SITUATIA ROMANILOR DIN TRANSILVANIA, BUCOVINA, BASARABIA SI DIN DREAPTA DUNARII IN PERIOADA 1849-1878

SITUATIA ROMANILOR DIN TRANSILVANIA,

BUCOVINA, BASARABIA SI DIN DREAPTA DUNARII

IN PERIOADA 1849-1878

l. Romanii din Transilvania si Banat

1.1. Dupa infrangerea revolutiei maghiare, prin dubla interventie ruso-austriaca, in Transilvania a fost restabilit regimul absolutist habsburgic. Represiunea trupelor de ocupatie s-a indreptat in primul rand impotriva revolutionarilor maghiari, in septembrie 1849, la Arad, fiind executati 13 generali maghiari.

Represiunea i-a afectat insa si pe romani, inainte de toate, din ordinul autoritatilor de ocupatie ostirea romana fiind dizolvata. Intre cei judecati de autoritatile de ocupatie s-au aflat si unii revolutionari banateni, considerati vinovati pentru colaborarea cu revolutionarii maghiari (intre ei, Eftimie Murgu, condamnat initial la moarte, caruia insa, ulterior, i s-a comutat pedeapsa la 4 ani de inchisoare).

Pe linie militara, a fost anulat statutul privilegiat al regimentelor graniceresti, constituite din romani, acestea fiind incluse in categoria regimentelor obisnuite.

incepand cu toamna anului 1849, odata cu ocupatia militara, au fost restabilite formele specifice ale absolutismului austriac, centralizarea administrativa excesiva, cenzura, aparatul politienesc, birocratia s.a. Odata cu acestea, limba germana a fost declarata limba oficiala, fiind restabilita politica de gennanizare, dupa cum, in plan religios, religia catolica redevine predominanta.

Regimul absolutist, restabilit acum, a avut ca promotor principal pe ministrul de externe austriac, Alexander von Bach (de aici si numele sub care este indicat regimul: "regimul lui Bach').

In plan administrativ, Transilvania este organizata ca provincie subordonata direct imparatului, in numele acestuia, ea fiind condusa de un guvernator militar, cu sediul la Sibiu, in ordine, pana in 1860, vor

ocupa aceasta functie: generalul Ludwig Wolgemuth (l 849-1851), printul Karl von Schwartzenberg (1851-1858), generalul Friederich Lichtenstein (1858-1860).

Odata cu subordonarea directa fata de imparat, provincia capata o alta structura administrativa, in scopul unei integrari cat mai depline in Imperiu: in locul comitatelor sunt infiintate 6 districte militare, conduse de cate un comandant militar, ajutat de un consilier civil (sediul districtelor: Sibiu, Alba lulia, Cluj, Oradea, Reteag si Fagaras). Cu prilejul acestei reorganizari nu s-a tinut seama de dorintele exprimate de romani in privinta unirii lor administrative in sanul Imperiului.

Banatul, in ciuda revendicarii unei organizari separate, a fost inclus in noua provincie a Voievodinei sarbesti si Banatului Timisoarei.

Cat priveste comitatele din vestul Transilvaniei, Partium (Arad, Bihor, Satmar, Maramures), ele au fost lasate in continuare in componenta Ungariei.

O oarecare satisfactie se dadea romanilor bucovineni, formal, constituindu-se acum ducatul autonom al Bucovinei, subordonat direct Curtii de la Viena (in realitate, cum a demonstrat istoricul Mihai lacobescu, aceasta organizare a Bucovinei ca provincie desprinsa de Galitia fiind aplicata abia in anii 1861-1862).

In general, promisiunile Habsburgilor privind acordarea de drepturi politice si sociale nu au fost respectate, liderii revolutiei romane din Transilvania fiind profund dezamagiti (A.Iancu, dupa ce in semn de protest a refuzat decoratiile imperiale, s-a retras in munti, traindu-si in izolare restul vietii). Este drept ca, in plan social, desfiintarea iobagiei, proclamata in iunie 1848 de Dieta nobiliara, este reconfirmata prin patentele din 18 februarie/2 martie 1853, privind Banatul, Crisana si Maramures, si din 9/21 iunie 1854, privind principatul Transilvaniei; iobagii sunt eliberati prin rascumparare de catre stat, ei ramanand proprietari pe loturile avute in folosinta. Beneficiarii acestor patente, in imensa lor majoritate, desigur, o constituiau taranii romani, odata cu aceste acte starea lor materiala fiind simtitor imbunatatita.

De asemenea, in conformitate cu o mai veche orientare politica -anume, de a face concesii in limita in care ele nu prejudiciali stabilitatea sistemului politic -, Curtea de la Viena a admis, si in conditiile regimului absolutist de caracter militar, o serie de concesii pe linia infiintarii de scoli in limba nationala si de organizare bisericeasca (intr-o prima etapa, aceste

concesii vizand pe greco-catoiici, in 1853, acceptandu-se ridicarea rangului Episcopiei la grad de Mitropolie!).

Miscarea nationala a romanilor ardeleni, in conditiile restabilirii regimului absolutist, patronat de militari, intra in reflux, actiuni importante in ordine politica fiind sortite esecului, de la bun inceput; dar situatia romanilor ardeleni continua sa faca obiectul preocuparilor romanilor din Principatele dunarene, mai ales ale emigratiei post-pasoptiste. Pe linia mesajului pan-romanesc manifestat in cursul Revolutiei, miscarea de emancipare nationala a romanilor de sub stapanire habsburgica isi gaseste locul in proiectele exilatilor romani de la 1848, in frunte cu N.Balcescu, C.A.Rosetti si fratii Bratianu. Organizarea unei Confederatii dunarene, opusa panslavismului si pangermanistnului, pe care o propuneau exilatii de la Paris, cu gandul la o noua revolutie europeana, intra si in preocuparile Comitetului Central Democratic European cu sediul la Londra, condus de G. Mazzini; ea conferea un rol important romanilor din Imperiul habsburgic, cu conditia realizarii unei intelegeri romano-maghiare, care, insa, ca si la 1848, va fi greu de infaptuit.

1.2. Regimul absolutist dureaza in Transilvania pana in anul 1860, cand se trece la un regim liberal de guvernare.

Motivatia unor importante schimbari in sistemul politico-administrativ al Imperiului - inclusiv al Transilvaniei - era legata de incercarea Curtii de la Viena de a salva Monarhia habsburgica, mai ales dupa infrangerile suferite in anul 1859 in Italia, prin atragerea si cointeresarea popoarelor asuprite.

Schimbarile preconizate au starnit mari sperante in randurile romanilor din provinciile aflate sub stapanire habsburgica, ca si in randurile altor popoare asuprite, diploma imperiala din octombrie 1860 sugerand intr-un mod extrem de abil ideea federalizarii Imperiului. Sub titlul Pentru reglementarea raporturilor interne de drept public in Monarhie, diploma proclama introducerea sistemului constitutional de guvernare, odata cu recunoasterea drepturilor popoarelor din Imperiu de a-si exprima doleantele prin organe reprezentative. Totodata, diploma proclama importante principii de drept public: egalitatea in fata legii, egalitatea la plata impozitelor si a serviciului militar pentru toti cetatenii Imperiului s.a.

in februarie 1861, o noua patenta prevedea organizarea unui parlament central cu doua Camere; in Transilvania era restabilit un guvern civil in frunte cu contele Mik Imre, in timp ce, ca presedinte al Dietei era numit Ludovik de Crenville, cu doi vicepresedinti, dintre care unul roman, Vasile Pop. Erau reinfiintate de la aceasta data vechile comitate si scaune.

Trebuie spus ca, odata cu restabilirea vechii organizari administrative, renasteau si sperantele de suprematie ale nobilimii maghiare, care va intelege sa foloseasca in interesul ei - si in detrimentul populatiei majoritare din Transilvania - schimbarile preconizate de Viena.

S-au facut resimtite mai intai cererile nobilimii maghiare de incorporare a Banatului, situatie in care, in noiembrie 1860, romanii banateni s-au intrunit in Conferinta de la Timisoara, protestand impotriva acestui pericol; prin rezolutia finala, ei au cerut asigurarea dreptului la autonomie a Banatului, in formula unui Capitanat roman, cu un conducator propriu si cu institutii administrative proprii. Din pacate, la aceste cereri imparatul a raspuns in sens opus, dand satisfactie doleantelor nobilimii, hotarand alipirea Banatului la Ungaria.

in acest context, in Transilvania propriu-zisa, sperantele romanilor starnite de diploma imperiala s-au impletit cu noi temeri, datorate tendintelor evidente ale nobilimii de a interpreta diploma ca o restabilire a situatiei preconizata de Dieta de la Cluj din mai 1848, adica incorporarea Transilvaniei la Ungaria. Fata de un asemenea pericol, fruntasii miscarii nationale au actionat cu energie. Astfel, in decembrie 1860, reprezentantii celor doua biserici romanesti, Andrei Saguna si Al. Sterca Sulutiu au luat initiativa convocarii unui congres national romanesc; o delegatie trimisa la Viena prezinta imparatului un memoriu cerand, pe langa congres national: egalitatea natiunii romane cu celelalte natiuni, recunoasterea limbii romane ca limba oficiala, dieta reprezentativa s.a.

in acelasi sens, se desfasoara Conferinta de la Sibiu, cu reprezentanti ai romanilor de pe teritoriul Transilvaniei, in care sunt reafirmate principiile adunarii de la Blaj din mai 1848, prin rezolutiile adoptate reconfirmandu-se revendicarile cu caracter national.

Este semnificativ faptul ca, relativ la aceeasi data lua fiinta la Sibiu, Asociatia transilvana pentru literatura romana si cultura poporului

roman (Astra), organizatie culturala care urma sa aiba insa si resorturi politice foarte importante in miscarea nationala a romanilor din Transilvania.

In ciuda acestor manifestari, dispozitiile electorale trimise de la Viena confereau prioritate nobilimii maghiare: in spiritul acestora, Conferinta de la Alba lulia, din februarie 1861, cu participarea unei majoritati constituita din reprezentanti ai maghiarilor, se pronunta pentru incorporarea Transilvaniei la Ungaria, pe linia restabilirii hotararii Dietei de la Cluj din mai 1848.

Protestele romanilor, ca si ale sasilor, fata de proiectele nobiliare maghiare de restabilire a situatiei de la 1848, noile delegatii si memorii trimise la Viena, au determinat acceptarea de catre imparat a convocarii Dietei si alegerea ei pe baza unui cens rezonabil.

l .3. Dieta s-a intrunit la Sibiu la 3/15 iulie 1863, pentru prima data intr-un asemenea organ de conducere a Transilvaniei romanii avand o reprezentare semnificativa, daca nu proportionala cu numarul lor, Dieta avand urmatoarea structura: 48 deputati romani, 44 maghiari si 33 sasi, la fiecare dintre cele trei categorii, adaugandu-li-se deputatii "regalisti', desemnati de Curtea de la Viena (l O - romani, 12 - maghiari, 11 - sasi).

Transformata intr-o adevarata Constituanta, Dieta de la Sibiu, desfasurata in doua sesiuni (iulie-septembrie 1863; mai-octombrie 1864) a dezbatut si adoptat doua foarte importante acte legislative: legea privind ,.egala indreptatire a natiunii romane si a confesiunilor sale' si legea egalei indreptatiri in folosirea celor trei limbi, ca limbi oficiale ale tarii (romana, maghiara, germana).

Au fost dezbatute in cadrul Dietei o serie de alte probleme privind organizarea administrativ-teritoriala si institutionala, situatia economica a Transilvaniei s.a.

Din pacate, lucrarile Dietei s-au desfasurat in lipsa deputatilor maghiari care, desi prezenti la Sibiu, au refuzat sa participe la dezbateri, in ciuda insistentelor deputatilor romani si sasi. Asa cum s-a apreciat, acest boicot al deputatilor maghiari "a facut sa se piarda prilejul cel mai bun ca cele trei natiuni, in locul afrontului reciproc, sa dezbata impreuna

realele probleme ale Transilvaniei, a tacut sa se rateze sansa dialogului, sansa inceputului dezamorsarii tensiunii romano-maghiare'.

Cererile adresate Vienei pe baza hotararilor Dietei de la Sibiu nu aveau sa fie luate in consideratie de imparat. S-au facut romanilor numai unele concesii: pe langa Mitropolia greco-catolica de la Blaj, recunoscuta de imparat inca din 1853, se recunoaste acum - in 1865 - Mitropolia ortodoxa de la Sibiu, precum si titlul de mitropolit pentru Andrei Saguna (totodata, pe langa vechea episcopie de la Arad, era recunoscuta o noua episcopie ortodoxa, cea de la Caransebes).

Astfel, respingand hotararile Dietei de la Sibiu, imparatul relua linia politica de intelegere cu nobilimea maghiara din Transilvania, pe seama celorlalte etnii din provincie.

Framantarile provocate de lucrarile Dietei de la Sibiu si hotararile adoptate sugerau Curtii de la Viena riscurile optiunii pentru liberalism; in situatia externa deosebit de dificila a Austriei, imparatul ajungea la concluzia ca salvarea Imperiului era posibila numai pe calea compromisului cu nobilimea si burghezia maghiara. Or, conditia intelegerii pusa de acestea era incorporarea Transilvaniei la Ungaria, iar imparatul nu ezita s-o accepte.

Prin urmare, la cererea clasei conducatoare maghiare, imparatul a admis convocarea unei noi Diete, la Cluj, aleasa pe baza legii electorale de caracter feudal de la sfarsitul secolului al XVlII-lea (legea care asigura intrarea in Dieta a tuturor nobililor, indiferent de starea materiala). Noua Dieta avea o majoritate maghiara (195 deputati maghiari si sasi si numai 30 romani);³ in noiembrie 1865 se deschid lucrarile sale, cu o majoritate confortabila, ea voteaza unirea Transilvaniei cu Ungaria, in acest fel implinindu-se visul de la 1848 al nobilimii maghiare, in timp ce aceasta decizie era reconfirmata un an mai tarziu, in decembrie 1866, intr-o noua sesiune a Dietei de la Cluj, intrunita din dispozitiile imparatului, intampinarile facute in cursul anului 1866 la Viena, de catre unii fruntasi ai romanilor (I.Ratiu si G.Baritiu), solicitand imparatului anularea acestei hotarari, ramaneau fara rezultat.

Regimul dualist austro-ungar era definitivat prin actele urmatoare: alegerea unui nou guvern maghiar in februarie 1867, apoi, la 27 mai/ 8 iunie 1867, incoronarea imparatului Francise losif I, la Budapesta, ca rege al Ungariei, unita cu Transilvania.

1.4. Dualismul austro-ungar insemna impartirea Imperiului in doua parti egale - Austria si Ungaria -, subordonate aceluiasi suveran, imparatul Austriei, acum si rege al Ungariei, pretul acestui compromis fiind anexarea Transilvaniei la Ungaria.

O data cu instalarea sa, istoria romanilor din Transilvania intra intr-o noua etapa. De la aceasta data situatia lor se agrava, ei urinand a fi expusi de catre autoritatile de stat maghiare unei politici de desnatio-nalizare din ce in ce mai apasatoare, avand drept scop integrarea acestora in "natiunea politica maghiara', in "statul indivizibil maghiar'.

Noile autoritati de stat vor incerca sa lichideze toate drepturile romanilor, inainte de toate impunand limba maghiara ca limba oficiala a noului stat. O lege din anul 1868, asa-numita, Legea pentru egala indreptatire a nationalitatilor (legea XLIV) sintetiza aceasta politica a autoritatilor maghiare, subscriind principiul dupa care toti cetatenii Ungariei formeaza "natiunea ungara unica si indivizibila', in esenta legea contestand dreptul la existenta pentru alte individualitati etnice din Ungaria. O data cu impunerea folosirii limbii maghiare, in detrimentul limbii romane, in mod accelerat, administratia Transilvaniei este maghiarizata.

Pe de alta parte, printr-o noua lege electorala, din 1874, accesul romanilor la viata publica era aproape anulat; legea stabilea doua categorii de alegatori: cei din Ungaria si cei din Transilvania, pentru acestia din urma conditia de cens, vizand mediul rural, era de 8-9 ori mai mare decat in Ungaria, romanii in majoritatea lor, neputand indeplini aceasta conditie, fiind aproape exclusi de la drepturi politice, in timp ce unele categorii, nobilii si secuii liberi, erau exceptati de la cens. in plus, in orase, unde numarul maghiarilor era mai mare, censul era de 5-6 ori mai mic decat in circumscriptiile rurale, in care romanii constituiau marea majoritate a locuitorilor.

Folosind impunerea limbii maghiare altor nationalitati, drept principal instrument de maghiarizare a acestora, atentia autoritatilor maghiare s-a indreptat cu deosebire asupra legislatiei scolare. O lege a invatamantului (legea XXXVIII) din anul 1868, odata cu dreptul acordat

confesiunilor religioase de a infiinta scoli in limbile proprii, in acelasi timp impunea limba maghiara ca obiect obligatoriu de studiu, totodata, programele de studii ale diferitelor scoli fiind supuse riguros aprobarii ministerului de resort maghiar (Ministerul Instructiunii). Mai grava pe aceasta linie avea sa fie legea Trefor din 1879 care stipula obligativitatea folosirii limbii maghiare in toate scolile primare, dispozitie subsumand proiectul unei desnationalizari din frageda varsta, cu consecinte directe in viitor.

1.5. in raport cu aceasta noua stare de lucruri din Transilvania, miscarea nationala a romanilor intra intr-o noua etapa, lupta impotriva regimului dualist urmand a capata forme din ce in ce mai organizate.

Romanii au constientizat de la bun inceput consecintele dualismului; cum am anticipat mai sus, la sfarsitul lunii decembrie 1866, un memoriu inaintat imparatului de catre G. Baritiu si I. Ratiu, purtand alte aproape 1500 de semnaturi, cerea imparatului sa nu sanctioneze decizia Dietei de la Cluj de unire a Transilvaniei cu Ungaria, dar acest memoriu de protest era sortit esecului, in acest context, un rol deosebit de important in conducerea miscarii nationale a revenit lui Andrei Saguna, ale carui opinii, mai moderate decat ale unor fruntasi mai tineri - ca G. Baritiu si I. Ratiu -, aveau in vedere cu prioritate speranta in interventia imparatului pentru revenirea la o autonomie a Transilvaniei in care comunitatile etnice sa traiasca intr-un regim de deplina egalitate de drepturi. Asa cum s-a scris, "in tot cursul deceniului Saguna a ramas ferm in sustinerea unei Transilvanii autonome, ca fiind cea mai buna modalitate de pastrare a individualitatii tuturor popoarelor din principat si indeosebi a asigurarii propasirii romanilor si a Bisericii Ortodoxe'⁴.

in ciuda acestor incercari si sperante, atitudinea imparatului va da satisfactie nobilimii maghiare, procesul edificarii noului regim continuandu-si cursul si incheindu-se odata cu incoronarea imparatului ca rege al Ungariei in vara anului 1867.

La scurta vreme, impotriva regimului dualist, deja instalat, este organizata o actiune de protest de mai mare amploare; la 3/15 mai 1868, cu prilejul aniversarii revolutiei de la 1848, se desfasoara la Blaj o adunare de cateva mii de oameni care protesteaza impotriva regimului dualist, aproband in acest sens un cunoscut document, Pronunciamentul, redactat de G. Baritiu, prin care se cerea anularea "unirii' cu Ungaria si

revenirea Transilvaniei la starea de autonomie. Acest important act de protest nu numai ca ramanea tara rezultat, dar, ceva mai mult, autoritatile maghiare recurg la masuri represive impotriva unor semnatari ai Pronunciamentului, precum si impotriva directorilor ziarelor romanesti care il difuzasera (lacob Muresanu - "Gazeta Transilvaniei'; Al. Roman - "Federatiunea' din Pesta).

Asemenea actiuni ale romanilor ardeleni, in general, lupta lor impotriva dualismului austro-ungar si politicii de desnationalizare, inaugurata de noile autoritati de stat, starneau in anii 1866-1868, precum si in intreaga perioada care urmeaza, semnificative manifestari de solidaritate cu celelalte provincii romanesti, cu deosebire in Romania. La Bucuresti, intr-o interpelare din Adunarea Deputatilor, din 14/26 martie 1867, Mihail Kogalniceanu exprima in cuvinte emotionante solidaritatea cu fratii de peste Carpati, afirmand ca "sentimentele noastre pentru romanii de peste Carpati nu pot sa fie decat sentimente de simpatie si connationalitate', ca guvernul maghiar trebuie sa stie ca "langa romanii din Transilvania si din Banat, este natiunea romana, este Romania sub Carol I'.⁵

Si-au exprimat protestul lor impotriva incorporarii Transilvaniei la Ungaria, precum si impotriva actiunilor represive ale autoritatilor maghiare alte importante personalitati politice si culturale ale timpului, precum si o serie de gazete de la Bucuresti si Iasi.

in acest context, ca semn de protest impotriva pactului dualist, la 3/15 mai 1867, lua fiinta la Bucuresti, societatea Transilvania, avand in frunte pe cunoscutul carturar ardelean, Al.Papiu-Ilarian. De asemenea, o viguroasa actiune de solidaritate cu romanii ardeleni se va resimti, de la inceput, in randul Societatii Literare Academice, constituita in 1866 si transformata in august 1867 in Societatea Academica Romana, in randurile careia erau alesi ca membri numerosi carturari ardeleni.

1.6. in aceasta atmosfera agitata, liderii miscarii nationale din Transilvania ajung la ideea necesitatii organizarii lor in partide nationale. Astfel la 26 ianuarie/7februarie 1869 in cadrul unei conferinte de la Timisoara ia fiinta Partidul National al Romanilor din Banat si Ungaria, avand in frunte pe Alex. Mocioni; apoi, in cadrul unei

conferinte tinuta la Miercurea Sibiului, ia nastere Partidul National al Romanilor din Transilvania, in frunte cu Elie Macelaru.

Desi obiectivele programatice ale acestor partide erau identice, in fruntea revendicarilor aflandu-se revenirea Transilvaniei la autonomie si recunoasterea individualitatii sale istorice, tacticele de lupta preconizate erau diferite: primul dintre ele preconiza tactica activismului (deci, participarea la viata politica, fie si in limitele impuse de o legislatie discriminatorie), in timp ce al doilea partid preconiza tactica pasivismului (adica refuzul participarii la alegeri si la activitatea parlamentara), considerata mai eficace in Transilvania, cat timp legea electorala aici, oricum, impiedica participarea la alegeri a marii majoritati a romanilor.

in activitatea lor viitoare importante aveau sa fie conferintele nationale convocate periodic, vizand masuri de extindere a organizatiilor locale, atenuarea diferentelor de opinii la nivelul liderilor, initierea de actiuni in raport cu politica represiva a autoritatilor s.a. Asa avea sa fie Conferinta nationala a Partidului National Roman din Banat, din 1872, Conferintele nationale ale Partidului National Roman din Transilvania, din anii 1872 si 1875, tinute la Sibiu, precum si alte intruniri la nivelul national, menite sa raspunda problemelor urgente ale miscarii nationale, in ciuda unor orientari programatice diferite, pe linia activismului sau pasivismului, a unor serioase diferente si confruntari de opinii se va ajunge la solidarizarea celor doua partide pe linia organizarii unor actiuni comune, a imbinarii luptei parlamentare cu organizarea manifestarilor publice, pregatindu-se astfel viitoarea unificare a acestora, care avea sa aiba loc in 1881. Asa cum s-a scris recent, infiintarea celor doua partide politice "a insemnat un progres pe calea modernizarii vietii politice a romanilor din Ungaria. Asemanarile in plan programatic intre cele doua partide, dar si existenta a doua tactici diferite au facut necesara apropierea celor doua grupari in vederea unificarii lor pentru sustinerea unei politici in conformitate cu principiul solidaritatii nationale'.⁶

Razboiul de Independenta din 1877-1878 va prilejui o ampla manifestare de solidaritate a romanilor din Transilvania, Banat si Bucovina, aceasta constituind, cum s-a scris, "o viguroasa replica data

regimului dualist'.⁷ La randul lor, castigarea independentei politice si consolidarea statului roman independent, odata cu proclamarea Regatului, in 1881, urmau sa se constituie in factori de baza ai incurajarii si sustinerii miscarii nationale a romanilor din Transilvania, ca si din alte provincii romanesti aflate sub stapaniri straine; si nu intamplator, anul din urma, 1881. va fi acela al unificarii celor doua partide amintite mai sus.

2. Situatia romanilor din Bucovina

2. l. Dupa revolutia din 1848-1849, Bucovina s-a aflat intr-o situatie speciala; in conformitate cu Constitutia din martie 1849, ea era organizata ca Ducat, avand in frunte un guvernator numit de imparatul de la Viena.

Desi cei numiti in fruntea Ducatului in calitate de guvernatori erau nemti, iar Imperiul a fost condus pana in 1860 in mod absolutist, provincia si-a pastrat in mod formal autonomia, insa, in 1860 s-a pus problema reincorporarii efective a sa la Galitia. in fata acestui pericol, in anii 1860-1861, s-a declansat o puternica miscare de protest, avand in frunte pe fratii Hurmuzaki, la capatul careia acest pericol a fost anulat, starea politica a provinciei in forma de Ducat fiind consolidata (din anul 1862, aplicandu-se pe deplin separarea ei de Galitia).

in aprilie 1861, Ia Cernauti se intruneste o Dieta in care majoritatea o aveau romanii, ea mentinandu-se ca for legislativ de-a-lungul deceniilor, pana la inceputul secolului XX, dand expresie statutului de autonomie a provinciei. Din sanul sau, Dieta alege un Comitet de conducere a Tarii, constituit din 4 persoane, in frunte cu presedintele Dietei, primul presedinte al acesteia fiind ales episcopul roman Eugeniu Hacman, acesta confirmat in acelasi timp in calitate de Capitan al Tarii (din februarie 1862, aceasta functie va reveni istoricului Eudoxiu Hurmuzaki). Totodata, guvernul central de la Viena este reprezentat la Chisinau de un guvernator, numit si presedinte al Tarii (Landesprasident).

Noua Constitutie a Austriei din 1867 confirma aceasta organizare autonoma a Bucovinei, ea devenind o realitate care se va mentine pana in 1918.

in plan religios, la insistentele episcopului Hacman, in anul 1873, episcopia ortodoxa de la Cernauti este ridicata la rang de mitropolie, sub

forma Mitropoliei Bucovinei si Dalmatiei, primul sau mitropolit devenind acelasi Eugeniu Hacman, care, insa, in acelasi an, va inceta din viata.

Desi intr-o situatie mai buna decat a fratilor din Transilvania, romanii sunt expusi si ei unui pericol de desnationalizare, aici fiind vorba de politica de germanizare promovata de cercurile conducatoare de la Viena, impunerea limbii germane ca limba oficiala jucand in acest sens un rol important.

2.2. In fata acestui pericol, miscarea nationala a romanilor bucovineni s-a repliat cu deosebire in plan cultural, o serie de publicatii si mai ales diversele societati, avand ca obiectiv apararea culturii si limbii nationale. Dupa pilda Astrei, infiintata la Sibiu in 1861, in mai 1863, lua fiinta la Cernauti Sotietatea pentru literatura si cultura romana in Bucovina, avand ca presedinte pe Gheorghe Hurmuzaki. Dispunand si de o publicatie, "Foaia Sotietatii', aceasta societate va strange in jurul sau pe carturarii bucovineni, in acelasi timp stabilind si consolidand legaturile cu carturarii romani din Transilvania, precum si din Romania.

O contributie importanta in miscarea nationala o aduc studentii bucovineni de la Viena, impreuna cu confrati ai lor din alte provincii romanesti, ei organizand in aprilie 1871 societatea Romania juna. avand in frunte ca presedinte pe I. Slavici si ca secretari pe Mihai Eminescu si Ciprian Porumbescu. Durand de-a-lungul deceniilor pana la 1918, si chiar in perioada interbelica, asa cum s-a scris, aceasta societate "a reprezentat un puternic focar de cultura nationala, iar multe generatii de romani de pretutindeni au trecut prin scoala acestei societati si-i datoreaza trezirea la constiinta nationala'.⁸

A apartinut acestei societati initiativa organizarii cunoscutei serbari de la Putna, din august 1871, prilejuita de implinirea a 400 de ani de la ridicarea ei. Cum se stie, au participat aici romani de pretutindeni, serbarea devenind o importanta manifestare nationala, "prima manifestare panromaneasca constienta pe pamantul romanesc al Bucovinei'⁹. Au fost prezente aici personalitati de prestigiu ale culturii si vietii publice romanesti: intre altii, M. Eminescu, I. Slavici, Ciprian Porumbescu, tanarul A.D.Xenopol, precum si Mihail Kogalniceanu.

Cativa ani mai tarziu, in 1875, cand lua fiinta Universitatea de la Cernauti, cu limba de predare germana, al carui rost pe linia de germanizare, promovata de Curtea de la Viena, era usor de inteles, Ja Cernauti lua fiinta societatea studenteasca Arboroasa, avand ca initiatori pe T. Stefanelli, D. Onciu, Ciprian Porumbescu s.a. Este drept ca noua Universitate, avand trei facultati: teologie, drept si filosofic, desi se constituia intr-un instrument al politicii de germanizare, cursurile ei aveau sa fie frecventate de multi tineri romani, acestia fiind scutiti sa se deplaseze pentru studii superioare similare la Viena.

In acelasi an, 1875, revenea acestei societati misiunea de a da, prin actiunile sale, o replica manifestarilor organizate de autoritatile habsburgice cu prilejul implinirii unui secol de la incorporarea Bucovinei. Pe de alta parte, ca o replica la aceasta "aniversare', M.Kogalniceanu publica la aceasta data studiul sau intitulat Rapirea Bucovinei.

Aceeasi societate, Arboroasa, doi ani mai tarziu, in 1877, va initia actiuni de solidaritate cu manifestarea organizata la lasi, cu prilejul centenarului decapitarii Domnitorului Moldovei, Grigore al Ill-lea Ghica, cel cazut victima protestului la adresa anexarii Bucovinei. De data aceasta, autoritatile habsburgice recurg la masuri represive impotriva membrilor societatii si impun desfiintarea ei. Ulterior, in locul acesteia, in decembrie 1878, ia fiinta societatea academica Junimea, in conducerea careia il aflam si pe istoricul D.Onciu.

Razboiul de Independenta din 1877-1878. cum am subliniat, avea sa starneasca un viu ecou in randurile romanilor bucovineni, unii dintre ei gasindu-si sfarsitul pe campul de lupta.

3. Situatia romanilor din Basarabia

3.1. in Basarabia se produc in deceniul al Vl-Iea importante schimbari. Asa cum am vazut, una dintre cele mai importante hotarari ale Congresului de pace de la Paris din 1856 a constat in revenirea Basarabiei de Sud in granitele Moldovei. Acest teritoriu, incorporand judetele Cahul, Bolgrad si Ismail, cuprindea numai 1/3 din suprafata Basarabiei, cea mai mare parte a acesteia ramanand in granitele Rusiei. Or, o serie de patrioti romani, intre care generalul Gh. Magheru, ca si unii publicisti straini filo-romani, in memorii adresate marilor puteri, au cerut restituirea intregului teritoriu al Basarabiei, rapit in 1812, incercare ramasa fara rezultat. O

comisie constituita in baza hotararii Congresului a efectuat operatia de delimitare a noii granite a Moldovei, la inceputul anului 1857, actiunea de incorporare a Sudului Basarabiei fiind incheiata.

Cele trei judete basarabene revenite in granitele Moldovei, din 1859, dupa Unirea Principatelor, fac parte din statul national roman; insa, in 1878, in urma razboiului ruso-romano-turc, ele sunt reanexate de Rusia.

in acest interval de peste doua decenii de revenire a sudului Basarabiei in granitele statului roman, autoritatile romane au actionat in directia unei reintegrari efective a acestui teritoriu in regimul administrativ romanesc, in sfera de actiune a reformelor Domnitorului Al.I.Cuza. intre altele, orasul Ismail devine centrul noii episcopii a Dunarii de Jos, infiintata de Domnitorul Cuza in 1864, tot aici luand fiinta si un seminar.

Cealalta parte a Basarabiei, ramasa in Imperiul rus dupa 1856, s-a aflat in continuare sub regimul administratiei rusesti, reformele din Rusia din timpul tarului Alexandru al II-lea fiind valabile, in parte, si pentru romanii basarabeni (cu o oarecare intarziere, dupa reforma agrara din 1861, se va trece - in 1869 - la aplicarea improprietaririi si pentru romanii din aceasta parte a Basarabiei).

3,2. Politica de rusificare isi continua cursul, incercarea de rezistenta a limbii romane in scoala si biserica, in fata acestei ofensive fiind tot mai mult sortita esecului. Din 1867, predarea limbii romane la liceul din Chisinau era suspendata, ulterior, peste un deceniu si jumatate (l 883), ea urmand a fi scoasa si de la seminar (sporadic, ea se mentine in unele scoli tinutale)¹⁰. Biserica romaneasca, la randul ei, parcurge o etapa de rusificare "violenta', odata cu ocuparea scaunului arhiepiscopal de catre episcopul Pavel Lebedev (1871-1882), in timpul caruia preotii moldoveni sunt prigoniti si cateva sute de biserici in care se mai slujea in limba romana sunt inchise.¹¹ in raport cu aceasta ofensiva a politicii de rusificare raman semnificative, totusi, cele cateva carti de limba romana care apar in aceste conditii, in primul rand cele apartinand profesorului de la Chisinau loan Doncev (Abecedar romanesc, Curs de limba

romana). Cum s-a apreciat, "cartile lui Donciu se raspandisera in toate colturile Basarabiei si au servit ca manuale pentru toti acei ce voiau sa cunoasca limba romana'.¹²

Dupa 1878, odata cu reunificarea Basarabiei, sub stapanire rusa, politica de rusiflcare va capata noi dimensiuni, odata cu ea si miscarea de rezistenta romaneasca capatand unele trasaturi specifice.

4. Situatia romanilor din Dobrogea

4.1. Dobrogea continua sa se afle in aceasta perioada sub stapanire otomana, sub raport administrativ fiind subordonata pasei de Rusciuk, administratia efectiva apartinand unui inalt functionar (viceguvernator) instalat la Tulcea.

Legaturile romanilor din Principatele dunarene cu aceasta provincie s-au intensificat in intervalul imediat urmator Revolutiei de la 1848, exilatii romani stabiliti in Turcia, cu deosebire, avand prilejul sa cunoasca mai bine realitatile dobrogene, unii dintre ei, cum este cazul lui ion lonescu de la Brad, oferindu-ne date interesante asupra situatiei demografice si social-economice din aceasta provincie, precum si asupra starii de spirit a romanilor dobrogeni. Calatoria facuta in provincie, in 1850, insotit de inginerul Gr. loranu (alt participant la Revolutie, acum exilat), prin prisma constatarilor facute, sugereaza chiar lui 1. lonescu de la Brad proiecte de modernizare a provinciei, de emancipare a romanilor dobrogeni, in stransa colaborare cu celelalte ramuri ale poporului roman. Nu numai I. lonescu, ci si alti fruntasi munteni de la 1848 nutreau asemenea ganduri (N. Balcescu, A.C. Golescu-Albu s.a.).¹³

Declansarea razboiului Crimeii ar fi putut avea urmari dezastruoase pentru Dobrogea, precum razboaiele ruso-turce din trecut, dar stramutarea operatiunilor militare din aceasta zona in Crimeea a schimbat situatia, anuland aceasta perspectiva nefericita.

Dupa sfarsitul Razboiului survin in istoria Dobrogei o serie de evolutii pozitive, demne de remarcat, pe linia strangerii legaturilor

provinciei cu Principatele dunarene, in 1857 se construieste de catre o companie engleza linia de cale ferata Cernavoda-Constanta (Kustendje), care avea sa contribuie la dezvoltarea acestor legaturi si la revigorarea vietii economice din provincie; de asemenea, instalarea Comisiei Europene a Dunarii la Sulina, in urma deciziei Congresului de pace de la Paris din 1856, amplificand activitatile economice la gurile Dunarii, implicit, se repercuta favorabil si asupra vietii economice dobrogene.

4.2. Ca si in perioada anterioara, situatia demografica din provincie este intr-o permanenta schimbare, caracterizarea acesteia de "mozaic' etnic continuand sa ramana o realitate fundamentala, in 1850, I. lonescu de la Brad evalua populatia provinciei la un numar de 52.000 de persoane, din care romanii numarau 28.000, deci peste jumatate din totalul populatiei. Dupa alte izvoare numarul romanilor, la inceputul intervalului la care ne referim, era apreciat la cifra de 40.000 sau 30.000 de suflete.¹⁴ Cifrele ar indica faptul ca sub raport numeric romanii s-ar afla pe primul loc; dar o statistica din 1878, cand provincia a fost integrata in statul roman, constata ca in cele doua judete dobrogene - Constanta si Tulcea - aproape 62% din toponime erau turcesti si peste 33% romanesti.¹⁵ Cert este ca luate impreuna, cele doua populatii - romana si turca - alcatuiesc marea majoritate a populatiei provinciei, cel mai probabil ponderea lor, in ansamblul populatiei, indicand cifre relativ apropiate. O pondere insemnata a populatiei musulmane, comparabila cu cea a populatiei romanesti, este usor de inteles, tinand seama de indelungata stapanire otomana asupra provinciei.

in ordine, dupa romani si turci, la o apreciabila distanta, urmeaza alte etnii: bulgari, cei mai numerosi dintre alte populatii, apoi rusi, germani, greci si armeni.

in perioada la care ne referim, populatia romaneasca din Dobrogea incorporeaza un numar apreciabil de confrati din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova, in general, trecerea de pe un mal pe celalalt al Dunarii constituind un fenomen obisnuit, in cazul celorlalte populatii, continua si in aceasta perioada unele serii de colonizari, patronate de

autoritatile turcesti: dupa 1856, cu tatari din Crimeea; cu svabi, stabiliti in nordul Dobrogei s.a.

Caracterul multietnic al provinciei se reflecta in caracterul ei multiconfesional; exista lacasuri de cult pentru toate aceste etnii, in 1862, la Tulcea, se ridica o Catedrala ortodoxa, numarul bisericilor ortodoxe fiind pana la 1878 de peste 40.

De asemenea, pe langa scolile turcesti si bulgaresti, exista scoli romanesti, cu invatatori recrutati dintre localnici sau de la nord de Dunare, multe dintre aceste scoli - ca cele din Tulcea si Silistra - depasind nivelul invatamantului primar. Afirmarea invatamantului romanesc si a culturii in limba nationala, din 1869, intrau in obiectivele Societatii romane pentru cultura si limba, care lua fiinta la aceasta data, la Silistra, din initiativa dascalilor scolii normale din aceasta localitate.¹⁶

In plan economic, romanii dobrogeni au suportat si ei consecintele reformelor turcesti din prima jumatate a secolului al XIX lea; odata proprietatea pamantului fiind trecuta in proprietatea statului, taranii primesc pamant in posesie, cu drept de folosinta vesnica, in schimb, fiind supusi la obligatii de dijma, la impozitul anual si la alte cateva obligatii.

Pe langa indeletnicirile agricole si pastoresti, tot mai mult intra in viata romanilor dobrogeni o serie de alte ocupatii, din sfera comertului si a mestesugurilor.

In plan spiritual, cum atesta izvoarele, s-a mentinut in randul romanilor dobrogeni constiinta inrudirii cu celelalte ramuri ale poporului roman, legaturile permanente cu romanii de la nord de Dunare intretinand vie aceasta constiinta.

O asemenea constiinta si legaturile anterioare cu spatiul romanesc vor facilita la momentul potrivit- in 1878 - integrarea acestei provincii in cadrul statului roman independent.

5. Romanii din dreapta Dunarii

Perioada dintre 1848 si 1878 a marcat in istoria romanilor balcanici o noua etapa pe calea emanciparii lor culturale si, in anumite limite, politice.

Este vorba de o evolutie care se conjuga strans cu evenimentele din Principatele dunarene, constituirea statului national roman si consolidarea

sa in timpul domniei lui ALL Ciiza dand serioase imbolduri acestei evolutii. Ca si in cazul romanilor dobrogeni, interesul pentru situatia romanilor raspanditi in Peninsula Balcanica - in ansamblul lor, constituind o importanta ramura a poporului roman - isi gasise loc in preocuparile liderilor de la 1848 vizand realizarea unitatii nationale si el este mentinut viu in epoca Unirii Principatelor.

Mai ales la inceputul domniei lui Al. I. Cuza, o serie de carturari aflati la Bucuresti - unii dintre ei, aromani - vadesc preocupari speciale, publicand studii cu caracter stiintific sau articole de presa privind istoria si cultura romanilor balcanici. Astfel, poetul Dimitrie Bolintineanu scoate o editie dupa cunoscuta gramatica a lui Mihail Boiagi, iar lingvistul I.C. Massim dedica acestei gramatici un amplu studiu (Rapede idee de gramatica macedo-romaneasca, 1861). in 1863 apare la Bucuresti lucrarea lui D. Bolintineanu, Calatorii la romanii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa-Agora, cu impresii rezultand din calatoriile facute cu mai multi ani in urma, in rastimpul exilului, in serviciul informarii publicului din Romania asupra situatiei romanilor sud-dunareni isi pun condeiul si alti carturari: D. Cazacovici, I. Caragiani, V.A.Urechia s.a.

in acest context, in 1860, lua fiinta la Bucuresti prima forma organizata de solidaritate si ajutorare a romanilor sud-dunareni, un Comitet macedonean, care este reorganizat in 1864 (mai tarziu, in 1879, transformat in Societatea de cultura macedo-romana). Acest Comitet isi propunea sa sustina identitatea nationala a romanilor sud-dunareni, sa franeze, cat de cat, tendinta de deznationalizare a lor. Faceau parte din el reprezentanti ai romanilor din sudul Dunarii, carturari aromani stabiliti in Romania, dar si fruntasi politici romani, precum C.A.Rosetti, M.Kogalniceanu, D.Bratianu, I.Ghicas.a. ¹⁷

Pe linia miscarii de solidaritate cu romanii balcanici s-au inscris si masurile adoptate in timpul Domnitorului Cuza de subventionare a scolilor si bisericilor romanesti de Ia sud de Dunare cu sume alocate in bugetul statului (pe aceasta linie, in 1864, in comuna Tarnova, de langa Bitolia, se deschidea prima scoala romaneasca). Din 1864 pana la 1878, in spatiul balcanic, cu ajutorul statului roman, aveau sa se deschida - cu

deosebire in mediul rural - circa 20 de scoli romanesti.¹⁸ Un numar apreciabil dintre absolventii acestor scoli, vor putea, cu ajutorul statului roman, sa-si continue studiile universitare in Romania, contribuind ei insisi la consolidarea legaturilor inter-romanesti.

in timpul domniei lui Carol I, problematica situatiei romanilor balcanici continua sa ocupe un spatiu din ce in ce mai important in publicistica romaneasca. Din 1868, sub redactia scriitorului Gr.H.Grandea apare revista "Albina Pindului', cu o tematica politica si culturala vizand in mod special situatia acestei importante ramuri a poporului roman.

Totodata, in acest interval de timp orientarea autoritatilor romane de sprijinire a romanilor sud-dunareni isi continua cursul, in limita conditiilor politice proprii statului roman. Evident, pana la Razboiul de Independenta, aceasta orientare era afectata de existenta suzeranitatii Portii; odata cu castigarea Independentei depline, aveau sa se deschida noi posibilitati de intr-ajutorare a romanilor balcanici, de conservare si afirmare a spiritului national romanesc, de-o-parte si de alta a Dunarii.