Cadrul juridic al certificarii si acreditarii in Romania

Cadrul juridic al certificarii si acreditarii in Romania

Necesitatea integrarii activitatilor economice din tara noastra in sistemul economic mondial actual a determinat conceperea cadrului legal si institutional al certificarii si acreditarii. Datorita caracterului tranzitoriu si necesitatilor de restructurare ale intregii societati si in domeniul Sistemului National al Calitatii au fost elaborate succesiv mai multe reglementari, care vor fi urmate, cu siguranta, de altele.

Intr-o prima etapa s-a constituit, prin Hotararea de Guvern nr.167/1992, cadrul legal al functionarii Sistemului National de Certificare. Acest sistem cuprindea ansamblul organismelor de certificare a produselor si serviciilor, organismelor de certificare a sistemului calitatii, organismelor de certificare a personalului, organismelor de acreditare a laboratoarelor de incercari, precum si ansamblul laboratoarelor acreditate.

Pentru completarea cadrului juridic al problematicii sistemului national de certificare si acreditare a calitatii, au mai fost elaborate si adoptate urmatoarele acte normative:

- ordonanta nr. 19 / 1992, referitoare la activitatea de standardizare in Romania;

- ordonanta nr. 20 / 1992, privind activitatile metrologice;

- hotararea Guvernului Romaniei HGR nr. 481 /1992, privind organizarea si functionarea Biroului Roman de Metrologie Legala (BRML);

- HGR nr. 482 /1992, privind organizarea si functionarea Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC);

- HGR nr. 483 / 1992, privind functionarea Asociatiei Romane de Standardizare, ca Organ de specialitate al administratiei publice centrale in domeniul standardizarii;

- HGR nr. 721 / 1992, privind infiintarea Centrului National de Formare, Consultanta si Management pentru Asigurarea Calitatii;

- HGR nr. 251 / 1994, privind stabilirea componentei, a atributiilor si a modului de organizare si functionare a Consiliului Consultativ pentru Protectia Consumatorilor;

- legea nr. 10 /1995, privind calitatea in constructii.

Desi, asa cum s-a aratat in paragrafele de mai sus, legislatia si Sistemul National al Calitatii au suferit modificari importante, care vor fi prezentate si in continuare, consideram ca este utila si prezentarea problematicii acreditarii, conform vechii metodologii, din urmatoarele motive:

se va cunoaste evolutia modului de rezolvare a problemei;

se va putea face o comparatie intre cele doua metodologii;

Sistemul national de acreditare este in plin proces de reorganizare si se poate banui ca va mai fi reorganizat, dar va functiona dupa reguli similare.

Sistemul National de Certificare era coordonat de Institutul Roman de Standardizare (IRS) care avea atat competente in legatura cu standardizarea cat si acreditarea si notificarea organismelor de certificare a sistemelor calitatii, personalului si produselor.

Rezulta ca Sistemul National de Certificare a fost conceput, in aceasta etapa, in jurul Institutului Roman de Standardizare, conform figurii 6.6, [8].

Deciziile referitoare la acreditare erau luate de Directia de Certificare, Acreditare si Notificare Organisme, Calitate (DCANOC) din cadrul IRS, pe baza avizului Consiliului de Acreditare. Infiintat in 1993, Consiliul de Acreditare avea sarcina sa analizeze dosarul de acreditare, cuprinzand documentele care trebuie prezentate de organismele care solicita acreditarea.

Acreditarea se realizeaza pe baza normelor europene din seria EN 45000 sau standardelor ISO, adoptate si ca standarde nationale, dupa cum urmeaza:

- organismele de certificare a calitatii, conform SR EN 45012;

- organismele de certificare a personalului, conform SR EN 45013 si SR ISO 10011 / 1, 2, 3;

- organismele de certificare a produselor sau serviciilor, conform SR EN 45011;

- laboratoarele de incercari, conform SR EN 45001, 45002, 45003.

Dupa acreditare, organismele erau supravegheate prin audituri, pe perioada de valabilitate a acreditarii (de regula 2 ani). In cazul constatarii unor abateri de la conditiile stabilite Institutul Roman de Standardizare se putea suspenda sau, cu avizul Consiliului de Acreditare, chiar sa se retraga acreditarea.

Organismele acreditate aveau dreptul de utilizare a marcii de acreditare IRS.

Incetarea utilizarii marcii de acreditare IRS, conform Regulamentului de utilizare a marcii IRS de acreditare avea urmatoarele reguli:

In cazul retragerii acreditarii, organismul va inceta imediat utilizarea sub orice forma a marcii de acreditare;

In cazul retragerii acreditarii numai pentru anumite activitati, organismul va inceta imediat utilizarea marcii de acreditare pentru activitatile respective;

In cazul retragerii acreditarii, organismul va lua toate masurile ca agentii economici sau laboratoarele care au dreptul de utilizare a siglei organismului conjugat cu marca de acreditare sa inceteze utilizarea marcii de acreditare;

Utilizarea fara drept a marcii de acreditare IRS atrage raspunderea civila, administrativa, penala, conform legii, a celor vinovati.

De asemenea, pe toata perioada pentru care un organism a fost acreditat, trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

Sa se conformeze tot timpul la cerintele pentru acreditare, sa permita accesul echipei de audit la inregistrari asupra evaluarilor anterioare, actiuni corective, reclamatii;

- Sa puna la dispozitia echipei de evaluatori asistenta si mijloacele necesare pentru desfasurarea activitatii acestora;

Sa permita participarea reprezentantilor IRS si ai Consiliului de Acreditare in calitate de observatori la primele certificari sau acreditari de laboratoare;

Sa-si asume acreditarea numai pentru domeniul pentru care i-a fost acordata;

Sa respecte cerintele din Regulamentul de utilizare a marcii de acreditare;

Sa achite toate taxele pentru acreditare, mentinerea acreditarii si publicare in revista Standardizarea si Buletinul Standardizarii;

Sa transmita la IRS, in vederea publicarii, datele referitoare la:

produse si servicii care au obtinut certificarea;

agenti economici care au obtinut certificarea sistemului calitatii;

laboratoare acreditate;

specialisti autorizati pentru activitatea de audit;

suspendarea, retragerea certificarii sau acreditarii laboratorului;

sa notifice imediat, in scris, la IRS si Consiliul de Acreditare schimbarile intervenite in situatia sa initiala, ca de exemplu:

statutul juridic, comercial;

structura organizatorica sau administrativa (de exemplu, la nivelul conducerii);

politica in domeniul calitatii sau procedurile;

sediul;

personal, echipamente, instalatii etc., dupa caz;

sa transmita informatii asupra reclamatiilor privitoare la activitatea intreprinsa sau asupra produselor, serviciilor, sistemelor de calitate certificate sau laboratoare acreditate;

sa nu desfasoare activitate de consultanta.

Din punct de vedere legislativ, principalele modificari ale modului de constructie a sistemului national al calitatii sunt, pe scurt, urmatoarele:

separarea sistemului de puterea politica, ambele organisme importante in constructia noului sistem, Asociatia de Standardizare din Romania si RENAR, fiind neguvernamentale, apolitice, persoane juridice de drept privat, fara scop lucrativ;

separarea activitatilor de standardizare si certificare de cele de acreditare:

importanta deosebita a acestor activitati, considerate de interes public, este subliniata si de caracterul national al organismelor de standardizare, certificare si acreditare;

Implicarea statului in acest sector de activitate se face prin importante angajamente financiare de sustinere, respectiv pentru asigurarea unor imobile adecvate bunei desfasurari a activitatilor specifice acestora, plata cotizatiilor catre organismele internationale similare la care organismele nationale sunt afiliate, sustinerea financiara a participarii la lucrarile organismelor internationale.

Prin infiintarea Asociatiei Romane de Standardizare ASRO, asa cum s-a aratat, aceasta si-a capatat un loc extrem de important in cadrul Sistemului National al Calitatii. Aceasta organizatie coordoneaza activitatea de certificare si de acreditare a organismelor de certificare, prin intermediul instrumentelor de actiune, respectiv normativele SR EN.

Organismele acreditate, prin competenta lor, certifica un anumit nivel de calitate a produselor sau a productiei dintr-o intreprindere. Intreprinderea lanseaza o cerere de certificare catre organismele de certificare, pentru certificare angajati, sistem de calitate, produse sau servicii. Organismele, pe baza standardelor specifice luate ca referentiale, certifica nivelul calitatii.

Sistemul National de Certificare a Calitatii (SNCC) acrediteaza si notifica atat organismele de certificare a calitatii cat si organismele de acreditare a laboratoarelor de incercari, in vederea stabilirii (dovedirii) nivelului de calitate.

Organismele nationale de standardizare din majoritatea tarilor industrializate sunt implicate nemijlocit, ca sursa de finantare, in programele de testare a produselor, de acreditare a laboratoarelor, de certificare a calitatii, de formare a personalului, iar prin contractele lor cu intreprinderile private sau de stat, pot fi cunoscatoare competente ale pietelor interne si ale relatiilor internationale create, fiind "cei mai buni ambasadori" ai calitatii.

In final se poate concluziona ca, prin natura sa, Sistemul National al Calitatii a fost statuat ca apartinand, prin activitatile specifice pe care le desfasoara, de societatea civila. Participarea componentelor societatii care elaboreaza si adopta documentele tehnice la toate activitatile sistemului este voluntara.

Se mai poate spune, in sinteza, ca sistemul national de calitate din tara noastra abordeaza "managementul calitatii" la nivel microeconomic dar si-a propus o "politica nationala a calitatii" la nivel macroeconomic.