De la ideea unitatii europene la Piata unica europeana

De la ideea unitatii europene la Piata unica europeana

Un vechi si frumos vis al europenilor a devenit o realitate a zilelor noastre: o uniune de state europene integrate economic, in cadrul careia componentele nationale "nu mai sunt semnificativ separate prin frontierele economice, ci functioneaza interdependent, intr-un ansamblu functional mai cuprinzator". Un asemenea cadru a asigurat tarilor comunitare si cetatenilor lor dezvoltarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie, promovarea progresului economic si social.

Procesul de integrare europeana are adanci radacini istorice. Astfet, inca din secolul al XIV-lea s-a propus, de catre Pierre Dubois, crearea unei federatii europene, iar in secolul al XVII-lea au fost elaborate chiar proiecte de tratate pentru crearea unei federatii europene; in acelasi secol, William Perry propunea crearea unor institutii europene. La finele secolului al XIX-lea au existat, de asemenea, unele propuneri pentru demararea unui proces de federalizare, iar sistemul napoleonian continental urmarea liberalizarea schimburilor comerciale la scara europeana paralel cu gradul mai ridicat de armonizare a standardelor legislative a practicilor economice.

Fiind un putemic sustinator al unitatii economice si politice europene, cunoscutul scriitor francez Victor Hugo a emis inca din 1849 ideea constituirii Statelor Unite ale Europei. Mai apoi, in secolul XX, aceasta idee a fost tot mai ferm avansata sustinuta de importante personalitati ale vremii, atat in perioada interbelica - cum este cazul aristocratului de origine ceha Coudenhove - Kalergi, initiator, in 1923, al "Miscarii paneuropene" si al cunoscutului om politic francez Aristide Briant, care a avut, de fapt, prima initiativa oficiala, in 1929, in directia Uniunii Europene -, cat mai ales dupe al doilea razboi mondial. Abia dupa aceasta conflagratie mondiala s-a concretizat ideea de Europa unita, avand la baza dorinta de a mentine pacea pe continent.

Fata de inceputurile sale, cand viza un proces cu pronuntata patina politica ideologica, ideea de integrare a inceput tot mai mult s fie ghidata de "minutioase calcule economice care sa scoata in evidenta, distinct si plenar, costurile si beneficiile acestui proces". In 1944 a fost lansat un proces modern de integrare economica regionala, prin crearea BENELUX, o uniune vamala formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care nu a avut, insa, pana in 1948 un impact sesizabil supra schimbarii filozofiei economice.

In 1946, ideea unitatii europene este reluata de Winston Churchill, un vizionar al efectelor benefice ale formarii familiei europene, al necesitatii de a construi "un fel de State Unite ale Europei" iar, cativa ani mai tarziu, un alt mare om politic occidental, generalul Charles de Gaulle, intrevedea o Europa "de la Atlantic la Urali".

In conditiile in care Europa ajunsese sa fie efectiv scindata in doua, acelasi om politic, mult mai realist sustinea necesitatea unei Europe occidentale unite, puternice care sa poata exista prin ea insasi. "Europa occidentala alesese calea unitatii grin integrare economica si politica interstatala".

Cel ce a formulat, in 1949, ideea crearii pietei unice europene a fost francezul Jean Monet, idee pusa in actiune prin planul Schuman. Astfel, momentul de incepere a constructiei Europei contemporane este considerat a fi ziua 9 mai, cand Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea, printr-o declaratie istorica, punerea in comun a resurselor de carbune si otel ale Frantei si Germaniei (de vest) - semnificand, in fapt, o piata comuna a carbunelui si otelului -, prin crearea unei
organizatii deschise participarii altor state europene. Drept urmare, a luat nastere, in

1952, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului incluzand Franta, Germania de vest si tarile Benelux. Pornita doar de la o astfel de comunitate "pilot" - aflata sub presedentia francezului Jean Monet -, integrarea europeana a prins treptat aripi si, in anul 1957, prin Tratatul de la Roma, s-au pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE), viitoarea Piata comuna, la care a aderat si Italia. Obiectivul principal al CEE era acela de creare a unei piete comune, care sa asigure libera circulatie in interiorul sau a bunurilori si serviciilor, capitalurilori si persoanelor.

Infaptuirile semnificative din primul deceniu de functionare a Comunitatii Economice Europene au facut ca ideea de uniune europeana sa aiba o si mai mare forta de atractie, declansand un proces de largire a comunitatilor respective. In anul 1973 Comunitatea Economica Europeana si-a marit dimensiunile, prin aderarea Marii Britanii, Danemarcei si Irlandei, iar in 1981 a Greciei si, mai apoi, prin noul val de largire din 1986, a Spaniei si Portugaliei, ajungandu-se de la "Europa celor 6" la Europa celor 12".

Continuand consolidarea procesului de integrare europeana, cele 12 state membre a!e CEE au semnat (in 1992) si ratificat (in 1993) Tratatul de la Maastricht, prin care s-a adoptat denumirea oficiala de Uniunea Europeana (UE). A fost, de asemenea, fixata - in baza cooperarii politice a celei economice - data de 1 ianuarie pentru realizarea Pietei Unice Europene si devenirea sa functionala.

Prin obtinerea statutului de membru de catre inca trei tari - Austria, Finlanda si Suedia -, Uniunea Europeana a ajuns sa aiba, in 1995, in componenta sa 15 tari membre. Spatiul economic european - constituit in 1992 si care a devenit operational din 1994 - formeaza astazi o piata in cadrul unui teritoriu de 323.618 mii kmp, cu o populatie de aproape 380 de milioane de locuitori.

Obiectul principal al Tratatului de la Maastricht, de trecere la o faza superioara a integrarii europene, respectiv la Uniunea Monetara, prin adoptarea unei monede unice - si a unei paritati fixe si irevocabile - a ajuns ca, intr-un interval de cinci ani, sa fie indeplinit: la 31 decembrie 1998 s-a produs lansarea oficiala a monedei unice - euro -, eveniment de importanta istorica. Astfel, s-a ajuns la marea piata europeana a uniunii economice si monetare.

Procesul de integrare interstatala in cadrul Uniunii Europene a avut la baza dezvoltarea unui sistem institutional, atat pe orizontala cat si pe verticala, catre care tarile membre au consimtit, in mod liber, sa transfere o parte din prerogativele suveranitatilor nationale. In noul context geopolitic european, dupa inlaturarea principalului obstacol din calea materializarii ideii de unitate europeana, prin prabusirea comunismului in anii 1989 - 1991, reuniunea de la varf, de la Dublin, a Comunitatii Europene a dat semnal verde initierii acordurilor de asociere cu tarile din Europa centrala si de est. Drept urmare, s-a preconizat a avea loc al cincilea - si cel mai amplu - val de extindere a Uniunii Europene. In total, zece tari din aceasta zona, opt foste comuniste - Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia -, precum si Cipru si Malta, au devenit treptat, incepand din februarie 1994, asociate la Uniunea Europeana, si toate urmeaza a deveni - in baza cererilor ulterioare de aderare si a indeplinirii criteriilor stabilite pentru integrare - membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene, incepand de la 1 mai 2004; aceasta extindere avand drept rezultat o "Europa a celor 25" (pentru ca la 1 ianuarie 2007, prin aderarea altor doua state din aceasta zona, Romania si Bulgaria, sa se ajunga la o "Uniune Europeana a celor 27").

Astfel, gratie unor spirite luminate, cum au fost cele ale lui Jean Monnet si ale lui Robert Schuman, ideea unitatii europene - la inceput in domeniu economic, apoi cel politic, cultural si spiritual - a prins viata si s-a dezvoltat, mergand pana la efortul, in plina desfasurare, de a crea o Uniune Europeana bine structurata si functionala.

Prin modul de ansamblu al realizarii sale, integrarea europeana a fost in permanenta un proces de evolutie graduala, ascendenta, sub aspectul ariei teritoriale domeniilor sale de cuprindere. Realizarea acestui spatiu european fara frontiere se contureaza "ca o zona a libertatii de circulatie a marfurilori si a factorilor de productie", care urmeaza "sa genereze eficienta la nivelul productiei si a consumului si o mai buna alocare a factorilor de productie pe regiuni si sectoare economice".

In jumatate de secol de constructie europeana, statele membre au beneficiat de stabilitate, pace si prosperitate economica. Crearea Pietei unite europene - prin integrarea pietelor nationale -, precum si a Uniunii economice si monetare, au avut ca principal rezultat cresterea nivelului de trai al populatiei tarilor comunitare si a intarit prezenta Uniunii pe plan international.

Consiliul European - organism comunitar - intrunit la Lacken, in Belgia, in
decembrie 2001, constatand ca Uniunea Europeana a ajuns intr-un punct hotarator al
existentei sale, a convocat Conventia Europeana privind viitorul Europei, ale carei lucrari

s-au desfasurat in cursul anului 2002 in prima jumatate a anului 2003. Cu acest prilej a fost lansata ideea - si chiar un proiect de Tratat - de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Presedintele Conventiei, distinsul om politic francez Valery Giscard d'Estaing, s-a declarat in favoarea redenumirii viitoare a Uniunii Europene extinse si reformate avansand, pe langa cele doua denumiri initiale (Comunitatea Europeana si Uniunea Europeana), alte doua nume posibile: Europa Unita si Statele Unite ale Europei, pentru a sublinia faptul ca se refera la un continent unit si in sens constitutional.

Calea parcursa de Uniunea Europeana in domeniul integrarii interstatale ofera intregii lumi un adevarat model in acest domeniu. Privind in continuare cu realism, este evident ca pentru a se ajunge de la o Europa economica si politica pana la o Europa geografica, respectiv la o Europa unita in intregul ei, mai este inca o cale lunga.

Ø      Uniunea Europeana se identifica in prezent prin urmatoarele simboluri:

- un drapel, cu 12 stele galbene pe un fond albastru;

- un imn, "Oda bucuriei" (respectiv preludiul celei de-a patra parti a Simfoniei a

IX-a de Ludwig van Beethoven);

- o zi: 9 mai, Ziua Europei, in amintirea Declaratiei lui Schuman, din 1950;

- o moneda unica, Euro (de la 1 ianuarie 1999, cu punerea in circulatie a

bancnotelor si monedelor de la 1 ianuarie 2002).

In prezent, Uniunea Europeana reprezinta principala putere comerciala a lumii, al doilea pol economic pe plan mondial (dupa SUA), al treilea ansamblu demografic mondial (dupa China si India), precum si unul dintre principalele centre de inovatie si tehnologie.

Piata unica europeana, reprezentand deja, in urma procesului de integrare economica, o larga piata de masa, asigura oportunitati potentiale importante pentru afacerile internationale, mai ales pentru firmele obisnuite sa realizeze productie de masa si distributie de masa, datorita economiilor de scara si eficientei marketingului, care pot fi obtinute, chiar si in conditiile intensificarii concurentei in cadrul acesteia.