ANALIZA POZITIEI FINANCIARE A INTREPRINDERII

ANALIZA POZITIEI FINANCIARE A INTREPRINDERII

1. Bilantul financiar

Scopul bilantului financiar este acela de a inventaria averea si angajamentele intreprinderii si de a le ordona pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate, pornind de la informatiile prezentate in bilantul contabil si in notele explicative.

Utilitatea bilantului financiar poate fi privita din mai multe perspective:

a)      Din perspectiva celor carora li se adreseaza:

actionarii - care doresc sa cunoasca valoarea patrimoniului lor, evolutia marimii acestuia, durata de lichidare a acestuia in eventualitatea unei recuperari de capitaluri;

creditorii - care doresc sa cunoasca valoarea patrimoniului intreprinderii ce reprezinta garantia realizarii dreptului lor.

b)      Din perspectiva modului in care satisface cerintele si obiectivele analizei financiare, gruparea elementelor patrimoniale in cadrul bilantului financiar raspunde mai bine:

analizei structurii financiar-patrimoniale;

analizei echilibrului financiar;

analizei bonitatii intreprinderii;

analizei riscurilor;

stabilirii valorii patrimoniale a intreprinderii.

Acesta este realizat in optica incetarii activitatii firmei, urmarind modul in care elementele de activ sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor. Pentru aceasta, elementele patrimoniale prezentate in bilantul financiar sunt inregistrare in valori reale, de piata, si nu in valori contabile, asa cum sunt prezentate in bilantul contabil. Aceasta presupune reevaluarea activelor bilantiere si eliminarea activelor fictive.

Structura bilantului financiar se prezinta astfel:

Tabelul 1.

Pentru intocmirea acestuia, elementele de activ si pasiv sunt supuse unor corectii. Principalele corectii care conduc la constructia bilantului financiar sunt urmatoarele:

imobilizarile necorporale se inregistreaza la valoarea neta. In cadrul acestora, cheltuielile de constituire si cele de cercetare-dezvoltare sunt considerate non-valori (activ fictiv) si, ca urmare, sunt eliminate din activ, diminuandu-se cu aceeasi suma si capitalul propriu;

imobilizarile corporale se inregistreaza la valoarea reala, ceea ce presupune reevaluarea acestora. Diferentele constatate in raport cu valoarea contabila vor afecta si capitalul propriu, in sensul majorarii sau diminuarii acestuia;

imobilizarile financiare si creantele se vor separa pe termene de lichiditate si se vor inscrie, dupa caz, la active imobilizate sau active circulante;

stocurile cu o rotatie mai lenta de 365 zile se vor inscrie la active imobilizate, restul stocurilor ramanand active circulante;

cheltuielile inregistrate in avans sunt considerate non-valori si vor fi eliminate din activ, reducandu-se corespunzator si nivelul capitalului propriu;

dividendele de distribuit din profitul net nerepartizat se scad din capitalul propriu si sunt reclasate intre datoriile sub un an, bilantul financiar fiind un bilant ulterior repartitiei rezultatului;

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli care sunt justificate trebuie sa fie reclasate, in functia de probabilitatea de scadenta, in randul datoriilor sub sau peste un an; provizioanele nejustificate sunt asimilate rezervelor pentru partea care ramane dupa aplicarea impozitului pe profit si sunt incorporate in capitalul propriu;

veniturile in avans sunt asimilate capitalurilor proprii;

datoriile din exploatare si cele din afara exploatarii pe termen scurt cuprind: datoriile fata de furnizori, personal, bugetul statului, creditori diversi;

datoriile financiare curente cuprind imprumuturile pe termen scurt.

Informatiile furnizate de bilantul financiar sunt utilizate in analiza statica a situatiei financiare, respectiv in calculul ratelor de structura financiara, a celor de lichiditate si solvabilitate, dar si a unor indicatori precum fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria.

In raport de cele aratate mai sus, orice bilant financiar se descompune in trei mari mase financiare:

fondul de rulment;

necesarul de fond de rulment;

trezoreria.

Fondul de rulment (FR) reprezinta diferenta dintre capitalurile permanente si activul imobilizat, evidentiind acel surplus de surse permanente degajat de ciclul de finantare al investitiilor ce poate fi folosit pentru reinnoirea stocurilor si creantelor. Acesta este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezinta diferenta dintre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare, rezultand din compararea stocurilor si creantelor cu datoriile din exploatare si din afara exploatarii. Acesta evidentiaza suma de bani de care trebuie sa dispuna intreprinderea, peste cea necesara finantarii imobilizarilor, pentru a functiona normal.

In ceea ce priveste trezoreria unei intreprinderi, prin prisma bilantului financiar o putem defini ca diferenta intre disponibilitati si datoriile financiare curente sau pe termen scurt. Trezoreria este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente in masura in care fondul de rulment, la un moment dat, este superior necesarului de fond de rulment. Acest excedent de finantare este concretizat in disponibilitati banesti aflate in conturi bancare si in casa. Trezoreria pozitiva este rezultatul intregului echilibru financiar al intreprinderii.

Analiza dinamicii si structurii activelor

Elementele de activ sunt organizate in bilant in ordinea crescatoare a lichiditatii lor, fiind grupate, totodata, si in functie de modul in care participa la circuitul economic din cadrul intreprinderii, in elemente de activ cu utilizare aciclica, care cuprind "activele imobilizate", si elemente de activ cu utilizare ciclica, in care se includ "activele circulante".

Pentru caracterizarea nivelului si dinamicii acestora, se calculeaza modificarile absolute si procentuale care au avut loc in marimea activelor totale (At), a activelor imobilizate (AI) si a activelor circulante (AC) cu ajutorul urmatoarelor relatii:

DAt = At₁ - At₀; DAt% =

; ;

= ; ;

Analiza modificarilor absolute si procentuale intervenite in nivelul activelor totale si pe grupe sau elemente de activ reflecta politica de alocare a resurselor si principalele mutatii cantitative si calitative intervenite in situatia mijloacelor economice si in patrimoniul firmei.

Analiza structurii patrimoniului firmei se face cu ajutorul ratelor de structura ale elementelor de activ. Acestea se determina ca raport intre un element sau o grupa de elemente de activ si totalul activelor, sau o grupa de elemente din cadrul acestuia. Cele mai importante rate sunt: rata activelor imobilizate si rata activelor circulante.

1) Rata activelor imobilizate (R_AI) se calculeaza ca raport intre activele imobilizate si activele totale.

Nivelul normal al acestei rate difera de la o intreprindere la alta, in functie de ramura si sectorul de activitate in care functioneaza firma. Astfel, in intreprinderile din industria prelucratoare, nivelul sau va fi mult mai mare decat in intreprinderile comerciale. Pentru o apreciere obiectiva, este necesar ca evolutia acestui indicator sa fie urmarita in timp, precum si in comparatie cu intreprinderile cu profil de activitate similar.

Deoarece activele imobilizate cuprind mai multe componente, in analiza se pot utiliza si o serie de rate complementare:

1.1) Rata imobilizarilor necorporale (R_IN) - arata ponderea activelor intangibile in totalul imobilizarilor:

Analiza poate continua prin urmarirea structurii imobilizarilor necorporale calculand o serie de rate analitice:

- rata concesiunilor, brevetelor si licentelor;

- rata fondului comercial;

- rata imobilizarilor necorporale in curs.

Aceste rate se determina ca raport intre nivelul fiecarui element si nivelul imobilizarilor necorporale.

1.2) Rata imobilizarilor corporale (R_IC), calculata ca raport intre valoarea imobilizarilor corporale (IC) si activele imobilizate ale firmei:

Aceasta rata depinde in mod hotarator de natura activitatii desfasurate, fiind mai ridicata in cazul intreprinderilor cu proces tehnologic complex. De asemenea, ea ofera informatii despre flexibilitatea unei intreprinderi, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta la schimbarile bruste ale tehnicii sau ale cerintelor pietei, deoarece la o valoare ridicata este mai dificila conversia activelor in disponibilitati.

Nivelul acestei rate poate fi denaturat in cazul intreprinderilor ce utilizeaza mijloace fixe procurate prin leasing, deoarece acestea nu se regasesc in bilantul financiar.

Structura imobilizarilor corporale arata compozitia pe elemente a investitiilor materiale reflectata de:

- rata terenurilor si constructiilor;

- rata instalatiilor tehnice si masinilor;

- rata altor imobilizari corporale;

- rata imobilizarilor corporale in curs.

1.3) Rata imobilizarilor financiare (R_IF), calculata ca raport intre valoarea imobilizarilor financiare (IF) si activele imobilizate ale firmei:

Si pentru imobilizarile financiare pot fi calculate o serie de rate analitice, ce permit caracterizarea structurii acestora.

Ultimele doua rate ne permit determinarea tipului de strategie de dezvoltare a intreprinderii. Astfel, daca rata imobilizarilor corporale este preponderenta in raport cu rata imobilizarilor financiare, inseamna ca intreprinderea investeste cu prioritate pentru dezvoltarea potentialului tehnic intern. In caz contrar, intreprinderea mizeaza pe o dezvoltare externa, prin achizitionarea de titluri de participare la intreprinderile concurente sau la cele cu care are relatii de afaceri.

2) Rata activelor circulante (R_AC) exprima ponderea activelor circulante in totalul activelor:

Ca si in cazul activelor imobilizate se pot utiliza o serie de rate complementare.

1) Rata stocurilor (R_St), calculata ca raport intre valoarea stocurilor (St) si activele circulante:

Rata stocurilor are valori diferite la nivelul firmelor, in functie de sectorul de activitate al intreprinderii, fiind mai ridicata in intreprinderile din sfera productiei si distributiei, in timp ce la intreprinderile din sfera serviciilor este mai scazuta.

De asemenea, rata stocurilor este influentata de durata ciclului de exploatare, fiind mai ridicata in intreprinderile cu o durata a ciclului de exploatare mai mare, in timp ce la intreprinderile care au o durata a ciclului de exploatare mai redusa, nivelul acestei rate este mai scazut.

Nivelul ratei stocurilor poate fi influentat si de anumiti factori conjuncturali, precum si de conditiile pietei, astfel incat anumite elemente speculative pot determina cresterea sau reducerea acestei rate, indeosebi modificarile intervenite in preturile materiilor prime si materialelor.

In general, incetinirea vitezei de rotatie a stocurilor determina formarea unor stocuri fara miscare sau cu miscare lenta, cresterea imobilizarilor materiale si financiare, ceea ce se reflecta negativ asupra gradului de lichiditate si solvabilitate a firmei.

In practica, se considera ca un nivel echilibrat al ratei stocurilor este de 30% in firmele industriale si de 40 - 45% in comert.

Cresterea stocurilor poate fi justificata doar in cazul in care are loc o crestere a volumului de activitate, iar indicele cifrei de afaceri devanseaza indicele stocurilor (I_Ca > I_St).

Stocurile sunt formate dintr-o serie de elemente: materii prime, productie neterminata, produse finite, marfuri, ponderea lor in patrimoniul firmei si evolutia in timp a acestora constituind informatii indispensabile fundamentarii politicii comerciale. In acest scop, se pot calcula o serie de rate analitice: rata materiilor prime (R_Mp), rata productiei neterminate (R_Pn), rata produselor finite (R_Pf) si rata marfurilor (R_Mf).

; ; ; .

Valoarea acestor rate difera in functie de natura activitatii. De aceea, la intreprinderile din ramurile productive, cu ciclu de exploatare lung, rata productiei neterminate inregistreaza valori ridicate, in timp ce la intreprinderile comerciale sunt preponderente stocurile de marfuri.

2) Rata creantelor (R_Cr):

Nivelul acestei rate depinde de natura relatiilor intreprinderii cu partenerii de afaceri si de termenele de plata pe care le acorda clientilor sai. Astfel, nivelul acestei rate tinde spre zero in intreprinderile de comert cu amanuntul sau cele de prestari servicii catre populatie si inregistreaza valori mai ridicate in celelalte intreprinderi.

3) Rata disponibilitatilor sau gradul de asigurare cu disponibilitati. Se poate calcula un grad net si un grad brut de asigurare cu disponibilitati.

3.1) Gradul net (Gn), se calculeaza cu relatia:

Se apreciaza ca un nivel al disponibilitatilor in proportie de 3-5% din activele circulante sau de 1-1,5% din activele totale asigura necesitatile financiare curente ale intreprinderii.

3.2) Gradul brut (Gb) ia in calcul si investitiile financiare pe termen scurt:

Se apreciaza ca un nivel al acestuia de 30% din activele circulante sau de 10% din activele totale reprezinta o situatie normala.

Analiza gradului de asigurare cu disponibilitati banesti poate reflecta o situatie favorabila in cazul asigurarii echilibrului financiar al firmei, dar poate evidentia si o utilizare ineficienta a resurselor banesti, ceea ce necesita o studiere a evolutiei disponibilitatilor banesti pe perioade scurte de timp, precum si a corelatiei dintre incasari si plati din perioada studiata.

3. Analiza nivelului, dinamicii si structurii capitalurilor firmei

Desfasurarea normala a activitatii fiecarei firme necesita asigurarea surselor financiare pentru acoperirea sau constituirea mijloacelor economice ale firmei. Aceste surse pot fi grupate dupa mai multe criterii. Astfel, in bilantul financiar, ele sunt grupate in functie de perioada in care raman la dispozitia firmei in:

capitaluri permanente, formate, la randul lor, din capital propriu si datorii pe termen mediu si lung;

datorii pe termen scurt

Dupa forma de proprietate, capitalurile utilizate de o firma cuprind:

capital propriu, aflat in proprietatea actionarilor;

datorii totale, care provin de la terti.

La randul lor, dupa natura lor si obligatiile pe care le genereaza, datoriile sunt formate din:

datorii din exploatare si din afara exploatarii, care sunt determinate de desfasurarea ciclului de exploatare sau a operatiunilor extraordinare. Utilizarea acestora nu genereaza costuri pentru intreprindere atat timp cat se afla in termene normale de plata. In cadrul lor se cuprind: datoriile comerciale, avansurile primite de la clienti, datoriile fata de personal, actionari, bugetul statului etc.;

datorii financiare (capital imprumutat), la care intreprinderea apeleaza pentru a-si acoperi necesitatile de finantare. Acestea sunt purtatoare de dobanzi, astfel ca utilizarea lor genereaza costuri pentru firma. In categoria datoriilor financiare intra: creditele bancare, imprumuturile din obligatiuni, creditele obtinute de la alti agenti economici etc.

Prin insumarea capitalului propriu cu capitalul imprumutat obtinem capitalul investit.

Pentru caracterizarea nivelului si dinamicii capitalurilor firmei, se calculeaza modificarile absolute si procentuale intervenite in fiecare element sau grupa de elemente, cu ajutorul relatiilor:

DPi = Pi₁ - Pi₀; DPi% =

in care:

Pi - grupele sau elementele de pasiv;

I_Pi - indicele elementului de pasiv.

Analiza modificarilor absolute si procentuale intervenite in nivelul capitalurilor firmei permite aprecierea politicii financiare a intreprinderii, prin reflectarea unor aspecte privind stabilitatea si autonomia financiara a acesteia, precum si gradul de indatorare al firmei. Pentru o imagine mai exacta asupra acestor modificari, dinamica elementelor de pasiv trebuie corelata cu dinamica indicatorilor de rezultate (cifra de afaceri, rezultatul din exploatare, rezultatul total), o situatie favorabila inregistrandu-se atunci cand rezultatele cresc intr-un ritm superior cresterii capitalurilor.

In privinta structurii capitalurilor firmei, analiza acesteia urmareste aprecierea principalelor strategii si politici financiare ale firmei, privind modul de formare a resurselor financiare pe categorii de surse si pe termene de exigibilitate. De aceea, structura financiara poate fi urmarita dupa mai multe criterii, respectiv:

dupa criteriul exigibilitatii;

dupa forma de proprietate.

Metodologic, analiza se bazeaza pe utilizarea ratelor de structura financiara.

a) Analiza structurii capitalului dupa criteriul exigibilitatii

O asemenea analiza permite aprecierea modului in care firma reuseste sa-si procure resursele financiare adecvate structurii patrimoniului. In acest scop, se utilizeaza trei rate financiare:

- rata stabilitatii financiare;

- rata datoriilor pe termen scurt;

- rata structurii finantarii.

1) Rata stabilitatii financiare (R_SF) reflecta ponderea capitalului permanent (Kper) in capitalul total al intreprinderii (Kt).

Un nivel ridicat al acestei rate reflecta caracterul permanent al finantarii activitatii, conferind un grad ridicat de siguranta prin stabilitate in finantare, in timp ce un nivel scazut pune in pericol stabilitatea financiara a intreprinderii, deoarece ea se bazeaza in proportie prea mare pe datoriile pe termen scurt cu o scadenta apropiata. Aceasta rata trebuie sa ia valori mai mari decat rata activelor imobilizate, deoarece activele imobilizate trebuie finantate in intregime prin resurse permanente. Totusi, se recomanda un nivel minim al acestei rate de 50%, in timp ce nivelul normal este de circa 66%.

2) Rata datoriilor pe termen scurt (R_DTS) reflecta masura in care datoriile curente (Dts) participa la formarea capitalului total si la finantarea activitatii.

Se apreciaza ca valoarea maxima admisibila pentru o firma industriala nu poate depasi 50%, deoarece ar compromite stabilitatea financiara si gradul de indatorare, in timp ce valoarea normala oscileaza in jurul valorii de 33%. Cresterea nivelului acestei rate semnifica o crestere a ponderii datoriilor pe termen scurt in totalul finantarii. Aceasta se apreciaza favorabil daca este determinata de cresterea datoriilor de exploatare prin obtinerea de la furnizori a unor termene de plata mai indepartate, cu conditia sa nu depaseasca valoarea maxima admisibila. Daca, dimpotriva, nivelul acestei rate creste pe seama cresterii nivelului creditelor pe termen scurt, se apreciaza nefavorabil deoarece, pe de o parte, creste gradul de dependenta a firmei fata de banci, iar, pe de alta parte, cresc costurile financiare. De aceea, se impune determinarea unor rate analitice, care sa surprinda structura datoriilor pe termen scurt, respectiv:

1) Rata datoriilor financiare (R_Dfin):

1) Rata datoriilor comerciale (R_Dcom):

1) Rata altor datorii nefinanciare (R_Ad):

Dintre acestea, preponderenta trebuie sa fie rata datoriilor comerciale, cu conditia ca nivelul sau ridicat sa fie efectul relaxarii termenelor de plata al acestor datorii, respectiv al reducerii nivelului creditelor bancare.

3) Rata structurii finantarii (R_str) reflecta raportul dintre datoriile pe termen scurt si capitalurile permanente.

Acest indicator se compara cu caracterul nevoilor de finantat, care depinde de specificul activitatii firmei. Nivelul maxim admisibil este de 100%, iar cel normal este de circa 50%.

b) Analiza structurii capitalului pe forme de proprietate

Urmarirea structurii capitalului pe forme de proprietate ofera informatii despre autonomia financiara si riscurile la care se expune firma. In acest scop, se utilizeaza ratele de autonomie financiara si ratele de indatorare.

1) Rata autonomiei financiare globale (R_AFG) se determina ca raport intre capitalul propriu (Kpr) si capitalul total.

Un nivel al acestei rate mai mare de 30-40% se apreciaza ca fiind satisfacator pentru asigurarea echilibrului financiar, in timp ce nivelul normal se situeaza in jurul valorii de 50%. Peste aceste limite, firma poate apela la credite bancare, cu conditia ca rata rentabilitatii economice sa fie mai mare decat rata dobanzii.

2) Rata autonomiei financiare la termen (R_AFT) se poate calcula in doua variante:

a) , cand trebuie sa fie mai mare de 50%.

Sub aceasta limita, firma se afla intr-o situatie nefavorabila in ceea ce priveste riscul de insolvabilitate. In dinamica, se apreciaza ca aceasta rata trebuie sa aiba tendinta de crestere, situatie favorabila atunci cand se datoreaza cresterii capitalului propriu si reducerii datoriilor pe termen mediu si lung. Reducerea nivelului acestei rate poate fi acceptata in situatia in care firma face investitii, iar pentru finantarea acestora apeleaza la imprumuturi pe termen mediu si lung, cu conditia ca firma sa beneficieze de efectul de levier financiar.

b) , cand trebuie sa fie mai mare de 100%.

unde: Dtml - datorii pe termen mediu si lung.

3) Rata de indatorare globala (R_IG) masoara ponderea datoriilor in totalul capitalurilor utilizate de firma. Se calculeaza ca raport intre datoriile totale (Dt) si capitalul total:

Aceasta rata este complementara cu rata autonomiei financiare globale. Valoarea maxima admisibila este de circa 66%, iar nivelul normal este de 50%. O situatie favorabila se inregistreaza atunci cand nivelul acestei rate scade pe seama rambursarii creditelor contractate. Cresterea nivelului acestei rate reflecta o situatie normala numai daca este determinata de cresterea datoriilor comerciale prin obtinerea unor termene de plata mai indepartate de la furnizori.

4) Rata de indatorare la termen (R_IT) se calculeaza ca raport intre datoriile pe termen mediu si lung si capitalul permanent sau capitalul propriu:

Nivelul sau trebuie sa fie mai mic de 50% in primul caz si mai mic de 100% in cel de-al doilea caz, ceea ce semnifica existenta unor datorii pe termen lung mai mici decat capitalul propriu. Aceasta constituie o garantie a rambursarii creditelor contractate de la banci.

4. Analiza echilibrului financiar

In teoria economica, notiunea de echilibru are semnificatii multiple. Intr-o conceptie generala, echilibrul economico-financiar la nivelul intreprinderii se realizeaza atunci cand se recupereaza integral mijloacele consumate, respectiv cand veniturile sunt egale cu costurile. O asemenea intelegere are un caracter reductionist, nu pune in evidenta legatura ansamblului cu componentele echilibrului general, cu starile partiale ale lui, care se constituie intr-un sistem de proportionalitate si relatii prin care se realizeaza si se mentine starea generala.

Pentru aprecierea echilibrului financiar, trebuie avute in vedere mai multe tipuri de "egalitati" si "corelatii" intre "necesitatile" si "posibilitatile" intreprinderii, respectiv intre sursele financiare si mijloacele economice necesare desfasurarii activitatii de exploatare si comercializare pe termen lung si scurt. In starea generala de echilibru se circumscriu atat "egalitati" ale elementelor, cat si "inegalitati", cu semnificatia lor economica.

Analiza echilibrului financiar poate fi urmarita pe termen lung si pe termen scurt, iar realizarea si mentinerea acestuia se manifesta ca o tendinta, prezentand si unele momente de dezechilibru sau de neconcordanta intre sursele financiare si necesitatile de resurse ale firmei.

Existenta fluxurilor banesti, concomitent cu cele materiale impune luarea in considerare in definirea echilibrului financiar a elementelor implicate de aceste fluxuri prin indicatori specifici de caracterizare. Rezulta ca echilibrul economico-financiar al intreprinderii trebuie inteles ca fiind un ansamblu de corelatii care se formeaza in procesul de rotatie a capitalului. Mentinerea echilibrului financiar reprezinta un obiectiv permanent al politicii financiare, care poate fi considerat realizat atunci cand exercitiul financiar se incheie cu o trezorerie pozitiva.

Asigurarea echilibrului financiar reprezinta o conditie de baza pentru desfasurarea unei activitati profitabile, iar realizarea acestui echilibru financiar se poate obtine prin reglarea dezechilibrelor care se manifesta in activitatea curenta a firmei.

In abordarea echilibrului financiar, de-a lungul timpului s-au conturat doua orientari:

analiza statica, bazata pe studiul bilantului contabil;

analiza dinamica, bazata pe studiul fluxurilor financiare ce permite imbinarea coerenta a studiului echilibrului financiar cu cel al performantelor intreprinderii.

Analiza statica a echilibrului financiar al firmei necesita studierea urmatoarelor aspecte:

q       analiza lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii;

q       analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta;

a)   Ratele de lichiditate si solvabilitate

O restrictie importanta ce conditioneaza buna desfasurare a activitatii intreprinderii o reprezinta asigurarea lichiditatii si solvabilitatii acesteia.

Lichiditatea patrimoniala caracterizeaza capacitatea unei firme de a-si onora la termen, cu mijloacele banesti de care dispune, obligatiile scadente pe termen scurt. Aceasta se obtine prin compararea activelor circulante (mai mici de un an) cu datoriile pe termen scurt (mai mici de un an). Lichiditatea patrimoniala a unei intreprinderi nu trebuie confundata cu lichiditatea activelor, aceasta din urma desemnand proprietatea activelor disponibile de a se transforma rapid in bani.

Pentru caracterizarea lichiditatii patrimoniale se utilizeaza mai multe rate:

a) Lichiditatea generala (Lg): se calculeaza ca raport intre activele curente si datoriile curente.

Activele curente cuprind:

disponibilitatile banesti existente in casierie si in conturi la banci;

valorile mobiliare cu un grad ridicat de lichiditate;

creantele fata de clienti;

stocurile.

In calculul acestei rate nu vor fi luate in considerare urmatoarele elemente de activ:

valoarea materiilor prime si a materialelor fara posibilitati de valorificare;

valoarea produselor finite fara comenzi;

valoarea lucrarilor executate si a produselor si serviciilor facturate, cu caracter litigios, fara posibilitati certe de incasare;

debitorii litigiosi greu de incasat.

Activele curente pot fi stabilite si indirect, plecand de la activele circulante din care se scad stocurile nevalorificabile si creantele incerte.

Datoriile curente cuprind datoriile pe termen scurt, fiind formate din urmatoarele elemente:

datoriile fata de furnizori;

imprumuturile bancare pe termen scurt;

ratele la creditele pe termen lung scadente in perioada considerata;

impozitele si taxele de platit;

alte cheltuieli platibile (de ex. cheltuieli cu personalul).

Lichiditatea generala este cel mai utilizat mod de apreciere a lichiditatii, pentru ca indica masura in care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt acoperite de valoarea activelor care pot fi transformate in lichiditati pana la scadenta datoriilor. Nivelul acestei rate trebuie sa fie mai mare de 100%, insa el trebuie comparat si cu nivelul mediu inregistrat in ramura in care isi desfasoara activitatea firma.

Valoarea supraunitara a acestei rate reprezinta expresia existentei unui fond de rulment pozitiv, care ii permite firmei sa faca fata obligatiilor curente de plata, in timp ce o valoare redusa a lichiditatii generale poate reflecta aparitia unor dificultati in achitarea datoriilor firmei.

Totusi, valoarea subunitara a acestei rate nu constituie un pericol pentru solvabilitatea firmei, atunci cand stocurile se reduc treptat, in scopul achitarii datoriilor exigibile pe termen scurt, fara a afecta insa continuitatea ciclului de exploatare.

Nivelul normal al acestei rate se situeaza intre 1,8 si In activitatea practica trebuie evitata, insa, o evolutie descendenta a acestei rate, deoarece reflecta o activitate in declin, determinand creditorii si furnizorii sa devina circumspecti in acordarea de noi credite comerciale si bancare.

b) Lichiditatea curenta (Lc) se calculeaza prin scaderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente si impartirea diferentei astfel obtinute la datoriile curente.

Acest raport se considera un test acid pentru masurarea capacitatii firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt, a carui valoare trebuie sa fie cuprinsa intre 80% si 100%.

c) Lichiditatea imediata (Li) reflecta capacitatea intreprinderii de rambursare rapida a datoriilor exigibile imediat, pe baza disponibilitatilor existente. Se calculeaza astfel:

Li =

Pentru aprecierea corecta a acestei rate, trebuie sa se tina seama de conditiile de desfasurare a activitatii firmei, de corelatia dintre termenele de plata a obligatiilor si cele de incasare a creantelor, precum si de viteza de rotatie a capitalurilor.

O valoare ridicata a acestei rate reflecta o lichiditate ridicata, dar care poate fi consecinta unei utilizari mai putin eficiente a resurselor disponibile. De asemenea, un nivel ridicat al acestei rate nu reprezinta o garantie a solvabilitatii, daca celelalte elemente ale activelor circulante au un grad scazut de lichiditate.

In teoria economica, se apreciaza ca un nivel al acestei rate cuprins intre 0,2 si 0,3 reflecta o buna administrare a firmei din punct de vedere financiar.

Solvabilitatea exprima capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor cu surse proprii. Pentru caracterizarea acesteia, se folosesc urmatoarele rate:

a) Solvabilitatea generala (Sg) - se calculeaza ca raport intre activele totale si datoriile totale:

Acest indicator masoara securitatea de care se bucura creditorii intreprinderii. Pentru a avea o situatie normala, este necesar ca activele totale sa reprezinte dublul datoriilor totale.

b) Solvabilitatea patrimoniala (Sp), numita si rata autonomiei financiare, se calculeaza ca raport intre capitalul propriu si capitalul total:

Se considera ca valoarea minima acceptabila a acestei rate este de 30%, iar nivelul sau normal este de 50%.

b) Analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezorerie

Fondul de rulment reprezinta un indicator frecvent utilizat in analiza financiara pentru caracterizarea starii de echilibru / dezechilibru financiar a unei intreprinderi, la un moment dat. Acesta exprima surplusul de resurse permanente peste valoarea activelor imobilizate, care serveste la finantarea activelor circulante. Regula de baza este aceea ca resursele durabile trebuie sa asigure finantarea nevoilor stabile, in timp ce resursele ciclice trebuie sa serveasca la finantarea nevoilor ciclice. Cand resursele permanente sunt mai mari decat utilizarile permanente, intreprinderea dispune de o marja de securitate, respectiv de fond de rulment, care ii permite sa faca fata unor situatii neprevazute pe termen scurt. El constituie premisa mentinerii solvabilitatii intreprinderii, respectiv a unei independente financiare a acesteia fata de creditori.

Avand in vedere descompunerea bilantului financiar in doua mari mase, o masa relativ permanenta, formata din activele imobilizate si capital permanent, si o masa mobila, formata din active circulante si datorii pe termen scurt, fondul de rulment poate fi determinat in doua moduri:

a) Pe baza elementelor cu caracter permanent (de la varful bilantului financiar)

In acest caz, fondul de rulment exprima excedentul de resurse permanente peste valoarea activelor imobilizate si se calculeaza cu relatia :

FR = Capital permanent - Active imobilizate = Kper - AI

Acest mod de calcul reflecta echilibrul financiar pe termen lung si pune accent pe originea fondului de rulment. In practica, pot fi intalnite doua situatii :

Kper > AI => FR > 0, cand se apreciaza ca echilibrul financiar pe termen lung este asigurat, existand un surplus de resurse ce va fi utilizat pentru finantarea activelor pe termen scurt;

Kper < AI => FR < 0, cand avem o situatie de dezechilibru financiar, ce trebuie analizata in functie de specificul activitatii desfasurate. Intreprinderea va avea dificultati in achitarea datoriilor pe termen scut, fiind afectata lichiditatea acesteia.

b) Pe baza elementelor pe termen scurt (de la baza bilantului financiar)

Potrivit acestei acceptiuni, fondul de rulment evidentiaza acea parte a activelor circulante care nu poate fi finantata pe baza datoriilor pe termen scurt. Se determina cu relatia:

FR = Activele circulante - Datoriile pe termen scurt = AC - Dts

Aceasta relatie pune in evidenta echilibrul financiar pe termen scurt, reflectand utilizarea fondului de rulment pentru finantarea activelor circulante.

In masura in care activele circulante sunt superioare datoriilor pe termen scurt, inseamna ca firma dispune de un excedent de lichiditati potentiale pe termen scurt fata de exigibilitatile potentiale aferente aceleiasi perioade, ceea ce se constituie intr-o premisa a asigurarii echilibrului financiar.

In analiza financiara, nivelul fondului de rulment se recomanda a fi urmarit in corelatie cu specificul sectorului de activitate. Sectorul de activitate exercita o influenta hotaratoare asupra marimii fondului de rulment (pentru intreprinderile industriale la care stocurile se incadreaza in niveluri normale, se considera ca fondul de rulment trebuie sa reprezinte circa 10% din cifra de afaceri sau 20% din activele circulante).

Analiza fondului de rulment poate fi realizata si prin metoda ratelor.

Principalele rate utilizate in analiza fondului de rulment sunt:

1) Finantarea imobilizarilor (FI), calculata ca raport intre capitalul permanent si activele imobilizate:

Aceasta rata ne permite aprecierea modului in care sunt finantate imobilizarile, care trebuie finantate prin resurse permanente, deci nivelul ratei trebuie sa fie mai mare decat 1. Ea poate fi privita ca o forma de exprimare a fondului de rulment in marimi relative. Cand Kper > AI, inseamna ca intreprinderea are un fond de rulment pozitiv, ceea ce constituie o premisa a asigurarii echilibrului financiar. In caz contrar, intreprinderea are un deficit de fond de rulment, deoarece o parte din activele imobilizate sunt finantate prin datorii pe termen scurt, cu consecinte nefavorabile asupra mentinerii echilibrului financiar.

2) Finantarea imobilizarilor prin capital propriu (FI_Kpr) masoara proportia in care capitalul propriu asigura finantarea activelor imobilizate de care dispune o firma. Nivelul sau se calculeaza ca raport intre capitalul propriu si activele imobilizate:

O situatie favorabila se inregistreaza atunci cand nivelul acestei rate are tendinta de crestere.

3) Acoperirea capitalurilor investite (AKI) presupune ca resursele permanente sa finanteze nu numai activele imobilizate, ci si necesarul de fond de rulment (NFR). Se calculeaza cu relatia:

Nivelul acestei rate trebuie sa fie in jur de 100%, ceea ce inseamna ca resursele permanente sunt suficiente pentru a finanta imobilizarile, dar si cea mai mare parte din NFR.

4) Ponderea FR in capitalul permanent (G_Kper) serveste la caracterizarea structurii capitalului permanent in functie de modul de alocare a acestuia:

Nivelul acestei rate trebuie urmarit in stransa legatura cu necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare. Astfel, pentru firmele cu rotatie lenta a activelor circulante, este necesar ca o buna parte din acestea sa fie acoperite pe baza fondului de rulment, deci se cere un nivel ridicat al acestei rate. In acelasi timp, un nivel prea mare poate reflecta unele deficiente in utilizarea resurselor, deoarece capitalurile permanente sunt, in general, mai scumpe decat cele pe termen scurt.

5) Rata de finantare a activelor circulante (R_AC) :

Permite aprecierea proportiei in care fondul de rulment acopera, din punct de vedere financiar, activele circulante (respectiv stocurile daca numitorul ar fi reprezentat de acestea). Pentru o firma industriala, se apreciaza ca un nivel mai mare de 20% al acestei rate este considerat suficient.

6) Rata de finantare a stocurilor (R_St) :

Se considera ca fondul de rulment asigura o finantare normala a stocurilor daca acopera 2/3 din totalul acestora.

7) Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment total (R_NFR):

Aceasta rata ofera o imagine, in termeni financiari, a derularii ciclului de exploatare. Daca ea este mai mare decat 100%, rezulta ca fondul de rulment a asigurat finantarea integrala a necesarului de fond de rulment si o parte din trezoreria de activ.

8) Rata de finantare a cifrei de afaceri (R_CA) sau viteza de rotatie a fondului de rulment exprima numarul de zile in care fondul de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri. Se determina cu relatia :

Un nivel in scadere al acestei rate semnifica o recuperare mai rapida a fondurilor si, deci, un necesar mai mic de resurse permanente pentru realizarea aceleiasi cifre de afaceri. Se apreciaza ca, pentru majoritatea intreprinderilor, aceasta rata trebuie sa fie cuprinsa intre 30 si 90 de zile.

Analiza necesarului de fond de rulment

Desfasurarea activitatii de exploatare antreneaza formarea nevoilor de finantare, dar, in acelasi timp, presupune si constituirea, in contrapartida, a resurselor necesare finantarii acestor nevoi. Procedand la compararea globala a nevoilor de finantare ale ciclului de exploatare cu resursele de finantare corespunzatoare, se naste necesarul de fond de rulment (NFR).

Necesarul de fond de rulment poate fi definit ca reprezentand acele capitaluri pe care intreprinderea trebuie sa le detina pentru finantarea stocurilor si a decalajelor temporare dintre plata furnizorilor si a altor datorii de exploatare si incasarea creantelor de la clienti.

Nivelul sau poate fi determinat astfel:

NFR = (Stocuri + Creante) - Datorii de exploatare pe termen scurt

= (St + Cr) - Dets

Datoriile de exploatare pe termen scurt cuprind datoriile fata de furnizori, salariati, bugetul statului etc. (mai putin datoriile fata de banci).

In practica, pot fi intalnite situatii cand necesarul de fond de rulment este negativ, ceea ce reflecta existenta unui surplus de resurse din exploatare in raport cu necesitatile din exploatare. Situatia se apreciaza favorabil daca este determinata de rotatia rapida a stocurilor si creantelor, respectiv de angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plata mai indepartate. In caz contrar, ea poate fi rezultatul unor intreruperi ale procesului de aprovizionare cu materiale, cu consecinte nefavorabile pentru perioada urmatoare.

Analiza necesarului de fond de rulment se poate face in marime absoluta dar si pe baza unor rate, dintre care mai utilizate sunt:

1) Rata necesarului de fond de rulment:

Intre necesarul de fond de rulment si cifra de afaceri exista o stransa legatura, deoarece cresterea vanzarilor este in stransa dependenta, pe de o parte, cu detinerea de stocuri si acordarea de credite clienti, iar, pe de alta parte, cu obtinerea unor credite furnizori. Se apreciaza ca situatia este favorabila cand nivelul acestei rate scade, ceea ce semnifica o ameliorare a trezoreriei. In conditii normale, aceasta rata trebuie sa ia valori intre 30 si 60 de zile.

2) Rata de finantare a necesarului de fond de rulment totala prin trezorerie:

Marimea acestei rate este subunitara si reflecta masura in care trezoreria concura la acoperirea financiara a NFR.

Analiza trezoreriei nete

Trezoreria este strans legata de operatiunile financiare pe termen scurt realizate de intreprindere. Pentru a face fata nevoilor financiare pe termen scurt, intreprinderea trebuie sa dispuna de resurse financiare, respectiv resurse de trezorerie. Resursele de trezorerie sunt furnizate de partenerii financiari si reflecta gestiunea financiara pe termen scurt a intreprinderii.

Activitatea desfasurata degaja excedente monetare, care-i permit intreprinderii acoperirea diverselor nevoi de trezorerie. Expresie a desfasurarii unei activitati rentabile, trezoreria neta rezulta din scaderea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente. Nivelul sau poate fi determinat astfel:

T = Disponibilitati - Datorii financiare curente = Db - Dfc

sau

T = FR - NFR.

Datoriile financiare curente cuprind creditele bancare pe termen scurt, inclusiv soldul creditor al contului curent de la banca.

Nivelul sau poate sa fie pozitiv sau negativ. Un nivel pozitiv al trezoreriei semnifica realizarea echilibrului financiar pe termen scurt al intreprinderii, deoarece intreprinderea dispune de lichiditati care sa ii permita acoperirea fara probleme a datoriilor pe termen scurt. In plus, o trezorerie pozitiva confera intreprinderii si o autonomie financiara sporita, aceasta neavand credite pe termen scurt. Pe termen lung, mentinerea unui nivel ridicat al trezoreriei pozitive poate afecta performantele financiare ale intreprinderii, datorita costurilor de oportunitate, cu efecte negative asupra remunerarii capitalurilor.

Trezoreria negativa poate reprezenta semnalul unei stari de dezechilibru financiar pe termen scurt, deoarece necesarul de fond de rulment nu poate fi acoperit in totalitate prin resurse permanente, intreprinderea fiind obligata sa apeleze la imprumuturi bancare. Totusi, o asemenea situatie poate fi considerata normala pentru majoritatea firmelor, atat timp cat nivelul indatorarii nu depaseste pragul critic si, in plus, firma beneficiaza de efectul pozitiv al efectului de levier.

In concluzie, putem aprecia ca o situatie favorabila se inregistreaza atunci cand nivelul trezoreriei pozitive sau negative tinde catre zero, ceea ce, pe de o parte, reduce riscul de a gestiona prost surplusul de resurse, iar, pe de alta parte, confera intreprinderii un nivel satisfacator al autonomiei financiare.