Certificarea sistemelor calitatii

Certificarea sistemelor calitatii

In cazul cand producatorul realizeaza o gama redusa de produse, atunci calitatea este justificat sa fie dovedita prin certificarea de produs. De exemplu, daca producatorul realizeaza doar frigidere. Sau, alt exemplu, daca producatorul este specializat pentru productia de motoare electrice asincrone de putere mica. Deci, in general, cand productia de baza este specializata pentru un anumit tip de produs sau cateva grupe de produse.

Daca insa producatorul realizeaza o productie diversificata atunci calitatea nu se mai justifica sa fie dovedita prin certificarea de produs deoarece costurile certificarii, rezultate prin insumarea costurilor necesare certificarii fiecarui produs, sunt deosebit de mari.

De exemplu, in cazul unei intreprinderi de utilaje grele, aceasta are o productie foarte diversificata si, in general, realizeaza produse unicat sau in serie mica. Aceasta poate produce reductoare diverse, diferite constructii sudate, utilaje pentru metalurgie si siderurgie sau pentru industria chimica sau alte industrii. In acest caz, nu se poate justifica certificarea calitatii prin certificarea de produs. Increderea in capacitatea si competenta producatorului se dovedeste, in aceste cazuri, prin certificarea de sistem, cunoscuta si sub denumirea de certificare de intreprindere.

Despre sistemul calitatii a inceput sa se vorbeasca incepand din anul 1975 iar standardul ISO 9000, elaborat in 1987, recomanda construirea acestuia pentru a realiza calitatea produselor.

Standardul SR ISO 8402/1995 defineste sistemul calitatii ca fiind structura organizatorica, responsabilitatile, procedurile, procesele si resursele necesare pentru implementarea managementului calitatii.  Sistemul calitatii trebuie sa fie atat de dezvoltat incat sa atinga obiectivele stabilite pentru calitate.

Certificarea sistemului calitatii unui producator reprezinta atestarea, de catre un organism de certificare, a conformitatii acestuia cu un standard european de referinta din seria EN 29000 (ISO 9000). Certificarea sistemului calitatii se realizeaza atat in scopuri externe (publicitate, aliniere la diferite reglementari etc.) cat si in scopuri interne (realizarea obiectivelor politicii in domeniul calitatii, motivarea personalului pentru imbunatatirea calitatii, asigurarea capabilitatii proceselor privind realizarea anumitor performante).

Pentru certificare, producatorul isi alege acel organism tert care, prin prestigiul lui recunoscut, poate oferi garantia superioritatii intreprinderii fata de concurenti prin existenta unui sistem al calitatii capabil sa asigure constant produse corespunzatoare, pentru satisfacerea cerintelor clientilor.

In plus, alegerea organismului de certificare are in vedere zona geografica unde se intentioneaza sa se realizeze extinderea sau stabilizarea pietei pentru produsele realizate. De exemplu, pentru castigarea pietei in Germania se va alege unul din urmatoarele organisme: DQS, TVCERT, Lloyds Register, Germanischer Lloyd, Det Norske Veritas, Bureau Veritas etc. Dintre acestea va selecta unul dintre organismele care s-au specializat in certificarea sistemelor calitatii in domeniul specific producatorului.

Un criteriu important este si costul certificarii care trebuie sa corespunda posibilitatilor intreprinderii ce doreste sa fie certificata. Din acest punct de vedere, intreprinderile isi negociaza costurile certificarii cu organismele de certificare si isi pot alege partenerii care stabilesc conditiile financiare compatibile cu posibilitatile lor.

Organismele de certificare importante, in special cele din Europa, si-au sporit eforturile de adaptare si si-au pregatit auditori din randurile specialistilor din tarile din care, potential, pot avea clienti. Astfel, aceste organisme vin in intimpinarea clientilor cu posibilitatea ca documentatia, si chiar auditul, sa fie realizate in limba tarii din care vine solicitantul !

Costurile pentru certificarea si mentinerea sistemului calitatii sunt relativ mari. De exemplu, o zi de audit in Germania poate costa 900 iar analiza documentelor (manualul calitatii si procedurile) si inregistrarea 4500 , la care se adauga cheltuielile legate de implementarea si mentinerea sistemului calitatii.

Cu toate acestea moda certificarii sistemelor de calitate s-a raspandit rapid in lume, numarul intreprinderilor care apeleaza la acest tip de certificare tinde sa creasca exponential.

Certificarea este in fond o afacere si, ca orice afacere, ea se face intre doi parteneri: clientul si producatorul. Clientul este intreprinderea, societatea comerciala sau, in general, producatorul unor bunuri materiale sau servicii. Producatorul este institutia care are dreptul si face certificarea. Produsul si, in acelasi timp, serviciul acestei institutii este activitatea de certificare. Ca si orice alta idee de afaceri, certificarea respecta legile specifice ale afacerilor. Cand apare o noua piata apar imediat si cei doi parteneri de afaceri.

La noi in tara, disparitia sistemului de relatii socialiste, a determinat imediat aparitia elementelor economiei de piata si, implicit, necesitatea dezvoltarii afacerii legate de certificare. S-a pus la punct si cea mai mare parte a legislatiei legata de aceasta activitate. Au aparut si s-au dezvoltat elementele componente ale Sistemului National de Certificare a Calitatii. In cadrul acestuia au fost acreditate organismele de certificare. Lista acestora in anul 1998 cuprindea 7 organisme, dupa cum urmeaza:

Ø    AEROQ Bucuresti, in domeniul certificarea sistemelor calitatii si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    AEROQ Bucuresti, in domeniul certificarea produselor si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    Societatea Romana Pentru Asigurarea Calitatii SRAC Bucuresti, in domeniul certificarea sistemelor calitatii si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    Registrul Auto Roman RAR-OCS Bucuresti, in domeniul certificarea sistemelor calitatii si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    Institutul national de cercetare-dezvoltare pentru masini si instalatii destinate agriculturii si industriei alimentare INMA-CERT, in domeniul certificarea produselor si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    SIMTEX-OC Bucuresti, in domeniul certificarea produselor si standardul de referinta SR EN 45012-1993;

Ø    REFER-OCS Bucuresti, in domeniul certificarea sistemelor calitatii si standardul de referinta SR EN 45012-1993.

Inerent, vor aparea, in legatura cu certificarea, fenomenele specifice economiei de piata.  Noile organisme acreditate pentru acest tip de activitate vor dori sa-si gaseasca clienti si, ca urmare, vor percepe la inceput preturi mai mici.

Valoarea de utilizare a unei asemenea certificari va fi, si ea, mai redusa, deoarece organismul ce certificare nu are greutate, nu este cunoscut si nu inspira suficienta incredere partenerilor societatii certificate. Pe de alta parte, societatile comerciale au nevoie de certificare pentru a face fata concurentei si a fi in rand cu lumea. Dar nu pot suporta cheltuielile mari necesare unei certificari cu ajutorul unei firme cu un bun renume. Si, in plus, poate nici nu pot  face fata exigentelor unui asemenea organism! Sau, pentru inceput, cred ca nu pot face fata acestor exigente. Ca urmare va gasi de cuviinta ca, decat deloc, este buna si o certificare facuta de un organism nou acreditat. Si va costa mai putin! In plus, isi verifica sistemul calitatii, intelege si isi remediaza unele deficiente, avand in perspectiva poate certificarea si cu ajutorul altor organisme, cu o recunoastere internationala! In general se poate vorbi, si in acest caz, de o politica a pasilor marunti. Ca urmare va apela la serviciile de certificare ale unui nou organism acreditat, de regula din sistemul national al calitatii.

Va rezulta, in timp, un sistem national avand organisme de certificare din ce in ce mai puternice, cu personal din ce in ce mai specializat, avand o greutate din ce in ce mai mare, cu o recunoastere din ce in ce mai larga. O asemenea etapa, de tranzitie, traverseaza in acest domeniu si tara noastra.

De remarcat ca un certificat obtinut pentru sistemul calitatii unei intreprinderi nu presupune, in mod automat, ca toate produsele pe care le realizeaza vor fi fara abateri fata de cerintele stabilite. Legislatiile privind responsabilitatile producatorului s-au inasprit in ultimii ani in toate tarile, mai ales in cele ale Uniunii Europene. In cazul aparitiei unor produse sau procese defectuoase producatorul poate utiliza ca argument juridic faptul ca a luat totusi toate masurile posibile, implementand in acest scop un sistem al calitatii care a fost certificat.

Dificultatile legate de implementarea unui sistem al calitatii certificabil precum si cheltuielile relativ mari, in legatura cu certificarea si mentinerea sistemului, determina intreprinderile mici si mijlocii sa aiba justificat retinere fata de acest tip de certificare.

Certificarea sistemelor calitatii presupune parcurgerea urmatoarelor patru faze, dupa cum urmeaza:

Pregatirea auditului certificarii;

Examinarea documentatiei sistemului calitatii;

Efectuarea auditului de certificare;

Acordarea certificarii si supravegherea respectarii conditiilor certificarii.