Scurt istoric al reglementarilor privind protectia bunurilor culturale in caz de consflict armat

Scurt istoric al reglementarilor privind protectia bunurilor culturale in caz de consflict armat

Preocupari privind protectia bunurilor culturale in timp de razboi au existat in toate timpurile, incepaind din antichitate[1] si continua pina in zilele noastre. Momentul cind aceste preocupari capata consistenta coincide cu afirmarea noilor principii de civilizatie si umanism in conducerea ostilitatilor de la jumatatea secolului al XIX-lea. Ele au fost materioalizate mai intaii in " Instructiunile Armatelor Guvernamentale ale satelor Unite in campanie", pregatite de Francis Lieber si promulgate de presedintele Lincoln prin Ordinul 100, la 24 aprilie 1863. Patru dintre Instructiunilor- 24, 35, 36 si 47- se referea la aceasta problema. Instructiunile, elaborate de Lieber, desi aveau un caracter intern, au exercitat o puternica influenta asupra dezvoltarii dreptului razboiului, prevederile lor referitoare la protectia bunurilor culturale regasindu-se foarte rapid in reglementarile militare ale multor state (englez din 1860, italian din 1882 si 1896, spaniol din 1882, rusdin 1895 etc.). O tentativa de introducere a unor prevederi similare in dreptul poyitiv s-a facut la Conferinta de la Bruxelles (27 iulie - 27 august 1874), reunita la initiativa tarului Rusiei Alexandru al II-lea. Doua din articole "Declaratia referitoare la legile si obiciiurile razboiului" stabileu ca: a)bunurile destinate cultelor, caritatii si educatiei, artelor si stiintei, chiar daca apartin propritatii publice, vor fi tratate ca proprietate privata si respectate (articolul 8) si; b) in asedii si bombardamente trebuie sa se ia toate masurile necesare pentru a cruta, pe citposibil, edificiile destinate artelor, stiintei, scopurilor caritabile etc. Cuconditia de a nu servi scopurilor militare (articolul 17). Declaratia nu a fost ratificata, insa ea a servit drept model Institutului de drept international caree, la 9 septembrie 1880 a fost aprobat in unanimitate "Legile si obiceiurile razboiului terestru", cunoscute sub numele de "Manualul Oxford", dupa numele localitatii unde au fost elaborate (articolele 34 si 35). Manualul Oxford, spre deosebire de declaratia de la Buruxelles, stabileste ca vinovatii de violarea normelor respective vor trebui pedepsiti de legea penala ( articolul84).

Primele norme de drept administrativ referitoare la protectia bunurilor culturale in caz de razboi au fost consacrate de cele doua conferinte de pace de la Haga din 1899 si 1907 in regulamentul anexa la Conventia(a II-a, respectiv, a IV-a) privind legile si oboceiurile razboiului terestru.

Articolul 27 din Regulamentul Conventiei din 18 octombrie 1907 precede : " In asedii si bombardamente vor fi luate toate masurile pentru a cruta, pe cit posibil, cladirile destinate cultelor, artelor, stiintei si binefacerii, monumentelor istorice, spitale si locuri de adunare a bonlavilor si ranitilor, cu conditia ca ele sa nu fie in acelasi timp folosite in scopuri militare" .

Datoria asediatilor este de a marca aceste edificii sau locuri de adunare prin semne vizibile speciale notificate dinaintea asediatorulu. S-ar mai putea include aici si prevederile articolului 28 din regulamentul care interzice "jefuirea unui oras sau localitati chiar luata cu asalt". Iar pentru situatiile de ocupatie militara , intr-un articol special - din Regulament s-a prevayut ca "Bunurile municipalitatii, cele ale institutiilor consacrate cultelor, caritatii si instructiei, artelor, hiar si cele apartinand statului, vor fi tratate ca proprietate privata.

Orice confiscare, distrugere sau degradare intentionata a unor asemenea instituti, monumente istorice, opere de arta si stiintifice este interzisa si trebuie urmarita".

Conventia a IX-a privind bombardarea cu forte navale in timp de razboi (Haga, 1907), reia mutatis mutandis in articolul 5 prevederile referitoare la protectia bunurilor culturale din articolu 27 al Regulamentului la Conventia a IV-a. Acest articol stabileste modelul semnului de protetie al bunurilor culturale: un panou dreptunghiular impartit pe diagonala in doua triunghiuri, negru cel de sus si alb cel de jos.

Sistemul de protectie instituit prin instrumentele prezentate se caracterizeaza, pe de o parte, prin faptul ca este axat pe conceptia unei limitari geografice a razboiului, iar pe de alta parte, pe un dublu criteriu de edfinire a bunurilor culturale: pe criteriul destinatiei (protejind cladirile detinate cultelor, artelor, siintei si binefacerii) si pe criteriul bunurilor protejte definite prin expresia monumente istorice[4]. Foarte important de subliniat este faptul ca, in baza celui de-al doilea criteriu, protectia unui bun cultural nu este conditionata de o anumita valoare rtistica sau istorica a sa, cum o fac reglemntarile din perioada postbelica .

Acest sistem isi are limitele sale. Nu asigura o protectie suficienta bunurilor culturale contra atacurilor de artilerie cu raza lunga de actiune. Si el a fost repede depasit prin aparitia avionului, neputind decit principial sa protejeze aceste bunuri contra atacurilor de aviatie. Chiar daca aparitia avionului pe cimpul de lupta a dus la promovarea conceptului de "obiectiv militar", singurul ce puate fi tinta acestui mijloc de razboi, el nu era definitiv in dreptul umanitar. De asemenea reglementarile respectiv, neinterzicind represiile ca raspuns la violari comise de adversar, din escalada in escalada s-a ajuns la distrugeri din ce in ce mai mari. Asa s-au petrecut lucuril in cursul primului razboi mondial.

Imediat dupa razboi s-a incercat sa se acopere lacunele existente in dreptul cutuminar de la Haga. In 1922, Conferinta de la Washington pentru eliminarea armanetelora adoptat o reyolutie prin care a constituit o comisie de juristi insarcinata sa pregatesca un sistem de norme referotoare la razboiul aerian. Comosia care si-a desfasurat lucrarile intre decembrie 1922 si februarie 1923 a adoptat " regulile de la Haga" care contin doua norme importante pentru asigurarea unei protectii eficiente a monumentelor de mare valoare istorica in caz de razboi. In primul rand articolul 25 reia mutatis mutandis prevederile Conventiei a IX-a de la Haga din 1907, prevazand ca "in bombardamentul efectuat de catre aeronave vor trebui sa fie luate de catre comandant toate masurile necesare pentru a cruta, pe cat posibil, cladirile destinate cultelor, artelor stiintei si binefacerii, monumentele istorice, navele spital, spitalele si celelalte locuri de adunare a bolnavilor si ranitilor cu conditia ca aceste cladiri, obiecte si locuri sa nu fi efolosite in acelasi timp in scopuri militare"

Un caracter de noutate prezinta articolul 26 care prevede "Urmatoarele reguli speciale sunt adoptate pentru a permite statelor sa asigure o protectie efectiva monumentelor de o mare valoare istoricac, situate pe teritoriul lor, cu conditia ca ele sa fie dispuse sa se obtina sa utilizeze in scopuri militare aceste monumente si zona care le inconjoara si sa accepte un regim special pentru controlul lor.

Un stat va avea facultatea daca considera necesar sa stabileasca o arie de protectie in jurul monumentelor de acest gen, situate pe teritoriul lor. In timp de razboi, aceste zone vor fi la adapost de bombardamente.

Monumentele in jurul carora va trebui sa se stabileasca o arie, vor face din timp pace, obiectul unei notificari pe cale diplomatica catre celelalte Puteri;notificarea va indica mai ales limita acestor arii. Notificarea nu va putea sa fie revocata in timp de razboi.

Aria de protectie poate sa cuprinda in afara spatiului ocucpat de monumentul sau grupul de monumente, o zona inconjuratoare de o largime care nu trebuie sa depaseasca 500 metri masurata de la periferia acestui spatiu.

Semnalizari foarte vizibile pentru aeronave, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte, vor fi utilizate pentru a asigura identificarea de catre aeronavele belingerate a limitelor ariilor.

Insemnele cu care vor fi marcate monumentele vor fi indicate la articolul 25. Insemnele folosite pentru a indica ariile car einconjoara monumentele vor fi stabilite de fiecare stat care accepta dispozitiile acestui articol si vor fi notificate celorlalte Puteri in acelasi timp cand vor notifica lista monumentelor si ariilor.

Orice folosire abuziva a semnalizarilor vizate la aliniatul 5 va fi consdiderata un act de perfidie.

Un stat care accepta stipulatiile acestui articol trebuie sa se abtina sa se seveasca de monumentele istorice si de zonele ce le inconjoara in scopuri militare sau in profitul oricarei organizatii militare si sa se abtina de asemenea sa execute in interiorul acestui monument sau acestei zone orice act ce are un scop militar.

O comisiede supraveghere formata din 3 reprezentanti neutri, acreditati pe langa statul acre accepta stipulatiile prezentului articol, ori din delegatiile lor, va fi numita pentru a asigura ca nu s-a comis o violare a aliniatului 7. Unul din membri acestei comisii de supraveghere , sau delegatul sau, va fi reprezentantul statuluicaruia i-au fost incredintate interesele celuilalt beligerant".

Reglementarile consemnate in acest document nu au fost acceptate de state, asa ca ele nu sunt norme cu forta juridica, dar si asa ele sunt susceptibile de critici. Sistemul de protectie preconiozat are un caracter facultativ, regula propusa la paragraful doi este foarte subreda, intrucat notificarea referitoare la stabilirea unui monument istoric poate fi contestata de partea adversa .

Dincolo de aceste aspecte trebuie luata in consideratie si prevederea din articolul 24 conform careia:

"1. Bombardamentul aerian nu est elegitim decat atunci cand este dirijat contra unui obiectiv militar, adica a unui obiectiv a carui distrugere totala sau partiala ar constitui pentru beligerant un avantaj militar net.

. Un astfel de bombardament nu este legitim decat daca este indreptat exclusiv impotriva obiectivelor militare urmatoare: forte militare, lucrari militare, cladiri si depozite militare, uzine care constituie centre importante si binecunoscute folosite la fabricarea de arme, munitii si furnituri militare caracteristice, linii de comunicatii sau de transport folosit in scopuri militare ".

Un ultim instrument juridic incheiat inaintea celui de-al doilea razboi mondial a fost "Tratatul privind protectia institutiilor artistice si stiintifice si al monumentelor istorice" (Pactul Roerich), incheiat la Washingtonla 15 aprilie 1935. Este vorba de un tratat regional care leaga numai statele continentului american.

Tratatul fundeaza sistemul de protectie pentru doua situatii: a) in timp de razboi pentru monumentele istorice, muzee, institutii dedicate stiintelor, artelor, educatiei si culturii ti b) pentru timp de pace si timp de razboi, pentru monumentele istorice, muzee, institutii stiintifice, artistice de educatie si cultura, care se vor bucura de respect si protectie. Acelasi respect si protectie vor fi acordate si personalului care deserveste institutiile mentionate mai sus.

Neutralitatea si protectia datorate monumentelor si bunurilor mentionate trebuie recunoscute indiferent daca se afla pe teritoriul partilor contractante, indiferent de statul caruia le apartine.

Bunurile protejate vor fi marcate cu un semn distinctiv, constand intr-un fond alb incercuit de o banda rosie, iar in interiorul lui avand trei sfere rosii.

Partile contractante trebuie sa comunice Uniunii Panamericane[6] , in momentul semnarii sau al aderarii, ori ulterior o lista cu monumentele sau institutiile a caror protectie o doresc.

Monumentele si institutiile respective vor inceta sa se bucure de respect si protectie din momentul in care vor fi folosite in scopuri militare. Tratatul a fost semnat de 21 de state din care numai 10 l-au ratificat.

In perioada interbelica au mai fost inregistrate si alte initiative cum au fost cele ale Oficiului International al muzeelor din 1936 si 1939, al carui proiect de conventie si regulament a fost aprobat in septembrie 1938, de Adunarea Societatii Natiuniunilor , a Societatii internationale "Lieux de Geneve", care a avut la baza experienta razboiului civil din Spania din 1936- 1939 , cand a reusit crearea unor locuri neutralizate de refugiu la Madrid si Bilbao, si a celui dintre Japonia si China.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu exceptia regulilor prevazute in Regulamentul de la Haga din 1907 referitoare la "orasele deschise" , nici o alta regula nu a fost respectata fie din cauza lipsei de masuri de protectie adoptate pe timp de pace , fie pentru ca unle state beligerante nu erau parti la convensiile respective, fie din dispret fata de normele dreptului international umanitar, cum a fost cazul Germaniei.