiedica pe Theodoric sa-si consolideze atat de bine pozitia in Italia, pentru ca nu se simtise destul de puternic. Tolerase ocuparea teritoriului, intretinuse chiar relatii pasnice cu Theodoric, dar nu acceptase politica faptului implinit.

Francii aveau sa fie aliatii firesti ai Bizantului impotriva ostrogotilor.

In 526, Theodoric moare. Exact ca un imparat roman^{1 7} si in contradictie absoluta cu traditia germanica isi desemnase, pe patul de moarte, succesorul in persoana nepotului sau Athalaric, in varsta de 10 ani, sub regenta mamei sale Amalasunta.

Aceasta nu preluase puterea decat cu consimtamantul lui Iustinian si cu aceasta ocazie ii daduse asemenea dovezi de respect incat imparatul putuse sa se gandeasca, la un moment dat, la revenirea Italiei in Imperiu fara lupta.

Asadar, Iustinian si-a indreptat ofensiva impotriva vandalilor. in 533, intr-o singura campanie, Belizarie il invinge pe uzurpatorul Gelimer care se afla pe tron in acel moment si cucereste intreaga coasta a Africii pana la Ceuta.

Iustinian se grabeste sa intemeieze acolo un limes. in plus, reinstaureaza imediat guvernarea romana in acest tinut in care intregul sistem administrativ roman ramasese intact.

Vandalii nu au reactionat. S-au contopit foarte repede in masa populatiei romane si niciodata nu avea sa se mai vorbeasca despre ei.

Africa, provincia cea mai bogata a Imperiului s-a intors in sanul acestuia. Numai maurii au mai rezistat catva timp, inainte de a fi supusi la randul lor in 548¹⁷⁸.

Imediat dupa ce Iustinian a recucerit Africa (533), tanarul rege ai ostrogotilor, Athaiaric, a murit (534). Amalasunta, mama lui, ca sa pastreze puterea, s-a casatorit cu varul sau Theodahat, dar, chiar in anul urmator (535), acesta o ucide.

Iustinian intervine imediat. Belizarie cucereste Sicilia (535) desavarsind astfel stapanirea bizantina asupra Africii; primit cu aclamatii de catre populatie, se indreapta spre nord, pune stapanire pe Neapole si in 536 intra in Roma.

Dinastia romanizata a ostrogotilor n-a opus rezistenta. Theodahat se considera platonician si pretindea ca nu pune pret pe mestesugul armelor, iar fratele sau Evermud s-a predat imediat lui Belizarie, preferand sa traiasca la Roma ca un patrician decat sa apere cauza compatriotilor sai barbari¹⁷⁹.

Si totusi, pe neasteptate, Belizarie s-a lovit de o rezistenta inversunata.

Simtind ca Ie este amenintat pamantul pe care il primisera, ostenii ostrogoti au ridicat pe scuturi unul dintre ofiterii lor, Vitiges, si l-au proclamat rege.

Acesta porneste asupra Romei, unde se inchisese Be-lizarie (537), dar nu reuseste sa cucereasca orasul si, silit sa se retraga, se instaleaza la Ravenna.

Temandu-'Se de un atac al francilor dinspre nord, le cedeaza intreaga Provence, fapt pe care Iustinian se grabeste sa-1 recunoasca'⁸⁰.

Incapabil sa se mai apere impotriva trupelor Iui Beli-zarie, Vitiges negociaza.

Gotii ii ofera lui Belizarie coroana regala cu conditia sa le crute viata si sa Ie lase pamantul in stapanire. Belizarie accepta sau se preface ca accepta si patrunde in oras (540). Se semneaza un tratat. Garnizoanele gotilor depun juramantul de credinta noului rege. Misiunea lui Belizarie fiind indeplinita, acesta este rechemat de imparat. Spre stupoarea gotilor, care nu inteleg cum poate sa se intoarca intr-o pozitie de functionar in loc sa ramana rege independent, Belizarie se supune. ii ia cu el pe Vitiges si pe multi alti goti care i-au ramas credinciosi; vor participa cu totii la razboaiele impotriva persilor.

Aceasta comportare a Iui Belizarie, care aduce in Italia un prefect al pretoriului si guvernul legal de la Roma, constituie o tradare in ochii gotilor. Cei din nordul Italiei, al caror teritoriu n-a fost inca ocupat de armatele imperiale, se rascoala, ofera coroana unui ofiter, Uraias, care o refuza, apoi lui Ildibald, nepotul regelui vizigot Theudis¹⁸¹; acesta va intreprinde recucerirea Italiei.

in acel moment, populatia peninsulei italiene este strivita de impozite. Belizarie a luat cu el cea mai mare parte a trupelor; cele ramase pe Ioc sunt repartizate in garnizoane si sunt lipsite de un comandament central.

Pornit din Pavia cu o mie de oameni, Ildibald repurteaza serioase succese datorita ostilitatii populatiei fata de noul guvern imperial.

invinge armata romana comandata de magister mili-tum per lllyricum, dar moare asasinat¹⁸².

Succesorul sau Eraric, care nu era got, incearca deindata sa negocieze cu Iustinian, oferindu-i sa-si tradeze armata si sa se duca sa traiasca la Constantinopol in schimbul obtinerii titlului de patriciu. Si el moare asasinat inainte de a-si realiza planul (541). I-a urmat la tron Totila, un var de al lui Ndibald. Gata sa recunoasca autoritatea lui Iustinian inainte de a se sui pe tron, o data ajuns rege a dat dovada de multa energie'

Randurile armatei sale se ingroasa cu dezertori imperiali, sclavi, coloni italieni, atrasi de ostilitatea sa fata de marii proprietari. Cu aceasta armata cucereste Roma (17 decembrie 546). incearca atunci sa negocieze cu i Iustinian care il considera un tiran si nu accepta sa discute cu el. Totila nu dorea decat sa incheie pace cu Iustinian in schimbul unui tribut si era dispus sa-i ofere oameni pentru serviciul militar'⁸⁴. Pare dificil in aceste      ' conditii sa vedem in el un erou national. Este insa fara indoiala unul dintre cei mai inteligenti si civilizati regi ger-maniei, iar succesele sale se explica in mare parte prin j omenia sa, care i-a atras simpatia populatiilor romane      ! napastuite si amarate.

Refuzul imparatului de a negocia cu el il obliga sa continue razboiul: recucereste Sicilia, Sardinia, Corsica, isi alcatuieste o flota din corabiile bizantine capturate, 1 stapaneste datorita ei Adriatica si dupa ce redobandeste intreaga Italie, o guverneaza la fel ca Theodoric.

Totusi, Iustinian nu renuntase la Italia. in 551, Narses debarca in fruntea unei armate de 20 000 de oameni. il infrange pe TotiJa care moare in lupta. Succesorul sau Teias, dupa o rezistenta disperata este invins si ucis in 553, la poalele Vezuviului.

La capatul puterilor, gotii se adreseaza francilor si alamanilor. Bandele de franci si alamani care raspund acestei chemari, dupa ce ii prada atat pe goti cat si pe romani, sunt zdrobite de bizantini langa Capua in 554. Ceilalti goti se supun si sunt trimisi in Asia sa lupte impotriva persilor.

Italia este reorganizata ca provincie romana. Exarhul sau patriciul, se instaleaza la Ravenna. Dar tara este secatuita.

in timpul acestui conflict de douazeci de ani dintre bizantini si ostrogoti, politica francilor nu are alt scop decat sa profite de situatie. in 532, francii cuceresc provincia Bourgogne; in 535, prin presiunile exercitate asupra lui Vitiges obtin cedarea regiunii Provence pe care Iustinian le-o recunoaste.

Totusi, din 539, Theudebert patrunde in Italia cu o armata mare si Vitiges fiind asediat in Ravenna, cucereste cea mai mare parte a Venetiei si a Liguriei. Obligat sa se retraga din cauza bolilor care ii decimeaza trupele, Theudebert pastreaza cu toate acestea o parte a Venetiei unde lasa un duce a carui recunoastere o va obtine de la Totila. Poate ca spera sa porneasca de aici impotriva Constantinopolului .

Din Venetia, bandele franco-alamanice s-au napustit asupra Italiei in 552-553 si au fost in sfarsit zdrobite de catre bizantini. Ca o consecinta, francii pierd Venetia.

Nici o clipa nu s-a pus problema unei aliante intre franci si ostrogoti pentru a se opune imperiului care nu a intalnit in cale nici o urma de solidaritate germanica.

Dupa ce a recucerit Africa si Italia, Iustinian se intoarce impotriva Spaniei. Prilejul interventiei i-a fost oferit de niste lupte intestine. Solicitat de Athanagild impotriva regelui Agila, ii ordona Iui Liberius, care tocmai a recucerit Sicilia, sa debarce in Spania. Agila, invins Ia Sevilla, este ucis de soldatii sai, care in 554 il proclama rege pe Athanagild, slujbas credincios al imparatului.

Romanii ocupa acum toate malurile Marii Tireniene. Regii vizigoti, care de altfel recunosc suzeranitatea imperiala^IS6, nu mai au iesire la mare.

Mediterana a redevenit un Iac roman.

Imperiul facuse un efort imens. Pentru a izbandi, fusese nevoit sa faca fata pe toate fronturile: in timp ce lupta in Italia, persii¹⁸⁷, solicitati de ostrogoti, intrasera in razboi impotriva lui; in Balcani fusese necesar ca slavii, care atacasera, sa fie respinsi dincolo de frontiere.

in mijlocul acestor neincetate razboaie victorioase, Imperiul se adapta evolutiei profunde care transforma societatea si moravurile. Codul care poarta numele lui Iustinian este una din cele mai mari opere juridice ale tuturor timpurilor.

Civilizatia romana se afla din nou in plina stralucire Si pentru a comemora aceasta admirabila renastere a Imperiului, in inima capitalei este inaltata, asemenea unui urias arc de triumf intru slava Iui Dumnezeu si a Bizantului, Sfanta Sofia.

La moartea lui lustinian, Imperiul este reconstituit, aparat de fortarete, dar profund epuizat. Si cu toate acestea, va fi silit sa faca fata unor noi si crancene batalii.

Perioada care urmeaza dupa domnia lui lustinian si se cuprinde intre 565 si 610 este una dintre cele mai tragice din istoria bizantina¹⁸⁸.

Toate frontierele sunt bantuite de razboi: persii, slavii si avarii se napustesc asupra Imperiului si in 568 longo-barzii invadeaza Italia de nord.

Pentru contemporani insa, Bizantul nu pare decazut, nimeni nu prevede o catastrofa. La urma urmei, tot Occidentul a revenit sub stapanirea sa si in plus dispune de puternice mijloace de actiune: flota cu ajutorul careia mentine contactul cu Ravenna, Africa si Spania, tezaurul si diplomatia sa. Si apoi mai are de partea sa incapacitatea adversarilor sai de a se intelege intre ei.

Si totusi, in curand, Imperiul va ceda pe toate fronturile. Evenimentul cel mai important al acestei perioade este fara nici o indoiala invazia longobarzilor.

Longobarzii invadeaza Italia si, desi ajung din 575 la Spoleto si Benevento, nu reusesc sa cucereasca nici Roma, nici Ravenna, nici Neapole.

Pe de alta parte, vizigotii recuceresc Spania; in 614, Imperiul nu mai stapaneste decat insulele Baleare¹⁸⁹.

Mediterana nu este insa pierduta: Africa, Sicilia, sudul Italiei raman romane.

Longobarzii care au patruns in Italia sunt aproape tot atat de germanici ca si anglo-saxonii fixati in Britania. Sunt pentru prima data pe continent niste invadatori autentici care nu mai au nimic in comun cu o armata romana, sau cu foederati. Se impun populatiei, ii iau pamantul, o reduc la starea de populatie invinsa. Ocupatia lor contrasteaza izbitor cu cea a gotilor iui Theodoric. Ducii si regii lor, alesi de armata, sunt pur germanici. Poporul traieste inca sub regimul farae, adica sippen. Obiceiurile si dreptul nu au suferit nici o influenta romana.

De fapt, longobarzii nu intampina rezistenta, Bizantul fiind paralizat de razboiul impotriva persilor si de invaziile slave. Ei insa nu constituie decat niste bande de jefuitori, incapabili sa cucereasca cetatile romane, iar din cauza pradaciunilor savarsite, ca si din cauza politicii stupide pe care o duc, mobilizeaza impotriva lor atat pe franci cat si Biserica.

Sosirea lor in Italia il apropie pe papa de Bizant, imparatul ramanand singurul sau sprijin posibil. incepand din acel moment, in orasul ruinat, adevaratul guvernator este papa si el pastreaza Roma Imperiului. Aplauda alegerea abominabilului Phocas. Grigore cel Mare ii da imparatului asigurari de devotament. Aceasta apropiere dintre papa si imparat se face cu atat mai usor cu cat de la schisma Acace (489-519), datorita lui Iustinian, n-au mai avut loc conflicte religioase. De altfel, nici nu vor mai exista pana la criza creata de monofizism (640-681). Alegerea papei e ratificata de exarh, ceea ce dovedeste ca papa este subordonat Imperiului. Continua sa traiasca in Imperiu si sa se considere un supus al acestuia.

Tot astfel, invazia longobarda a provocat strangerea relatiilor dintre imparat si franci a caror comportare, sub Iustinian, fusese atat de ostila Imperiului. Expeditiile nereusite ale longobarzilor in Galia, din 569 pana in 571, au condus la o intelegere intre franci si Bizant. in 576, Senatul roman ii cere ajutoare imparatului; acesta nu poate trimite decat un numar necorespunzator de osteni si il sfatuieste sa-i cheme pe franci intr-ajutor si in acelasi timp sa-i corupa cu ajutorul aurului pe ducii longobarzi.

in 574, se produce un nou atac al longobarzilor asupra Galiei'⁹⁰ soldat de altfel printr-o infrangere totala, ceea ce ii obliga sa semneze un tratat de pace cu Gontran de Bourgogne si cu aliatul sau Childebert al II-lea al Austrasiei. Aceasta constituia un mare pericol pentru Imperiu.

Diplomatia imperiala - care nu se zgarceste cand e vorba despre aur - se straduieste sa intretina antagonismul dintre franci si longobarzi, singura speranta a Bizantului de a pastra Italia. Sprijinit de papa, imparatul stabileste relatii diplomatice cu Chilperic al Neustriei care, in 581, il desparte pe Childebert de Gontran. In acelasi timp, Gondobald, un pretendent care traieste la Constantinopol, este expediat impreuna cu niste sume respectabile de bani in Galia pentru a-i lua tronul lui Gontran.

Pe de alta parte, ducele Grasulf de Frioul, cumparat cu bani grei, ia legatura cu Childebert si cu mama acestuia, Brunhilda careia, in 583, imparatul ii trimite 50 000 de monede din aur¹⁹¹.

Childebert este astfel determinat sa intreprinda in Italia o campanie impotriva longobarzilor; acesta se intoarce din Italia numai dupa ce a incheiat pace, contra cost, cu longobarzii.

in acea perioada, numerosi duci longobarzi au trecut de partea Bizantului. Cei ramasi independenti, dandu-si probabil seama de pericolul po care il reprezinta alianta dintre Imperiu si franci, reconstituie in 584 monarhia in favoarea Iui Authari care porneste imediat la lupta si ar fi pus stapanire pe Ravenna daca n-ar fi intervenit flota imperiala.

Authari ii ameninta atat pe franci cat si pe imparat. De aceea, in 588-589, Childebert si mama sa Brunhilda isi trimit ambasadorii la Constantinopol pentru a pregati impreuna cu imparatul razboiul impotriva longobarzilor¹⁹².

Asadar, in 590 o mare armata de franci condusa de douazeci si doi de duci, se indreapta impotriva longobarzilor.

Pe de alta parte, exarhul Ravennei porneste impotriva lui Authari, care se refugiaza la Pavia. Regatul longobard aflat la un pas de pieire este salvat de neintelegerile dintre inamicii sai. intr-adevar, in acel moment, sfarsin-du-se razboiul impotriva persilor, exarhul a reluat ofensiva si a cucerit Altinum, Modena si Mantova¹⁹³.

Scapat de amenintarile imediate, sperand in reintoarcerea completa a Italiei in sanul sau, Imperiul¹⁹⁴ se desparte de franci. Aceasta s-a dovedit a fi o manevra nefasta.

Sfarsitul aliantei active dintre Bizant si franci a inaugurat o perioada de mari succese pentru longobarzi. intre timp, razboiul cu persii a reinceput, iar Imperiul a fost nevoit sa faca fata navalirii avarilor, dand astfel frau liber longobarzilor.

Francii, pe de alta parte, si-au incetat interventiile in Italia. Organizasera in 662-663 o expeditie care esuase si care avea sa fie ultima pana la Carol cel Mare.

O serie de armistitii pregatisera pacea semnata cel mai tarziu in 680 intre imparat si longobarzi, prin care se consfintea impartirea Italiei intre ei.

Acest semi-esec al Imperiului in Italia nu a stirbit cu nimic formidabilul sau prestigiu. in 629, Heraclius ii invinge pe persi si Dagobert ii trimite o ambasada pentru a-1 felicita¹⁹⁵. Grigore cel Mare accepta rolul de intermediar intre imparat si vizigotii crestini¹⁹⁶. Ebroin (1680-683) permite trecerea pelerinilor anglo-saxoni prin Galia atunci cand se convinge ca nu este vorba despre o legat io imperatorum contra regnum'⁹¹

Toti cei care au un cuvant de spus in politica si in Biserica se indreapta spre Constantinopol¹⁹, ca spre un mare centru international si intelectual¹⁹⁹.

De fapt, Imperiul a ramas, in ciuda pierderilor suferite, singura putere mondiala²⁰⁰, dupa cum Constan-tinopolul este cel mai mare oras civilizat. Politica sa s_re extinde asupra tuturor popoarelor. Ea o domina total pe aceea a statelor germanice. Pana in secolul al VIII-lea²⁰¹ nu exista alt element pozitiv in istorie, in afara de influenta Imperiului. Si faptul ca acest Imperiu a devenit oriental este cert.

Procesul de oriental izare, care se manifesta fara incetare incepand de la Diocletian, devine din ce in ce mai accentuat. Acesta se manifesta pana si in sanul Bisericii, unde de altfel provoaca zguduiri primejdioase.

Si totusi, nu trebuie exagerat. Cu exceptia unor rupturi de moment, Roma ramane capitala Bisericii si ori de cate ori imparatii nu sprijina vreo erezie, papii sunt de partea lor.

Prin Constantinopol, bizantinismul patrunde incet-incet in Occident, care nu are ce sa-i opuna. Moda si arta sa se propaga datorita navigatiei. Se incetatenesc la Roma unde exista o multime de calugari greci, ca si in toata Italia de sud. Influenta orientala este vizibila in Spania. Ajunge in mod firesc in Africa. in Galia, cella-rium fisei aminteste de comerciantii bizantini. Venetia graviteaza in orbita Constantinopolului. Sfintii Parinti greci sunt absolut necesari gandirii religioase din Occident. Fara indoiala, in secolul al VUI-lea, cand imparatul va fi devenit BacnAAx; xcov Pcouauov,* fisura dintre greci si latini va fi definitiva; inceputul marii crize poate fi datat de la monofizism (640-681) si mai ales de la iconoclastie (726-843), dar inainte de ruptura completa vor mai exista multe tergiversari.

Influenta sirienilor creste considerabil la Roma, unde sosesc in numar mare; vor exista chiar mai multi papi sirieni. Evident ca o bizantinizare a Occidentului, mai mult sau mai putin amestecata cu influente irlandeze si anglo-saxone constituia directia spre care se indrepta viitorul. Diferenta de limba nu conta. Superioritatea uneia dintre culturi asupra celeilalte era prea mare. Din moment ce Mediterana ramanea in continuare cea mai mare cale de legatura intre Orient si Occident, preponderenta celui dintai asupra celui de al doilea era inevitabila. Marea, pe care bizantinii au continuat s-o domine, le propaga influenta pretutindeni. Iar intreaga civilizatie a vremii, atat in Occident cat si in Orient, exista datorita marii. Lumea inca nu avea nimic de asteptat de la germanism in sine. Longobarzii, la randul lor se aflau si ei, in secolul al Vll-lea, in plin proces de romanizare. Totusi un nou focar de cultura incepea sa palpaie in lumea anglo-saxona, dar si acesta venea direct din Mediterana.