Dimensiunile pietei (cantitative)

Dimensiunile pietei (cantitative)

Parametrii care definesc dimensiunile pietei sunt:

a)     Capacitatea pietei, caracterizata cu ajutorul unor indicatori globali (potentialul pietei, marimea globala a ofertei, marimea globala a vanzarilor, gradul de saturare a pietei etc.) si partiali (piata produsului, piata firmei, cota de piata, cota relativa de piata).

b)     Dinamica pietei

Piata este formata din producatori, vanzatori, cumparatori, intermediari care participa la schimb. Cei care participa la piata au trei caracteristici: interes, acces si vointa. Interesul este determinat de existenta unei nevoi sau dorinte nesatisfacute. Accesul este dat de venit si in anumite cazuri de restrictii (de exemplu, comercializarea de tigari este interzisa catre minori). Vointa de a cumpara se concretizeaza in decizia de cumparare manifestata prin acceptarea pretului. Lipsa oricareia dintre cele trei caracteristici conduce la starea de nonconsumator. Nonconsumatorii pot fi de doua feluri:

a)     nonconsumatori relativi - indivizi carora le lipseste accesul si/sau vointa de a cumpara produsul;

b)     nonconsumatori absoluti - indivizi carora le lipseste interesul, adica nu au nevoie de produs.

Din acest punct de vedere, piata are trei dimensiuni:

piata reala formata din consumatorii efectivi;

piata potentiala, formata din consumatorii efectivi si nonconsumatorii relativi;

piata teoretica, formata din consumatorii efectivi, nonconsumatorii relativi si nonconsumatorii absoluti.

c)     Aria pietei reprezinta dimensiunile spatiale ale acesteia si se masoara cu ajutorul unor indicatori precum gradul de concentrare a pietei (1) sau gravitatia comerciala (2).

(1) Gradul de concentrare al pietei

Pietele pot avea o densitate diferita in privinta volumului activitatii. In general, un anumit grad de concentrare creeaza unele avantaje agentilor de piata, constand in reducerea costurilor si cresterea eficientei.

Gradul de concentrare spatiala a activitatii de piata se poate masura, devenind astfel posibile comparatii intre diverse piete, precum si cunoasterea modificarilor survenite de la o perioada la alta. Un instrument utilizat in acest scop este coeficientul de concentrare Gini Corrado, C_G, determinat cu relatia

unde:

n reprezinta numarul de puncte in care se desface un produs;

p_i reprezinta ponderea vanzarilor dintr-un produs, realizate in punctul de vanzare i, in vanzarile totale din produsul, respectiv pe piata.

Daca notam cu D_i - desfacerea dintr-un anumit produs in punctul de vanzare i si cu D - desfacerea totala, atunci:

p_i = ; ;

Daca D₁ = D₂ = . = D_n = , atunci p_i = =

Daca D_k = D, D_ik = 0, atunci p_k =1, p _{i k}= 0 si

C_G

Cu cat valoarea coeficientului se apropie mai mult de 1, cu atat concentrarea este mai accentuata.

Gradul de concentrare a pietei se poate masura si cu ajutorul indicatorului energie informationala.

Formula de calcul pentru energia informationala este:

E =

Daca p₁ = p₂ = . = p_n =

E =

Daca p_k = 1, p_ik = 0, atunci , adica E = 1

E

(2) Gravitatia comerciala

Dispunerea in spatiu a activitatii de piata este legata, in mare masura, de localizarea cererii. Aceasta reflecta la randul ei, distribuirea consumului in teritoriu.

Cercetarile asupra directiilor migrarii cererii scot in evidenta forta de atractie comerciala a unui oras. Gravitatia comerciala este forta de atractie exercitata de centrele urbane asupra consumatorilor din zonele invecinate. Aceasta depinde de marimea centrului urban si de functiile sale (centru administrativ, industrial, cultural, turistic), de accesibilitatea catre centrul urban, de gradul de dotare comerciala a orasului, de structura socio-profesionala a populatiei din localitatile aflate in zona de influenta comerciala.

Fenomenul migrarii cererii este strans legat de mobilitatea populatiei. In primul caz, cumparaturile nu sunt decat o consecinta a miscarii spatiale a populatiei; in al doilea caz, scopul principal al deplasarilor este chiar procurarea marfurilor.

W.J. Reilly a stabilit ca forta de atractie comerciala a unui centru urban fata de localitatile invecinate se afla in legatura directa cu marimea acestuia (exprimata prin numarul de locuitori) si in legatura inversa cu distanta dintre localitati. Aceasta relatie, denumita legea gravitatiei comerciale (legea lui Reilly) a fost formulata astfel: doua centre A si B atrag cumparatorii dintr-o localitate intermediara T (mai mica) in raport direct proportional cu populatia oraselor A, respectiv B si in raport invers proportional cu patratul distantei dintre localitatea considerata (T) si aceste centre, respectiv:

unde:

C_A si C_B exprima forta de atractie comerciala a oraselor A, respectiv B;

P_A si P_B reprezinta populatia oraselor A, respectiv B;

D _A si D_B reprezinta distantele de la localitatea T la A, respectiv B.