CATEGORII DOCUMENTE |
Comunicare | Marketing | Protectia muncii | Resurse umane |
SCOLI SI ABORDARI DESPRE MANAGEMENTUL ORGANIZATIONAL
1.1 Evoluti si orientari actuale in management
Evolutia acestei stiinte, potrivit unei concepti la care nu este inca aliniata intreaga literature de specialitate, este
facuta in continuare.
Managementul este
un termen provenit din limba engleza si adoptat ca atare, cu o semantica
foarte complexa, care desemneaza stiinta conducerii organizatiilor si
conducerea stiintifica a acestora.
1.1.1.Etimologia
Termenul management provine
din latinescul maneo care inseamna a ramane de unde a
ajuns la termenul francez maison (casa) si la menaj. Apoi de la substantivul latin manus (mana) s-a format in italiana maneggio
(prelucrare manuala). Din franceza sau italiana, aceste cuvinte au capatat, in
engleza, forma verbului to manage, cu diverse intelesuri printre care si acelea
de a administra, a conduce. Englezii
au format apoi corespunzator substantivele manager si management.
Conturarea managementului ca stiinta, care a inceput in primii ani
ai actualului secol, a constat in sedimentarea succesiva a contributiilor unor
curente diferite de gandire, ale unor personalitati stiintifice sau ale vietii
practice, in jurul carora s-au construit scoli si miscari care au jalonat
procesul respectiv.
Dintre acceptiunile multiple
si definitiile date de catre diversi teoreticieni si practicieni termenului de
management, prezentam in continuare cateva:
Frederick W. Taylor definea managementul , in cartea sa Shop Management,
publicata in 1903, astfel: "a sti exact ce doresc sa faca oamenii si a-i
supraveghea ca ei sa realizeze aceasta pe calea cea mai buna si mai ieftina";
Henri Fayol, in cartea sa Administration industrielle et generale, publicata in
1916, mentiona ca "a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a
coordona si a controla";
Mai recent, managementul este
definit astfel:
Potrivit opiniei lui A.Mackensie, exprimata in noiembrie 1969 in Harward
Business Review, managementul este "procesul in care managerul opereza cu trei
elemente fundamantale - idei, lucruri si oameni - realizand prin altii
obiectivele propuse";
Peter Drucker considera ca managementul este echivalent cu "persoanele de
conducere", termenul de "management" fiind doar un eufemism pentru "sef" . "Principala
si poate singura sarcina a managementului este de a
mobiliza energiile unitatii economice pentru indeplinirea sarcinilor cunoscute
si definite", iar testul reusitei, sustine Drucker, consta in "obtinerea unei
eficiente ridicate si adaptarea la modificarile din exterior".
1.1.2.Management
In
general, stiinta reprezinta o cunoastere sistematica a lumii. Aceasta sistematizare cumulativa de cunostinte si experienta a
condus in toate domeniile la aparitia, formularea si consolidarea stiintei.
Sistematizarea stiintifica induce coerenta, rigoarea si structura, asigurand
astfel o comunicare mai buna.
Exista astazi o serie de criterii
care permit recunoasterea unui ansamblu de cunostinte
ca fiind (definind) o stiinta. Un prim criteriu consta
in posibilitatea masurarii. Astfel, este suficient sa
ne gandim ca obiectivele stabilite prin exercitarea functiei de prevedere a
managementului, pot si trebuie sa fie masurate, dimensionate, pentru a accepta
introducerea coerentei, rigorii si structurii in domeniul managementului. O
colectie de cifre nu este insa suficienta pentru a se
afirma ca un anumit conducator desfasoara o activitate stiintifica. Stiinta incepe in practica, prin observarea si colectarea de date
cu scopul fundamental de a descoperi legi, principii, noi structuri ale
faptelor si proceselor.
Explicarea faptelor prin ipoteze,
care in urma repetatelor testari, au rezistat in timp capatand statutul de
legi, constituie un alt criteriu de recunoastere a
ansamblului de cunostinte din domeniul managementului ca apartinand unei
stiinte.
Prin management ca stiinta se
intelege "studierea procesului de management in vederea sistematizarii si
generalizarii unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi
sisteme, metode si tehnici care sa contribuie la cresterea eficientei
activitatilor desfasurate pentru realizarea unor obiective"
Managementul este considerat in
acelasi timp si o arta, intrucat pe langa cunostintele de specialitate,
managerul are nevoie si de talent pentru a pune in practica cunostintele
acumulate, pentru a adapta sistemele, metodele, tehnicile de management la
conditiile concrete ale obiectivului condus.
O alta
notiune vehiculata este cea de management stiintific, diferita de stiinta
managementului.
Managementul stiintific consta in "aplicarea
legitatilor, conceptelor, metodelor si tehnicilor puse la dispozitie de stiinta
managementului in practica sociala".
Desigur, nu tot ce
fac managerii reprezinta management stiintific, ci numai acea parte a muncii
lor care se fundamenteaza pe cunoasterea si aplicarea elementelor
teoretico-metodologice puse la dispozitie de stiinta managementului. Cealalta
parte a muncii lor apartine conducerii empirice, desfasurate pe baza
talentului, flerului lor. Situatiile diverse si complexe cu care ei se
confrunta impun din partea managerilor si un aport creativ,
ceea ce face ca de multe ori ei sa aduca inovatii importante, dezvoltand
si imbogatind stiinta manageriala, fara a constientiza acest lucru.
1.1.3.
Organizatiile si managementul
Organizatiile sunt o componente ale
societatii contemporane care creeaza sau mijlocesc crearea bunurilor si
serviciilor necesare existentei noastre si ni le pun
la dispozitie. Organizatiile sunt spatiul in care populatia ocupata isi petrece
cea mai mare parte a vietii active, primind o rasplata materiala si morala
proportionala, in general, cu calitatile pe care le poseda si cu munca depusa.
Realizarea obiectivelor organizatiei
impune efectuarea unui ansamblu de procese de munca.Aceste procese de
munca se clasifica in:
-procese de executie;
-procese de management.
Procesele de
executie sunt ansamblul actiunilor prin care forta de munca actioneaza asupra
capitalului in vederea obtinerii de produse, servicii sau desfasurarea de
actiuni cu caracter functional (aprovizionare, vanzare, contabilitate, personal, etc.)
Procesul de management reprezinta
ansamblul integrat al actiunilor de prevedere, organizare, coordonare,
antrenare a personalului si control-reglare, exercitate de sistemul conducator
in vederea stabilirii si realizarii obiectivelor organizatiei.
Managementul firmei reprezinta o
componenta a stiintei managementului, de fapt cea mai dezvoltata, cunoscuta si
importanta (peste 50% din literatura mondiala de management este consacrata firmei).
Explicatiile acestui lucru:
firma este agentul economic de baza al fiecarei economii, principalul generator
de valoare si valoarea de intrebuintare in cadrul careia isi desfasoara
activitatea majoritatea populatiei ocupate in fiecare tara, indiferent de
nivelul sau de dezvoltare;
in al doilea rand, primele cristalizari ale managementului au avut ca obiect
firma, intreprinderea, care in continuare a fost un teren fertil pentru
inovarile pe planul teoriei si practicii manageriale, cu contributia directa si
nemijlocita a unui mare numar de persoane.
Momentul esential al procesului de
management il reprezinta decizia manageriala, moment ce
se regaseste in toate functiile managementului.
Exercitandu-si
functii sale, managementul pune in miscare o serie de activitati specifice,
grupate dupa omogenitatea lor in functiunile organizatiei
(cercetare-dezvoltare, productie, comerciala, financiar-contabila, personal).
De retinut ca toate functiile managementului se regasesc in
fiecare din functiunile organizatiei (de pilda, functiunea de
cercetare-dezvoltare implica previziune, organizare a departamentului de
cercetare-dezvoltare, antrenare-coordonare a personalului care lucreaza aici si
control al activitatii lor).
Cel care a
identificat si analizat pentru prima data procesele de management a fost Henri
Fayol. El a definit 5 functii principale: previziunea, organizarea, comanda,
coordonarea si controlul.
Sfera de activitati specifice
proceselor de munca se circumscrie sistemului de productie si cuprinde un
ansamblu unitar format din forta de munca, obiecte ale muncii si mijloace de
munca, completat cu o serie de cunostinte, informatii si metode de lucru, a
caror interactiune este dirijata spre atingerea unui obiectiv predeterminat.
In virtutea celor prezentate, managerul este persoana
care exercita functiile managementului potrivit obiectivelor, sarcinilor,
competentelor si responsabilitatilor specifice functiei pe care o ocupa.
Ca trasaturi definitorii pentru
manageri, majoritatea specialistilor admit
multipla profesionalizare, ceea ce implica, pe langa cunostintele solicitate de
profesiunea de baza, si cunostinte, calitati si aptitudini (specifice
managementului) complementare, multidisciplinare;
caracterul accentuat creator al activitatilor desfasurate, managerul fiind
confruntat in aproximativ 80% din cazuri cu situatii inedite.
Caracteristicile esentiale ale
economiei contemporane sunt considerate centralizarea si concentrarea extrem de
ridicate ale capitalului, dezvoltarea informaticii, caracterul sofisticat al
tehnologiei. Productia a devenit atat de complexa incat nici capitalistul
singur, dar nici cu ajutorul unor specialisti nu mai sunt in stare sa conduca eficient firma. Se contureaza astfel treptat
teoria universalitatii managementului printre adeptii careia se afla si Peter
Drucker, care afirma ca exista o "materie" universal valabila a conducerii, ca
exista metode si instrumente manageriale, concepte si principii si chiar un limbaj
comun pentru management.
ISTORICUL
STIINTEI MANAGERIALE
Istoria teoriei manageriale este un
studiu contradictoriu. Pe de o parte societatea a fost preocupata mii de ani de
eficacitatea practicii manageriale iar pe de alta,
studiile stiintifice de management dateaza doar de la inceputul secolului XX.
In aceeasi maniera, sunt multe teorii diferite care se refera la parti ale
procesului de management in timp ce nici o teorie
unificatoare, generala nu a fost elaborata.
Acuzatia principala ce se aduce istoriei, de regula, este aceea ca nu are
relevanta in societatea contemporana, iar teoriei - ca este abstracta si fara
valoare practica.
Prin definitie, managementul este practicat in lumea reala; asa incat teoriile valoroase
de management trebuie "infipte" bine in realitate. Teoriile ne ajuta sa organizam informatiile si sa elaboram un cadru sistematic
pentru actiune. O firma poate obtine succese similare aplicand Teoria Z sau
teoria situationala (de contingenta), dar ambele abordari sunt mai bune decat
nefolosirea niciunei teorii. O teorie este o simpla
schita sau o harta care ghideaza managerul spre realizarea scopurilor
organizatiei.
Constientizarea si
intelegerea importantelor descoperiri istorice sunt de asemenea importante
pentru managerii de azi. Multe cursuri de istorie
Multe organizatii au recunoscut
recent ca pot invata din trecutul propriu, astfel ca au angajat efectiv
istorici care ar trebui sa-i ajute sa elaboreze strategii, perspective pe
termen lung bazate pe "radacini", pe evolutii trecute.
Practica managementului este veche de mii de ani. Egiptenii au aplicat functiile
manageriale de planificare, organizare si control cand au construit marile
piramide. Alexandru cel
Mare a angajat personal pentru coordonarea
activitatilor in timpul campaniilor sale militare. Imperiul Roman si-a
dezvoltat o structura organizationala bine definita care a facilitat
comunicatiile si controlul.
Sunt numai cateva exemple care
sugereaza vechimea practicii manageriale. Cu toata aceasta recunoastere,
managementul a devenit un domeniu distinct de
cercetare si studiu abia spre sfarsitul secolului XIX, inceputul secolului XX.
O explicatie pentru aceasta lipsa de atentie este
aceea ca prima disciplina dedicata comertului a fost economia. Economistii au propus in maniera generala ca practica manageriala era
eficienta si, de aceea, si-au concentrat atentia asupra politicilor economice
nationale, si asupra celorlalte aspecte manageriale ale afacerilor.
Un alt
argument este acela ca au existat putine organizatii mari pana la sfarsitul
anilor 1800. Cand au luat fiinta afacerile familiale, scopul acestora nu era
cresterea sau expansiunea, ci doar supravietuirea; daca familia putea produce
si vinde suficient pentru a se putea sustine, nimic in plus nu era necesar.
Studiile de
management dintr-o perspectiva stiintifica au inceput doar la inceputul
secolului XX (sfarsitul secolului XIX). Doi dintre
pionierii teoriei manageriale au fost Robert Owen si Charles Babbage.
Robert Owen (1771-1858), industrias britanic cu viziuni reformatoare, a fost
unul dintre primii manageri care au recunoscut importanta organizarii
resurselor umane. Pana aici muncitorii erau considerati sau
pusi in discutie in termeni similari masinilor sau echipamentelor. Ca patron al unei firme, Owen a recunoscut ca oamenii merita mai
mult respect si demnitate. In consecinta, a incorporat inovatii
"radicale" in sprijinul acestei idei: conditii mai bune de munca, varsta minima
mai mare pentru copiii care aveau nevoie sa munceasca,
hrana pentru angajati si numar redus de ore de munca. Desigur, a fost si
adeptul ideii ca acordand mai multa atentie angajatilor se pot obtine beneficii
mai mari. Desi nimeni nu l-a
urmat in aceea perioada, ideile sale au fost dezvoltate mai tarziu in teoria
comportamentala manageriala.
Charles Babbage (1792-1871),
matematician englez, si-a concentrat atentia asupra eficientei productiei.
Contributia sa principala este cartea sa "On the
Economy of Machinery and Manufactures". Babbage a
acordat mare incredere diviziunii muncii si a pledat pentru aplicarea metodelor
matematice in probleme de eficienta a utilizarii materialelor si utilitatilor.
Din acest punct de vedere munca sa a fost
premergatoare pentru teoriile clasica manageriala si cantitativa. Nu a neglijat nici elementul uman. A
inteles ca o relatie armonioasa intre manager si muncitor poate fi benefica
pentru ambele parti si a dezvoltat instrumente de genul planurilor de impartire
a profitului.
Istoria modurilor teoretice de
abordare a practicii manageriale poate fi sugerata de diagrama din figura:
2.2.1
Incadrarea temporala a curentelor manageriale
-Managementul traditional
-Managementul stiintific
-Managementul birocratic
-Managementul administrativ
-Management comportamental (behaviorist)
-Management sistemic
-Management situational (de contingenta)
Pana la aparitia intreprinderilor
mari si foarte mari, sub diferite forme de constituire, functia de manager era
indeplinita de proprietar si se baza mai mult pe intuitie si bun simt.
Intreprinderile mari au facut necesare imbunatatiri in
sfera organizarii productiei si a muncii si deci, implicit, si in conceptia de
conducere.
2.2.2 Managementul stiintific
Trecerea de
la managementul empiric la cel stiintific este marcata de activitatea
inginerului american Frederik W. Taylor, care si-a
orientat activitatea spre rationalizarea muncii si spre conducerea eficienta a
intreprinderii capitaliste. Taylor este considerat de
majoritatea specialistilor drept parintele managementului stiintific. El si-a bazat intreaga conceptie pe ideea ca munca oamenilor poate
fi rationalizata. Conceptia "maximei prosperitati" pe care
Taylorismul apare ca o conceptie
organizational-tehnicista, in care elementul uman este plasat pe un loc
secundar. In 1911
La baza organizarii muncii si
conducerii Taylor a pus urmatoarele idei: imaginea clara dinspre fiecare
element (al organizatiei), crearea unui fundament stiintific care sa
inlocuiasca metodele vechi, traditionale de munca; studierea stiintifica a
fiecarui element, alegerea celor mai potriviti muncitori pentru fiecare
operatie, antrenarea si instruirea lor ulterioara, intarirea si dezvoltarea
colaborarii reciproce intre administratie si muncitori, repartizarea uniforma a
muncii si a responsabilitatilor intre administratie si muncitori; separarea
muncii de conceptie de cea de executie; eliberarea muncitorilor de muncile de
pregatire a productiei si de calcul, incredintarea acestor functii unor
specialisi. Toate aceste elemente sunt privite in unitatea lor, asigurand prin
aceasta sistemul managementului stiintific, sistem la baza caruia trebuie sa
stea un set de principii si care se realizeaza prin folosirea unor metode,
tehnici si masuri speciale. Aceste principii, care sintetizeaza rezultatele
activitatii lui Frederik Taylor sunt
stiinta in loc de deprinderi traditionale;
armonie in loc de contradictii;
colaborare in loc de lucru individual;
productivitate maxima in loc de una limitata;
dezvoltarea fiecarui muncitor pana la maximum de productivitate admisibia.
2.2.3 Managementul administrativ
O contributie semnificativa in
dezvoltarea si fundamentarea unui management stiintific a
avut-o francezul Henri Fayol. El a realizat saltul de la nivelul locului de
munca la nivelul de ansamblu al intreprinderii, largind astfel continutul si
sfera conceptului de management Considerand intreprinderea un organism de sine
statator, aflat in legatura cu alte organisme asemanatoare, Fayol considera ca
a conduce inseamna a prevedea, a organiza, a da dispozitii, a coordona si a
controla.
Contributia lui Fayol consta in
formularea unor principii ce privesc in primul rand
structura organizatiei si mecanismul functionarii acesteia, dar si activitatea
conducatorilor. Principiile formulate au o logica ce le-a conferit perenitate
in sensul ca isi mentin si astazi esenta continutului, chiar daca unele au
suferit modificari in formele de aplicare:
-principiul diviziunii muncii, potrivit caruia, cu cat gradul de specializare
in executia muncii este mai mare, cu atat va fi mai mare eficienta;
-principiul autoritatii si responsabilitatii : autoritatea managerilor decurge
din dreptul lor de a da ordine si trebuie insotita intotdeauna de
responsabilitate;
-principiul disciplinei, care expliciteaza ca regulile si normele ce guverneaza
viata organizatiei trebuie respectate;
-principiul salarizarii, potrivit caruia compensarea pentru munca prestata
trebuie sa multumeasca atat angajatul cat si organizatia;
-principiul unitatii de comanda, adica, fiecare angajat trebuie sa primeasca
ordine de la un singur sef; incalcarea acestui principiu genereaza "dualitatea"
comenzii si conduce la disensiuni, neincredere, confuzie etc.
-principiul subordonarii interesului individual celui de grup;
-principiul centralizare- descentralizare. Potrivit acestui principiu, trebuie
realizat un echilibru sensibil intre cele doua, astfel incat sa se acorde
subordonatilor suficienta autoritate pentru desfasurarea muncii lor;
-principiul existentei unui singur conducator de nivel superior;
-principiul ordinii - oamenii si ceilalti factori de productie trebuie sa se
afle la locul ---potrivit si la momentul potrivit;
-principiul echitatii : echitatea este cea care trebuie sa guverneze relatiile
dintre sef si subordonat;
-principiul stabilitatii fortei de munca - ca o conditie a eficientei ridicate;
-principiul unitatii de sens a organizarii prin formarea spiritului de echipa;
-principiul initiativei - managerii au rolul de a incuraja initiativa membrilor
organizatiei;
-principiul ierarhiei, potrivit caruia autoritatea scade de-a lungul traseului
dintre --managerul de varf si nivelele de jos ale organizatiei;
2.2.4. Managementul birocratic
Are la baza
lucrarea lui Max Weber "Teoria organizatiilor economice si sociale Principalele
caracteristici ale acestui curent managerial sunt urmatoarele:
se bazeaza pe un intreg set de reguli si reglementari care permit
managementului de nivel superior sa coordoneze activitatea celor de nivel mediu
si prin aceasta activitatea nemijlocita a muncitorilor;
evaluarea obiectiva a activitatii lucratorilor pe baza performantelor si
experientei si nu pe baze subiective, emotionale, personale;
existenta diviziunii muncii foarte clar reglementata, fiecare individ
indeplinindu-si sarcinile potrivit specializarii si experientei;
structura ierarhica piramidala in care puterea si autoritatea cresc cu fiecare
nivel al ierarhiei;
autoritatea diferitilor manageri decurge din legi, reglementari, care impun un
anumit comportament din partea lor si a subordonatilor;
continuitatea raporturilor dintre organizatie si membri ei pe durata activa a
vietii acestora atata timp cat le corespunde calificarea;
rationalizarea utilizarii resurselor pentru realizarea obiectivelor
organizatorice.
Gradul de
birocratizare a unei organizatii depinde de intensitatea aplicarii
caracteristicilor de mai sus fiind prezenta la multe organizatii din zilele
noastre.
Intre cele trei tipuri de scoli de management traditional sunt deosebiri si
asemanari:
Deosebiri:
Daca Taylor pune accentul pe
muncitori ca o anexa a masinii, Werber pune accentul pe reguli si reglementari,
pe legi si respectarea instructiunilor, iar Fayol e convins ca managerii sunt
actorii principali in organizatie.
Asemanari:
Aspectele formale (oficiale) ale
organizatiei sunt accentuate in egala masura de cele trei curente de opinii:
diviziunea muncii, organizarea ierarhica, accentul pe performanta, neglijarea
relatiilor informale sau sociale din cadrul organizatiei sau a
aspectelor psihologice ale muncii, evidentierea rolului puternic, autoritar al
managerilor.
2.2.5. Managementul comportamental
(behaviorist)
Inceputurile schimbarii conceptiilor
traditionale ale managementului organizatiei se leaga de cercetarile
intreprinse de un grup de specialisti de la
Universitatea Harvard, sub conducerea lui Elton Mayo.
In 1920 s-a inceput un experiment care urmarea sa descopere efectele iluminatului
asupra productivitatii muncii, experiment efectuat la atelierele Howthorne
apartinand de Western Electric. Primele rezultate au fost cel putin "curioase"
intrucat grupul cercetat si grupul "martor" au obtinut cresterea
productivitatii muncii pe masura cresterii intensitatii luminii. Insa,
productivitatea muncii a continuat sa creasca si cand
intensitatea luminii a scazut pana la nivelul la care nu se mai putea lucra.
Concluzia a fost ca nu mediul fizic
al muncii, in speta iluminatul, este factorul
determinant al cresterii productivitatii muncii.
O noua etapa de cercetare a fost
efectuata intre anii 1927 - 1932, impreuna cu F. Roethlisberger, prin care
Mayo, constituind din nou doua grupuri de muncitoare ce lucrau in camere
separate si in conditii diferite, a incercat sa gaseasca raspuns la intrebari
de genul:
- sunt necesare pauzele de odihna?
- salariatii evita oboseala?
- este necesara scurtarea zilei de munca?
- care este atitudinea muncitorilor fata de munca si
fata de companie?
- de ce scade productia dupa amiaza?
- care este efectul schimbarii echipamentelor?
Din nou rezultatele au fost
spectaculoase, productivitatea a crescut in ambele grupuri. Explicatia nu se putea
baza pe recompensele materiale intrucat salariile in cele doua grupuri ramaneau
neschimbate.
Concluzia a fost ca productivitatea
muncii a crescut prin faptul ca membrii grupului au dezvoltat, printr-un "lant"
emotional, o mandrie a grupului care la randul sau a
influentat performantele in munca. Acest fenomen a capatat in
literatura de specialitate denumirea de "efectul Howthorne".
Intervievand lucratoarele, Mayo a descoperit ca grupul informal de munca,
mediul social al lucratorilor au influenta mai mare asupra performantelor decat
comanda sefului, astfel incat, daca managerii ofera angajatilor un sens al
demnitatii si aprecierii, grupul informal poate deveni o forta productiva
pozitiva.
Continuand preocuparile lui Mayo si
Roethlisberger, Mary Parker Follet a elaborat la randul sau, cateva cerinte ale
stabilirii unui climat potrivit in relatiile dintre manager si lucratori:
comunicarea efectiva si directa dintre manager si subordonat conduce la
cresterea performantelor; crearea posibilitatilor pentru subordonati de a
participa la conducere, la luarea deciziilor; necesitatea ca autoritatea sa
decurga din recunoasterea competentelor si experientei si nu din pozitia
ocupata in ierarhie de catre un manager.
Un alt nume
important in managementul comportamental este Douglas Mc Gregor. El a publicat,
in 1960, lucrarea "The Human Side of
In functie de modul de abordare a
factorului uman Douglas Mc Gregor imparte conceptiile existente in teoria si
practica conducerii in doua categorii, pe care le incadreaza in "teoria X"
(clasica) si "teoria Y" (moderna).
Prezumtiile "teoriei X" sunt
fiinta umana medie e predispusa la delasare
pentru depunerea unui anumit efort aceasta fiinta medie trebuie constransa,
amenintata, pedepsita.
omul mediu evita raspunderea, are ambitie scazuta,
prefera sa fie condus.
"Teoria Y" e considerata moderna si se bazeaza pe luarea in considerare a
resurselor umane in procesul managementului, fiind aplicabile in conditiile in
care indivizii manifesta atasament fata de munca si o atitudine pozitiva
motivata.
Prezumtiile "teoriei Y" sunt
urmatoarele:
efortul fizic si intelectual cerut de munca este similat celui depus pentru
odihna si distractie, prin urmare munca poate fi sursa de satisfactie si poate
fi efectuata voluntar, fara constrangeri;
individul mediu este capabil sa se autoconduca si autocontroleze;
prin recompense proportionale cu munca depusa, se poate obtine implicarea
efectiva a angajatilor in desfasurarea activitatii;
in conditii normale, omul mediu isi asuma responsabilitati;
potentialul imaginativ, intelectual prezent in organizatie este folosit doar
partial in conditiile actuale.
William Ouchi a elaborat, la randul
sau, asa numita "teorie Z", ca rezultat al cercetarilor proprii asupra unor
firme americane care pareau sa intruneasca un amestec
de caracteristici specifice firmelor americane si japoneze. Aceste
caracteristici mixate dau continut "teoriei Z", care este
o teorie a modului cum trebuie condusi muncitorii din organizatiile industriale
mari, pentru cresterea eficientei si productivitatii muncii.
Principiile "teoriei Z" sunt
urmatoarele:
accentul pe elaborarea prin consens a deciziei;
inclinatia spre angajarea pe termen lung;
relatiile dintre manageri si subordonati trebuie sa se bazeze pe incredere;
accentul pe responsabilitate individuala;
evaluarea performantei si promovarea au un anumit grad de incertitudine;
crearea in organizatie a unor relatii de tipul celor din familie;
iararhii "plate" ( cu putine nivele), cu accent pe grupul de munca;
folosirea controlului implicit, informal.
2.2.6. Managementul sistemic
Reprezentanti: Chester Barnard, Peter
Drucker, Norbert Wiener, Herbert Simon etc. Acest curent managerial a aparut in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial prin
formarea unor echipe de specialisti mixte (matematicieni, fizicieni, etc.) care
se ocupau de rezolvarea unor probleme de logistica militara si de producere a
materialelor de razboi. Aceste echipe au pus bazele
analizei sistemice care se axeaza pe folosirea modelelor si tehnicilor
cantitative in rezolvarea problemelor.
Abordarea
sistemica a managementului sustine necesitatea includerii in procesul
decizional a tuturor elementelor organizatiei si a legaturilor dintre acestea
(elemente tehnice, economice, sociale, morale, comportamentale, culturale,
etc.).
Modelele arata, in termeni simbolici,
cum se coreleaza factorii ce cauzeaza si conditioneaza
problema de rezolvat. Cu ajutorul modelelor se poate simula realitatea si se
poate rezolva mai departe problema in cauza, prin procesarea informatiilor si
variabilelor care intervin.
Managementul sistemic abordeaza
organizatia ca un ansamblu unitar, iar limbajul
matematic, cibernetic si informatic permite exprimarea concisa, comoda,
cuantificata a elementelor sistemului organizatiei.
Modelele si tehnicile cantitative nu pot fi insa utilizate in
analiza aspectelor umane si comportamentale ale organizatiei. Acestea nu pot fi transpuse in modele.
2.2.7. Managementul
situational (de contingenta)
Inca din anii '40 ai secolului XX,
Herbert Simon a recunoscut ca trebuie abandonate principiile traditionale ale
managementului pentru a face loc abordarii situationale. El sustinea ca
principiile clasice nu sunt decat niste "proverbe" si ca teoria ce fundamenteaza practica manageriala trebuie sa patrunda
dincolo de principii superficiale si simpliste si sa studieze conditiile in
care sunt aplicabile principii concurente.
Abia in 1966 doi teoreticieni
americani (Daniel Katz si Robert Kahn, care au scris impreuna "The Social
Psychology of Organizations" - Psihologia sociala a
organizatiilor), au oferit o descriere convingatoare a avantajelor perspectivei
situationale (sau a "sistemelor deschise") in examinarea relatiilor dintre organizatie
si mediul sau extern.
In momentul de fata teoreticienii
sunt de acord ca mediul este una din variabilele
situationale care influenteaza forma structurii organizatiei si managementul
acesteia.
Peter Druker considera ca variabila
fundamentala de care trebuie sa tina cont practica
manageriala este relatia managerilor cu subalternii. Peter Druker jaloneaza
cateva reguli de comportament menite sa armonizeze aceste relatii:
atentie la critici si propuneri de rationalizare;
respectarea propunerilor chiar si atunci cand sunt incorecte sau absurde;
rabdare, calm si curtoazie in raporturile cu subordonatii;
critica subalternilor se face fara asistenta, iar lauda si multumirile se aduc
in public;
recurgerea la autoritate si sanctiuni doar dupa epuizarea celorlalte metode de
influenta;
stimulati initiativa si creativitatea subordonatilor.
Intalnirea marilor scoli de
management
In ultimii ani se vorbeste despre o
noua tendinta, aceea de a aborda "politic"
organizatia. Aceasta abordare prezinta organizatia ca un
ansamblu de coalitii compuse din grupuri si indivizi cu pretentii diferite.
O serie de autori sustin ca in
istoricul stiintei manageriale pot si definite trei etape principale:
-perioada empirica dominata de intuitia si experienta conducatorului;
-perioada conducerii stiintifice cu
-perioada moderna a managementului care introduce o serie de noutati
stiintifice: -cibernetica, TGS, cercetarea operationala, statistica
industriala, etc., aplicandu-le in procesul decizional.
3.3 Caracteristici si orientari ale
managementului modern (actual)
Domeniul managementului, de maxim
interes si prima importanta in societatea moderna prezinta urmatoarele
trasaturi definitorii si orientari de perspectiva:
1.Viziunea globala, integratoare, de
rezolvare a problemelor. Potrivit acestei viziuni, integrarea
in rezolvarea problemelor manageriale trebuie realizata pe doua planuri:
intraorganizatie, adica intre subsistemele acesteia, respectiv intre
activitatile si compartimentele sale; intre organizatie si mediul sau extern.
2. Interdisciplinaritatea
Managementul este domeniul care absoarbe continuu elemente noi din alte
stiinte, pe care le adapteaza si utilizeaza potrivit nevoilor specifice ale
conducerii complexelor socio-economice.
3. Caracterul previzional
Un rol
determinant in evolutia oricarei organizatii il are strategia de dezvoltare
prin care se definesc directiile de evolutie viitoare si principalele obiective
de atins.
Previziunea cresterii organizationale
se bazeaza pe modele de crestere, majoritatea acestora rezultand din analogii
facute cu legitatile biologice ale dezvoltarii organismelor vii.
Un exemplu reprezentativ este modelul
de crestere propus de G. Lippit (1969) care considera ca evolutia oricarei
organizatii se face prin parcurgerea succesiva a stadiilor de nastere, tinerete
si maturitate.
4. Cresterea dinamismului managerial
Aceasta este
determinata de cresterea frecventei schimbarilor.
5. Accentuarea caracterului
finalist al actiunilor manageriale
Toate domeniile manageriale trebuie
sa aiba, logic, o finalitate, adica sa asigure realizarea obiectivelor
generale ale organizatiei.
6. Universalitatea managementului
Are loc permanent un transfer de
concepte, principii, tehnici si instrumente manageriale din domeniul
activitatii industriale in toate celelalte domenii ale vietii si activitatii
umane, astfel ca se vorbeste curent de management agrar, management in
constructii, management bancar, financiar, al asigurarilor, educational, etc.
7. Profesionalizarea functiei de manager
Exista numeroase scoli, institutii,
centre etc. de instruire a cadrelor de conducere, astfel ca elita manageriala a
viitorului va proveni din scolile recunoscute de
business.
Calitatea esentiala actuala si de
perspectiva a managementului este sugestiv definita de ceea ce P. Drucker
numeste "noile postulate ale managementului" si anume:
-managementul este general, afirmandu-se in toate domeniile economice si
sociale;
dezvoltarea spiritului de inovare - este o trasatura esentiala a managementului
modern;
-managementul este orientat spre sporirea continua a productivitatii muncii
intelectuale si fizice;
-managementul se grefeaza pe traditiile culturale, sociale si politice ale
fiecarei tari, pe conditiile de dezvoltare a acesteia;
-managementul constituie principalul factor de sporire a eficientei activitatii
desfasurate;
Ca o consecinta logica, managementul
constituie principalul "animator" al dezvoltarii economice, afirmatie sustinuta
cu argumentul existentei unor tari sarace in resurse materiale dar puternic
dezvoltate economic.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2630
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved