Actele Parlamentului Romaniei

Actele Parlamentului Romaniei

Prin act al Parlamentului se intelege manifestarea de vointa a uneia dintre Camerele Parlamentului sau a Camerelor reunite in sedinta comuna, rezultata din desfasurarea procedurii parlamentare. Numai manifestarea de vointa exteriorizata si, astfel, obiectivizata intr-o anumita forma constituie un act. De aceea, nu orice manifestare de vointa a Parlamentului se exprima prin adoptarea unui act, respingera unui proiect de lege, neadoptarea unei motiuni de cenzura sau audierea unei declaratii poitice neimplicand adoptarea unui act juridic. Cele mai importante manifestari de vointa ale Parlamentului si, mai ales, cele creatoare de drept, nu se pot realiza insa decat prin acte ale Parlamentului, deoarece cuprind fie norme juridice, fie directive sau atitudini politice ale Parlamentului care, trebuiesc in mod necesar, exteriorizate, materializate si obiectivizate ca expresie a vointei organului legislativ suprem al statului.

Aceste manifestari exteriorizate de vointa, actele Parlamentului sunt enumerate de Constitutia din 2003, care prevede ca cele doua Camere ale Parlamentului adopta legi, hotarari si motiuni . Aceasta indicare a actelor juridice ale Camerei Deputatilpr si Senatului este expresa si limitata. Chiar daca emit acte care poarta o alta denumire, ele sunt considerate ca fiind o varietate a acestor tipuri de acte. In acelasi text constitutional este prevazut ca aceste acte ale Parlamentului sunt adoptate in prezenta majoritatii parlamentarilor, stabilindu-se astfel cvorumul legal. O pozitie distincta in cadrul actelor Parlamentului este data de Constitutie regulamentelor Camerelor, adoptate conform principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului Romaniei.

Legile, hotararile, motiunile si regulamentele Camerelor sunt acte ale celor doua Camere ale Parlamentului, adoptate in plenul acestora, insa, in mod firesc si structurile interne ale Camerelor emit acte juridice in realizarea atributiunilor ce le revin.Astfel presedintii Camerelor emit decizii pentru convocarea in sesiune ordinara sau extraordinara sau pentru asigurarea presedentiei Camerei pe perioada lipsei acestuia, iar comisiile permanente emit avize sau rapoarte.

Sectiunea I Legea, ca act juridic al Parlamentului

1) Conceptul de lege

Conceptul de lege este admis si folosit in doua acceptiuni. O acceptiune larga si una restransa. Delimitarea este necesara in vederea ierarhizarii izvoarelor de drept, a explicarii suprematiei legii si argumentarii acesteia. Prin lege, in sens larg se inteleg toate actele juridice normative care emana de la autoritatile statului, aceasta acceptiune fiind utilizata in discutiile privind legislatia, legalitatea si sistemele de drept. Legea, in acceptiunea sa restransa, este actul juridic al Parlamentului, elaborat in conformitate cu Constitutia, potrivit unei proceduri prestabilite si care reglementeaza relatiile sociale cele mai generale si cele mai importante. De aici rezulta ca legea este in exclusivitate emanatia unicului organ legiuitor, conform cu dispozitiile constitutionale si elaborata dupa o procedura prestabilita chiar prin legea fundamentala. Parlamentul adopta legea in vederea reglementarii celor mai importante relatii sociale, de aici rezultand faptul ca nu toate relatiile sociale vor fi reglementate de lege, ramanand astfel ca relatiile sociale de mai mica importanta sa fie reglementate prin acte normative subordonate legii, cum ar fi, printre altele, hotararile si ordinele .

2) Clasificarea legilor.

Legile, ca acte fundamentale sunt clasificate, conform prevederilor art. 73 din Constitutie in legi constitutionale, legi organice si legi ordinare, clasificare realizata pe criteriul continutului reglementarilor, dar si pe cel al procedurii de adoptare. Legile constitutionale sunt cele de revizuire a legii fundamentale, continand reglementari ale relatiilor sociale fundamentale esentiale pentru organizarea puterii in stat si care se adopta printr-o majoritate calificata de doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, intrand in vigoare numai dupa aprobarea acestora prin referendum. Legile organice reglementeaza anumite domenii prevazute de Constitutie in mod limitativ, acestea fiind adoptate cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere parlamentare, intrunirea majoritatii absolute. Conform Constitutiei, reglementarea relatiile sociale de o importanta deosebita cad in sarcina legilor organice, cele care se refera,de exemplu, la: asigurarea garantiilor executarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, asigurarea pluralismului politic, apararea sigurantei nationale si intarirea suveranitatii statului, asigurarea ordinei interne, a legalitatii, raspunderea tuturor structurilor, a autoritatilor administrative si a functionarilor acestora, protectia proprietatii, fiind enumerate limitativ de textul constitutional. In toate celelalte domenii ale vietii sociale, Parlamentul adopta legi ordinare, cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera, majoritatea simpla. Legile ordinare reprezinta, datorita complexitatii si multitudinii de domenii, o mare parte a activitatii de legiferare a Parlamentului.

3) Procedura legislativa

Procedura legislativa, procesul de elaborare a legii reprezinta adoptarea legilor, dupa o procedura prevazuta de Constitutie si regulamentele parlamentare. Orice procedura reprezinta un algoritm sau o succesiune de operatiuni, iar reglementarea stricta a procedurii legislative de catre textele constitutionale este expresie a importantei acitivitatii Parlamentului, ca organ suprem de legiferare a statului. In sens propriu si restrans, procedura legislativa se deruleaza in fata Parlamentului, dar aceasta este pregatita prin activitati anterioare, desfasurate de ministrii sau parlamentari si desavarsita prin activitati ulterioare adoptarii legii prin vot, cum ar fi cele privind promulgarea de Presedintele Romaniei, publicarea legii sau subscrierea legii. Astfel, in cadrul procedurii legislative se deosebesc o serie de etape parcurse de lege, de la initiativa legislativa pana la intrarea in vigoare a acesteia.

Initiativa legislativa consta in dreptul de a sesiza Parlamentul cu un proiect de lege sau propunere legislativa, declansandu-se in acest fel procedura legislativa. Initiativa legislativa, strict reglementata de Constitutie in art. 74, apartine in exclusivitate Guvernului, deputatilor si senatorilor, precum si cetatenilor Romaniei. Aceasta limitare stricta a celor care au drept de initiativa legislativa are ca explicatie fluidizarea activitatii parlamentare, dreptul de initiativa fiind corelat cu obligatia Parlamentului a examina, dezbate si a se pronunta asupra proiectelor sau propunerile introduse. Intaietatea initiativei legislative apartine Guvernului, intrucat acesta are mijloacele necesare pentru realizarea proiectului, conform exigentelor de tehnica legislativa si intocmeste proiecte de legi pentru realizarea programului sau guvernamental. Initiativa legislativa a Guvernului se exprima prin prezentarea de proiecte de legi, in timp ce deputatii, senatorii si cetatenii prezinta propuneri legislative. Initiativa parlamentarilor apare destul de rar, ei uzitand mai ales de amendamentele la proiectele propuse de guvern. Initiativa cetatenilor este si ea foarte anevoioasa, prevederile constitutionale impunand anumite conditii, destul de dificil de indeplinit pentru ca cetatenii sa poata introduce propuneri legislative.

Proiectele de legi si propunerile legislative trebuiesc insotite de expuneri de motive si redactate in forma proprie a unui act normativ, pe articole, capitole si sectiuni. Proiecetele de legi se inainteaza Camerei insotite de avizul consultativ al Consiliului Legislativ, dupa care proiectele si propunerile legislative se distribuie parlamentarilor, urmand a fi inscrise in proiectul ordinii de zi dupa primirea raportului comisiei sesizate pentru analiza proiectului. Examinarea si avizarea proiectelor de lege de catre comisiile parlamentare este o activitate complexa, de mare utilitate, aceasta permitand o verificare a continutului si formei proiectelor de lege. Inscrierea in ordinea de zi a Camerei a proiectelor de legi si a propunerilor legislative se face in termen de cel mult 30 de zile de la depunerea raportului comisiei permanente sesizata in fond la Senat si in 10 zile la Camera Deputatilor .

Dupa aceasta pima faza a procedurii legislative urmeaza dezbaterea generala si pe articole a proiectelor de lege sau propunerilor legislative. Dezbaterea generala este precedata de prezentarea, de catre initiator, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum si a raportului comisiei permanente, de catre presedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie. In cadrul dezbaterii generale, parlamentarii, cate unul din partea fiecarui grup parlamentar, iau cuvantul in ordinea inscrierii, dar nu pot propune amendamente. Daca prin raportul comisiei sesizate in fond se propune respingerea proiectului, dupa incheierea dezbaterii generale, presedintele cere Camerei sa se pronunte prin vot. Urmeaza apoi discutarea fiecarui articol din propunere sau proiectul de lege, inclusiv cu modificarile propuse de comisii, prilej cu care parlamentarii pot lua cuvantul pentru a exprima punctul de vedere al grupului pe care il reprezinta sau punctul de vedere propriu, propunand, daca vor considera necesar, amendamente. Discutarea articolelor incepe cu amendamentele propuse, acestea trebuind sa se refere la continutul unui singur articol .

Dupa dezbaterile in plenul Camerei se trece la votarea propunerii legislative sau a proiectului de lege. Mai intai votarea se face pe articole, Camera pronuntandu-se prin vot distinct asupra fiecarui amendament, in afara de cazul in care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte. Fiecare articol se adopta cu votul majoritatii parlamentarilor prezenti. Apoi se trece la votarea actului normativ in ansamblul sau, fiind necesar indeplinirea conditiilor legale pentru fiecare categorie de legi, in privinta numarului de voturi necesare pentru adoptare. Dupa adoptarea propunerii legislative sau al proiectului de lege de catre o Camera, acesta se semneaza de catre presedintele ei si se inainteaza celeilalte Camere si se aduce aceasta si la cunostinta Guvernului. Prin revizuirea din 2003 au fost eliminat procesul de "naveta legislativa', datorita precizarii Camerei decizionale pentru fiecare categorie de legi. Indiferent daca Senatul sau Camera Deputatilor este Camera decizionala, legea este considerata adoptata o data ce textul sau defintiv a fost finalizat si votat de ambele Camere, potrivit sistemului bicameral. Tot prin revizuirea constitutionala a fost aproape suprimata si realizarea acordului de vointa al Camerelor prin intermediul medierii, acest procedeu fiind pastrat doar pentru legile constitutionale, de o mare importanta pentru organizarea statului roman

Dupa votarea textului definitiv, legea este inaintata pentru a fi promulgata si publicata, dupa ce a fost semnata de presedintele Camerei, semnatura care certifica respectarea procedurii parlamentare. Promulgarea legii este de competenta Presedintelui Romaniei si trebuie facuta in termen de 20 de zile de la primire. Presedintele Romaniei are dreptul, inainte de a promulga legea, sa ceara Parlamentului, o singura data reexaminarea acesteia, in decursul aceluiasi termen de 20 de zile de la primirea ei spre promulgare.Dupa primirea legii dupa reexaminare sau daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii legii, Presedintele este obligat sa o promulge in termen de 10 zile. Publicarea legilor prezinta o mare importanta, deoarece este operatiunea de care este legata intrarea lor in vigoare. Publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei reprezinta forma de publicitate, prin care legea este adusa la cunostinta populatiei, legile intrand in vigoare la data publicarii in Monitor sau la data prevazuta in textul ei.

Sectiunea a II-a Hotararea

Cel de al doilea act juridic al Parlamentului sau al Camerelor sale, potrivit Constitutiei, este hotararea. Hotararea este actul juridic prin care se stabilesc masurile privind organizarea si functionarea interna a Camerelor. Ea este actul uneia din Camerele Parlamentului sau a Camerelor reunite in sedinta comuna privitoare la organizarea activitatii lor, cum ar fi, printre altele, pentru aprobarea regulamentelor, constituirea organelor de conducere ii de lucru sau validarea mandatelor parlamentarilor[6]. Hotararile pot avea caracter normativ sau caracter nenormativ.

Hotararile cu caracter normativ au un caracter inferior legilor, aceasta rezultand din continutul acestora si a procedurii de adoptare. Sub aspectul procedurii de adoptare, hotararile au o procedura mult simplificata nemafiind necesara initiativa legislativa, hotararile nu trebuiesc examinate inainte de adoptare in comisiile permanente, nu sunt supuse promulgarii, fiind semnate numai de presedintele Camerei si nu trebuiesc publicate in Monitorul Oficial. Hotararile au un regim juridic inferior legilor, continand norme cu o forta juridica inferioara si putand fi adoptate si de o singura Camera, lucru nepermis pentru legi.

Un loc aparte il ocupa hotararile prin care se aproba regulamentele de organizare si functionare a Camerelor si regulamentul de organizare a sedintelor comune ale celor doua Camere. Daca majoitatea hotararilor sunt asimilate legilor ordinare, pentru adoptarea lor fiind suficient intrunirea votului majoritatii parlamentarilor prezenti, pentru adoptatrea regulamentelor este nevoie de votul majoritatii membrilor Camerei.

Sectiunea a III-a Motiunile

Motiunea este, deasemenea, actul juridic al uneia dintre Camerele Parlamentului sau al Camerelor reunite in sedinta comuna prin care se exprima atitudinea lor intr-o anumita problema de politica interna sau externa. In cele mai multe cazuri motiunile adoptate de Parlament privesc atitudinea acestuia fata Guvern, in exercitarea dreptului de control a Parlamentului a activitatii executivului. Motiunile, ca acte juridice ala Camerelor sunt de doua feluri, motiuni simple sau motiuni de cenzura, existand diferente esentiale intre acestea.

Motiunile simple sunt reglementate de Constitutie, prin art.112, alaturi de intrebarile si interpelarile adresate de membrii Parlamentului executivului, unde se arata ca motiunea simpla este emanatia unei singure Camere a Parlamentului. Astfel, reglementarea in detaliu a adoptarii motiunilor simple intra in sarcina regulamentelor celor doua Camere. Motiunile trebuie sa fie motivate si se depun la presedintele Camerei, in cursul sedintelor publice. Dupa primirea motiunii, presedintele Camerei o comunica de indata Guvernului si o aduce la cunostinta Camerei dupa care dispune afisarea ei la sediul Camerei. Presedintele Camerei stabileste data dezbaterii motiunii, care nu poate depasi 5 zile de la inregistrarea acesteia, instiintand Guvernul in acest sens.

Un loc distinct in materia motiunilor il ocupa motiunea de cenzura, acest regim distinct fiind evidentiat si de faptul ca regimul ei este reglementat distinct in Constitutie. Motiunea de cenzura priveste raporturile Parlament-Guvern, adoptarea sau respingerea sa semnificand retragerea sau mentinerea increderii acordate executivului. Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii. Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere. Daca se adopta, motiunea de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, se retrage increderea acordata Guvernului. Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Sectiunea a IV-a Regulamentele parlamentare.

Autonomie Parlamentului este una dintre consecintele esentiale ale principiului separatiei puterilor in distribuirea exercitarii puterii de stat intre autoritatile publice. Pe plan juridic, pozitia Parlamentului de organ suprem legislativ al statului implica autonomia regulamentara, potrivit careia Parlamentul este singurul in drept sa isi stabileasca regulile de organizare si functionare care, in totalitatea lor, alcatuiesc regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, precum si regulamentul de organizare a sedintelor comune ale celor doua Camere.

Regulamentele sunt acte normative ale Parlamentului, Camera Deputatilor si Senatul adoptandu-si propriul regulament, precum si pe cel al sedintelor comune, cu votul majoritatii membrilor sai. Regulamentele, astfel adoptate sunt supuse obligatiei de publicare in Monitorul Oficial sub semnatura presedintelui Camerei sau a ambilor presedinti, in cazul celui al sedintelor comune, ele facand si obiectul controlului de constitutionalitate da catre Curtea Constitutionala.