Viabilitatea intreprinderii

Viabilitatea intreprinderii

Viabilitatea intreprinderii presupune capacitatea de a exista o perioada cat mai mare in competitie cu alte intreprinderii ce produc acelati produs sau serviciu. O intreprindere poate fi viabila chiar daca nu este eficienta economic in orice moment al activitatii sale, consumand din acumularile facute anterior sau mizand pe acumularile viitoare (imprumuturi), dar este intotdeauna viabila daca este si eficienta economic.

Viabilitatea este definita ca ceva care este in stare sa traiasca sau sa dureze timp indelungat, ceva apt de a avea o existenta indelungata. In scopul asigurarii unei activitati viabile este foarte dificil de formulat retete care sa asigure atingerea unor cote ridicate de performanta si competitivitate.

Managerul unei firme, sau intreprinzatorul particular, are la dispozitia sa un instrument de evaluare a viabilitatii afacerii pe care o conduce si anume, analiza principalilor indicatori financiari.

Intalniti in literatura de specialitate si sub denumirea de coeficienti sau ratii, ei ofera o imagine sintetica a starii de viabilitate financiara a firmei, permitand gasirea raspunsurilor la intrebari ce vizeaza existenta unor disponibilitati sau rezerve monetare; posibilitatile de rambursare ale creditelor, imprumuturilor sau ale altor obligatii; gradul de acoperire al cheltuieliilor reclamate de desfasurare a activitatii; existenta unei marimi corespunzatoare a stocurilor; masura in care maniera de finantare a firmei - sau gestionarea fluxului monetar - ii asigura acesteia sanse de depasire a crizelor; ratele de recuperare ale investitiilor; randamentul utilizarii activelor detinute etc.

Se pot deosebi indicatori de eficacitate, care permit stabilire conformitatii rezultatelor cu asteptarile clientilor sau ale actionarilor, indicatorii de eficienta, care masoara sub o forma sau alta costurile si rezultatele functionarii, si indicatori de ameliorare, care masoara progresul inregistrat de firma in raport cu obiectivele stabilite pe termen mediu sau pe termen lung. In raport cu marimea realizata a indicatorului, comparat cu standardul de performanta stabilit, trebuie facuta aprecierea situatiei declansandu-se actiuni de indreptare cand se constata situatii negative.

La stabilirea indicatorilor de ameliorare a diferitelor activitati trebuie urmarite obiectivele judicioase realizabile care sa aiba un caracter agresiv sub raportul performantei. Atat indicatorii prevazuti pentru plan, cat si cei efectiv realizati trebuie sa fie cunoscuti de personalul firmei pentru a se asigura motivarea necesara a personalului.

Evaluarea viabilitatii economice a intreprinderii pe baza analizei financiare se face cu ajutorul unui sistemului de indicatori care pot fi grupati in patru mari categorii:

indicatori de lichiditate si solvabilitate;

indicatori de rentabilitate;

indicatori de finantare pentru datorii;

indicatori de activitate

Problematica lichiditatii si solvabilitatii firmei este suficient de complexa, fiind tratata in literatura de specialitate, dar creandu-se uneori confuzii. Lichiditatea se refera la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma in bani, aceasta putand fi si un criteriu de grupare a posturilor in bilant. Deci, ar fi un raport intre elementele de activ, in sensul ca se poate stabili cat din valoarea activului se afla sub forma lichida in conturile de disponibilitati banesti, si cat pot sa devina lichide imediat (exemplu creantele, stocurile de produse finite etc.).

Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata obligatiilor sale banesti, respectiv de a-si onora platile la termenele scadente. Aici, intervine comparatia dintre elemente de activ si pasiv, respectiv disponibilitati si obligatii.

Insa, rezulta din practica faptul ca bazarea exclusiva pe indicatorii financiari intr-un sistem de management, dauneaza firmei. Aceasta nu mai primeste un feedback corespunzator. Indicatorii financiari sunt intarziati. Ei se refera la rezultate, la consecinte, la actiuni trecute, neglijeaza viitorul.

Ei nu arata cum sa creeze noi valori prin investitii in clienti, in angajati, in tehnologie, in inovare. De aceea sunt :

urmarirea realizarilor pe termen scurt, prin natura lor efemera

aceasta inseamna sacrificarea sistematica a realizarilor pe termen lung, a crearii de valori ce pot garanta o performanta durabila;

O metoda manageriala pe larg utilizata in determinarea potentialului de viabilitate a firmei este analiza diagnostic. In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale analizei diagnostic.

Analiza diagnostic reprezinta mijlocul prin care o firma poate sa-si identifice propriile-i puteri si slabiciuni, in raport cu mijloacele de care dispune, precum si cu oportunitatile ivite si amenintarile la adresa ei. Prin aceasta conducerea intreprinderii dobandeste posibilitatea de a gasi solutii de rezolvare a problemelor sau de optimizare a dezvoltarii activitatii. Altii considera, ca termenul diagnostic, fiind imprumutat din practica medicinii, insemnand un demers ce vizeaza cunoasterea anumitor boli dupa simptomele lor, in vederea descoperirii cauzelor si instituirii terapiei necesare vindecarii, are acelasi sens si in alte domenii. Astfel analiza diagnostic, implica o cercetare ampla si complexa, in vederea identificarii unei "maladii" si aplicarii unui "tratament" pornind de la simptome.

O alta definitie este prezentata de O.Nicolescu, care considera, ca diagnosticarea firmei poate fi definita ca "acea metoda folosita de manageri, pe baza constituirii unei echipe multidisciplinare, de manageri si executanti, al carei continut principal consta in identificarea punctelor forte si, respectiv, slabe ale domeniului analizat, cu evidentierea cauzelor care le genereaza, finalizata in recomandari cu caracter corectiv sau de dezvoltare[1].

Acelasi punct de vedere il au si Ion Verboncu si Ion Popa, care afirma: "ca metoda de management, diagnosticarea asigura investigarea firmei si a componentelor sale procesuale si structurale cu ajutorul unui instrumentar specific in vederea depistarii cauzale principalelor puncte forte si slabe si, pe aceasta baza, formularea de recomandari de amplificare a potentialului de viabilitate al acesteia"

Diagnosticarea este metoda prin care sa patrunda in intimitatea fenomenelor si proceselor specifice, de o maniera cauzala, pregatindu-se, astfel, "terenul" pentru interventia decizionala si operationala a managerilor si executantilor", considera Ion Verboncu[3]. Aceasta lista ar putea fi prelungita, insa toate definitiile converg catre aceleasi elemente definitorii: identificarea cauzala a principalelor puncte forte si slabe si formularea unor recomandari de amplificare a potentialului de viabilitate al organizatiei.

Unul din obiectivele principale ale diagnosticarii consta, dupa cum am mai mentionat, in determinarea potentialului de viabilitate economica si manageriala .

Analiza viabilitatii economice necesita "atacarea" unor probleme majore, referitoare la:

analiza pozitiei concurentiale a firmei;

analiza potentialului intern al acesteia (potentialul material, uman, financiar);

analiza costurilor de productie;

analiza rentabilitatii;

analiza patrimoniala.

Lor li se adauga si altele, in functie de caracteristicile functionale si dimensionale ale firmei, de natura obiectului de activitate, de caracteristicile functionale si dimensionale ale firmei, de natura obiectivului de activitate, de caracteristicile pietei de aprovizionare si vanzare etc.

Analiza economica poate fi realizata, pe de o parte, cu ajutorul instrumentarului specific oferit de stiinta (metoda modelului Altman) si, pe de alta parte, in functie de nivelurile sau intervalele de variatie considerate normale pentru indicatorii si indicii care exprima obiectivele, rezultatele si dinamica acestora.

Cateva consideratii de natura teoretica si metodologica credem ca sunt necesare pentru determinarea viabilitatii intreprinderii:

analiza economica trebuie bazata pe un material informational pertinent si, in acelasi timp, detaliat, care sa surprinda "starea" reala a fenomenelor si proceselor ce caracterizeaza intreprinderea;

sistemul de indicatori trebuie ales cu grija, astfel incat sa se reflecte

multidimensional situatia intreprinderii;

abordarile corelative intre unul si mai multi indicatori cantitativi si calitativi trebuie sa fie astfel realizate incat sa permita sesizarea unor plusuri sau minusuri din domenii variate, impreuna cu cauzele generatoare;

aspectele "interne" trebuie corelate cu cele "externe" (legate de mediul ambiant, national si international, in care actioneaza firma);

trebuie urmarite cu prioritate performantele economice, masura in care acestea au fost judicios dimensionate si realizate.

Evidentierea cauzala a principalelor puncte forte si puncte slabe, precum si oportunitatile si vulnerabilitatile (amenintarile sau pericolele) mediului ambiant, national si international, permit determinarea potentialului de viabilitate dupa o metodologie specifica, decisiva in continuare.