Contractul de societate

Contractul de societate

1. Notiune si caracteristici

Potrivit art. 1491 Cod civil "Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu scop de a imparti foloasele ce ar putea deriva '. Asadar, contractul de societate este un acord de vointa prin care doua sau mai multe persoane convin sa constituie un fond comun din aporturile individuale, pentru a desfasura o activitate comerciala in urma careia sa obtina un profit pe care sa-1 imparta intre ei, de regula, in functie de valoarea aportului adus de fiecare la constituirea fondului comun (capitalul social). Ceea ce este specific contractului de societate este prezenta elementului subiectiv ("afectio societatis'), care consta in intentia fiecarui asociat de a afecta societatii aportul sau individual, in schimbul impartirii beneficiului realizat de societate ca urmare a desfasurarii activitatii in comun.

Caracterele juridice ale contractului de societate

Contractul de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ si formal. Caracterul oneros al contractului rezulta explicit din cuprinsul art. 1491 C.civ. Astfel, fiecare asociat urmareste un "avantaj' patrimonial, un castig care se concretizeaza in profitul net realizat de societate. Contractul de societate are caracter comutativ, in sensul ca intinderea obligatiilor pe care si le asuma fiecare asociat este cunoscuta din momentul realizarii acordului de vointa.

Certitudinea existentei si intinderii prestatiilor este trasatura prin care contractele comutative se deosebesc de contractele aleatorii. Este adevarat ca exista si in contractele comutative un oarecare risc cu privire la eventualele pierderi care ar rezulta din activitatea comerciala, dar aceasta nu schimba cu nimic caracterul cumulativ al contractului de societate. Contractul de societate este un contract formal.

Daca in dreptul civil contractul de societate are caracter consensual, intrucat legiuitorul nu impune o anumita conditie de forma pentru validitatea lui, in dreptul comercial, potrivit art.5 din Legea nr. 31/1990, republicata, actul constitutiv se incheie in forma autentica.

Faptul ca asociatii, pe baza libertatii de vointa, stabilesc continutul contractului (obiect social, durata, capital social, participare la beneficii si pierderi etc.) nu inseamna ca actul de vointa al asociatilor exprimat prin contractul de societate are un caracter pur consensual.

Daca forma scrisa ar fi ceruta doar ,,ad probationem ', ar fi insemnat ca acordul de vointa sa se exteriorizeze in orice forma scrisa, nu numai a inscrisului autentic. In consecinta, contractul ar fi trebuit sa fie considerat valabil incheiat indiferent de forma.

Or, in cazul societatilor comerciale nu se poate admite ideea constituirii lor in afara conditiilor de forma prevazute de lege.

In lipsa formei autentice, contractul de societate comerciala nu este valabil incheiat si, ca atare, nu va putea conduce la constituirea legala a unei societati comerciale. Asadar, forma scrisa si autentificata a actului constitutiv este o conditie "ad validitatem'. Lipsa acestei forme a actului constitutiv este o cauza de nulitate a societatii inmatriculate.

Nulitatea poate fi remediata daca pana la solutionarea cererii de constatare a nulitatii de catre tribunal se inlatura cauza de nulitate, autentificandu-se actul constitutiv (art. 56 si 57 din Legea nr. 31/1990, republicata).

2. Conditiile generale (de fond) impuse pentru validitatea contractului de societate comerciala

Contractul de societate trebuie sa indeplineasca conditiile generale de fond, comune tuturor contractelor (cele prevazute in art. 948-968 C.civ., respectiv capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul si cauza). In plus, in contractele de societate trebuie sa fie avute in vedere si aspectele referitoare la aporturile la capitalul social, participarea asociatilor la beneficii si pierderi, precum si concretizarea conditiilor referitoare la "afectio societatis'.

Capacitatea juridica a partilor

Orice act juridic, deci contactul de societate comerciala, se incheie in mod valabil daca subiectele participante au capacitatea deplina de folosinta si de exercitiu. Asociatul, persoana fizica sau juridica, trebuie sa aiba capacitatea prevazuta de lege, deoarece constituirea unei societati comerciale presupune stipularea unor aporturi, care inseamna, de fapt, o diminuare a patrimoniului celui ce aporteaza, indiferent daca aportul este in bani, in natura sau in creante. Capacitatea juridica de a contracta este o componenta a statutului individual al persoanei, asa incat lipsa acesteia in cazul unuia dintre asociati nu poate influenta validitatea contractului de societate. Contractul de societate va continua sa-si produca efectele fata de ceilalti asociati care indeplinesc conditiile prevazute de legea comerciala.

Consimtamantul

Consimtamantul este o latura a vointei asociatilor de a se asocia si de a desfasura in comun o activitate comerciala in scopul obtinerii unui profit pe care sa-1 imparta. Vointa asociatilor trebuie sa fie constienta si liber exprimata, cu scopul de a produce efecte juridice, si sa nu fie afectata de vreun viciu de consimtamant, respectiv de eroare, doi sau violenta. Eroarea presupune o falsa reprezentare a realitatii cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociaza cel a carui consimtamant se afla in eroare sau cu privire la identitatea obiectului contractului sau la calitatile esentiale ale acestuia.

Practic, avand in vedere faptul ca in cazul societatilor de persoane contractul de societate este un contract "intuitu personae', relevanta majora are eroarea cu privire la persoana contractanta.

Dolul reprezinta o eroare provocata de asociati, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase. S-ar putea pune problema existentei dolului in cazul subscrierii de actiuni pe baza unui bilant fals, intocmit astfel cu intentia de a induce in eroare un asociat si a-1 determina sa subscrie la capitalul social. Violenta se manifesta ca o forma de constrangere datorata unei amenintari cu un rau fizic sau psihic. Acest viciu de consimtamant poate fi analizat insa doar din punct de vedere teoretic. Practic, este greu de imaginat ca o persoana consimte sa se asocieze cu o alta persoana care a folosit constrangerea fizica sau morala pentru a o determina sasi exprime consimtamantul.

In toate situatiile cand se constata existenta vreunui viciu de consimtamant sanctiunea va fi nulitatea relativa. Ori de cate ori este posibil, efectele nulitatii vor fi partiale, pentru mentinerea astfel in fiinta a societatii comerciale, mai ales in cazul cand sunt mai multi asociati.

Chiar daca nulitatea ar fi totala oricum trebuie sa produca efecte in continuare clauza referitoare la repartizarea beneficiilor si pierderilor, daca societatea si-a inceput activitatea. Aceasta clauza produce efecte pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de anulare sau de constatare a nulitatii.

Obiectul contractului

Obiectul contractului de societate nu se confunda cu obiectul societatii. Obiectul contractului de societate comerciala consta in prestatiile la care s-au obligat partile contractante, in timp ce obiectul societatii consta in activitatile pe care urmeaza sa le realizeze societatea, respectiv: productie, comert, import-export, prestare de servicii, executare de lucrari.

Ca si in cazul oricarui contract, si in contractul de societate comerciala obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil, sa constea intr-o prestatie a celui ce se obliga, sa fie real, posibil, licit, moral si sa nu contravina regulilor de convietuire sociala.

Obiectul este ilicit ori de cate ori se prevad activitati, operatiuni contrare legii sau daca este inserata in contract asa numita,,clauza leonina', prin care se prevede fie ca una din parti participa la incasarea beneficiilor in totalitatea lor, fie ca un asociat nu va fi obligat sa suporte eventualele pierderi (ceea ce inseamna ca acesta va participa numai la profit, nu si la pierderi). Exista unele activitati ale societatii comerciale care sunt incluse intr-una din categoriile admise de lege si pentru care societatea este obligata sa obtina avizul prealabil al organului de stat competent in domeniul respectiv. De exemplu, pentru comercializarea de produse farmaceutice este necesar avizul Ministerului Sanatatii sau pentru operatiuni bancare este nevoie de obtinerea avizului Bancii Nationale a Romaniei. Daca obiectul contractului de societate comerciala lipseste, este ilicit ori imoral sau contravine regulilor de convietuire sociala, sanctiunea va fi nulitatea absoluta a contractului.

In situatia in care societatea s-a infiintat si se constata ulterior ca obiectul nu indeplineste conditiile prevazute de lege, pe langa nulitatea absoluta a contractului societatea respectiva se va dizolva, iar patrimoniul acesteia va fi lichidat.

Clauza (scopul) contractului de societate comerciala

Motivatia incheierii contractului de societate consta in crearea unei comunitati de bunuri afectate realizarii activitatii de comert, cu scopul obtinerii unui profit care urmeaza a fi impartit intre asociati, fie in functie de cota de participare la capitalul social, fie in functie de intelegerea asociatilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecaruia la impartirea beneficiilor. Cauza contractului de societate trebuie sa fie reala, licita, morala si in concordanta cu regulile de convietuire sociala. Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta nulitatea absoluta a contractului de societate incheiat, asociatii fiind repusi in situatia anterioara realizarii acordului de vointa. Daca desfiintarea contractului, ca efect al constatarii nulitatii, se produce dupa inceperea activitatii, asociatii vor fi indreptatiti atat la restituirea aportului fiecaruia la capitalul social, cat si la repartizarea beneficiilor si, eventual, a pierderilor inregistrate pana la momentul desfiintarii.

Aportul la capitalul social - conditie de fond speciala a contractului de societate comerciala

Aportul consta in aducerea in comun a unui bun. Se poate aporta fie dreptul de proprietate asupra bunului, fie numai folosinta asupra acestuia. Desi formularea cuprinsa in textul de lege este imprecisa, totusi este evident ca prin aport se intelege transmiterea unui drept din patrimoniul celui care aporteaza in patrimoniul societatii comerciale sau chiar prestarea unui serviciu. In contraprestatie, asociatul va primi una sau mai multe parti sociale sau actiuni. Termenul de "aport' are un dublu sens:

. aport in sens de obligatie de aportare;

. aport in sens de bunuri care formeaza obiectul raportului obligational de aportare.

Aporturile nu sunt proprii numai contactului de societate.

Exista aporturi si in cazul unor structuri economice lipsite de personalitate juridica, cum ar fi asociatiunea in participatiune (art. 251-256 Cod comercial) sau, potrivit legislatiei franceze, gruparile de interes economic[1]. Cu toate acestea, aporturile au cel mai important rol in cazul societatilor comerciale intrucat din momentul reunirii lor aporturile formeaza patrimoniul initial al societatii (capitalul societatii).

Operatiunea juridica de aportare se prezinta sub forma unui contract cu titlu oneros si translativ de drepturi. Daca aportul consta in transmiterea dreptului de proprietate, aportul are aceleasi obligatii ca vanzatorul, inclusiv obligatia de garantie pentru vicii si pentru evactiune, in timp ce societatea comerciala are drepturile asemanatoare cumparatorului din contractul de vanzare-cumparare.

In privinta obligatiilor, societatea este obligata sa atribuie asociatului parti sociale sau actiuni care sa confere titularului drepturi patrimoniale de creanta cu privire la dividende precum si drepturi nepatrimoniale (respectiv, dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale societatii). Diferenta intre ,,vanzare' si ,,aportare' consta in faptul ca in cazul vanzarii, partile contractante cunosc existenta si intinderea prestatiilor, in timp ce in cazul aportarii asociatul cunoaste numai valoarea bunurilor pe care le aporteaza primind in contraprestatie parti sociale sau actiuni, dar nu cunoaste cu certitudine daca va incasa beneficii. Obtinerea de beneficii depinde de activitatea societatii, care este influentata de asa-numitele "riscuri in afaceri'. Daca obligatia de aportare se refera la transmiterea dreptului de folosinta, asociatul are aceleasi obligatii ca si locatorul din contractul de locatiune. Fiecare asociat are obligatia de a aporta la patrimoniul societatii. Aporturile care formeaza patrimoniul initial al societatii pot fi inegale si de natura diferita. In toate cazurile aporturile trebuie sa fie efective. Absenta aporturilor sau fictivitatea unui aport poate sa antreneze nulitatea absoluta a contractului de societate.

Spre exemplu, este fictiv aportul unui bun fara valoare (brevet de inventie perimat). De asemenea, nu se admite aportul unui bun grevat de sarcini (ipoteca, gaj) a caror valoare este cu mult superioara valorii bunului aportat.

Obiectul obligatiei de aportare

a) Aportul in numerar

Aportul in numerar este aportul in bani (lichiditati) si este cel mai utilizat. Potrivit art.15 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicata, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate. Nu trebuie confundat aportul in numerar cu finantarea societatii, prin efectuarea unor depuneri de bani de catre asociati.

Asociatii pot sa avanseze diferite sume de bani societatii pe baza unui contract de imprumut, sume de bani care se inregistreaza in contul curent al societatii. Spre deosebire de aceste imprumuturi (finantari) pe care le pot face asociatii, aportul in numerar este inregistrat in bilantul contabil in contul "capital'.

b) Aportul in natura

Aportul in natura poate sa constea in urmatoarele: bunuri imobile, mobile, fond de comert, brevete de investitie, in general orice bunuri de productie care sunt in circuitul comercial si pot fi transmise in patrimoniul unei societati comerciale. Aportul in natura este posibil la orice forma de societate comerciala. Evaluarea aportului in natura se poate face conventional sau de catre experti. Evaluarea trebuie facuta in mod obligatoriu de catre expert daca:

forma de societate este S.R.L. cu unic asociat. Solutia legiuitorului este data in scopul ocrotirii intereselor creditorilor, intrucat capitalul social reprezinta gajul creditorilor care ar putea fi defavorizati printr-o evaluare lasata la aprecierea celui care aporteaza bunurile;

in cazul societatii pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si subscriitorii nu sunt de acord cu evaluarile facute de fondatori[2]

ori de cate ori instanta de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a aportului in natura. Instanta de judecata dispune efectuarea unei expertize de evaluare a aportului in natura.

c) Aportul in creante

Aportul in creante (titluri) este posibil numai in cazul societatilor de persoane. Fiind vorba de creante neincasate, se poate pune problema naturii aportului, daca acesta este in numerar sau in natura (propriu-zis). Este de preferat solutia calificarii ca fiind totusi aport in natura, caci valoarea creantei nu depinde numai de valoarea nominala (inscrisa pe titlu), ci si de solvabilitatea debitorului. De aceea este nevoie de o evaluare chiar a creantelor. In legislatia romana, legiuitorul - ocrotind-o pe cesionara (respectiv societatea comerciala) - a dispus prin art. 84 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicata ca cedentul (asociatul) sa raspunda in mod solidar cu debitorul cedat pentru efectuarea platii creantelor cedate. Cedentul dispune insa de acel beneficiu de discutie, in sensul ca poate sa pretinda societatii cesionare sa-1 urmareasca pe debitorul cedat si numai daca acesta este insolvabil cedentul sa fie obligat la plata. Daca cedentul asociat ar fi un fidejusor (garant) al debitorului cedat, societatea cesionara ar putea sa-1 urmareasca direct pe cedent pentru acoperirea creantelor, caci potrivit art. 42 alin. 2 Cod comercial fidejusorii raspund in mod solidar cu cei ale caror creante le garanteaza fara a mai putea invoca acel "beneficiu de discutie'.

Cedentul asociat desigur nu poate fi calificat fidejusor al debitorului cedat, insa potrivit art. 84 pct.2 din Legea nr. 31/1990, republicata va raspunde de suma datorata daca nu s-a obtinut plata de la debitorul cedant plus dobanda calculata din ziua scadenta creantelor aprobate.

d) Aportul in munca (industrie)

Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-1 asuma asociatul de a desfasura o activitate in societate punand la dispozitia acesteia cunostinte, tehnici profesionale, inclusiv diligentele sau demersurile facute de fondatori in timpul constituirii societatii. Aportul in munca (industrie) are urmatoarele trasaturi:

reprezinta o prestatie cu caracter succesiv si pentru viitor.     Potrivit art.15 pct.4 din Legea nr.31/1990, republicata, prestatiile in munca nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. Aporturile in munca nu fac parte din capitalul social, pentru ca ele nu pot servi drept garantie (gaj) pentru creditori, dar sunt socotite aporturi in societate in patrimoniul social;

aportul in munca nu confera asociatului dreptul la plati sociale, ci doar dreptul de a participa la beneficii si la impartirea activului social, ramanand obligat sa participe la pierderi;

evaluarea aportului in munca se poate face conventional si, in lipsa vreunei stipulatiuni, se aplica art. 1151 alin. 2 C.civ., potrivit caruia aportul in munca reprezinta partea cea mai mica in numerar sau in natura asusa de un alt asociat. Aportul in munca este exclus in cazul societatilor cu raspundere limitata si admisibil doar la societatile de persoane.

4. Capitalul social

Suma aporturilor asociatilor, mai putin aportul in munca, formeaza capitalul social. Bunurile care compun capitalul social au un regim juridic diferit de cel aplicabil celorlalte bunuri care se afla in patrimoniul societatii. Capitalul social prezinta un dublu interes: juridic si contabil. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezinta gajul creditorilor sociali. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezinta gajul creditorilor sociali. Orice modificare la capital[3] trebuie sa respecte normele legale de publicitate, in principal efectuarea mentiunii in registrul comertului.

Reducerea capitalului si majorarea lui se face in conditiile prevazute de lege, cu respectarea dreptului de opozitie al creditorilor in cazul reducerii capitalului, al fuziunii si al dizolvarii societatii.

Capitalul social poate fi majorat prin noi aporturi fie din dividende, fie din rezervele societatii. Capitalul social prezinta un interes si pentru asociati, deoarece dreptul la dividende si la conducerea societatii (adoptarea deciziilor) depinde de procentul pe care ii detine fiecare asociat din capitalul social. Din punct de vedere contabil, capitalul se distinge de activul patrimonial.

In momentul constituirii societatii, activul patrimonial se identifica cu capitalul social. Disocierea intre capital si patrimoniu apare imediat dupa inregistrarea in contabilitate a primelor datorii ale societatii, respectiv cele care izvorasc din cheltuielile ocazionate cu infiintarea societatii. Ulterior, in masura in care societatea obtine beneficii (profit), activul patrimonial creste depasind capitalul social.

Pe plan contabil, in bilant, capitalul social apare ca pasiv, caci societatea are obligatia restituirii aporturilor catre asociati in momentul dizolvarii si lichidarii societatii. Cu toate acestea, bunurile aportate figureaza la activ si numai din punct de vedere valoric apar la pasivul patrimoniului (ca datorii ale asociatilor fata de asociati).

Capitalul social nominal se delimiteaza de fondurile proprii.

Fondurile proprii cuprind capitalurile si rezervele.

Acestea sunt sumele investite de asociati, spre deosebire de sursele exterioare de finantare (imprumuturile).

5. Participarea la beneficii si pierderi

Notiunea de beneficii

Scopul constituirii unei societati comerciale este, in principal, obtinerea de beneficii care urmeaza sa fie impartite intre asociati.

Obtinerea de beneficii si partajarea lor intre asociati este un scop comun tuturor forjelor de asociere, chiar daca este o societate civila sau o asociatiune in participatiune. Ceea ce particularizeaza societate comerciala este faptul ca, pe langa obtinerea de beneficii si impartirea lor, societatea urmareste si obtinerea unei economii.

Singurele structuri institutionale de drept privat care nu urmaresc impartirea beneficiilor si nici a economiilor sunt asociatiile cu scop nelucrativ, caci cele cu scop lucrativ pot obtine rezultate financiare care sa serveasca dezvoltarii lor. Legislatia societatilor comerciale nu contine o definitie cu privire la "beneficii'. Beneficiul poate fi definit ca un castig pecuniar sau un castig material care ajuta la formarea averii societatilor. Aceasta definitie nu este in toate cazurile valabila, caci beneficiile pot consta nu numai in sume de bani, ci si in alte bunuri materiale. Exista societati care impart asociatilor, cu titlu de beneficii, bunurile pe care le-au produs (de exemplu, societatile constituite in agricultura).

Raportul dintre beneficii si dividende

Potrivit art.67 din Legea nr.31/1990, republicata, dividendul este cota-parte din beneficiu ce se va plati fiecarui asociat.

Asadar, dividendul este o parte din beneficiu si deci nu se poate confunda cu acesta. Dividendele constau totdeauna in sume de bani.

Asociatii, de comun acord, pot stabili criteriile de distribuire a dividendelor. In lipsa unei stipulatiuni exprese, dividendele se vor plati in proportie cu cota de participare la capitalul social.

Dividendele se pot distribui numai daca exista profituri determinate potrivit legii (art.67 pct.3 din Legea nr.31/1990, republicata). Beneficiile sunt fictive in cazul cand la incheierea exercitiului financiar al societatii nu exista beneficii distribuabile.

Daca se distribuie beneficii fictive, operatiunea este ilicita si are drept consecinta raspunderea administratorului chiar penala, daca fapta intruneste elemente constitutive ale infractiunii de inselaciune sau a altei fapte prevazuta de legile penale sau cele extrapenale.

Din punct de vedere civil, asociatii care au incasat dividende fictive vor fi obligati la restituirea lor catre societate (art. 67 pct.4 din Legea nr. 31/1990, republicata). Dreptul material la actiune privind restituirea dividendelor se prescrie in termen de 3 ani de la data distribuirii lor. Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, in afara de cazul in care partile au convenit altfel.

Impartirea beneficiilor si pierderilor

Masura diviziunii este determinata de valoarea aporturilor sociale, daca nu se convine altfel, legea interzicand ca un asociat sa perceapa totalitatea castigurilor realizate si sa fie scutit de participarea la pierderi (clauza leoniana). O asemenea clauza va fi nula. Intentia de a se asocia reprezinta vointa partilor de a duce si exploata ceva in comun, impartind foloasele si riscurile (pierderile ce ar rezulta).

Efectul principal al contractului de societate este crearea societatii comerciale, ca persoana juridica, ca entitate distincta de persoana asociatilor.