Politici actuale si de perspectiva privind combaterea somajul

Politici actuale si de perspectiva privind combaterea somajul

Prevenirea si atenuarea somajului au devenit preocupari majore ale tuturor fortelor sociale (salariati, sindicate, patronat) ca si ale puterii publice din toate tarile cu economie de piata. În acelasi timp luându-se în considerare existenta unui somaj de mare amploare, au fost concepute, reglementate si sunt promovate masuri ample în vederea asigurarii unor conditii de existenta decenta pentru someri.

Reducerea ratei somajului obliga însa la o actiune simultana, pe mai multe fronturi, prin combinarea mai multor tipuri de politici menite, în ansamblu, sa contribuie la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si la reducerea presiunilor exercitate asupra pietei muncii.

Aducerea nivelului acestuia la limitele sale normale, atenuarea somajului-este sustinuta prin masuri economico-investitionale, educationale precum si printr-o serie de politici atât pasive dar si active.

Politicile pasive sunt, în principal destinate sa furnizeze venituri fortei de munca aflata în somaj, cuprinzând ajutoare de somaj si asistenta acordata somerilor, platile compensatorii din fondurile publice, contributiile la cheltuielile generate de schemele de pensionare înainte de termen.

Politicile active sunt elaborate în scopul de a reduce nivelul somajului, printr-o serie de masuri menite sa îmbunatateasca functia principala a pietei muncii, de corelare si potrivire cât mai eficienta a cererii cu oferta, sa conduca la crearea de locuri de munca, sa sprijine procesele de formare a fortei de munca, de calificare, recalificare, reorientare profesionala.

Cele doua tipuri de politici se afla într-o relatie directa, strânsa, deseori fiind considerate ca se pot substituii, într-un oarecare grad, unul pe celalalt.

De exemplu, durata si nivelul ajutoarelor de somaj acordate afecteaza atât interesul acordat de forta de munca , cât si stabilirea nivelului salariilor, deci, implicit, si nivelul somajului. În afara de aceasta, metoda de finantare a ajutoarelor de somaj, în mod obisnuit prin aplicarea unui impozit aferent pe statul de plata , influenteaza costurile cu forta de munca, fapt ce duce la diminuarea stimulentelor întreprinderilor de a crea locuri de munca.

Multe masuri de politica activa, aplicate pe piata muncii, îsi gasesc justificarea pe baza aprecierii faptului ca platile pasive pe care le primeste forta de munca, aflata în somaj îsi pot gasi o justificare mai buna în finantarea creari unor locuri de munca, sau chiar în întrebuintarea calificarii si în reorientarea profesionala a somerilor.

În acest sens, „activarea” unor plati pasive se considera ca aduce mai multe beneficii, cum ar fi: cresterea productiei ca urmare a plasarii fortei de munca aflate în somaj în activitati productive, redistribuirea veniturilor, care se realizeaza în aceasta alternativa, fiind preferata si mai usor de acceptarea de catre opinia publica24. Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de somaj si efectuarea platilor pasive reprezinta masuri importante în cadrul politicii economico-sociale, mai ales în tarile care s-au confruntat , perioade mai îndelungate, cu un nivel ridicat al somajului.

Aceasta situatie de adoptare a masurilor de politica pasiva are efecte distorsionate la nivelul pietei muncii, iar pe de alta parte, afecteaza negativ bugetul. Situatia poate fi exemplificata prin cazurile Belgiei, Frantei, Irlandei, Olandei, Spaniei, Danemarcie, Marii Britanii.

Toate aceste tari cheltuiesc aproape de doua ori mai mult pe aplicarea masurilor de politica pasiva pe piata muncii.

Deoarece aceste cheltuieli sunt foarte mari, în cadrul U.E pozitia majoritatii guvernelor nationale se situeaza în sensul adoptarii unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare, unul dintre criteriile de convergenta la moneda unica europeana fiind reducerea cheltuielilor bugetare legate de somaj în Europa Occidentala. Analiza somajului în tarile U.E. a evidentiat ca acestea au la dispozitie trei metode prin care realizeaza un grad mai mare de ocupare a fortei de munca, contribuind, în acest fel si la scaderea nivelului înalt actual al somajului.

Prima metoda este o încercare de a crea locuri de munca în economia de piata oficiala, tinându-se cont de faptul ca trebuie sa înregistreze o crestere a nivelului productivitatii muncii.

Acest rationament sta la baza sustinerii ideii de a obtine o flexibilitate cât mai mare pe piata muncii, cu toate ca, si în acest caz, se poate intra într-un cerc vicios, nu dispare teama ca acest lucru s-ar putea realiza, mai degraba, printr-un ritm de crestere a productivitatii mai scazut, decât printr-un ritm mai mare de crestere a productiei.

Prin a doua metoda se poate marii gradul de ocupare a fortei de munca în economia neoficiala, care, afectiv, poate absorbi doar o mica parte din forta de munca aflata în somaj.

Prin a treia metoda tinându-se cont de estimarea gradului de ocupare a fortei de munca, în functie de numarul angajatilor se poate obtine o relocare a fortei de munca ocupate, prin reducerea numarului mediu de ore lucrate, sau a numarului de locuri de munca multiple detinute si alocarea orelor si locurilor de munca rezultate fortei de munca aflate în somaj. Ultima metoda pare sa capete din ce în ce mai mult teren, tendintele înregistrate pe pietele muncii din tarile dezvoltate indicând o crestere a numarului de lucratori periferici, ceea ce înseamna ca se opteaza pentru o forma de împartire a muncii, într-o proportie sporita, chiar daca împartirea câteodata, este involuntara25 .

Un alt tip de masuri de politica pasiva vizeaza sistemul de acordare a ajutorului de somaj. Ajutoarele de somaj stabilite la un nivel ridicat pot încuraja: ocuparea fortei de munca pe perioade foarte scurte de timp, separarea voluntara a fortei de munca de locul de munca si somajul partial involuntar.

Ajutoarele de somaj contribuie la promovarea unui proces relativ eficient de cautare a unui loc de munca, facilitând apropierea sub aspect structural-calitativ a cererii si ofertei de munca.

İmplicarea statului în sistematica ajutoarelor sociale de tipul ajutorului de somaj a crescut în prima jumatate a secolului al-XX-lea , în principal ca urmare a unor puternice conflicte politice sau a unor importante schimbari produse în peisajul economic. Asistenta de somaj este platita somerilor fara a conta tipul de activitate desfasurata anterior . Se bazeaza pe conceptul de venit minim garantat si se asigura, în general din impozite.

Unele tari opteaza cu o combinatie între asigurarile de somaj si asistenta de somaj. Programele de acest tip pot fi coordonate de catre PES (Public Employment Service) sau de catre partenerii sociali27.

Cunoscute sub initialele PES serviciile publice de ocupare sunt considerate a fi un instrument cheie în solutionarea unora din problemele complexe ale pietei muncii, în special în tarile membre U.E. Statele membre sunt sustinute în eforturile lor de modernizare si îmbunatatire a calitatii serviciilor aferente PES.

În cadrul programelor adoptate de catre serviciile de angajare un loc aparte detin programele de formare profesionale si cele speciale destinate tinerilor28.

În cadrul programelor de formare profesionala se disting programe de formare destinate: adultilor someri sau celor cu risc ridicat de a deveni someri, adultilor angajati.

În cadrul programelor speciale destinate tinerilor se disting cele adresate: tinerilor someri si celor dezavantajati , sprijinirii programelor de instruire aferente tinerilor.

Un alt tip de politici, considerate ca activeaza platile pasive, din aceasta cauza situându-se la granita cu politicile active, multi specialisti încadrându-le în grupul acestora, s-a experimentat în câteva tari dezvoltate în ultimii ani (Franta, Belgia, Marea Britanie, Australia, Germania) si cuprinde în primul rând, în diverse variante, un program de transfer al ajutoarelor de somaj.

Acest program are rolul de a facilita fortei de munca aflata în somaj prelungit posibilitatea de a oferi o parte din ajutorul de somaj drept garantie întreprinderii care o angajeaza.

Programul stipuleaza ca garantia creste cu cât perioada în care forta de munca se gaseste în somaj este mai îndelungata. De asemenea, sunt oferite garantii mai mari acelor întreprinderi care le utilizeaza integral în ridicarea calificarii fortei de munca, sau recalificarea si reorientarea profesionala.

În momentul în care somerii gasesc locuri de munca, volumul garantiei începe sa scada treptat, pe masura ce începe sa creasca durata angajarii în respectivele locuri de munca29.

În unele situatii, statul initiaza probleme menite a reduce somajul ciclic si cel structural, prin crearea de locuri de munca în sectorul public. Adeptii unor astfel de masuri sustin ca ele sunt eficiente în social în perioada de timp care se scurge între momentul aplicarii si cel al obtinerii efectelor finale ale unor politici fiscale sau monetare dedicate aceluiasi scop. Mai mult, ei sustin, ca aceste programe sunt orientate în mod corect catre cei cu salarii mici si care au fost disponibilizati din sectoare cu oferta în exces de mana de lucru, atunci cresterea rezultanta a cererii nu va crea presiuni inflationiste.

Criticii unor astfel de programe sustin ca ele nu realizeaza nimic în plus fata de cei ce s-ar putea obtine prin unele masuri de reducere a taxelor si impozitelor.

Astfel, ambele conduc la cresterea cererii agregate ; diferenta consta însa în faptul ca programele de creare de locuri de munca în sectorul public determina o crestere a ponderii productiei realizate în acest sector, precum si o reducere a raportului dintre mâna de lucru si capital la nivelul întregii economii.

O alta critica adusa acestor programe rezida în faptul ca autoritatile locale, carora, de regula, le este încredintata gestionarea fondurilor necesare derularii lor – pot urmarii unele obiective contrare celui de creare de noi locuri de munca (ex:reducerea taxelor, rambursarea datoriilor, achizitii de terenuri, cumpararea de capital).

O parte din banii destinati finantarii acestor programe sun folositi pentru plata salariilor unor muncitori care ar fi fost oricum angajati, ceea ce face ca, în fapt, cresterea neta de locuri de munca în sectorul public sa fie mult mai mici decât ar lasa sa se creada cifrele vehiculate de autoritati.

İdeea conform careia guvernul trebuie sa asigure locuri de munca celor care doresc îi atrage pe multi politicieni; în acelasi timp, chiar si specialistii sunt de acord ca statul trebuie sa intervina- într-o forma sau alta –atunci când se înregistreaza rate înalte ale somajului, determinate de recesiuni economice majore30.

Subventiile directe pentru salarii pot avea un caracter general sau unul specific. În primul caz ele sunt destinate reducerii somajului ciclic în vreme ce în cel de-al doilea caz se urmareste diminuarea somajului structural.

Justificarea unor astfel de programe se bazeaza pe constatarea potrivit careia rata naturala a somajului nu este neaparat optima.

Cu alte cuvinte masurile menite a reduce somajul structural pot determina o crestere a productiei reale mai mari decât costurile implicate.

Pe termen lung, orice crestere a ocuparii determinata de un asemenea program de subventii directe pentru salarii este rezultatul fie al unui efect de subventie, fie al unuia de productie. Astfel subventia reduce pretul net al mâinii de lucru subventionate în comparatie cu pretul capitalului si al mâinii de lucru calificate, ceea ce stimuleaza firmele sa substituie resursele nesubventionate cu mâna de lucru subventionata. Unul dintre motive ar fi acela ca mâna de lucru slab calificata va înlocui mâna de lucru mai calificata; în plus firmele nu vor fi stimulate sa asigure o perfectionare a mâinii de lucru, deoarece în acest fel respectivii salariati s-ar putea sa nu mai fie eligibili pentru a primi subventii.

Putini economisti considera subventiile directe ca fiind singurul sau cel mai important remediu al somajului ciclic sau al celui structural, desi multi sunt de acord ca aceasta abordare este de preferat celui care sugereaza crearea de locuri de munca în sectorul public31.

Politicile ce vizeaza piata muncii servesc unei importante functii de redistribuire, ele îndreptându-se catre grupurile cele mai dezavantajate de pe piata muncii (someri înregistrati pe termen lung si persoane necalificate sau slab calificate) ajutându-le sa se mentina în contact cu câmpul muncii si într-un anume sens , mai limitat, sa-si îmbunatateasca perspectivele ocuparii.

Orice guvern, din orice tara si de orice orientare, ar dori ca somajul din tara respectiva sa se gaseasca la nivelul ratei naturale, fara a neglija însa si alte obiective de politica macroeconomice cum ar fi cresterea, inflatia, balanta de plati.

Societatea noastra nu se resemneaza în fata somajului deoarece simte, este convinsa chiar, ca posibilitatile de lucru nu lipsesc, ca ar putea fi create mii de activitati pentru a ne face viata mai buna. Pentru aceasta nu este nevoie decât de initiativa. Herbert Meyer în Razboiul contra progresului precizeaza: „locurile de munca nu sunt fenomene naturale… ele sunt produse artificiale, deoarece îsi datoresc existenta oamenilor care au stiut sa le creeze, iar metoda dupa care au fost create este una dintre cele mai riscante si mai complicate care pot exista. Ea cere un aport imens de inteligenta, abilitate, ambitie, bun simt si chiar putin din acea notiune complet demodata care este sansa”.

Concluzii

Strategia Europa 2020 lanseaza o noua viziune pentru economia Europei în urmatorul deceniu, bazata pe o coordonare extinsa a politicilor economice, pentru a genera o crestere economica si o ocupare sporita a fortei de munca care sa ajute la relansarea economica si financiara a Uniunii. Noua strategie se concentreaza asupra urmatoarelor domenii-cheie: cunoastere si inovare, o economie mai viabila, un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si incluziune sociala.

Consiliul European din 25-26 martie 2010 a agreat cadrul general al noii strategii Europa 2020 precum si o serie de obiective cuantificabile ale acesteia.

Consiliul European din iunie 2010 a adoptat Strategia Europa 2020 pentru crestere economica si ocuparea fortei de munca, confirmând toate obiectivele cuantificabile stabilite la nivel european. 

Obiectivele Strategiei Europa 2020 sunt:

obiectivul de a se ajunge la rata de ocupare a fortei de munca de 75% pentru populatia cu vârsta cuprinsa între 20 si 64 de ani,

îmbunatatirea conditiilor pentru cercetare si dezvoltare, în special pentru ca nivelurile combinate ale investitiilor publice si private din acest sector sa ajunga la 3% din PIB;

reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% fata de nivelurile din 1990; cresterea ponderii surselor regenerabile în consumul final de energie pâna la 20%; si urmarirea unei cresteri cu 20% a eficientei energetice;

îmbunatatirea nivelurilor de educatie, în special prin fixarea obiectivului de reducere sub 10% a ratei de parasire  timpurie a scolii; si cresterea la cel putin 40% a ratei populatiei cu vârsta de 30-34 ani absolventa a unei forme de educatie tertiara;

promovarea incluziunii sociale, în special prin reducerea cu cel putin 20 de milioane a numarului de persoane aflate în risc de saracie si excluziune sociala, pâna în 2020.

Concluziile Consiliului European din iunie 2010 au subliniat necesitatea finalizarii tintelor nationale, astfel încât acestea sa fie reflectate în Programele Nationale de Reforma care vor fi prezentate în toamna anului 2010. 

Consiliul European a reafirmat importanta identificarii si înlaturarii celor mai importante blocaje macrostructurale în functionarea Pietei Interne, ca si a obstacolelor – fizice sau legislative - din alte domenii.

Concluziile Consiliului European din iunie 2010 recunosc rolul Politicii Agricole Comune si Politicii de Coeziune în sustinerea obiectivelor de crestere economica si ocupare a fortei de munca ale noii strategii, ceea ce reprezinta un succes din perspectiva României.

Liderii europeni au andosat, la Consiliul European din iunie 2010,  liniile directoare integrate pentru politicile economice ale statelor membre si ale Uniunii, precum si pentru politicile de ocupare a fortei de munca ale statelor membre. Acestea vor fi adoptate formal ulterior, în urma exprimarii opiniei Parlamentului European.

România considera ca Strategia Europa 2020 trebuie sa devina cadrul de consolidare a Pietei interne. În acest sens, sustine importanta înlaturarii obstacolelor din calea functionarii pietei interne, în special a celor privind infrastructura si libera circulatie a fortei de munca.

Pentru Romania, elaborarea si convenirea unui nou Program National de Reforma, subsumat prioritatilor Strategiei Europa 2020, reprezinta o oportunitate pentru stabilirea noului cadru de reforma.

Au fost afirmate prioritatile specifice ale Romaniei corelate obiectivului cresterii ratei de ocupare, respectiv cresterea participarii pe piata muncii a tinerilor, a persoanelor varstnice si a celor apartinand grupurilor sociale dezavantajate.

In ceea ce priveste stabilirea tintei nationale in domeniul ocuparii fortei de munca, s-a aratat ca prin stabilirea unui nivel de circa 70% al tintei referitoare la rata ocuparii, Romania isi asuma un efort suplimentar pentru reducerea decalajului fata de media Uniunii Europene.

Rolul dimensiunii externe a Strategiei Europa 2020 este esential pentru asigurarea unui raspuns adecvat al Uniunii la provocarile generate de globalizare.

În cel mai optimist scenariu posibil, UE va reusi sa gaseasca modalitatea prin care sa înlature discordantele dintre politica sociala si performantele economice, dintre echitate si eficienta. Modelul teoretic al coeziunii si stabilitatii sociale, care stimuleaza cresterea economica, poate fi unul valid, dar în practica se dovedeste a fi din ce în ce mai greu de sustinut. Costurile crescânde ale coeziunii sociale sunt tot mai putin acceptate, ceea ce pune în pericol stabilitatea sociala a UE.