Cultura si civilizatie politica

Modelul democratiei ateniene

In secolul 7, populatia din Atica se structureaza in 3 grupuri importante:

eupatridai, cu drepturi depline in conducerea cetatii

georgoi, agricultorii liberi, proprietarii mici de pamanturi

demiurgoi, meseriasi cu cartiere si locuri specifice unde isi desfasurau activitatea - olarii, fierarii, armurierii

Alaturi de aceste categorii mai existau si thetii, oameni liberi, angajati cu ziua pe terenuri agricole dar si in porturi si ateliere.

La un moment dat schimbile comerciale in permanenta dezvoltare au devenit rentabile, mestesugurile facilitand aparitia unei paturi sociale prospere cu acces rapid in ierarhia administrativa a cetatii.

In a 2a jumatate a secolului 7 ia fiinta organismul tesmotetilor, alcatuit din 6 judecatori responsabili de intreaga organizare a sistemului judiciar din Atica, de reglementarea si aplicarea normelor de drept, pastratori ai vechilor obiceiuri juridice, autori ai unui cod legislativ, cel al lui Dracon din 621 i.Hr. Tesmotetii erau de fapt cei 6 arhonti , primul numindu-se Arhontele Eponim care dadea numele anului si punea in ordine calendarul, urma basileus, sau arhontele rege, care prezida areopagul, polemardul cu insarcinarea de a organiza armata, avand sub juristdictia sa pe meteci.

Acest cod Draconic, prin severitatea sa , prevedea infiintarea unui tribunal format din 51 de membrii numiti ephetai care judecau cazurile de omucideri si furturi. Acest cod prevedea masuri radicale impotriva debitorior si a celor care nu-si plateau datoriile catre stat, precum si alte sanctiuni. In acest mment de prosperitate economica si politica are loc colonizarea altor teritori de catre greci, dupa modelul de organizare admistrativa, politica si sociala din Atena. Una din cele mai vechi colonii aparute este langa Neopolis, dar intr-un ritm accelerat intreaga coasta de est a Siciliei este populata de colonisi adusi din Paeloponeze, apoi sudul Siciliei primeste un grup compact de cretani. Astfel, Atena impune acestor cetati un sistem de norme si legi, in special in ceea ce priveste luarea pamantului in proprietatea comuna, rolul colectivitatilor, obligativitatea legaturilor cu Atena.

La inceputul secolului 6 iHr, un poet numit Solon primeste puteri legisve totale si introduce cea mai durabila constitutie democratica, ce a fost valabila 2 secole. Masurile cele mai importante sunt :

economico-sociale : scoaterea stalpilor ipotecari de pe pamanturile datornicilor, adica eliberarea lor de datorii. Proclamarea libertatii persoanei in sensul ca nimeni nu poate fi inrobit pentru datorii, readucerea inGrecia a celor vanduti ca sclavi, legi cu privire la sadirea pomilor, irigatie si folosirea fantanilor, incurajarea exportului de untdelemn si interzicerea exportului de grau, incurajarea mestesugului, etc

civile : legirarea dreptului de a vinde proprietatile si acordarea drepturilor de cetateni metecilor care erau mestesugari.

politice : intarirea efectelor impartirii societatii pe clase censitare, acordarea de slujbe cavalerior, celor care aveau o meserie, cat si dreptul acordat tertilor de a face pardin curtea de judecata si instituirea Sfatului Celor 400(bule)

Aceste legi ale lui Solon au fost scrise pe tablii de lemn (axones), stalpi din proticul regelui, fiind respectate si aplicate ad-litteram pe parcursul a 200 de ani. Una dintre cele mai importante caracteristici ale codului a fost accea ca legile sucomune tuturor, fiind pentru prima oare cand sunt introduse principii noi : fratii isi pot impartii mostenirea, dreptul femeilor la succesiune, aparitia testamentului, eliberarea fiului la o anumita varsta de sub tutela parinteasca. Asadar, aparitia cetatii, a polisului, reprezinta in istoria gandirii grecesti un eveniment decisiv. Sistemul polisului implica o extraordinara valoare a cuvantului asupra celorlalte instrumente ale puterii. In aceste circumstante, cuvantul se constituie in imentul polisului prin excelenta, cel de comanda sde dominatie asupra cetatii. Grecii au foacut din puterea cuvantului un adevarat cult, aceasta numindu-se peitho ( persuasiune ) si dovedea eficacitatea vorbei bine rostite, atat de catre cei implicati in administratia publica si politica, cat si de cei care practicau ritualuri religioase.

Cuvantul devine din ce in ce mai mult o forta in dezbaterea publica, dar si argumentare. El presupune existenta unui auditoriu, public, decizia apartine oamenilor, celor participanti la dezbatere, care stiu sa aprecieze puterea de convingere a oratorului. Acum, toate problemele politice, economice si de stat capata rezolvare la finalul unei dezbateri, fiind vorba deci de implicarea intr+un discurs, bazat pe demonstratii antitetice si argumentatii contrare. Intre politica slogos exista prin urmare o stransa legatura, deoarece arta politica inseamna in cele din urma folosirea unui lmbaj convingator, iar logosul primeste valoare, urmare a functiei sale politice. O alta caracteristica a polisului rezida in faptul ca cele mai importante manifestari ale vietii sale se fac in mod public, altfel spus cultura greceasca ia nastere in agora, acolo unde se pun in discutie cele mai importante probleme ale cetatenilor atenieni. Din acest moment, discutia, argumentarea si polemica devin componentele jocului intelectual si politic. Cu alte cuvinte, se ajunge creearea unei culturi comune prin intermediul cuvantului in cadrul cetatii, pasul urmator insemnand scrierea, cele mai vechi inscriptii datand din sec 8 iHr. Aceasta scriere, numita dikae, devine un bun comun al cetati care se impune tuturor.

Una dintre cele mai vechi institutii ale Greciei Antice este areopagul, investit cu judecarea proceselor de omor, plasat in centrul Ateneim. Numele vine de la Ares = cel care l-a omorat pe fiul lui Poseidon. Eschil considera ca primul proces judecat de cei 12 judecatori a fost cel al lui Oreste, ucigasul Clistemnestrei, mama sa si a lui Aegist, amantul ei, fiind achitat prin votul zeitei Minerva.

In timpul lui Solon, atributiile areopagului erau cele mai importante. Supravegehau mentinerea si aplicarea constitutiei, judecau comploturile impotriva statului si poporului. Prin cenzura aplicata, prin politia de moravuri, magistrati s inspectori scolari, el a avut un rol mai important decat senatul si adunarea poporului, controland intreaga viata a Greciei: probleme militare, cai de comunicatie, daramarea si constructia edificiilor publice, inspectia scolara.

Cu trecerea timpului, aceste tribunale isi restructureaza activitatea, heliastii fiind cei care preiau functiile si prerogativele efetilor, demers judiciar care are loc in a 2a jumatate a secolului 5.

Heliaia, aceasta noua institutie, era formata din judecatori si constituia institutia juriului. Pentru a fi ales heliast, trebuia sa fi implinit varsta de 30 de ani, sa nu ai datorii fata de stat si sa ai o oarecare cunostinta legislatie.

Membrii Helialei formau tribunale, cu un nr. fluctuant, de la 200 la 2500. In fapt, putem vorbi de o participare primara la treburile justitiei, de vreme ce exercitiul real al politicii judiciare nu putea fi realizat de oameni simpli, fara o pregatire minimala in domeniul legilor, foarte numeroase si contradictorii.

Solon, prin acordarea dreptului cetateanului de participare la viata politica si a accesului la autoritatea judiciara a urmarit induca in mase ideea ca legile sunt aceleasi pentru toti si trebuie respectate de fiecare in parte. In timpul arhontatului lui Clistene, acesta a dispus ca heliastii, alesi la fiecare doi ani prin tragere la sorti (in acel moment erau 6000), sa formeze tribunalele permanente, in numar de 10, dupa unii, de fapt, mult mai numeroase, denumite dupa culoarea zidurilor intre care isi desfasurau activitatea - Batrachion(verde), Finichion(rosu) - altele dupa forma sau dimensiunea lor - Trigonium, Messau, Mizou, sau dupa numele arhitectului sau data constructiei ( Kainom, Kaleas, Metihas). Cel mai popular se numea Eleea, unde cetatenii deveneau judecatori, dar si Ecclesia, cu rol important in alegerea magistratilor si in discutarea treburilor statului. Acelui Clistene i se atribuie meritul de a fi convocat primele jurii ateniene.

Functia de judecator care ii revenea heliastului, presupunea prestarea unui juramant solemn, pronuntat o singura data, cu ocazia indeplinirii de catre fiecare cetatean a prerogativelor sale judiciare, mare onoare, dar in acelasi timp, obligatie, pentru ca el, pe parcursul existentei sale, indeplinea numeroase responsabilitati sociale, politice, religioase.

Desemnarea judecatorului se facea in urma tragerii la sorti, acesta primind tablita, numita "simbol", pe care era scris numele sau, al tatalui, al demei din care facea parte si tribunalul in care urma sa judece, precum si bastonul, semnul puterii judecatoresti. La intrarea in tribunal, i se inmana un jeton de prezenta, pe care il returna unui Kalokret la iesire.

In numar impar, cu un magistrat ce prezida tribunalele si nu avea drept de vot, heliastii judecau orice afacere, nul din mijloacele de aflare a adevarului fiind tortura, aplicata numai sclavilor de catre acuzatorii stapani, tortura din oficiu fiind facuta cu ajutorul nuielelor si al rotii.

Procesul incepea cu juramantul acuzatorului ca nu proceda decat la acuzatii intemeiate, iar acuzatul jura ca va spune numai adevarul. Apoi, intr-o cutie metalica sigilata, erau aduse citatiile si actele procesului, depozitiile martorilor fiind scrise pe tablite albe, acestia aflandu-se sub amenintarea unor pedepse si amenzi deosebite, daca nu spuneau adevarul. Oratorilor li se impartea apa pentru clepsidre, hotarandu-se astfel timpul pledoariilor, cantitatea de apa fiind stabilita dupa Demostene, in functie de timpul unei zile din luna Poseidon, impartita egal in 3 parti pentru acuzator, acuzat si judecator.

Pentru a vota, judecatorii se foloseau de boabe albe si negre, intregi sau gaurite, ce se puneau in urne. Boabele albe sau intregi insemnau achitarea, boabele negre sau sparte insemnau condamnarea. Condamnatul la moarte era preluat apoi de cei 11 pentru a fi executat. Acestia reprezentau un fel de politie ce supraveghea ordinea publica, cu competenta in arestarea hotilor si a criminalilor. Tot lor le revenea sarcina de a pazi inchisorile, de a dispune executarea imediata a celor ce isi recunoscusera vina de a fi omorat pe cineva.

Legile ( Nomoi ) determina intreaga existenta a cetateanului de la nastere pana la moarte, conferindu-i calitatea de om liber. La inceput, legea, facea parte din religie deoarece tezaurul de rituri, coduri si reglementari reprezenta un corpus de prescriptii religioase, rugaciuni si in acelasi timp dispozitii legislative. De exemplu, regula dreptului de proprietate si succesiune erau incluse in corpul celor referitoare la inmormantari, sacrificii si cultul mortilor.

La Roma legile regale legate de cult dar si de viata cetatii interziceau, de pilda, prostituatelor sa vina in preajma altarului. O alta impunea felul bucatelor la pranzurile sacre, iar intretinerea templelor parintilor reprezenta o obligatie pentru fiecare roman. Tot aici era cunoscut faptul ca un pontifice nu era bun daca nu cunostea regulile religioase. De aceea, mult timp numai jurisconsultii au fost pontifici. Cu alte cuvinte, casatoria, succesiunile, adoptia, etc, adica tot ceea ce tinea de drepturile civile ale indivizilor era discutat de catre3 acesti preoti si in acelasi timp judecatori. In Atena antica, regelui si primului arhonte le reveneau aceleasi atributii judiciare ca si pontificelui roman. Primul detinea conducerea asupra a religiei de-al doilea avea menirea de a veghea la respectarea si perpetuarea cultului casnic si judecarea tuturor conflictelor ce tineau de drepturile familiei. Se poate trage concluzia ca in perioada regalitatii primitive, legea antica a luat nastere din chiar corpul si functia religiei. Aceste reglementari sacre se transmiteau din tata in fiu si corespundeau credintelor vechii generatii ce propovaduia cinstea, respectul, dreptatea, o normalitate consimtita de toti cei care credeau ca legile veneau de la zei, deci sunt sfinte. Divine si imuabile, ele nu erau abrogate, avand in paralel cu cele noi o existenta de sine statatoare. Timp de generatii, legile nu erau scrise fiind consemnate si transcrise prin credinta, rugaciuni, traditii. Ca si rugaciunea, legea avea un text ce nu putea fi schimbat nici macar o silaba. Dreptul instituie atat un raport religios cat si o relatie de justitie.

Istoricul francez Fustel de Coulanges aprecia: "Atena stia foarte bine ca democratia nu se poate sustine decat prin respectul legii. Grija de a cauta schimbarile . in legislatie apartinea in general tesmotetilor. Propunerile lor erau prezentate senatului, care avea dreptul sa le respinga, nu insa sa le transforme in legi in caz de aprobare. Senatul convoca adunarea si impartasea proiectul tesmotetilor. Poporul insa nu trebuia sa rezolve nimic imediat. El amana discutia o alta zi si in acest timp desemna 5 oratori care aveau drept misiune apararea legilor vechi .. nici dupa ascultarea discursului, poporul nu se putea pronunta.". Era numita o comisie foarte numeroasa compusa numai din barbati care indeplineau functia de judecatori. Daca nu admitea legea, judecata comisiei era fara apel, daca o aproba mai reunea odata poporul care transforma propunerea in lege. Atenienii se mandreau cu faptul ca legile le asigurau libertatea civila si judiciara, in timp ce libertatea politica era conceputa ca un drept major, pus in evidenta doar prin puterea si actiunea legilor. Desi legile sunt o conventie, o creatie a oamenilor, ele isi au originea in legea divina. Majoritatea ganditorilor afirmau ca "toate legile umane sunt sustinute de cea divina".

La Roma, dreptul universal si al legilor era pus in corelatie intima cu natura omului, necunoasterea legilor fiind izvorul tuturor litigiilor. Despre legi, Cicero afirma: "Orice lege in adevaratul sens al cuvantului merita sa fie pretuita in urmatoarele conditii: sa fie clar ca legile respective au fost promulgate in vederea bunastarii cetatenilor, pentru a le asigura o viata linistita, ca cei care au sanctionat pentru prima oara asemenea hotarari au dovedit popoarelor ca acestea vor fi formulate si adoptate pentru ca acceptarea si formularea lor sa prilejuiasca o viata cinstita; prin urmare numai ceea ce a fost formulat si sanctionat in acest spirit trebuie sa poarte numele de lege".

In momentul cand au inceput sa fie scrise, transmiterea lor s-a facut prin carti sfinte, in general avand o formulare clara, pentru a fi usor retinute si intelese. Incet, incet, legea se desprinde de configuratia rituala si ceremonioasa (romanii numeau legile armonii iar grecii canturi) si este scrisa intr-o maniera specifica.

Intruniti in adunarea poporului, cetatenii greci participau la conducerea statului, conditiile fiind: sa fie nascuti din tata Atenian (din 451 si mama), sa aiba 18 ani si sa fi efectuat serviciul militar vreme de 2 ani. Astfel, la 20 de ani, tanarul atenian avea calitatea de membru al cetatii, cu drept de participare civila si politica. Pentru cauzele private, persoana in cauza sau reprezentantul ei, in cazul sclavilor, metecilor, femeilor, minorilor, era cea care intenta un proces, era audiata, facea citatie cu ajutorul unui synegoros.

Pentru cauzele publice(graphai), cand cineva era banuit de a fi comis ceva impotriva cetatii, orice persoana lezata, in calitate de membru al cetatii, avea dreptul si obligatia de a depune plangere pe langa un magistrat.

Aflata in plina expansiune teritoriala, Grecia colonizeaza cu succes aproape tot sudul Italiei, dupa modelul de organizare sociala si politica al Atenei.

Una dintre cele mai vechi colonii grecesti a aparut in Neopolis intre 770-750 i.Hr., apoi intr-un ritm extrem de accelerat este populata aproape toate coasta de est a siciliei cu un grup masiv de locuitori din Creta. Atena, orasul mama, impune acestor noi colonii un sistem, cum ar fi stabilirea de raporturi in sanul comunitatii, etc.

In Sicilia, tiranul cetatii Agrigent, pe nume Falaris, ajutat de Cleandre, Hipocrates si Gela, vor avea o activitate extrem de activa si variata in planul politic, economic si cultural, instaurandu-se o situatie prospera evidentiata prin construirea de temple, edificii, porturi dar si o viata culturala destul de bogata.

Victoria lui Gela asupra cartaginezilor, reorganizarea cetatilor grecesti din colonii vor duce la promovarea altei culturi dominata de necesitatea slujirii frumosului si adevarului.

Acest proces de emancipare a cetatilor devenite pe parcurs state independente a generat un climat social, economic si politic favorabil aparitiei dragostei pentru libertate, glorie si putere, a constiintei politice ca si a celei juridice, artei si filozofiei.

La inceputul secolului 2 iHr Siracuza si Agrigente ajung doua capitale intelectuale elene unde taranii Tisan si Hieran atrag la curtea lor prin acordarea unor beneficii pe cei mai importanti poeti ai timpului ( Eschil, Pinda si Simanede)

Eschil a venit chiar de 2 ori in Agrigent(476-475, cand a avut loc reprezentarea dramei sale Hitinie, apoi pentru a asista la o reluare a tragediei sale Persii). Datorita pozitiei sale geografice ce a favorizat un curent prosper, Sicillia devine un stat important si bogat, cu o viata culturala deosebita, caci schimbul de produse dintre Atena si Sicilia devenise tot mai profitabil, abundenta materialelor atrage dupa sine si progresul atelierelor, culturii.

In locul vechilor cetati Sibaris, se dezvolta orasul sicilian Torioi unde isi dau intanire Hipodamus , arhitectul orasului si autorul planului orasului, si Protagoras si Herodot, Titius, Lisias - celebrii oratori. Asadar, in Sud are loc o veritabila focalizare spirituala unde inteligenta si subtilitatea de limbaj cat si gandire filozofica favorizeaza aparitia unor curente, scoli, discipoli si duc la nasterea unor valoroase lucrari de filozofie, dialectica, retorica. Dupa domnia tiranilor Gela si Hieron, in urma revolutiei populare din 465 iHr, locuitorii siciliei incearca sa fie repusi in drepturile lor, cu privire la proprietate, afacerile comerciale, etc.

Situatia nu este usoara deoarece conflictele aparute dupa caderea regimului despotic cereau rezolvate in spiritul dreptatii, al unor legi aplicate corect si capabile sa reglementeze situatiile conflictuale.

Acum cetateanul sicilian se vrea in situatia de a i se rezolva aceste drepturi si in consecinta va apela la ajutorul unor specialisti in scrierea si sustinerea discursurilor, pronuntate in fata juriilor populare, pentru rezolvarea in special a problemelor private.

Se poate spune asadar ca acum se inregistreaza o democratizare spectaculoasa a vietii politice, economice si sociale a greciei, situatie ce va culmina in sec.5, denumit secolul lui Pericle.

Viata publica in grecia in secolul lui Pericle este marcata de activitatea filozofica Anaxagoras si Socrate, cat si de sofisti, acestora revenindu-le marele merit de a fi schimbat filozofia in sofistica. Termenul de sephos si sophistes au insemnat la inceput intelept dar si abil.

Protagoras(480-408), discipol al lui Democrit, este primul filozof care pretindea si primeste bani pentru lectiile sale. El insusi isi atribuie numele de sofist. Strabate cetatile grecesti pentru a oferi contra cost invataturile sale acelora care doreau a dobandi abilitatea intelectuala, practica pentru a intra in politica sau a deveni orator.

Creator al unui interesant sistem filozofic, Protagoras considera ca lumea se afla intr-o continua miscare, supusa unor schimbari permanente, iar lucrurile se misca unele catre altele, pe cand senzatiile ne indica ceea ce se intampla in jurul nostru. In ceea ce priveste individul, acesta reprezinta masura a ceea ce este adevarat si fals, o stiinta valabila pentru toti, si de aceea omul trebuie sa se ocupe doar de el si de fericirea sa.

In conceptia lui Protagoras, a fi fericit se traduce in a gandi si a rosti frumos si bine, a intelege in profunzime filozofia, cea care inglobeaza morala practica cat si dialectica. Aforismul sau "omul este masura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt in masura in care sunt, a celor care nu sunt in masura in care sunt" este considerat a fi principiul cel mai decisiv al filozofiei, duce la concluzia ca fiecare individ are o conceptie proprie asupra realitatii, caci spiritul uman reprezinta marimea lumii si a tuturor lucrurilor. Ca rector, Protagoras si-a intemeiat aceasta profesie pe arta persuasiunii, pe studiul sistematic al limbajului, pe arta controversei, insemnand descoperirea argumentelor pro si contra, pe argumente comune pe care un orator/om politic se poate bizui.

Desigur ca Rex Republica Romana a fost in anumite perioada atat o monarhie cu o aristocratie, pozitia fundamentala avand-o Senatul Roman in calitate de reprezentant atat al aristocratiei cat si al cetatenilor romani ( populus romanus ). Din punct de vedere semantic, sintagma "Sanctus" semnifica o adunare a batranilor, un consiliu deliberativ cu utere de guvernare si de angrenare a suveranitatii statului. De la confirmarea hotararilor adoptate in comitii f.s. Senatului au capatat o pondere importanta. . cu prerogative noi, cum ar fi : modificarea edictelor pretoriene, suspendarea garantiilor incorporate in legi iar mai tarziu, in epoca imperiilor, decizia Senatului avea forma unui Senatus consul ori Senatus anforitas, cu valoare de legi.

Dupa cum se cunoaste, senatorii vorbeau in picioare, iar votarea avea loc prin ridicarea mainii, grupandu-se in cei pentru si cei impotriva. Desigur ca era vietii politice la Roma a fost de lunga durata, cand comitiile curiate erau convocate de regi spre a lua hotarari privind problemele pacii sau ale razboiului, adoptau decizii referitoare la tre3buri publice ori desemnau magistrati.

S-a trecut mai tarziu la comitiile centuriate, considerate ca important factor legislativ, cu atributtii de natura judecatoreasca si electiva, si, in cele din urma, la comitiile pe triburi, care luau hotarari cu forta de lege doar pentru plebei, iar din 287 iChr sa se aplice integral porului roman, devenind o veritabila adunare legislativa.

Sistemul procesual se afla in stransa legatura cu procedura legii sanctiunilor din epoca de inceput a imperiului roman ( perioada regalitatii ).

In cadrul acestor procderui, procesele aveau 2 faze distincte:

in iure ( in fata magistratului )

in iudicias ( in fata judecatorului )

In iure era obligatorie prezenta partilor in fata magistratului, care in functie perioada istorica putea fi regele, cei 2 consuli, din 509 pretorul roman, din 242 peregrini, apoi edilicul rul, iar guvernatorul in provincie. Nu era admisa nici o abatere de la aceste proceduri, orice greseala ducand la pierderea procesului. Daca partea acuzata nu recunostea punctul de vedere al acuzatorului si demersul procesului nu avea vicii de forma si de procedura, se ajungea la judecata propriu-zisa.

In acest moment, judecoatorul (judex sau arbiter) desemna prin tragere la sorti sau prin acordul partilor, constata de la bun inceput daca pretentiile reclamantului sunt intemeiate si apoi le analiza consistenta.

In fata judecatorului, partile vorbeau liber, fara a fi constranse sa foloseasca termeni solemi sau o anumita gesticulatie. Reclamantul avea datoria sa faca dovada pretentiilor sale, judex nefiind obligat sa acorde preferinte unei probe fata de alta, si nici in privinta ordinei pledoariei. Cel mai adesea, partile recurgeau la serviciile unor avocati, numiti initial "patronus cauzarum", "oratores" "latratores" iar mai tarziu "advocatus", cu sensul cunoscut de azi. Acestia au jucat un rol important in afirmarea democratiei romane, cat si in institutia dreptului.

Pana in 301 iChr, cand Gneus Flavius a divulgat formulele solemne si zilele faste cand puteau avea loc procesele, timp de cateva secole, numai pontificii detineau monopolul stiintei dreptului. Dupa 301, dreptul a devenit accesibil tuturor, dar practic numai patricienii in deplinatatea drepturilor lor politice aveau si actiune in justitie.

Plebeii si strainii care veneau la Roma deveneau clientii , trebuind sa se puna sub protectia unui patrician, numit patronus, care, in schimbul votului, le acorda si asistenta juridica. In raporturile patron-clien se afla inceputurile justitiei la Romani. Astea realitati sociale si politice sunt confirmate de o maxima din "Liberum gnerendem cauza, plebes imperator" adica numai cel liber social/politic isi putea sustine interesele juridice, in timp ce pentru plebea o putea face doar patronul sau, acestia bucurandu-se de alte profesiuni socotite onorabile de anumite privilegii precum scutirea de sarcini publice. Nu putea fi avocat persoana care nu avea drept de "postulare pro dia", de a pleda pentru altul si anume: femeile, copiii sub 17 ani, precum si cei insemnati cu infamie. Printre faptele care atrageau infamia sunt tradarea patriei, exercitarea unor meserii rusinoase, falimentul, condamnarea pentru unele delicte publice si intrebuintarea de injurii de catre avocati in cursul unui proces, insultarea judecatorului prin cererea de apel, mituirea unui judecator, iar in epoca post-clasica printr-o constitutie a imparatilor Leon I si Antiminus s-a interzis practicarea avocaturii de catre evrei.

Avocatura nu era remunerata ,caci, in conformitate cu mentalitatea latina, munca platita era incompatibila cu demnitatea omului liber. In realitate, acestia erau platiti de clienti, din acest motiv in 204 iChr, la propunerea lui Cincius Alimetes a fost adoptata "Lex Cincia de donis es muneribus" care, printre altele, interzicea avocatilor sa primeasca bani sau bunuri pentru pledoariile lor. A fost ignorata, ulterior permitandu-le avocatilor sa primeasca nu salarii, ci onorarii ca rasplata pentru efortul depus.

In anul 399 iHr, tribunalul l-a condamnat la moarte pe Socrate, cu o majoritate de 60 de voturi, acuzatiile fiind: ateism, inventarea unor noi zei, coruperea tineretului.

Socrate s-a nascut in Atena in anul 470 iHr. Tatal sau Sophronistos era sculptor, iar mama Phainarete era de profesie moasa. Socrate a practicat meseria tatalui sau - i-a fost atribut un grup statuar pe Acropole. In timp, insa, filozofia i s-a parut mai frumoasa. In acea vreme, Atena era locul ideal pentru formarea unui iubitor de intelepciune. Manuscrisele circulau in numar mare si personalitatile culturale se indreptau spre acest oras ca spre un centrzu al gandirii grecesti. In 460 iHr, in Atena a venit Anaxagoras. Sofistii tineau lectii de mare succes pentru tinerii aristocrati.

Pentru Socrate, toate teoriile si sistemele filosofice pe care le vede se transforma in izvor de intrebari, de indoieli constructive. Cea mai necesara stiinta era considerata aceea care il facea pe om desavarsit, la trup si la minte. Dupa Socrate, raul provine doar din ignoranta. Deci primul pas spre a ajunge la bine este un proces de cunoastere, de inlaturare a erorii si de capatare a unor notiuni juste.

Metoda traditionala a expunerii lasa loc la nenumarate imprecizii. De fapt, adevarul exista in om, dar este latent si confuz. Deci, prin intrebari metodice, trebuie trezita in o m facultatea de a rationa, de a scoate la iveala adevarul cu care e "insarcinat". Asa cum mama ajuta copiii sa iasa la lumina, tot asa Socrate va ajuta adevarul sa se nasca. "Acesta este rolul dialecticii - sa moseasca adevarul din suflete.". Aceasta taina este numita de Platon si Theoitetos "maieutica". Socrate s-a ferit in mod deliberat de amestecul in politica - singurele sale aparitii in viata publica au fost in anul 406, cand in calitate de presedinte al Pritaniei, s-a opus judecarii in bloc a strategilor invingatori la Arginuse, si in timpul celor 30 de tirani, cand a refuzat sa participe la o vanatoare de oameni.

In 403, fortele democratice au reusit sa inlature regimul celor 30 de tirani. Acest eveniment, a fost insotit de un proces de impotrivire violenta fata de tot ceea ce parea aristocratic ( sofistii au devenit suspecti ). A avut loc o reactie traditionalist patriotica de aparare a valorilor religioase si etice stramosesti. Vechile sentimente au rabufnit, si Socrate a fost prezentat de dusmanii sai ca un om care nega traditia Ateniana de efort pentru prosperitatea familiei si a cetatii, de supunere fata de parinti, de cinstire a zeilor, un om care strica tineretul invatandu-l sa nu respecte aceste principii.

Capetele de acuzare erau:

Socrate nu recunoaste zeii cetatii - o astfel de acuzatie de impietate facea cea mai mare impresie asupra poporului Atenian. Filozofii in general aveau o reputatie proasta in aceasta privinta, si in secolul 5 se mai desfasurasera cateva procese de ateism, printre3 care a lui Anaxagoras. Socrate nu se putea apara de aceasta acuzatie - el credea in zei, in providenta, dar nu putea accepta figurile traditionale, antropomorfe, cu pasiuni de rand si biografii de scandal.

Socrate introduce zei noi - se refera la convingerea sa des afirmata de a avea o divinitate ocrotitoare, un daemon, ce il insoteste peste tot sse manifesta ca o voce launtrica ori de cate ori este pe punctul de a savarsi un rau.

Socrate corupe tineretul - el nu putea nega ca un numar mare de tineri il urmau cu pasiune, invatand de la el sa se intrebe asupra problemelor launtrice, spirituale, si sa dea o mai mica atentie activitatilor practice, lucrative, politice.

Tribunalul atenian, Heliaia, era compus din 6000 de cetateni. Procesele se desfasurau in fata unei sectii a tribunalului, compus din aprox. 500 de membri. La Socrate au fost 502. Tribunalul a votat astfel:

Socrate a fost declarat vinovat cu o majoritate de 60 de voturi. A urmat apoi discutarea pedepsei, acuzarea cerand pedeapsa cu moartea. Socrate a raspuns ca ceea ce i s-ar cuveni pentru faptele sale ar fi sa fie hranit in Pritaneu, ca magistratii si binefacatorii cetatii.

Un moment esential in evolutia conceptelor de cultura si democratie a fost sustinut de unii reprezentanti ai miscarii sofistilor, pentru ca grecii sunt cei care au facut din activitatea cotidiana un ideal al emanciparii cetatenilor pentru a justifica prin fapte principiul fundamental al democratiei ateniene, si anume problemele de politica publica, ca si democratia si libertatea individuala tre3buie sa fie avantajul atat celor care sunt la conducere cat si al cetatenilor.

Grecii sunt cei dintai care elaboreaza si recunosc suprematia legilor, precum si necesitatea virtutii conducatorilor. In acceptiunea acestor reprezentanti, respectul legilor naste concordia, fara de care cetatea nu poate prospera, iar virtutea este cea mai buna politica comuna. Aceste legi erau considerate a fi de la natura, sustineau Protagoras si Socrate in timp ce Isocrate preciza "Atenienii conduceau treburile cetatii in sprijinul oamenilor liberi, legea onorandu-i pe cei vrednici si pedepsindu-i pe cei ce erau o adevarata salbaticie, dominatia unora asupra altora prin forta. Oamenii ar trebui sa faca legea piatra de incercare pentru ceea ce este bine, iar discursul chibzuit, mijlocul de convingere, supunandu-se singur in fapt acestor doua puteri, si anume legii ca unui rege si ratiunii ca invatatoarei lor." Au existat insa si voci care au interpretat si altfel continutul si aplicatia legilor. Trasimaco este mult mai categoric, pentru el dreptatea insemnand sa slujesti binele altuia, ea nu este altceva decat interesul celui mai puternic. Nedreptatea este mai puternica, mai potrivita omului liber decat dreptate. Dreptatea este folosul celui mai puternic in timp ce nedreptatea inseamna profit si folos pentru sine insusi. Antifon considera dreptatea consta in a nu incalca legile si obiceiurile unui stat, ca atare, cel mai avantajos mod de a te purta fata de dreptate este pe de o parte respectul legilor, si in caz contrar, urmarea preceptelor naturii.

Tot Antifon considera ca legea poate fi folosita ca instrument al politicii si crede "ca drepturile omului pot sa stea deasupra legilor pozitive".

Aristotel este cel dintai filozof ce considera legile nescrise echivalente cu cele universale, si imparte legile in particulare si universale( legea despre o situatie anume, iar cele universale erau cele nescrise dar acceptate de toti cetatenii.

De regula, legile nescrise, obiceiurile, traditiile, erau acceptate la inceput de catre toti cetatenii., fiind cele ce impuneau respect fata de zeitati, de parinti, de familie.

In "Legile", Platon, ne spune ca acestea, indeosebi cele nescrise sunt "datini foarte vechi izvorate din guvernamantul patriarhal".

In secolul 5, denumit si secolul lui Pericle, problema democratiei grecesti constituie un obiectiv esential al societatii, in vederea asigurarii egalitatii.

Discurs al liderului democrat al Siracuzei, Athendoras, care se adresa tinerilor oligarhi:

"Nu va place sa fiti egali cu multimea din punct de vedere politic ? Oare este drept sa li se nege membrilor aceluiasi stat, aceleasi drepturi ? Ni se va spune ca democratia nu este nici inteleapta, ci dreapta, si de asemenea ca bogatii sunt cei mai potriviti sa conduca. Dar, voi raspunde mai intai ca demos inseamna intregul stat, iar oligarhia, doar o parte, si in al doilea rand, ca bogatii pot fi cei mai buni aparatori ai proprietatii, dar cei mai buni sfatuitori sunt oamenii inteligenti, iar cei mai buni judecatori ai argumentelor sunt cei mai multi. Intr-o democratie, toate acestea se afla pe picior de egalitate, fie ca actioneaza separat, fie impreuna".

Adica idealul democratiei inseamna ca cei bogati sa isi aiba locul lor bine definit, cei inteligenti sa imprastie sfaturi, iar poporul isi asuma rolul de a lua decizii.

In conceptia grecilor, democratia si egalitatea sunt strans legate de conceptul de harmonya ( concordia, toti intr-un gand ). Pentru ca notiunile dereptate, concordie, egalitate se intrepatrund intr-o societate guvernata de legi drepte, influentandu-se reciproc. Pentru Euripide, egalitatea uneste om cu om, cetate cu cetate, in timp ce Protagoras era de parere ca egalitatea si dreptatea trebuie sa fie oranduirea cetatilor si legea aducatoare de intelegere. Socrate sustine ca dreptatea se prezinta ca extensiva la legalitate, iar concordia este bunul cel mai important pentru cetate, cel care asigura supunerea fata de lege. Concordia, cred grecii, nu inseamna doar comunitate de opinii. Este mult mai mult, fiind identificarea in acea hotarare a tuturor cetatenilor in probleme de interes comun pentru realizarea marilor fapte.

La sfarsitul secolului 5 cei mai utilizati termeni sunt egal si egalitate in vederea instaurarii unor drepturi politice si juridice egale tuturor cetatenilor.

Insusi Pericle sustinea ca puterea trebuie sa fie a poporului, ca in problemele civile toti cetatenii sunt egali in fata legii si exista astfel spiritul egalitarismului, intrucat nu sunt deosebiri esentiale nici intre3 cei de stare sociala diferita, nici intre diferite rase.

Daca Socrate punea adevarul mai presus de cultura, iar dreptatea mai presus de lege, iata ca ulterior reprezentantii scolii cinice neaga insa conceptul de patrie. Diogene este cel care sustine ca omul e cetatean al universului, iar patria nu inseamna locul stramt al cetatii. In schimb, cei din grupa stoicilor, in frunte cu Zenon, s-au preocupat in mod constant de problematica generala a statului. Zenon considera ca nu suntem locuitorii unei cetati, despartiti unii de altii printr-un drept particular si legi exclusive si ca trebuie sa vedem toti concetatenii oameni care ar apartine aceleiasi cetati. Dumnezeu este al tuturor, si preconizeaza existenta unui stat fara de frontiere in care sa locuiasca toti cetatenii. In privinta individului, stoicii pledeaza ca acesta sa se considere intotdeauna liber, cu o constiinta independenta, ex. dupa Zenon, o delimitare, nu de cetatean, ci de om, pentru ca in afara de indatoririle fata de lege, el are datorii fata de sine insusi, supremul fiind acela de a fi virtuos.

Imperiul roman a durat 2 secole si jumatate, printr-o politica de expansiune teritoriala, de cucerire a popoarelor, ca si prin controlul maritim detinut asupra intregului tarm nordic al Mediteranei. Apogeul a avut loc in 221 dChr, cand influenta Romei s-a extins asupra unui geografic considerabil, centrul de putere beneficiind de o organizare politica deosebita, cat si administrativa si sociala, cu state vasale si provincii organizate dupa modelul cetatii eterne.

Legiunile romane ce erau desfasurate in imperiu numarau peste 300.000 de soldati, operand ca o forta armata redutabila in orice moment si in orice punct. Daca operam o comparatie, se poate evidentia ca in prezent SUA dispune de 296.000 de soldati ce actioneaza in diverse zone ale lumii. Elementul fundamental al politicii romane, l-a avut constiinta cetateanului, gata oricand sa-si ofere activitatea si viata cetatii. "Civis romanus sum" constituia deviza si mentalitatea oricarui membru al cetatii. Superioritatea culturala, producatoare de mari valori spirituale, precum idealul de frumusete fizica si psihica, real in plan filozofic si stitific, toate au contribuit la emanciparea puterii care s-a mentinut pe parcurs de 300 de ani

Cu toate aceasta forta deosebita, imperiul Roman s-a prabusit din pricina a trei cauze majore:

devenise prea intins pentru a fi condus de la un unic centru administrativ

hedonismul cultural a erodat dorinta de marire a elitei politice

convulsiile interne devenite tot mai acutizate, conflictele pentru putere, ranguri militare inalte, functii publice, decaderea spiritului civic

Beneficiind atatia ani de o organizare politica extrem de bine pusa la punct, de o recunoscuta superioritate culturala , de un potential economic dobandit in special prin pauperizarea statelor cucerite, Imperiul Roman si-a demonstrat la un moment-dat slabiciunea, chiar din interiorul sau, pentru ca, de regula, este foarte dificil sa mentii autoritatea si puterea decenii la rand.

Aparut in aceeasi perioada, Imperiul Chinez s-a intemeiat prin unificarea celor 7 state existente, imediat incepand construirea Marelui Zid.

Inteleptii din cele peste 100 de scoli, mai ales cei realisti sau legalisti, considerand ca individul poate avea un comportament normal numai prin respectarea si constrangerea legii, asigurata de conducator pentru ca supusii sa nu poata fi rai. Ei precizau necesitatea unui guvern alcatuit din cetateni cu aleasa competenta si experienta, gata oricand sa se pronunte in problemele razboiului si in relatiile externe.

In vremea respectiva, "Perioada statelor in razboi", se preconiza faptul ca in disputele dintre state, doar cele puternice, bine organizate si intelept conduse, aveau posibilitatea sa supravietuiasca, Sang Fu fiind de parere ca ar fi nenorocire ca un stat prosper sa nu se regaseasca in razboi. Ulteriior, Confucius va lansa o afirmatie fundamentala: "Puterea trebuie sa stea nu in avere si dregatorii, ci in virtute". Astfel, el reformuleaza invataturile traditionale chinezesti, ce puneau accent pe solidaritatea sociala naturala, pe universalitatea lumii.

O dezvoltare spectaculoasa a imperiului Chinez are loc dupa anul 140 iChr, in timpul dinastiei Han, cu peste 57 de milioane de supusi, cifra impresionanta si fara de precedent la acel timp. Dar, dezvoltarea cea mai consistenta va avea loc in 220 dChr, sub dinastia Manciuriana, imperiul chinezesc incluzand in granitele sale state vasale cum ar fi Koreea, Indo-China, Thailanda, Birmania si Nepal. Ca si in situatia Romei, imperiul Chinez se prezinta ca o organizatie politica, economica si administrativa de mari dimensiuni, fiind extrem de complicat sa conduci peste 300 de milioane de cetateni, in numele unei autoritati politice ierarhice. China, care se auto-denumea ca "Imperiul Celest", se considera centrul universului cu o profunda autoritate de a-i domina pe toti barbarii, pentru ca a fi chinez insemna a fi cultivat, si a-i obliga pe ceilalti sa te respecte in numele apartenentei la cea mai mare putere a lumii.

Ulterior, consecinta a pierderii creativitatii si a rolului major jucat intr-o zona foarte intinsa a planetei, China s-a vazut in situatia de a-si pierde suprematia bazata pe o identitate etnica comuna si o politica pragmatica si eficace.

Imperiul Mongol, creat pe continentul Euro-Asiatic, se intindea de la tarmul Marii Chinei pana in Anatolia din Asia Mica si pana in Europa Centrala, si isi baza forta pe dominarea militara, pe deplasarile rapide ale fortei armate si concentrarea acestora in momentul de maxima operativitate. Dupa 2 secole (1206-1405), cel mai mare imperiu pe uscat din lume a disparut in urma unor repetate neintelegeri privind rolul conducatorilor intr-o geografie ostila, cat si a lipsei de educatie si realism politic a celor aflati la putere.

Dupa aceasta data, Europa devine centrul de dominatie politica si teritoriala pana la jumatatea secolului 16, cand Spania este considerata cea mai importanta putere Europeana, anterior fiind considerata o putere imperiala, datorita cuceririlor din America de Sud.

In aceste conditii, religia incepe sa joace un rol foarte important, ca doctrina unificatoare si dominanta, arbitrajul poporului intre Spania si Portugalia avand menirea de a stabilii impartirea lumii in sfere coloniale, prin tratatul de la Tordesillias (1494) si de la Saragozza(1529=

Rolul de putere europeana a Spaniei va fi preluat de Franta, care pana in 1815 a fost o putere dominanta, iar in timpul lui Napoleon I, acesteia i-a lipsit foarte putin pana la a primi titlul de putere mondiala.

Daca Roma isi manifesta dominatia printr-o organizare juridico-administrativa, militara si culturala impecabila, China se baza pe o birocratie eficienta in conducerea unui imens teritoriu, fondat pe identitatea culturala, imperiul Mongol combinand tehnica militara avansata cu dorinta de cuceriri, ulterior, imperiul Spaniol si Portughez, dar si cel Englez si-au intemeiat puterea e intaietatea in comert si castigarea de noi teritorii, bogate in resurse naturale, peste mari si oceane, dar nici uul dintre aceste imperii, care n-au durat mai mult de 2 secole, nu au detinut suprematia pe plan international.

In 1991, in decurs de doua saptamani, un fost mare imperiu, care s-a mentinut decenii la rand printr-o doctrina politica proprie, dar si exportata altora, prin zone de influenta in foarte multe puncte ale globului declarat dizolvat prin vocea conducatorilor republicilor Ruse, Ucraineana si Belarusa, apoi inlocuit artificial de Comunitatea Statelor Independente, pentru ca in final sa apara Confederatia Rusa, cu peste 150 de milioane de locuitori. Acest spatiu imens, ocupat secole de imperiul Tarist si trei sferturi de secol de URSS, s-a dezmembrat spectaculos creand un vid de putere in inima europei. URSS a impus o politica falimentara, a cucerit ideologic si economic teritorii mari, si a jucat un rol mondial nefast, implicandu-se intr-o serie de incidente devastatoare pe intregul teritoriu al lumii.

Dezmembrarea URSS si pierderea unor teritorii a insemnat o limitare a optiunilor geo-strategice ale Moscovei, deposedand-o de pozitia sa dominanta in politica mondiala. Aceasta dezmembrare a provocat si un alt seism de proportii in cadrul relatiilor international, anume dezechilibrarea balantei puterii si a reconfigurarii rolului jucat de marii actori ai politicii mondiale.

In aceste conjuncturi sociale are loc un fenomen extrem de interesant, anularea bipolarismul fortelor ce actionau in cadrul relatiilor internationale inainte de 1990, oferind camp deschis de manifestare SUA, perceputa acum ca unica putere mondiala.

Din acest moment, se poate vorbi, si nu in mod favorabil de aparitia imperilui american.

"Schimbarea la fata a Romaniei"

Trecerea unor nume importante ale culturii romanesti prin legionarism, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu, Nechifor Crainic, Radu Gir, Horia Stamate, Constantin Noica, Mihail Polihroniade, ramane un fenomen extrem de interesant ce primeste conotatii diverse, explicatii si acuzatii ce nu solutioneaza definitiv semnificatiile acestor optiuni, dovedite ulterior falimentare in planul existentei fiecaruia.

Este stiut faptul ca perioada anilor 30 sta sub semnul unor framantari profunde, adica imprejurari straine cu ... exagerate, cresterea preturilor, crearea cartelurilor si a trusturilor precum si cu serioase conflicte generate de activitatea duplicitara a unor partide.

In publicatia "Calindarul", nr 1, ian 1933, Nechifor Crainic scria: "Oamenii de treaba care exista in toate partidele habar nu au de existenta acestei cloace, in zeama infecta a careia se ineaca zgomotele tuturor afacerilor rasunatoare si putrezesc orice sanctiuni ce ar trebui aplicate. Snapanii unui guvern fura, snapanii unui guvern urmator devin complici, nabuseste afacerea si totul reintra in tacere."

Se cere in special intelectualilor unirea eforturilor pentru o noua ordine de edificare morala, in special prin demofilie, perceputa ca un profund sentiment de dragoste fata de popor si de individ. In nr. din 15 aprilie 1937 al publicatiei "Sfarama Piatra", Nechifor Crainic, unul dintre membri acestei generatiei sublinia ca demofilia nu reprezinta nimic altceva decat supremul gest al unificarii individului cu suferintele poporului. "La urma urmei, ziceti cum vreti regimului politic pe care il adoptati. Numele nu intereseaza, ceea ce intereseaza in mod fundamental este sentimentul de aderenta cu care te apropii de popor, e demofilia. Fara elementul sau dumnezeiesc, orice politica e tradare."

Asadar, perioada anilor 30 se dovedeste a fi tulbure si contradictorie pe plan politic, dar deosebit de fertila in ceea ce priveste viata intelectuala si idealurile de simetrie, fapta romaneasca si morala.

O parte din reprezentantii acestei generatii sunt atrasi de o noua ideologie germana, care in prima faza promoveaza idei privind crestinismul i nationalismul. In manifestul national al germaniei catre popor, se gaseste un paragraf in care se stipuleaza ca: "Guvernul national declara ca preocuparea sa principala este sa restabileasca unitatea spirituala a poporului, sub semnul crestinismului ca baza morala, si a familiei, ca baza a poporului si a statului."

Deziderate precepte cu simpatie de catre tinerii anilor 30, ca apoi un alt demers sa demonstreze asa-zisele bune intentii ale germanilor si anume concordatul religios intre Germania si Vatican, prin care se oferea iluzia ca Hitler este adeptul, sustinatorul si reformatorul crestinismului. Aceste actiuni sunt privite cu interes de catre tinerii din romania, mai ales ca ele valideaza in parte teoriile despre ortodoxismul romanesc, promovate de Nae Ionescu si Nechifor Crainic.

A urmat un curent nefast sustinut de contele Ruventlov, Alfred Rosenberg, Linderdorf, si Hannes, care declanseaza un violent conflict cu biserica germana dar mai ales cu Vaticanul. Doctrina rasismului religios, a rasei pure ( Alfred Rosenberg sustine ca religia crestina e un rezultat viciat al unirii iudaismului cu sirianismul). Gabinau, cu teoria sa referitoare la rasa nordica, vazuta ca o rasa regala, punctele de vedere ale lui Chamberlain, referitoare la rasa ariana a lui Hitler, toate acestea vor fi combatute cu vehementa intr-un numar special al revistei Gandirea, din 1935, criticandu-se revendicarile si exagerarile periculoase ale nationalismului german privitoare asupra acestei rase la inlocuirea dreptului roman cu germanic, la excluderea Vechiului Testament.

In 1930, Legiunea Arhanghelului Mihail (din 1927) se structureaza intr-o grupare militara, dupa unii politica sau religioasa, ce primeste numele de "Garda de fier". In spiritul fascismului german si italian, militand pentru crestinismul ortodox, in forma lui excesiva.

Nae si Nechifor se manifesta ca ideologi ai acestei miscari, aparute pe fondul unei crize politice si sociale, de nemultumire crescanda fata de realitatea romaneasca, bulversata de conflicte, coruptie si lipsa de idealuri. Garda de Fier, prin cei doi mentori, opereaza eficace in directia recrutarii unor membri si simpatizanti din diverse zone ale societatii, in special in mediul functionaresc, cei mai afectati fiind intelectualii.

Aparitia revistei Axa, o grupare cu exces de elitism a constituit un moment aparte in emanciparea miscarii. Intraiul manunchi de intelectual care adera la aceasta miscare a fost grupul Axa format din Mihail Policroniade, Vasile Marin, Alexandru Constantin, Victor Ion Vojan.

Oare cum a fost posibil ca mintile cele mai stralucite ale acelei perioade sa adere la aceasta miscare ce a provocat iesirea din matca a istoriei noastre. Un raspuns competent si sincer ni-l ofera Mircea Vulcanescu, unul dintre putinii colegi de generatie furioasa care nu a aderat la legionarism. "Feciorii de neamuri mari, care prin saracirea neamurilor lor, in urma intaririi societatii romanesti in faza burgheza, isi pierdusera insemnatatea sociala si functiile corespunzatoare trecutului lor si aspirand sa dobandeasca prin miscare un rol social care pentru unii mergea pana la restaurarea domniilor pamantene. La fel, baieti de talent dar fara parinti influenti sperau sa ocoleasca prin miscarea ::Stadiilor:: cerute spre a razboii in organizatiile partidelor istorice. Si tot asa industriasi, profesionisti liberi, profesori, aventurieri chiar, toti cei se socoteau nedreptatiti de unii de alti, in organizatia existenta a societatii, priveau spre miscare ca spre o matca fireasca a eforturilor lor de a ajunge."

Nae Ionescu spunea: "Vedem in imaginatie o generatie nou, coborand spiritul dumnezeiesc al evangheliei in opera unei nationalism constructiv, care sa insufleteasca toate categoriile sociale."

Aderand la miscarea legionara, Emil Cioran va suporta toata viata consecintele acestui gest: "In primul rand, i-am urmat pe Nae Ionescu si pe Eliade, personaje fascinante, cautam schimbarea, meditam toti la o alta Romanie, comunismul se instalase deja in Rusia si devenise deja un pericol pentru celelalte tari europene. Extrema stanga, formata n profitori, facea presiuni asupra vietii politice, sociale si culturale din Romania. A fost pentru mine un orgoliu superficial, o nefericire ratata. Legionarismul a fost o miscare cruda, amestec de preistorie si de profetie, de mistica, de rugaciuni si a revolverului, pe care toate autoritatile au persecutat-o si care face tot posibilul sa fie persecutata, caci comisese greseala de neiertat de a concepe un viitor pentru ceea ce nu avea unul. In fond, facusem o pasiune pentru un dublu esec, aveam totusi nevoia de un gram convulsie. Miscarea aceasta mi-l dadea. Cei care intre 20 si 30 de ani nu subscrisasera la fanatism, la furie si la dementa sunt niste imbecili. Nu esti liberal decat din oboseala, democrat decat din ratiune. Nenorocirea este rezervata tinerilor. Ei sunt cei care promoveaza doctrinele intolerantei si sunt aceia care au nevoie de sange, de tipete, triumf si barbarie. Pe vremea cand eram tanar, intreaga europa credea in tineret si il impingea in politica. El nu se multumeste cu o filozofie modesta, este fanatic. Conteaza pe nebunie si asteapta de la ea totul.Noi, tinerii tarii mele traim din nebunie. Ea era painea noastra cea de toate zilele. Asezati intr-un colt al europei, dispretuiti sau ignorati de intreaga lume, voiam sa facem sa se vorbeasca despre noi. A face istorie este cuvantul care ne vedea fara incetare pe buze. Era cuvantul nostru de ordine. Ne improvizasem destinul, eram in revolta deschisa impotriva neamului nostru si nu era teama de ridicol."

Stelian Balanescu, unul dintre autorii unei importante lucrari legionare "Incostienta miturilor", face referiri referitoare la simpatia legionara a lui Cioran. "Dupa cate stiu eu, din surse foarte sigure, cercurile familiei sale, Emil Cioran nu a fost niciodata legionar, ma intreb chiar daca poate fi considerat un om cu simpatie de dreapta. Scrierile sale din tinerete, adica din perioada sa din tara il arata mai de graba ca pe un disperat torturat de o problema morala, incursiunea sa intr-un domeniu aparent politic, vezi Schimbarea la Fata a Romaniei, fiind mai de graba un derivat al acesteia."

Care Europa ? Si incotro ?

Dizolvarea regimurilor comuniste, destramarea fostei uniuni sovietice, disolutia pactului de Varsovia, toate aceste evenimente fundamentale au bulversat paradigma politica actuala si au dizolvat pana la anulare notiunea de razboi rece. In plus, unificarea germaniei, dezmembrarea Yugoslaviei si a Cehoslovaciei, ca si impartire nord-europeana in mai multe sfere de influenta, toate aceste metamorfozari au dus la configurarea unui nou climat politic si la stabilirea altor raporturi de colaborare si de forta.

Pentru unii, Europa de Est a murit. Altii proclama o europa unita, fara de frontiera, cu o evolutie ce nu se incadreaza in nici un sistem al previziunilor exacte , caci exista o mostenire grea, reziduala, ce caracterizeaza faptele tarii comuniste, cat si un pret imens platit din contul tarilor bogate pentru ca EURO sa devina moneda unica, iar configuratia politica a batranului continent sa capete consistenta si siguranta. S-a spus de mai multe ori, si pe buna dreptate, ca Europa a fost marcata de doua razboaie mondiale, a generat atatea conflicte din cauza coagularii unor energii si a orgoliilor ce nu au fost neutralizate la timp, chiar manifestarile si consecintele razboilui rece sunt atribuite aceleiasi Europe, si alimenteaza in continuare insecuritatea internationala. In aceste conditii, anumite proiecte de a edifica un spatiu politic si geografic de dimensiuni impresionante nu s-au dovedit de a fi rodnice, cum a fost de pilda ideea Mittel - Europa alcatuita din Ungaria, Germania, Slovenia, Croatia si Austria. Punerea in aplicatie a acestui plan ar fi dus la incurajarea unei capacitati expansive si la fracturarea sistemului european aflat intr-o fragila reprezentativitate si unitate. Pentru altii, cadrul atlantic si dorinta de intrare in NATO s-a constituit intr-un demers inerent si aparent in ceea ce priveste nevoia de securitate pe care doar SUA o poate oferii atat unor natiuni cat si tuturor europenilor.

In aceste conditii, s-a crezut ca doar SUA, atat prin prestigiul lor in consolidarea democratiei, cat si cel militar si tehnologic, dispune de capacitatile imediate de a intervenii in stabilirea securitatii din anumite zone. In conflictele inter-etnice si religioase, ba chiar in diferentele majore, ca in cazul Yugoslaviei, intrucat Balcanii oricand pot genera altfel de abordari precum si mecanism de urgenta special.

La inceputul celui de-al 3lea mileniu, noua arhitectura de securitate se arata a fi in parte teoretica, cu semnale de intrebare, cunoscandu-se faptul ca dupa caderea zidului Berlinului, evolutia politica a fost surprinzatoare.

Unificarea celor 2 germanii a fost o operatie dificila si dureroasa din punct de vedere economic, destinul normal al poporului german de care vorbea Hegel in 1959, nu s-a implinit la parametrii visati, iar noua Europa, proclamata prin Carta de la Paris, la 29 Noiembrie 1980, a consacrat doar triumful filozofiei occidentale in privinta drepturilor omului si a libertatilor publice si a prevazut crearea institutiilor destinate, a facilitat tranzitia catre economia piata si democratie pluralista.

Asadar, continua sa se manifeste raporturile dintre centru si periferie cu un anumit tip diferential sau dictatorial acordat unor tari, in baza unor asa-zise democratii fractionare si mai putin functionale. Integrarea fostelor state comuniste in NATO si UE are loc intr-un climat alambicat in masura in care acestea si-au facut tema, dobandindu-si democratia, si au obtinut o nota de trecere la o serie de examene importante, discretional ori incearca cateodata simulat si neproductiv sa inlature din disfunctionalitatile specifice periferiei.

Sunt evidente, asadar, consecintele imploziei edificiului comunist, cele de dezvoltare militara si strategica, si dispozitia la democratie a tarilor de est care a dus la o povara a acesteia.

In mod brusc, inimaginabil, cu cativa ani in urma, dusmanii au devenit prieteni, vecinii sunt prieteni, saracii i-au intrecut peste noapte pe fostii bogati, iar unii nu mai tin cont de nici o lege. S-a schimbat mult, era nevoie de schimbare, dar jocul de-a europa s-a complicat.

Pana in prezent, ea nu si-a dobandit persoanele de care are nevoie in relatia cu altii, dependenta si interdependenta au devenit termeni seci, cu care se poate juca la nesfarsit.

De aceea, se pune intrebarea daca, in general, coeziunea economica si sociala a Europei si a Uniunii Europene functioneaza cu adevarat in baza dispozitiilor tratatului de la Maastricht, stiindu-se ca acesta este greu de lecturat, cu atat mai dificila constituie aplicarea sa in ciuda aplicatiei deosebite.

In legatura cu aceasta geopolitica continentala, opiniile analistilor sunt impartite. Unii vorbesc de fundamentele europene ce pot avea sansa de a schimba harta si destinul multor state intrucat moneda comuna este si nu este un medicament universal, considerat insa evenimentul european al secolului trecut, iar crearea Uniunii Europene va contribui la edificarea unei Europe puternice din punct de vedere financiar, dar in acelasi timp apare riscul de a nu reprezenta in nici un fel dificultati financiare, pentru ca EURO poate sa devina un remediu mondial. In plus, altii se intreaba daca este adevarat ca sfarsitul comunismului a deschis intr-adevar drumul unei Europe unite.

In consecinta, acesti cercetatori opteaza pentru federalizare progresiva a intregii Europe, care va permite restructurarea aliantei atlantice si si constructia casei comune in Rusia.

In aceste conditii, noul edificiu va fi fondat pe trei piloni: europa, america de nord, si restul uniunii sovietice. Acest proiect intra insa in contradictie cu cel al unificarii Uniunii Europene cu tendinta inerenta a regimurilor de . in interiorul statelor. .....

Cercetatorii americani sunt preocupati ca se incurajeaza prin Uniunea Europeana nasterea unei puternice rezistente fata de implicare SUA; cum s-a implicat in Yugoslavia, si de aceea este nevoie de o noua definire a intereselor Americii in lume sau mai ales in EUROPA. Asadar, incotro Europa? Va fi ea in stare sa raspunda la o grava provocare a coruptiei institutionalizate, a terorismului, care se manifesta din ce in ce mai periculos pe o arie geografica ce se extinde intr-una, la conflictele etnice, la problema degradarii mediului si ce alternativa va fi aleasa pana la urma ?

Fenomenul primirii mai multor state in UE implica riscul pierderii coeziunii interne ori se arata impotriva unor restrictii de acceptare a unui numar limitat de membrii.

Se poate ajunge si la situatia ca unele state membre sa fie impiedicate care se afla la stadiul de pregatire, pentru ca sa functioneze o Europa cu mai multe viteze. Ori, la un moment dat, va intervenii un blocaj politic care va stopa demersul sinediei. Undeva in sudul Angliei se afla castelul Wiltonpark, in care de multe ori s-au tinut conferinte cu subiecte diverse, vizandu-se domeniul politic, economic. Intre 15 si 19 mai 1994 s-a dezbatut o tema incitanta: uniunea europeana, candidatii pentru aderare, cat de repede si pana unde se va extinde UE. Intr-un climat de liniste patriarhala specific englezilor, intrebarea a .., generand neliniste si frisoane, pentru ca, pana in prezent, nimeni nu poate sa descifreze Europa, care Europa, si incotro.