CARACTERIZAREA GENERALA A MEDIERII

Medierea este una dintre modalitatile de rezolvare a conflictelor care utilizeaza un intermediar parte terta pentru a ajuta la rezolvarea disputelor dintre partile in conflict.

Spre deosebire de arbitrare, caz in care terta parte intr-adevar ia decizia asupra faptului cum va fi solutionat conflictul, mediatorii doar asista partile in eforturile lor sustinute de a formula o solutie proprie, viabila.

Tocmai de aceea, mediatorii organizeaza intalniri dintre parti, fie circula intre acestea, ii ajuta sa descrie problema in termeni de interese si necesitati negociabile, superioare celor nenegociabile si dezvolta un set de idei pentru a intruni interesele si necesitatile celor doua parti in conflict simultan si de natura sa creeze un compromis.

Mediatorul ajuta partile aflate in conflict sa aprecieze mai usor     meritele relative ale diferitor optiuni si sa stabileasca o intelegere cadru (acord) care va functiona astfel incat sa satisfaca in mod optim interesele fiecarei parti din conflict. Totusi, de partile implicate in conflict depinde daca si in ce masura va fi solutionat conflictul, si daca si in ce masura proiectul intelegerii finale va fi acceptat. Cu toate ca poate exista o mare presiune sociala pentru a asigura solutionarea conflictului, daca solutia nu intruneste necesitatile unei parti implicate in conflict, precum si a celeilalte, oricat de diferite ar fi viziunile lor asupra acestuia, aceasta parte este libera sa refuze solutionarea si/sau sa solicite utilizarea unei viziuni alternative, fie a unei tehnici alternative de solutionare a conflictului, cum ar fi arbitrajul, actiunea directa, alegerile, sau chiar razboiul.

Medierea a fost utilizata cu succes inca din cele mai vechi timpuri in diferite tipuri de conflicte. In prezent, este pe larg (si chiar cu foarte mult succes) utilizata in Statele Unite ale Americii, precum si in alte tari de pe glob, pentru solutionarea diferitelor feluri de probleme/conflicte cum ar fi solutionarea divorturilor si cazurilor de custodie a copilului. Este deasemenea larg utilizata si in rezolvarea disputelor interpersonale (disputele create intre vecini, colegi de serviciu, colegi de locuinta, etc.), dar si in negocierile colective si individuale ale contractelor de munca, precum si in conflictele create de implementarea acestora din urma, disputele create in administrarea comunitatilor locale si regionale sau disputele legate de poluarea mediului, si nu in ultimul rand in disputele internationale.

Desi este deosebit de utilizata in conflictele internationale, in acest domeniu rata de succes este mai redusa decat in alte domenii unde a fost aplicata.

In cadrul unui studiu a 78 de conflicte internationale, care au avut loc intre anii 1945 si 1986, Jacob Bercovitch ( profesor de relatii internationale la Universitatea Canterbury New Zeeland) a descoperit faptul ca 56 de conflicte au fost mediate, insa majoritatea absoluta fara nici un succes. El a atribuit insuccesul unei serii de factori externi si interni, precum si modalitatii destul de dificile de ajungere la consens international. Printre factorii evidentiati de catre acesta, primul ar fi acela ca aceste conflicte internationale tind sa fie din ce in ce mai complexe si cu escaladari inalte, respectiv implicand niste mize mari. Acest fapt solicita de la negocieri (prin extensiune de la mediere) un grad deosebit de elaborare pe un teren deosebit de instabil. Se observa ca medierea tinde sa functioneze cel mai bine, inainte de dezlantiuirea activa a conflictelor, cand inca sunt intr-o faza latenta. In acelasi timp, conflictele trebuie sa prezinte un grad suficient de escaladare, dar si negocierile trebuie sa fie de o intensitate de natura sa impuna partilor sa simta necesitatea sa le rezolve. In concluzie ramane foarte putin spatiu in care sa actioneze negocierile, dar si mai putin in care conflictul sa permita medierea eficienta. Daca medierea este incercata inainte sau dupa acest moment prielnic, exista riscul sa lipseasca rezultatul final scontat.

Alti factori care determina succesul unei medieri internationale sunt natura conflictului, partilor, problemelor ridicate precum si a mediatorului.

Mediatorul trebuie sa fie de o calitate morala, profesionala si tehnica inalta si sa beneficieze de un respect vadit din partea partilor in conflict. Cateodata, este foarte important daca mediatorul reprezinta o forta impunatoare care sa poata recompensa cooperarea, si care sa poata pedepsi abstinenta, fie ea rau sau bine intentionata. Cand a mediat acordurile de la Camp David, Jimmy Carter a putut sa promita asistenta S.U.A. ca recompensa pentru cooperare, in acelasi timp putand sa ameninte cu reducerea suportului S.U.A. daca Israelul sau Egiptul ar fi cooperat in solutionarea conflictului.

Stilurile de mediere variaza foarte mult in functie de necesitatile partilor si posibilitatile si pozitia mediatorului. In America de Nord, tendinta principala este ca mediatorul sa fie neutral si impartial, ceea ce inseamna ca el nu este conectat direct sau indirect la conflictul in derulare, de partile in conflict in ipostaza conflictuala si nu beneficiaza de nici un profit concret de pe urma solutionarii conflictului. Respectiv, mediatorii tipici nu trebuie sa aiba, si sunt prezumati a nu avea nici o inclinare fata de una dintre partile in conflict, fie fata de una dintre solutiile care pot fi propuse.

Alte stiluri de mediere, utilizeaza, insa, si mediatori care apartin "interiorului conflictului". Acestia sunt persoane care sunt conectate cu o parte sau alta de conflict, dar care sunt respectate, totusi de toate partile din conflict. De asemenea, acestia ar putea sa aiba interese in solutionarea finala a conflictului, deoarece ei tind sa faca parte din comunitatile de negociere. Adica este in     interesul lor personal ca acel conflict supus medierii sa fie solutionat de natura definitiva, sau cel putin stabila si corecta fata de toate partile. (negocierea lui Oscar Arias Sanchez a acordului Esquipulas care a pus capat razboiului din Nicaragua este un exemplu excelent al medierii "intern-partinitoare".)

O alta diferenta de stil se refera la faptul diferentierii de roluri, daca aceasta exista si referitor la relativa importanta a mediatorului in cadrul procesului de solutionare a conflictului, precum si referitor la relatia si importanta plasarii ei in contextul conflictului. In Statele Unite, cea mai comuna solutie a medierii este aceea care se numeste "solutionarea problemelor" sau medierea "orientata spre solutionare". In aceste cazuri scopul principal al mediatorului este de a obtine solutionarea, putand fi extrem de manipulativ sau directoriu in efortul de a aduce partile la solutionare si detensionare.

O viziune mai putin raspandita, care insa in ultimul timp gaseste noi adepti, este viziunea transformatoare sau cea centrata pe relatie. In acest caz, scopurile principale ale mediatorului sunt de a inlesni actiunile efective din nume propriu, precum si garantarea si sanctificarea intereselor si necesitatilor legitime ale partii opuse in conflict. Deseori prin promovarea a astfel de recunoasteri si actiuni concrete, partile ajung la a fi capabile de a dezvolta o solutie mutual acceptabila, proprie. Insa aceasta orientare nu permite actiuni proactive de tipul celor care sunt caracteristice medierii orientate spre solutionarea conflictului.