Metode moderne de adoptare a deciziilor

1. Caracteristici si clasificari

Metodele de managementul reprezinta ansamblul de mijloace si procedee cu ajutorul carora managerul influenteaza actiunea elementelor sistemului condus in vederea realizarii obiectivelor stabilite. Utilizarea acestor metode a fost impusa de cresterea complexitatii sistemelor conduse si a devenit posibila datorita realizarilor teoretice si operationale obtinute de stiinta managementului.

Managementul organizatiilor actuale nu mai poate fi conceputa fara utilizarea unor metode si tehnici stiintifice care sa permita cunoasterea si aplicarea eficienta a legilor economice obiective, utilizarea eficienta si rationala a resurselor, stimularea si utilizarea creativitatii personalului salariat si a managerilor.

Metodele de management actuale au atat un continut economic, cat si unul social, deoarece procesul de productie se manifesta intre interactiunea dintre activitatea creatoare a oamenilor si mijloacele materiale. Astfel metodele de conducere trebuie sa urmareasca utilizarea eficienta a mijloacelor si instrumentelor de munca, cresterea eficientei activitatii organizatiilor, realizarea obiectivelor stabilite si solutionarea problemelor umane, afirmarea personalitatii salariatilor, cresterea gradului de integrare a lor in organizatie si cresterea satisfactiei in munca.

Principalele trasaturi ale metodelor de management utilizate sunt: metodele care cuprind intreaga organizatie si se integreaza in sistemul de management alaturi de principii, reguli, tehnici, procedee, instrumente; metodele moderne au caracter stiintific; utilizarea metodelor se subordoneaza obiectivelor organizatiei; sunt in consens cu principalele valori si norme sociale si politice; sunt in consens cu tendintele de democratizare a activitatii de management, tin seama de complexitatea organizatiei; pot fi perfectioniste.

Pentru utilizarea metodelor moderne de management trebuie respectate unele conditii si cerinte: sa fie integrate intr-o conceptie generala justa despre activitatea de management bazata pe cunoasterea legilor dezvoltarii sociale, formularea clara a obiectivelor si scopurilor organizatiei, organizarea optima a sistemului decizional, asigurarea concordantei dintre continutul metodei si situatia in care se aplica; managerii trebuie sa manifeste o preocupare permanenta pentru cunoasterea noilor metode de management, utilizarea metodelor trebuie sa fie eficienta.

In literatura de specialitate exista mai multe clasificari, dintre care am retinut pe cele care au drept criterii:

A. Fazele procesului de management, in functie de care distingem:

a. Metode previzionale, grupate dupa:

1. conceptia care sta la baza lor: metode de extrapolare, de comparare si reflexie; 2. modul in care stabilesc legaturile intre prezent si viitor: metode explorative, metode normative si metode de retroactiune;   orizontul temporal al previziunii: metode de previziune pe termen lung, pe termen scurt; 4. domeniul in care se face previziunea: metode de previziune tehnologica, financiara, psihosociala; 5. natura cunostintelor utilizate: metode discursive si intuitive.

b. Metode operative, folosite in conducerea curenta a activitatilor economice si sociale.

B. Obiectivul urmarit in functie de care distingem metode de optimizare a utilizarii fortei de munca, a folosirii instrumentelor de productie, pregatirea cadrelor, studierea impactului tehnologic.

C. Speciile de operatii logice in functie de metodele de conducere se clasifica in functii analitice, sintetice si deductive.

D. Caracterul discursului stiintific dupa care deosebim metodele: matematice, statistice, psihologice, sociologice[1]

Metodele traditionale vizeaza un ansamblu de procedee utilizate de decidentii individuali. Elementul predominant in fundamentarea deciziilor este calitatea si personalitatea decidentului. In aceasta situatie, un rol esential il au: intuitia, experienta acumulata, imaginatia, bunul simt etc. La acestea, daca se adauga si o buna documentare si informare, ce accentueaza continutul stiintific al deciziei.

Metodele comparative sunt utilizate in fundamentarea unor decizii avand la baza principiul continuitatii fenomenelor. Acestea constau in confruntarea unor elemente reiesite din calcul, cu elemente trecute, respectiv cu elemente post-stabilite, cuprinse in planul, programe. Aceste metode cunosc o arie larga de utilizare, mai ales in sfera deciziilor tactice.

Metodele de optimizare au ca obiectiv obtinerea optimului economic. Drept urmare  ele se bazeaza pe instrumentul matematic, pe modelarea matematica.

Metode de previziune

Conducerea organizatiilor manifesta o preocupare continua pentru anticiparea evolutiei rezultatelor initiativelor personalului, pentru aceasta managerul trebuie sa dispuna de o buna cunoastere a legilor economice si instrumente de evaluare stiintifica a deciziilor adoptate.

Studiile asupra viitorului se concretizeaza in elaborarea unor variante de actiune ce sunt folosite in luarea deciziilor Metodele de previziune cel mai frecvent utilizate sunt: extrapolarea, metodele reflexive si normative, metoda scenariilor si analiza de impact[2].

Extrapolarea este o metoda statistico-matematica. Ea consta in prelungirea tendintelor dincolo de limitele in care au fost constatate, bazandu-se pe ideea  stabilitatii de sistem, adica nu vor interveni factori perturbatori si nu vor avea loc transformari radicale. Se aplica in sistemele cu o evolutie relativ constanta.

Metoda extrapolarii poate furniza rezultate corecte in analiza pe termen scurt si trebuie folosita cu mare prudenta in domeniile cu inovare tehnologica rapida si in cele in care se previzioneaza importante prefaceri tehnologice.

Metodele de reflexie stabilesc cauzele si natura deosebirilor viitorului fata de trecut, punandu-se accent pe deosebiri si pe evidentierea factorilor care determina schimbarile viitoare[3].

Metodele normative stabilesc diverse norme, reguli de activitate si comportament in raport cu obiectivele grupului. Prin stabilirea normelor se urmareste reducerea consumurilor materiale, reducerea stocurilor, cresterea gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor, energiei, cresterea eficientei economice. Metodele normative permit evidenta cheltuielilor facute, luarea unor masuri preventive, posibilitatea de apreciere a fiecarui lucrator si compartiment. Fata de domeniul de utilizare mai dezvoltate sunt metodele de previziune tehnologica; cercetarea morfologica brainstorming-ul, metoda Delphi, metoda arborilor de pertinenta.

Metoda scenariilor sau scrierea, proiectarea scenariilor a fost folosita in previziuni cu caracter politic si militar. Metoda este larg utilizata in previziunea evolutiei sistemelor sociale. Scopul proiectarii scenariilor este pregatirea din timp a unor decizii, pentru a preveni situatiile nedorite.

Scenariile permit analiza situatiilor prezente si viitoare in scopul de a evidentia aspectele ce trebuie evitate si cele ce trebuie stimulate. Scenariile ofera baza stiintifica de interventie in evolutia sistemelor urmarindu-se obtinerea de rezultate cat mai bune. Ele trebuie sa raspunda unor exigente: plauzibilitate, flexibilitate, capacitate de a surprinde evenimente si situatii de mare complexitate, capacitate de integrare multipla, capacitate de analiza a evolutiilor rapide si inopinate, capacitate de modelare si simulare a proceselor sociale.

Metodele de previziune mai sunt realizate cu metoda de studiilor de piata, analogia istorica, metoda X-11, ancheta cu grupuri de experti

O alta metoda de previziune este analiza de impact. Aceasta metoda urmareste investigarea stiintifica a efectelor complexe rezultate din impactul stiintei si tehnologiei asupra mediului economic, social si ecologic[4]. Analiza de impact parcurge mai multe etape: analiza obiectivului de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica, analiza deciziilor de implementare si utilizare a obiectivului, evaluarea efectelor complexe generate de aplicarea si utilizarea obiectivului; formularea de propuneri de actiuni menite sa contracareze efectele negative si sa potenteze pe cele pozitive. Studiile de impact au pronuntat caracter multidisciplinar, fiind realizate de experti apartinand diverselor domenii impactate. In tara noastra metoda analizei de impact este folosita in elaborarea prognozelor la nivel de ramura economica.

Metode operative de conducere

Metodele operative de conducere sunt metodele de conducere pe baza de proiecte, pe baza de sistem, pe baza de rezultate, prin produs, pe baza de obiective[5].

Metoda de conducere pe baza de proiecte permite rezolvarea unor probleme complexe in timp optim si cu cheltuieli minime. Este folosita pentru solutionarea unor sarcini deosebite. Aceasta metoda se bazeaza pe delegarea temporara a unor atributii ale conducerii, in vederea solutionarii unor probleme ce pretind cooperarea mai multor compartimente, a unor specialisti din organizatie si chiar din afara ei. Este practica de firmele mari sau pentru executarea unor lucrari in colaborare, de catre mai multe firme[6].

Metoda pe baza de proiecte da rezultate eficiente cand lucrarea de executat are o mare complexitate si necesita cooperare intre mai multe compartimente. Proiectul trebuie dimensionat in raport de posibilitatile echipei. Conducatorul de proiect trebuie sa dispuna de autoritatea necesara pentru a conduce echipa si pentru a coopera in mod optim cu sefii de compartiment. Concentrand eforturile mai multor specialisti, aceasta metoda permite economii de timp, de efort fizic, economic si financiar. Aceasta metoda poate prezenta si dezavantaje: complicarea structurii organizatorice, perturbari in compartimentele functionale la preluarea unor specialisti din afara. De regula, dezavantajele nu sun inerente metodei, ci depind de modul defectuos in care aceasta se aplica.

Metoda de conducere pe baza de sistem consta in analiza detaliata a tuturor partilor care formeaza sistemul organizatiei, in vederea stabilirii celor mai potrivite cai de dirijare si racordare a acestora in scopul realizarii obiectivelor propuse. Conducerea pe baza de sistem s-a impus datorita cresterii complexitatii organizatiilor si din necesitatea de a sistematiza activitatea de management devenita tot mai ampla si mai dificil de realizat prin metodele traditionale. Aplicarea acestei metode pretinde recurgerea la tehnicile matematice, tehnica electronica de calcul si un sistem informational bine organizat. Aceasta metode de conducere pe baza de sistem poate fi aplicata numai cand managerii dispun de o buna pregatire in teoria sistemelor si teoria informatiei. Eficienta ei depinde de organizarea fiecarui subsistem, colaborarea stransa intre manageri, o interdependenta minima intre subsisteme.

Metoda de conducere pe baza de rezultate pune accent pe aspectul final, creator al conducerii. Activitatea de conducere este orientata, in principal, spre obtinerea beneficiului. Conform acestei metode fiecare manager, indiferent de pozitia sa ierarhica, este raspunzator de anumite rezultate pe care le poate obtine prin valorificarea capacitatilor sale personale si a unor resurse din organizatie. In vederea obtinerii de rezultatelor prestabilite, managerii dispun de libertatea de alegere a mijloacelor si procedeelor.

Pentru a fi eficienta, metoda pe baza de rezultate trebuie aplicata in anumite conditii: stabilirea precisa a obiectivelor, a rezultatelor de obtinut, sa se asigure coerenta intre obiectivele, rezultatele urmarite de diversi manageri, aprecierea rezultatelor sa se faca dupa criteriul importantei si nu al operativitatii obtinerii, sa se exercite un control permanent asupra rezultatelor intermediare, sa se asigure integrarea rezultatelor obtinute pe termen scurt cu cele pe termen mediu si lung.

Metoda de conducere prin produs a aparut datorita scurtarii duratei de viata a produselor, uzurii morale rapide a ideilor si produselor si din necesitatea adaptarii rapide a productiei la cererea tot mai dinamica. Aceasta metoda consta in faptul ca toate problemele referitoare la un produs important sau la cateva produse sunt grupate si subordonate unui aparat de conducere separat in cadrul unitatii.

Metode pe baza de analiza

Analiza este operatia mentala sau practica de descompunere a unui intreg in elementele lui de componente si de identificare a relatiilor dintre acestea. Analiza poate fi sub forma cantitativa sau calitativa. Dintre metodele bazate pe analiza, mai frecvent utilizate sunt analiza economica, analiza valorii, analiza sistemelor, analiza input-output, analiza riscului, analiza dupa caz si analiza de continut.

Analiza economica este un instrument de cunoastere profunda a situatiei economice din unitatea economica avand ca obiectiv evaluarea, aprecierea si explicarea rezultatelor obtinute prin raportarea acestora la cheltuielile facute si la rezultatele precedente. Ea permite stabilirea precisa a cheltuielilor efectuate, sesizarea si preintampinarea cheltuielilor neeconomice, comensurarea rezultatelor, aprecierea eficientei.

Analiza valorii urmareste reducerea costurilor de productie, concomitent cu imbunatatirea calitativa a produselor. Ea constituie un mijloc de investigare economica, incurajeaza progresul tehnic si inovarea produselor, permite conducerii sa realizeze raportul optim dintre utilitate, functia produsului si cheltuielile de productie, ofera cai de reducere a costurilor fara scaderea calitatii produselor, incurajeaza creativitatea personalului.

Analiza input-output, elaborata de W. Leontief, este in prezent utilizata de toata lumea. Metoda se bazeaza pe analiza raporturilor intrari-iesiri, pornindu-se de la ideia ca orice sistem poate fi definit prin intrarile si iesirile sale in anumite situatii date.

Analiza de continut, dezvoltata mai intai in domeniul sociologiei, consta in cercetarea sistemica a documentelor dintr-o organizatie in vederea stabilirii surselor de comunicare si decizie, destinatiei comunicarii, continutului comunicarilor, metodelor folosite si efectele obtinute[7].

Metode de stimulare a creativitatii

Creativitatea este o componenta principala a activitatii de conducere si o trasatura principala a managerilor. In actuala perioada de puternica inovare stiintifica si tehnologica, creativitatea este o conditie esentiala de mentinere a vitalitatii organizatiilor, de adaptare optima a acestora la importantele schimbari care au loc. Metodele de stimulare a creativitatii tin seama de o serie de reguli: conceperea persoanei umane in mod integral, acceptarea relativitatii afirmatiilor, invingerea rutinei si prejudecatilor, nesanctionarea opiniilor prea indraznete. In literatura de specialitate au fost create mai multe metode capabile sa stimuleze creativitatea. Ele au fost grupate in metode intuitive si metode analitice:

Metodele intuitive folosesc intuitia, imaginatia si fantezia in stimularea creativitatii unor specialisti. Ca metode particulare pot fi folosite:

Ø     Concasarea;

Ø     Jocul de cuvinte,

Ø     Analogia:

analogia directa

analogia personala

analogia istorica

analogia simbolica

analogia fantastica

Aceste procedee pot fi folosite impreuna in cadrul unor metode intuitive complexe de stimulare a creativitatii cum ar fi brainstorming-ul, metoda Delphi, brainswritting-ul sau metoda 6/3/5 si sinectica.

Metoda brainstorming se aplica in stimularea creativitatii de grup, prin incurajarea asociatiei libere a ideilor si inlaturarea efectelor inhibitoare ale criticii. Prin aplicarea acestei metode se urmareste formularea unor puncte de vedere noi, cu ajutorul carora sa se gaseasca solutia sau solutiile la o problema data. Astfel se reuneste un grup de preferat 4-7 persoane, se stabileste un lider, se emit pareri si se inregistreaza toate opiniile exprimate indiferent daca sunt importante sau nu, realiste sau nu, iar la incheierea reuniunii de grup sunt evaluate si se retin cele mai importante.

Metoda Delphi este larg folosita in prezent. Este o metoda care permite valorificarea unui volum mare de infirmatii stiintifice si tehnice detinute de un grup de exceptii. Ea combina avantajele discutiei in grup cu cele independente ale participantilor fata de presiunea grupului sau fata de propriile pareri exprimate public. Metoda Delphi prevede un numar de intrebari referitoare la un domeniu precis, se alege un numar de experti si se desemneaza unul sau mai multi coordonatori. Metoda se desfasoara in patru runde:

In prima runda se trimite chestionarul fiecarui expert, raspunsurile se prelucreaza, se evalueaza si dau raspunsurilor o pondere corespunzatoare. In runda a doua se pun intrebari despre posibila aparitie a unor evenimente viitoare, de asemenea raspunsurile sunt prelucrate si reprezentate cu ajutorul indicatorilor statistici. In runda a treia, participantilor le sunt comunicate rezultatele anterioare, iar participantilor a caror opinie este in afara intervalului median sunt rugati sa-si argumenteze opinia. In runda a patra expertii sunt informati asupra rezultatelor obtinute in rundele precedente si sunt rugati sa-si exprime din nou parerea. Raspunsurile sunt prelucrate prin mediana si quartile si se calculeaza gradul de convergenta sau consens.

Se cunosc si se utilizeaza mai multe categorii de metode: metode traditionale metode comparative si metode de optimizare.

Metodele traditionale vizeaza un ansamblu de procedee utilizate de decidenti individuali. Elementul predominant in fundamentarea deciziilor este calitatea si personalitatea decidentului. Un rol esential il au: intuitia, experienta acumulata, imaginatia, bunul simt etc. La acestea daca se adauga si o buna documentare si informare, se accentueaza continutul stiintific al deciziei.

Metodele comparative sunt utilizate in fundamentarea unor decizii, avand la baza principiul continuitatii fenomenelor. Acestea constau in confruntarea unor elemente (indicatori) reiesite din calcul, cu elemente trecute, respectiv cu elemente post-stabilite, cuprinse in planuri, programe etc. Aceste metode cunosc o arie larga de utilizare, mai ales in sfera deciziilor tactice.

Metode de optimizare au ca obiectiv obtinerea optimului economic. Drept urmare, ele se bazeaza pe instrumentul matematic, pe modelarea matematica.

Elaborarea unor decizii rationale necesita prognosticarea performantelor asteptate, iar modelele asigura mijlocul pentru aceasta, utilizarea lor constituind o metoda stiintifica de fundamentare a deciziilor. Utilizarea modelarii matematice, face sa creasca increderea in alternativele adoptate. De asemenea, folosirea metodelor matematice a facilitat posibilitatea optimizarii deciziilor multi-criteriale.

Dupa cum se stie, procesul decizional in intreprinderea moderna este un proces creativ, de elaborare de idei noi si valoroase. Pentru aceasta cadrele de conducere, trebuie sa caute noi metode sau moduri de abordare a problemelor si, in acelasi timp, sa intreprinda actiuni si vederea folosirii metodelor creative, pentru impulsionarea creativitatii. Aceste metode sunt larg folosite in procesul decizional, ele valorifica potentialul creator al salariatilor unei intreprinderi, sunt usor de aplicat si pot fi utilizate in cazul tuturor tipurilor de decizii.

Extinderea utilizarii metodelor moderne in procesul decizional se datoreste pe de o parte, preciziei care este ceruta acestui proces, iar pe de alta parte, introducerii echipamentelor automatizate, a calculatoarelor electronice, care cer metode adecvate de lucru.

Metode de rationalizare a deciziilor de grup. Importanta tratarii deciziilor de grup rezulta din ponderea mare pe care o detin in firme ca urmare a cresterii complexitatii activitatii acestora. Cerintele de rationalitate a deciziilor de grup sunt mult mai complicate decat ale celor unipersonale. J. K. Arrow defineste cinci astfel de cerinte: a) metoda deciziei de grup trebuie sa fie aplicabila tuturor variantelor posibile; b) daca o anumita varianta urca pe scara preferintelor fiecarui individ, atunci ea trebuie sa urce pe scara preferintelor grupului; c) daca decizia se refera la n alternative posibile, clasamentul facut de grup acestora nu trebuie modificat prin luarea in considerare a unei noi variante; d) regula dupa care se ia decizia de grup nu trebuie sa fie independenta de opiniile individuale, ci trebuie sa depinda direct de acestea; e) decizia de grup nu trebuie sa fie identica cu opinia unui anumit membru al grupului, fara a tine seama de opiniile celorlalti.

A lua o decizie in grup inseamna a gasi o regula rationala care sa conduca de la preferintele individuale la o ordonare reprezentativa pentru intregul grup. S-a constatat insa ca nu exista o regula de rationalitate universala, ci numai reguli relative aplicate in anumite conditii concrete. Dificultatea adoptarii deciziilor participative impune luarea in considerare a importantei relative a decidentilor, prin acordarea unor coeficienti de importanta. In aceste conditii, rationalizarea deciziilor de grup poate fi facuta folosind una din metodele prezentate la deciziile multicriteriale (metoda utilitatii globale, metoda ELECTRE).

Metode de rationalizare a procesului decizional in conditii de risc

Caracterizate prin doua sau mai multe stari ale conditiilor obiective (stari ale naturii), dupa care decidentul cunoaste probabilitatea manifestarii acestora, dar si prin implicarea unor variabile mai putin controlabile si insuficient cunoscute, deciziile in conditii de risc se pot fundamenta, in principal, prin metoda arborelui decizional. In conditiile unei situatii decizionale complexe, in care momentele de decizie alterneaza cu momente aleatoare, decidentul poate utiliza ca instrument practic de rationalizare a deciziilor in conditii de risc arborele decizional. Arborele decizional permite analiza rezultatelor potentiale ale unei decizii complexe, prin proiectarea, sub forma unei diagrame de tip arbore culcat, a evenimentelor viitoare care o pot afecta, determinandu-se un set de valori privind rezultatul fiecarei alternative decizionale.

Aplicarea metodei arborelui decizional la situatiile decizionale complexe presupune parcurgerea mai multor etape, intre care: stabilirea momentelor aleatoare si a celor de decizie, precum si a alternantei lor :

q culegerea informatiilor referitoare la alternativele posibile;

q reprezentarea arborelui decizional si stabilirea probabilitatilor de manifestare a starilor conditiilor obiective;

q calculul sperantei matematice, incepand cu ultimele noduri decizionale si continuand pana la nodul decizional initial.

Tehnici de rationalizare a deciziilor in conditii de incertitudine

Decidentul se afla intr-o stare de incertitudine atunci cand nu dispune de informatii necesare stabilirii probabilitatilor de manifestare a starilor conditiilor obiective, iar variabilele sunt partial necontrolabile. In aceste situatii decizionale; alegerea variantei optime se poate face dupa mai multe reguli:

Ø regula pesimista (Abraham Wald) presupune ca varianta optima este aceea pentru care se obtin cele mai mari avantaje in conditiile obiective cele mai nefavorabile. Practic, se aplica principiul maxi-min conform
caruia varianta optima se stabileste cu relatia: V_opt = max₁(min_k U_ik), unde U_ik reprezinta utilitatea variantei si, in starea conditiilor obiective k.

Ø  Potrivit relatiei de mai sus, se vor alege utilitatile minime pentru fiecare varianta, dintre care se va selecta apoi utilitatea maxima care va desemna varianta optima.

Ø  regula optimista consta in aplicarea principiului maxi-max, varianta optima fiind aceea pentru care se obtin cele mai mari avantaje in cea mai favorabila stare a conditiilor obiective. Relatia de determinare a variantei optime este: V_opt = m_i(max)_kU_ik

Practic, se vor alege utilitatile maxime ale tuturor variantelor, dintre care se va selecta utilitatea maxima care va desemna varianta optima.

Ø  regula optimalitatii (Leonid Hurwicz)

Ø  regula proportionalitatii (Bayes-Laplace), conform careia varianta optima este cea pentru care media utilitatilor este cea mai mare, sau media consecintelor este cea mai favorabila.

Ø  regula minimalizarii regretelor (L. Savage) presupune ca varianta optima este aceea pentru care "regretul" de a nu fi ales varianta optima este cel mai mic. "Regretul" exprima diferenta dintre o varianta oarecare si varianta optima, in cadrul fiecarei stari a conditiilor obiective.

Folosirea unei reguli din cele prezentate depinde de natura decidentului, adica dupa cum acesta este mai optimist, pesimist sau daca decidentul doreste sa-si minimalizeze regretul.

Ø    regula "regretelor" (a lui L. Savage)

Asa cum am mai mentionat, optiunea pentru o anumita regula de luare a deciziilor in conditii de incertitudine o are decidentul individual sau de grup. De asemenea, subliniem ca intr-o anumita situatie decizionala complexa pot fi folosite mai multe metode din cele prezentate anterior.

Toate metodele prezentate, centrate pe maximizarea profitului si a vanzarilor au o mare utilitate in conditiile in care firmele romanesti isi remodeleaza managementul si functionalitatea corespunzator cerintelor economiei de piata.