ADMINISTRATIA PUBLICA SI INTEGRAREA EUROPEANA

ADMINISTRATIA PUBLICA SI INTEGRAREA EUROPEANA

A.Idealul modelului european de administratie publica

O administratie publica de tip ideal nu exista iar daca ar exista ar trebuie sa atinga si sa nu se abata de la dezideratele: rationalitate, eficacitate, servire optima a cetatenilor in slujba carora este.

Ar trebui identificate caracteristicile comune diferitelor administratii europene, pentru un ipotetic model European, liniile majore ale administratiei publice.

Ruptura dintre Europa de Vest sic ea de Est a dezvoltat paractici administrative diferite, sistemul administrativ al statului totalitar a cazut iar tarile cu regim totalitar au revenit la principiile democratice ale statului de drept.

Administratia publica a devenit astazi o prezenta de prim ordin in toate tarile si la toate nivelurile organizarii struturilor statale si ale colectivitatilor locale.

Factorii de asemanare dintre administratiile publice europene

Factorii de ordin politic

modelul occidental se caracterizeaza prin trasaturi ale modelului liberal si din teoria weberiana

tezele de baza sunt subordonarea administratiei fata de puterea politica si separarea politicului de administratie

subordonarea administratiei fata de putearea politica est eexprimata constitutional de subordonarea puterii executive fata de puterea legislativa democratic aleasa (reprezentativa)

din teoria weberiana s-au imprumutat conceptele de profesionalizare si de neutralitate a administratiei, pastrarea unei anumite autonomii a administratiei in raport cu puterea politica

Factorii de ordin istoric

de-a lungul evolutiei statelor europene se remarca rolul modelului administrativ napoleonian, caracterizat printr-o administratie centralizata si ierahizata

revolutia industriala a transformat administratia publica intr-o administratie economica (investitii economice ale puterii politice); o administratie de prestari servicii, o administratie specializata in noile probleme sociale, de mediu

Elementele unei potentiale schite de model european de administratie publica

asemanarea structurilor administratiei publice - desi nu exista institutii absolute comune in diferite tari europene exista totusi cateva tendinte de apropiere:

o       relansarea autonomiei locale - corolar al democratiei politice

o       multiplicarea structurilor de coordonare si de consiliu la nivel general, datorata de exemplu complexitatii problemelor administrative in anumite domenii (economia); segmentarea structurilor de decizie la nivel de central (specializari, consideratii politice de moment)

o       aparitia autoritatilor administrative independente in raport cu Guvernul, in diverse domenii: activitati economice, activitati administrative noi

asemanarea mecanismelor de actiune

o       mijloacele de personal - functia publica

o       procedeul concursului este o exigenta a democratiei si o garantie a neutralitatii administratiei

o       notiunea de cariera, in unele tari europene, ofera o alta modalitate de recrutare a agentilor publici

o       formarea agentilor este organizata dupa metode ca scoli nationale de administratie sau sistem de stagii

mijloacele juridice

o       comuna in cele mai multe state europene este ideea ca administratia trebuie sa utilizeze actul unilateral

o       administratia este condusa de un drept special, derogator de la dreptul comun si supusa unui judecator special, judecatorul administrativ

o       in anumite state (Franta, Spania) notiunea de contract administrativ permite administratiei sa-si conserve prerogative de genul reziliere unilaterala, sanctiune unilaterala, etc si sa supuna litigiile sale contractuale judecatorului ei firec

o       si metodele care permit cetatenilor sa joace un rol activ au un loc deosebit iar informatizarea va facilita acest tip de relatii

asemenarea sistemelor de control

o       administratia este supusa regulii dreptului intr-un stat de drept

o       controalele jurisdictionale sunt foarte diverse

o       succesul sistemului jurisdictiei administrative specializat in unele tari cuprinde recursurile privind administratia privesc legalitatea actiunii administrative unilaterale sau alte activitati ale administratiei publice, contracte, responsabilitate

o       recursul pentru excesul de putere, in cea ce priveste anularea actelor administrative abuzive este cel mai bun exemplu

B.Regionalizarea si cooperarea interrregionala in procesul de integrare europeana

In procesul de integrare europena se ridica noi probleme ca cele legate de statutul regiunilor in cadrul statelor federale si unitare, repartitia puterii de luare a deciziilor pe palierul local-regional-central, frontierele statale.

Termenul de regiune caracterizeaza o unitate administrativ-teritoriala sustatala si nu o zona geografica suprastatala, formata din state ce prezinta anumite caracteristici commune.

Regiunea este un fenomen marcant al ultimilor trei decenii. Afirmarea regionala conduce , la nivelul institutional la relatii pe care le dezvolta regiunile cu institutiile europene si relatiile directe intre regiuni. Regiunea s-a transformat intr-un al treilea punct care participa la integrarea europeana, fiind intermediara intre autoritatile centrale si cele locale.

Regiunea

U.E. o defineste ca fiind esalonul imediat inferior celui al statului, care in functie de competentele care i-au fost acordate (stat centralizat) sau pe care si le-a acordat (sisteme federaliste), gestioneaza pe plan administrativ si politic o comunitate teritoriala a carei dimensiune variaza in limite foarte largi.

Si Adunarea Regiunilor defineste regiunile ca acele entitati politice de nivel imediat inferior statului, care dispun de anumite competente exercitate de un guvern, care la randul lui, este raspunzator in fata unui adunari alese in mod democratic.

Realitatile regionale au trei directii clare:

regiunile contribuie la dezvoltarea economica si la realizarea obiectivului de coeziune economica si sociala

regiunile contribuie la apropierea cetatenilor de UE, facand posibila democratizarea institutionala

regiunile sunt exponentele unei UE pluraliste

Regionalizare si regionalism

Fenomenele regionale prezinta patru probleme esentiale:

dezechilibre regionale

alienari etno-culturale

centralism

cresterea importantei statului

Procesul regional cunoaste trei faze:

aparitia constiintei regionale

miscarile regionale sau actiunile regionaliste

dezvoltarea institutiilor regionale sau puterile regionale

Regionalismul : miscare care vine de jos in sus, reprezentand constientizarea intereselor comune si capacitatrea comunitatii regionale de a rezolva lucrurile mai bine decat statul.

Regionalizarea este o miscare care vine de sus in jos.

Procesul regionalizarii parcurge si el mai multe etape:

recunoasterea de catre stat a unei identitati regionale;

existenta unor dezechilibre regionale, constientizarea lor si elaborarea unor strategii ale aparatului statal sau supra-statal (UE) si incercarea de planificarii, descentralizarii si deconcentrarii activitatilor economice

obtinerea puterii decizonale

Scopul regionalizarii: repartitia echilibrata a bogatiilor; ridicarea niveluliu zonelor mai putin dezvotate; puterea de decizie in toate componentele regiunii

Principiul subsidiaritatii

Noile tendinte sunt de diminuare a rolului statului si reducerea functiilor lui la diplomatie, aparare, politica monetara, mentinerea marilor echilibre.

Principiul subsidiaritatii incearca sa raspunda nevoii de participare mai activa a cetatenilor la luarea unor decizii prin coborarea nivelului de luare a acestora cat mai aproape de problemele concrete, invitand la regandirea relatiilor sociale.

Principiul poate fi interpretat ca:

un principiu de organizare sociala - subsidiaritatea aducand o recunoastere autonomiei particularilor in raport cu structurile organizatorice si institutionale ale vietii sociale, iar partile sunt vazute ca niste elemnete ale unui tot si nu pot avea alte aspiratii decat binele comun

ideea de supleanta (de suplinire) - limitarea puterilor fara ca prin acesta principiul sa impuna un caracter normative si ideea de subsidiu (ajutor)    - incurajarea si autorizarea autonomiei

este un principiu general d organizare institutionala care tinde sa favorizeze baza in raport cu varful (Uniunea trebuie sa fie construita cu contributia cetatenilor ei)

Principiul subsidiaritatii transpus institutional poate fi privit astfel:

o regula de repartitie a competentelor prin care se incearca coborarea nivelului de luare a deciziei cat mai aproape de problemele ce trebuie rezolvate pentru realizarea unei administratii cat mai eficiente;

un principiu politic - exercitarea competentelor la un nivel pe cat posibil mai aproape de cetatean cu incredintarea competentelor retrase statului numai autoritatilor conduse sau controlate de autoritati alese la nivel local.