OBIECTIVELE, METODELE SI INSTRUMENTELE DIAGNOSTICULUI ECONOMICO - FINANCIAR AL FIRMEI

Obiectivele, metodele si instrumentele diagnosticului economico - financiar al firmei

. Semnificatia si importanta diagnosticului economico - financiar

Evaluarea intreprinderii este rezultatul unui proces de diagnostic si analiza de ansamblu a activitatii acesteia.

Diagnosticul economico - financiar este un instrument la dispozitia managerilor care permite stabilirea starii, dinamicii si perspectivelor unui agent economic. Diagnosticul nu reprezinta descrierea fenomenelor, ci identificarea variabilelor esentiale ale starii si dinamicii lor, studierea interactiunii lor in vederea determinarii obiectivelor strategice ale intreprinderii. In practica curenta, termenul de diagnostic este deseori inlocuit cu cel de analiza sau audit.

Concluziile diagnosticului economico - financiar depind de cunoasterea factorilor care actioneaza asupra fenomenelor abordate, a naturii lor, a mecanismelor prin care participa la formarea si modificarea rezultatelor firmei.

Dupa natura lor putem vorbi de: factori tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social - politici, demografici, psihologici, naturali.

Dupa caracterul lor intalnim: factori cantitativi, factori de structura si factori calitativi. Factorii cantitativi sunt considerati purtatorii materiali ai celor calitativi iar factorii de structura reprezinta raporturile dintre componentele fenomenului cercetat.

Dupa modul lor de actiune exista factori cu actiune directa si factori cu actiune indirecta.

Dupa gradul de sintetizare sunt factori simpli si factori complecsi.

Dupa provenienta sunt factori interni si factori externi, iar dupa   intensitatea actiunii lor, factori dominanti si factori secundari.

Diagnosticul economico - financiar este practicat de agenti diversi: conducatori de intreprinderi, actionari, detinatori de portofolii, creantieri, intreprinderi concurente, experti - contabili.

Mult timp, diagnosticul economico - financiar s-a bazat exclusiv pe informatiile contabile. In prezent, se pune tot mai mult problema ca diagnosticul financiar sa se bazeze pe diagnosticul strategic.

Diagnosticul strategic asupra starii intreprinderii se compune din diagnosticul concurential, diagnosticul tehnologic, diagnosticul social si diagnosticul financiar.

Diagnosticul concurential raspunde la probleme cum ar fi piata intreprinderii, structura clientelei, preturile practicate.

Diagnosticul tehnologic raspunde problemelor privind nivelul productivitatii muncii, tehnologiile utilizate, lansarea de servicii sau produse noi.

Diagnosticul social analizeaza categoriile de personal folosit in intreprindere, gradul de calificare, politica salariala, politica de formare a personalului, climatul social, relatiile cu partenerii de contracte.

Diagnosticul financiar are ca obiect stabilirea capacitatii de profit a intreprinderii, starea echilibrului financiar, a lichiditatii financiare, capacitatii de autofinantare, situatia veniturilor si cheltuielilor.

1.2. Obiectivele diagnosticului economico - financiar

Obiectivele diagnosticului economico - financiar sunt deosebit de complexe, datorita diversitatii celor care realizeaza diagnosticul.

Diagnosticul economico - financiar poate fi declansat:

fie in cazul intreprinderilor in dificultate, cand realizarea sa reprezinta o obligatie legala in cadrul procedurii de reorganizare si lichidare judiciara;

fie in cazul intreprinderilor sanatoase, avand caracterul unui instrument de control al realizarii performantelor.

Daca problema diagnosticului este pusa din interiorul firmei, acesta are ca obiectiv detectarea unor eventuale situatii de dezechilibru.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, in functie de subiectul pe care il evalueaza.

Astfel, diagnosticul financiar al actionarilor urmareste stabilirea unor decizii privind vanzarea sau pastrarea actiunilor de care dispune.

Diagnosticul financiar al conducatorilor intreprinderii se caracterizeaza prin faptul ca managerii dispun de informatii multiple, urmarind descoperirea unor eventuale dezechilibre. Conducatorii intreprinderii, ca si actionarii trebuie sa aleaga intre interesele lor pe termen lung si cele pe termen scurt: rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economica, riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment, cat si alte dimensiuni ale diagnosticului financiar, precum cresterea economica, flexibilitatea sau conservarea puterii, care pot fi semnale asupra evolutiei rentabilitatii si riscului.

Diagnosticul financiar al creantierilor se bazeaza pe indicatori care permit evaluarea capacitatii de plata a debitorilor lor, capacitatea lor de a rambursa datoriile si de a plati dobanzile. In mod deosebit, ei urmaresc stabilirea diagnosticului financiar pe baza indicatorilor care marcheaza riscul de faliment, de lichiditate, insolvabilitate, precum si capacitatea de rambursare si echilibrul intre nevoi si resurse la nivelul debitorilor.

Diagnosticul financiar este, in principal, un diagnostic extern. Un bun diagnostic necesita studiul a trei dimensiuni: lichiditate financiara, indatorare si rentabilitate.

1.3. Metodele si instrumentele diagnosticului economico -financiar

Demersul diagnosticului economico - financiar impune analiza complexa a mecanismu-lui de formare si modificare a fenomenelor economice.

Diversitatea fenomenelor economice, complexitatea lor, varietatea de agenti economici interesati in diagnosticarea activitatii si rezultatelor firmei determina aparitia mai multor tipuri de analiza.

Astfel, dupa nivelul la care se face investigarea, analiza poate fi:

analiza microeconomica, desfasurata la nivelul agentului economic;

analiza mezoeconomica, efectuata la nivelul sectorului sau ramurii de activitate;

analiza macroeconomica, care vizeaza fenomenele la nivelul economiei nationale.

Dupa modul de urmarire in timp a fenomenelor, se cunosc:

analiza statica, care studiaza fenomenele la un moment dat;

analiza dinamica, care cerceteaza fenomenele in miscarea lor.

Dupa sfera de cuprindere si finalitate, distingem:

analiza globala sau aprofundata, care cuprinde un ansamblu de metode care permit cunoasterea, intelegerea si explicarea functionarii intreprinderii ca sistem;

analiza expresa, impusa de necesitatea reglarii operative a disfunctionalitatilor aparute in activitatea firmei;

analiza functionala, orientata spre investigarea modului de realizare a functiilor intreprinderii si solutionarea mai multor probleme specifice.

Sub aceste forme, analiza economico - financiara este considerata un demers al diagnosticului global, care vizeaza evaluarea, in sens larg, a intreprinderii.

Premisa analizei economico - financiare o constituie sistemul de informatii. Informatia de calitate constituie o resursa pentru intreprindere.

Dupa natura lor, informatiile sunt: informatii stiintifice si tehnologice; informatii economice si financiare; informatii politice; informatii comerciale; informatii juridice; informatii sociale.

Pentru ca informatia sa fie valorificata in procesul managerial, ea trebuie sa satisfaca o serie de cerinte: utilitate, exactitate, profunzime, vechime, valoare.

Metoda diagnosticului economico - financiar presupune modul de folosire a instrumentelor utilizate in vederea luarii deciziilor privind comportamentul viitor si modul de actiune.

Instrumentele diagnosticului se concretizeaza in indicatorii: lichiditate, indatorare si rentabilitate.

Pentru prelucrarea indicatorilor, elaborarea concluziilor si luarea deciziilor se pot utiliza doua metode:

- metoda comparatiei;

- metoda analogiilor.

Metoda comparatiei, in contextul diagnosticului financiar, se poate realiza sub diverse forme: comparatia realizari - previziuni, comparatia in timp, comparatia in spatiu, comparatia normativa.

Comparatia realizari - previziuni este mai frecventa si cea mai utila pentru controlul activitatii economico - financiare. Daca aceste comparatii se efectueaza sistematic si sunt satisfacatoare sub aspectul rezultatelor, celelalte comparatii au doar un rol complementar.

Comparatia in timp permite concluzii cu privire la evolutia situatiei financiare. Pentru aceasta se pot utiliza marimi absolute, marimi relative si reprezentari grafice.

Comparatia in spatiu, intre intreprinderi, se poate efectua direct sau indirect. Comparatia directa dintre doua intreprinderi concurente este mai greu de realizat din lipsa de informatii asupra partenerilor. Comparatia indirecta se poate realiza datorita publicatiilor statistice ce privesc grupe de intreprinderi, pe ramuri sau sectoare de activitate.

Comparatia normativa presupune utilizarea indicatorilor sau coeficientilor tip, adoptati adesea din afara intreprinderilor.

Metoda analogiilor se realizeaza fata de situatii strategice tip si se bazeaza pe o cunoastere foarte buna a situatiilor critice prin care poate trece o intreprindere. Astfel de situatii pot fi determinate de: suprastocare, supradotare, supraexpansiune, vanzare sub posibilitati, relatii cu clientii dubiosi.

Activitatea practica de diagnostic economico - financiar se deruleaza in urmatoarele etape:

- elaborarea planului de analiza;

- cercetarea documentara;

- verificarea informatiilor;

- prelucrarea informatiilor;

- elaborarea raportului financiar.

Raportul de diagnostic se prezinta in structura: partea introductiva, continutul raportului, propuneri si recomandari.

Partea introductiva cuprinde o precizare a conditiilor de realizare a analizei.

Continutul raportului cuprinde doua faze si anume:

- faza descriptiva, in care se precizeaza: volumul, structura si starea potentialului intern, comportamentul salariatilor, contextul concurential, contextul economico social - politic;

- faza explicativa, in care sunt sintetizati factorii care au actionat, cauzele actiunii lor, punctele forte si slabe ale intreprinderii.

Propunerile si recomandarile raportului vizeaza directiile viitoare ale activitatii firmei.

1.4. Prezentarea firmei

elemente de identificare: denumire, sediu social, numarul de inregistrare in Registrul Comertului, durata de functionare;

- scurt istoric;

O companie cu traditie

- In luna decembrie 1955 lua fiinta prima companie farmaceutica din Romania si din sud-estul Europei care producea penicilina descoperita de Alexander Fleming. La acea data, compania purta numele de Fabrica Chimica nr. 2 Iasi. Patru ani mai tarziu, intra in functiune sectia de fabricatie a streptomicinei si incepea productia de unguente, creme si supozitoare.

- Sunt dezvoltate fluxurile tehnologice de fabricare a substantelor active (eritromicina, oxitetraciclina, tetraciclina, grizeofulvina, sinerdol, lizina). Antibiotice devine in aceasta perioada singurul producator de produse sterile pentru uz parenteral (injectabile) din Romania. Obtinerea in anul 1977 a autorizarii acordate de organismul regulator american Food and Drug Administration pentru fluxul de Streptomicina deschide portile pietei internationale.

- In anii '80 Antibiotice exporta deja 50% din productia realizata. Substantele active fabricate la Iasi deveneau astfel componenta de baza pentru o gama larga de medicamente fabricate de producatori atat din tara cat si de producatori din intreaga lume. In aceeasi perioada au fost inregistrate 44 de brevete de inventii in domeniul farmaceutic si au fost aplicate in procesul de fabricatie circa 600 de inovatii tehnologice.

- Ca urmare a modificarilor survenite la nivel macroeconomic, conducerea companiei reorienteaza productia de medicamente. In portofoliul firmei, produsele finite castiga astfel locul principal, substantele active fabricate in aceasta perioada fiind utilizate pentru dezvoltarea de noi forme farmaceutice. In scurta vreme, se introduc in productie peste 30 de produse farmaceutice care plaseaza compania ieseana in topul producatorilor de antiinfectioase din Romania.

In aceasta perioada se fac investitii majore de peste opt milioane de euro in scopul retehnologizarii si achizitiei de echipamente moderne si competitive. Antibiotice urca in topul primilor cinci producatori mondiali de penicilina si derivati de penicilina.

- Preocupata de calitatea produselor sale, compania implementeaza incepand cu 1997, un sistem performant de asigurare a calitatii ce implica controlul strict al proceselor de fabricatie. Astfel, in 1999, Antibiotice devine primul producator din Romania care este certificat Good Manufacturing Practice (GMP) pentru fluxul de pulberi pentru medicamente injectabile. Evolutia financiara ascendenta a determinat ca firma sa inregistreze o performanta notabila: cotarea la Bursa de Valori din Bucuresti.

Investitiile continue in cercetare, in instruirea oamenilor, in calitate, precum si in modernizarea fluxurilor de fabricatie si a spatiilor de lucru au facut din Antibiotice o companie profitabila, dinamica, cu o crestere economica sanatoasa. In ultimii cinci ani de activitate, nivelul profitului brut a ajuns la 5,2 milioane de euro, cu 173% mai mare decat nivelul atins in anul 2000. 

- Antibiotice lanseaza o noua identitate de brand corporatist, odata cu aniversarea a 50 de ani de activitate. Incepand cu luna decembrie a acestui an, compania are un nou logo si un nou slogan care reflecta transformarile masive produse la nivel organizational, tehnologic si cultural in cadrul companiei Antibiotice.

- Sistemul de Management al Calitatii la Antibiotice este certificat ISO 9001:2000 pentru domeniul fabricatiei de produse farmaceutice de catre LLOYD'S  REGISTER QUALITY ASSURANCE.

Compania Antibiotice si-a dezvoltat propriul Centru de Evaluare a Medicamentului, in urma unei investitii de peste un milion de Euro. Decizia de a investi in propriul Centru de Evaluare a Medicamentului (CEM) a rezultat din necesitatea de a realiza  in cadrul companiei studiile clinice de faza I si in special studiile de bioechivalenta.


Valoarea sistemului de calitate implicat in fabricarea substantei active Nistatina produsa de Antibiotice a fost reconfirmata de autoritatea americana in domeniul medicamentului, Food and Drug Administration (FDA).

Februarie 2007 Compania Antibiotice a obtinut recunoasterea implementarii Sistemul de Management Integrat (calitate, mediu, sanatate si securitate in munca) fapt care arata inca o data determinarea companiei de a se dezvolta durabil, avand in plan central orientarea catre satisfactia clientilor. 

- obiect de activitate: productie, comert, servicii, import - export;

principalii indicatori economico - financiari:   cifra de afaceri; venituri totale; venituri de exploatare; rezultatul brut al exercitiului; rezultatul net al exercitiului; numar de personal.

- evolutia capitalului social: capitalul social initial; eventualele majorari sau micsorari ale capitalului; capitalul social actual.