Curtea Europeana de Justitie

Curtea Europeana de Justitie

1. Generalitati. Structura. Atributii

Asigura siguranta judiciara necesara pentru a se asigura ca legea este suverana in interpretarea si aplicarea tratatelor si, in general in toate activitatile Uniunii. Practic, ea are menirea de a garanta aplicarea, interpretarea si respectarea dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a functionat ca instanta unica pana la 1 septembrie 1989, cand Consiliul European a decis infiintarea Curtii de Prima Instanta urmarind astfel sa se asigure perfectionarea protectiei prin justitie a intereselor individuale, iar pe de alta parte sa i se permita Curtii de Justitie sa se concentreze asupra activitatilor sale de baza in special a interpretarii uniforme a legii comunitare.

Curtea Europeana de Justitie are sediul in Luxemburg si este compusa in momentul de fata din 25 judecatori, cate unul pentru fiecare stat, si 9 avocati generali. Incepand cu anul 2007, conform Tratatului de la Nisa, Curtea va avea 27 de judecatori iar numarul avocatilor generali se va reduce la 8. Cu toate acestea, Curtea, la propunerea Consiliului de Ministri, poate creste numarul acestora in baza unui vot cu unanimitate. Ei sunt numiti de catre statele membre ale Uniunii Europene, cate unul din partea fiecarui stat, pe termen de sase ani, mandatele putand fi prelungite, jumatate din numarul de judecatori putand fi schimbati din 3 in 3 ani, tocmai pentru a se putea asigura o anumita continuitate in activitatea Curtii.

Interesant este faptul ca nici o dispozitie a tratatelor nu prevede o limita de varsta pentru ocuparea acestei functii si nici ca judecatorii sa aiba nationalitatea statelor membre, insa practica a aratat ca intotdeauna s-a urmarit ca aceasta Curte Europeana de Justitie sa cuprinda cel putin cate un judecator din partea fiecarui stat membru. Calitatea de judecator poate inceta in urmatoarele situatii: inlocuirea sa pe cale legala, demisie, pensionare si deces. In cazul in care un judecator demisioneaza, scrisoarea sa de demisie va fi adresata presedintelui Curtii care o va transmite apoi presedintelui Consiliului. Atat judecatorii cat si avocatii generali, pot fi demisi cu votul unanim al celorlalti colegi, cand se ajunge la concluzia ca nu mai sunt calificati in exercitarea atributiilor lor, cu toate acestea, neexistand pana acum un caz de demitere a vreunui judecator sau avocat general.

Uniunea Europeana, ca si Comunitatile Europene a caror succesoare este, este guvernata de respectul legii. Insasi existenta Uniunii depinde[1] de recunoasterea de catre statele membre, de catre institutii si de catre cetateni a naturii imperative a regulilor stabilite de ea si deci a obligativitatii acestor reguli. Succesul cu care legislatia comunitara s-a implementat in activitatea legislativa a statelor membre este datorat perceptiei pozitive a cetatenilor, corectitudinii interpretarii si aplicarii sale de catre autoritatile administrative si de catre justitia tuturor tarilor.

Dreptul comunitar este constituit azi dintr-un corp de legi uniform si armonios, pe care indivizii pot sa se bazeze in cadrul instantelor judiciare nationale. Hotararile pronuntate de catre diversele instante au facut ca legislatia comunitara sa devina o realitate pentru cetatenii Uniunii, avand, de multe ori, consecinte constitutionale si economice importante. Toate litigiile au natura administrativa sau civila, Curtea de Justitie neavand competente de instanta penala.

Curtea Europeana de Justitie poate fi solicitata sa decida in cazuri aduse inaintea sa fie de catre statele membre ale Uniunii, fie de catre institutiile europene, fie chiar de catre indivizi sau companii. Ea asigura interpretarea uniforma a legislatiei Uniunii Europene in toate statele membre, in baza unei stranse cooperari si conlucrari cu instantele puterii judecatoresti nationale in cadrul procedurilor judiciare preliminare.

Independenta celor 25 judecatori si 9 avocati generali ai Curtii Europene de Justitie, care sunt numiti prin acordul statelor membre, trebuie sa fie dincolo de orice indoiala sau banuiala. Ei trebuie, in afara criteriului moral si etic, sa fie la nivelul celei mai inalte competente profesionale, la nivelul celor mai inalte standarde juridice in tarile lor. Chiar art. 27 din statutul CEJ mentioneaza expres acest lucru: "Judecatorii sunt desemnati de Consiliul UE, la propunerea statelor membre, dintre persoanele a caror independenta este mai presus de orice indoiala si care au pregatirea necesara numirii in cele mai inalte functii judecatoresti in tarile lor, ori sunt universitari de competenta recunoscuta". Judecatorii aleg Presedintele Curtii din randul lor, pentru un mandat de trei ani. La fiecare trei ani, patru dintre avocatii generali vor fi inlocuiti, prin rotatie. Cele cinci state "mari" ale Uniunii Europene si anume Germania, Franta, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania si Italia au cate un avocat general permanent.

Atat judecatorii cat si avocatii generali beneficiaza de diverse imunitati si privilegii si depun un juramant inaintea inceperii mandatului. Avocatii generali sunt numiti si reinnoiti pe aceleasi principii ca si judecatorii si au rolul de a prezenta public, cu toata impartialitatea si total independent, concluziile motivate asupra cauzei in care este obligatorie prezenta lor, asistand Curtea in activitatea sa. Prin atributiile lor, ei sunt mai apropiati procurorilor decat avocatilor pledanti din sistemele nationale. Presedintele conduce activitatea Curtii si prezideaza sedintele de audieri sau de deliberare. Curtea este asistata de catre avocatii generali a caror sarcina este sa emita opinii independente si impartiale in cazurile aduse inaintea Curtii.

Pe langa judecatori si avocati, Curtea Europeana de Justitie mai are in componenta sa:

- grefa, condusa de un grefier si de un grefier asistent care sunt in subordinea directa a Presedintelui Curtii. Are atributii administrative, financiare si contabile; Grefierii sunt alesi de judecatori si au atributii de asistare a acestora in functia judiciara, cum ar fi asistarea la audieri, consemnarea dezbaterilor, tinerea arhivelor Curtii, raspunzand pentru publicarea hotararilor judecatoresti in "Colectia de jurisprudenta a Curtii".

- referentii, functioneaza pe langa fiecare judecator sau avocat general, fiind juristi conationali ai acestuia, de obicei doctori in drept, alcatuind un fel de "cabinet" al judecatorului sau avocatului general, subordonat acestora.

- un secretariat juridic, format din juristi competenti desemnati pe langa fiecare judecator si avocat care le pregatesc acestora cauzele;

- departamentul de cercetare si documentare, ce pune la dispozitia membrilor Curtii informatii generale ale dreptului comunitar precum si studii comparative ale legislatilor nationale.

Curtea Europeana de Justitie isi desfasoara activitatea in sesiuni plenare ori in complet restrans de 3 sau 5 judecatori, formatiunile de lucru ale Curtii fiind plenul, Marea camera si camerele. Ea lucreaza in sedinte plenare atunci cand ea insasi decide astfel, precum si atunci cand Uniunea Europeana ori unul din statele sale membre este parte intr-un proces si solicita aceasta procedura.   

La modul general, in fata Curtii Europene de Justitie pot fi aduse actiuni directe, ce pot fi aduse direct inaintea Curtii de catre Comisia Europeana, de catre alte institutii comunitare sau de catre un stat membru al Uniunii Europene. Curtea Europeana de Justitie nu este o curte de apel a deciziilor luate de curtile nationale. Ea poate judeca numai in domeniul de competenta al legilor comunitare. Atunci cand iau decizii, curtile nationale trebuie, la modul imperativ, sa aplice principiile dreptului comunitar asa cum rezulta din deciziile luate de Curtea Europeana de Justitie in cazurile judecate.

In actiunile directe, limba in care se judeca cazul respectiv este aleasa de catre cel ce initiaza actiunea in justitie (limba paratului), in timp ce pentru interpretarile preliminare Curtea Europeana de Justitie utilizeaza aceeasi limba cu tribunalul national sau curtea ce solicita respectiva interpretare. Daca este vorba de o institutie comunitara, reclamantul poate decide "limba de procedura", in limba respectiva fiind redactate actele procedurale, sustinute pledoariile si redactata hotararea. Rezulta deci ca poate fi utilizata oricare dintre limbile statelor Uniunii Europene[2].

Schimburile de documente scrise sunt o parte importanta a procedurilor Curtii de Justitie, atat pentru sustinerea pledoariilor partilor cat si pentru inaintarea de observatii. Dupa faza in care se inainteaza pledoariile scrise, partile isi prezinta punctele de vedere oral in sedintele curtii. Urmand audierilor partilor, avocatul general emite o opinie independenta si impartiala, in cadrul sedintei completului de judecata, referitor la argumentele utilizate de parti si la interpretarea normelor relevante in cazul respectiv, recomandand curtii sa ia o anumita decizie. Desi opinia avocatului general nu este obligatoriu de urmat pentru curte, recomandarea sa este de cele mai multe ori urmata de catre Curte.

Judecatorii delibereaza sentintele in sedinta inchisa si le pronunta in cadrul sedintei publice a curtii. Textul hotararii luate de Curte include motivele legale pe care se bazeaza aceasta, copii ale hotararii putand fi eliberate in toate cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii Europene. Intre 1954 si 2002 mai mult de 9.000 de cazuri au fost aduse in fata Curtii Europene de Justitie, care a emis aproape 4.000 de hotarari. Cuantumul cheltuielilor de judecata nu este stabilit prin hotarare, acesta fiind lasat intr-o prima faza la acordul partilor. Daca acestea nu se inteleg, va decide instanta printr-o ordonanta.

2. Recursurile in fata Curtii Europene de Justitie

Cele mai intalnite tipuri de recursuri ce pot ajunge in fata Curtii Europene de Justitie sunt:

1. recursul in carenta;

2. recursul in anulare;

3. recursul pentru revizuirea sanctiunilor aplicate unor state membre;

4. recursul in conditiile angajarii raspunderii contractuale si extracontractuale.

2.1. Recursul in carenta

De-a lungul anilor multi autori[3] au incercat sa dea o denumire cat mai exacta a recursului in carenta. S-a pornit de la termenul de "carenta" - lipsa, inactiune, tacere - si astfel s-a formulat una dintre definitii, poate cea mai cuprinzatoare: data recursului in carenta: "Consta in posibilitatea pusa la dispozitia institutiilor comunitare, statelor membre dar si persoanelor fizice si juridice ca, in anumite situatii strict limitate, sa poata ataca in fata Curtii Europene de Justitie, refuzul Comisiei Europene, Consiliului de Ministri sau a Parlamentului European de a decide in domenii in care aceste Institutii Comunitare au obligatia, prin tratate, sa ia o anumita masura."

Chiar daca la prima citire definitia pare complicata, ideea este deosebit de simpla: ca institutie comunitara, daca refuzi sa iei atitudine, daca refuzi sa aplici prevederile Tratatelor, desi ai aceasta obligatie prin lege, poti fi actionat in fata Curtii Europene de Justitie printr-un recurs in carenta.

In cazul in care Comisia Europeana sau Consiliul de Ministri refuza sa adopte un act juridic obligatoriu, fie ca este vorba de regulament, directiva sau decizie, recursul in carenta va aparea ca un mijloc de control al modului in care institutiile comunitare competente isi indeplinesc obligatiile ce le revin prin Tratate. In acest caz, cele doua institutii comunitare somate sa ia o decizie, vor avea doua luni la dispozitie sa-si precizeze punctul de vedere fata de problema respectiva. Daca in acest termen respectivele institutii nu-si vor preciza pozitia, reclamantul va putea introduce actiunea in fata Curtii Europene de Justitie.

In cazul castigarii procesului, institutia comunitara sanctionata va trebui sa ia masurile necesare adoptarii actelor refuzate anterior.

2.2. Recursul in anulare

Recursul in anulare "consta in posibilitatea deschisa institutiilor comunitare, statelor membre sau chiar persoanelor fizice si juridice, de a ataca in fata CEJ un act obligatoriu emis de Comisia Europeana, Consiliul de Ministri sau Parlamentul European, si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea lui."

Spre deosebire de recursul in carenta care obliga o institutie comunitara sa actioneze, recursul in anulare urmareste desfiintarea unui act considerat legal, si nu modificarea acestuia.

Iata cateva situatii in care poate avea loc acest recurs in anulare:

- abuzul de putere al institutiilor comunitare;

- incalcarea dispozitiilor tratatelor;

- necompetenta.

2.3. Recursul pentru revizuirea sanctiunilor aplicate unor state membre

Daca un stat membru incalca o obligatie a vreunui tratat, Uniunea Europeana prin Comisia Europeana poate aplica sanctiuni statului respectiv, cele mai numeroase consemnandu-se in domeniul incalcarii concurentei comerciale.

In cazul in care se considera nedreptatit, statul sanctionat are doua luni la dispozitie sa introduca acest tip de recurs in fata Curtii Europene de Justitie, in care incearca sa-si dovedeasca nevinovatia. Solutia data de CEJ poate consta fie in anularea sanctiunii, fie diminuarea ei, fie chiar, fapt intalnit din ce in ce mai des in ultimii ani, cresterea sanctiunilor pecuniare, banesti, fata de statul respectiv.

2.4. Recursul in conditiile angajarii raspunderii contractuale si extracontractuale

Prin activitatea desfasurata, institutiile comunitare pot produce, prin intermediul functionarilor lor, pagube, prejudicii, fie statelor membre, fie chiar persoanelor fizice sau juridice din cadrul acestor state. In asemenea situatii, se antreneaza raspunderea institutiei respective care va fi obligata sa repare prejudiciul material creat prin intermediul angajatilor sai si izvorat fie dintr-un contract fie din afara lui.

La fel ca in cazul oricarei fapte, pentru a putea fi infractiune, trebuie indeplinite toate elementele acesteia: sa existe o fapta, un prejudiciu si o legatura de cauzalitate intre primele doua elemente (fapta si prejudiciu). Daca oricare dintre ale lipseste, fapta respectiva nu este considerata infractiune si, in concluzie, nu se pedepseste.

Raspunderea delictuala in cadrul Uniunii Europene este si ea de doua feluri: daca prejudiciul este cauzat direct de o institutie comunitara printr-o decizie luata, raspunderea delictuala va fi directa, iar daca prejudiciul este cauzat de catre un functionar al unei institutii comunitare, raspunderea delictuala va fi indirecta. In ambele cazuri, trebuiesc platite despagubirile materiale, banesti, fata de persoana care a suferit acel prejudiciu.