Interviul

Desi in textele scrise sau cele vorbite subzista o puternica ambiguitate , interviul ramane una dintre metodele cele mai uzitate in stiintele sociale. Prin interviu cautam sa ne intelegem semenii. Interviul este o parte consubstantiala sociologiei, intervievarea fiind interactiune iar sociologia fiind studiul interactiunilor.

Forme de interviu sociologic

Interviul poate lua variate forme. De exemplu:

• Schimbul verbal fata in fata
• Interviul de grup fata in fata

• Interviul spontan, informal
• Interviul planificat

• Interviul structurat
• Interviul semistructurat
• Interviul nestructurat

• Interviu directiv

• Interviu semi-directiv

• Interviu non-directiv

Interviul individual

Am discutat intr-unul din capitolele anterioare distinctia, aprig dezbatuta in sociologia autohtona, dintre ancheta si interviu. Interviul poate fi considerat o metoda in momentul in care obiectivul culegerii datelor il constituie analiza de tip calitativ, etnografic. Descrierea cantitativa a unei populatii nu are sens decat pe baza utilizarii de esantioane reprezentative, astfel, orice ancheta care uzeaza de interviuri pentru a prezenta distributia cantitativa a unor variabile intr-o populatie, pe baza unui lot de 30-40 de subiecti, este fara noima. Prin urmare, interviul, in varianta pe care o prezentam noi este specifica orientarilor metodologice subiectiviste ori intepretative, centrate pe explicatia interpretativa.

In afara de obiectivele stiintifice, interviul poate fi utilizat si in scopuri de marketing, terapeutice sau jurnalistice.

Cateva repere istorice

Printre primele utilizari extensive ale metodelor calitative in cercetarea sociologica putem remarca studiile privind comunitatile urbane ale Scolii de la Chicago, in care s-a utilizat o combinatie de observatie participanta, interviuri informale si analiza documentara. Thrasher si-a fundamentat studiul despre membri gangurilor de tineri pe 130 de interviuri calitative. Metodologia calitativa, a cercetarii etnografice, a fost elaborata in continuare de Howard Becker si de Everett Hughes, in anii 50 - 60 cand dominanta, ca si pana in anii 90, a fost metodologia cantitativista, pozitivista. In anii in care sociologia americana era dominata de personalitati precum Lazarsfeld sau Merton, corifei ai pozitivismului, metodologia a capatat si ea rigoare, precum in cazul teoriei fundamentate, cu accentul pe codificarea datelor sau in cazul etnometodologiei, care cauta proprietatile invariabile ale actiunii sociale. Etnometodologii au autacat defapt interviul, deoarece se desfasoara pe premisa ca interlocutorii se inteleg, pe cand, in realitate, se bazeaza pe intuitie pentru a umple golurile din intelegere.

Orientarea etnografica postmoderna, recenta s-a aratat foarte preocupata de asumptiile si problemele morale prezente in practica intervievarii si in rolul autoritar al intervievatorului. Aceste preocupari s-au materializat intr-o atentie mai mare acordata vocilor si emotiilor respondentilor ca si relatiei dintre respondent si intervievator.

Interviul individual nestructurat

Ilut: cele doua feluri de adevaruri

Poate fi partea planificata a unei cercetari sau parte care apare "spontan" in cadrul cercetarii de teren, fiind utilizata in combinatie cu alte metode precum observatia participanta.

Interviul nestructurat: cercetatorul poarta discutii total libere cu anumiti membri a comunitatii studiate. Uneori nici macar tema discutiei nu este prestabilita.

Ilut remarca varietatea deosebita a acestei proceduri de culegere a datelor, varietate care rezulta din problematici, din caracteristicile populatiei, din locuri diferite.

• Interviul calitativ de tip clasic, care apare in cadrul cercetarii etnografice de teren, de tipul observatiei participante.
• Istoria orala - prin care se studiaza anumite evenimente sau personalitati istorice prin prisma experientei traite a unor persoane obisnuite;
• Interviul creativ: cei doi actanti (subiectul si cercetatorul) trebuie sa uite de situatia planificata in care se afla, astfel incat subiectul sa se manifeste cat mai autentic. Pentru asta e nevoie de sesiuni de interviu indelungate (precum interviurile jurnalistice care stau la baza unor volume, precum cel recent cu H.H. Stahl).
• Interviul polifonic: raportul de cercetare sa marcheze cat mai fidel perspectivele diferite ale subiectilor (voci);
• Interviul interpretativ, care pune accent pe momentele cruciale din existentele individuale (epifanii, sau puncte de inflexiune ale biografiei).

Interviul calitativ de tip clasic, este cel mai utilizat in cercetarile autentice de tip etnnografic, fiind parte a aactivitatii celui care realizeaza cercetare de teren, constand in dicutii spontane sau planificate cu cei din comunitatea, grupul, institutia (oricum, o entitate sociala institutionalizata), a caror cultura este investigata. Precum am mai precizat, interviul de acest gen merge mana in mana cu observatia participanta. Iata mai jos un pasaj din notitele de teren ale lui Malinowski:

Sambata 8 (decembrie 1917). M-am trezit tarziu, m-am simtit rau, am luat medicamente. Pe la 1 am iesit; am auzit tipete; [cei din] Kapwapu aduceau uri la Teyava. Am stat cu bastinasii, vorbit, am facut poze. M-am intors. Billy mi-a corectat si completat notitele despre wasi. La Teyava, un batran a vorbit mult despre pesti, dar nu l-am inteles prea bine. Apoi ne-am mutat la bwayama lui. Am vorbit despre lili'u . Ma-u tot intrebat despre razboi-Seara am vorbit cu politistul despre bwaga'u, lili'u si yoyova. M-au enervat rasetele lor. Billy mi-a spus din nou unele lucruri interesante. Am luat chinina si calomel.

Din acest scurt pasaj reiese destul de clar diferenta fata de interviul structurat si cel semistructurat. Malinowski avea doar cateva teme care il interesau, despre care discuta cu bastinasii intr-un cadru neorganizat, fara chestionar sau ghid de interviu. Interiviul clasic nestructurat permite si pacate de neirtat pentru interviurile standardizate, precum faptul ca subiectul pune si el intrebari, la care intervievatorul poate raspunde (ca in orice conversatie egalitara) si este posibil ca emotiile intervievatorului sa influenteze cercetatorului.

NU exista retete pentru realizarea unei asemenea moment de culegere a datelor de tip etnografic. Avem insa cateva probleme care au reiesit din practica de cercetare antropologica:

1. Accesarea sitului cercetarii;
2. Intelegerea limbii si culturii respondentilor. Chiar daca stii limba, sunt multe feluri de a spune un lucru, iar unele nu se spun, pur si simplu, ci se regasesc in manifestari culturale. Tocmai pentru a avea acces la semnificatiile transmise, este recomandabil sa nu se foloseasca interpreti prea mult.
3. Cum se prezinta cercetatorul? Rolul care se atribuie cercetatorului de catre subiect poate influenta raspunsurile;
4. Identificarea informatorilor
5. Stabilirea de raporturi reciproce (relatii informale in comunitate)
6. Colectarea materialelor empirice; indiferent de circumstante, cercetatorul trebuie sa:
1. Ia note regulat si prompt
2. Scrie tot, indiferent cat de neimportant poate parea
3. Incearca sa nu fie vazut cand ia notite
4. Isi analizeaza notele frecvent

Recomandari pentru realizarea interviurilor

Cercetatorul este implicat intr-o conversatie informala cu respondentul

Cercetatorul trebuie sa pastreze un ton de discutie prieteneasca (chat) incercand sa respecte temele pe care le are in vedere;

Cercetatorul incepe prin "spargerea ghetii" cu intrebari generale dupa care incepe sa puna intrebari din ce in ce mai specifice, printre care si unele cu care verifica, discret, veridicitatea celor spuse de respondent.

Recomandarile clasice solicitau cercetatorului sa nu se lase implicat intr-o reala conversatie cu subiectul si nici sa nu lase sa se vada adevarata relevanta a informatiilor obtinute. Mai nou, se considera ca'o conversatie reala este mai onesta, permitand subiectilor sa se exprime mai autentic.

Interviul sociologic de culegere a datelor

Articolele din revistele de cercetare ca si manualele de metode si tehnici, ofera o imagine formalizata a procesului de cercetare. Pretentiile editorilor de reviste sau a celor care finanteaza cercetari pe baza de proiect, promoveaza o imagine tehnica distorsionata a cercetarii stiintifice, ca un proces logic, liniar. Aceasta este cu mult diferita de procesele de cunoastere reale, mereu schimbatoare, pline de surprize, modificari de planuri, reformulari de concepte si ipoteze.

Adevarata virtute a interviurilor calitative este caracterul lor deschis. Nu exista tehnici sau reguli standard pentru o investigatie bazata pe interviuri. Exista totusi alegeri standard la diferite niveluri ale investigatiei prin interviuri. Acestea includ intrebari precum: "Cate interviuri vor fi necesare?"; "Interviurile trebuie sa fie inregistrate si trebuie sa fie transcrise?"; "Cum vor fi analizate interviurile?"; "Trebuie sa fie oferite interpretarile celor intervievati?".

Probleme fundamentale ale statului datelor obtinute prin interviuri

Validitate (relatia dintre relatarile intervievatilor si lumea pe care o descriu)

Relatia dintre intervievator si intervievat este guvernata de principiile stiintificitatii sau bazata pe practici conversationale cotidiene?)

De aici, 3 versiuni asupra interviurilor

Pozitivista

Emotionalista

Constructivista

Pozitivismul

Ce se cunoaste?

Fapte,

Credintele cu privire la fapte

Sentimente si motive

Standarde de actiune

Comportamentul prezent sau trecut

Motive inconstiente

Cum se realizeaza cercetarea?

Interviuri standardizate (int. Non-standardizate - incompatibilitate, analize greoaie, suspecte)

Protocol stabdard de interviu (reguli foart bine stabilite pentru realizarea interviurilor)

Emotionalismul

Ce se cunoaste?

Subiectul din spatele persoanei

Experienta traita (conteaza experienta autentica nu dovezile validitatii)

Cum se face cercetarea?

Intelegere in adancime - camaraderie cu subiectul, egalitate, atmosfera favorabila

Limite ale pozitiei emotionaliste

"Deschiderea" - controlul mai relaxat nu inseamna absenta controlului; in plus, valorile sunt bune sau nu sunt bune in cercetare? (pe de o part criticam unele valori dar introducem altele)

De multe ori oamenii sunt "autentici" atunci cand doar reproduc niste stereotipuri culturale. Cum analizam astfel de situatii in termeni de autenticitate, profunzime, interioritate etc.? (asa zisul umanism)

Se recunosc multe surse de distorsiune in datele de interviu. Pentru ca interviuri este o interactiune in care se construiesc semnificatii.

Recunoastem un reflex romantic - elogierea experientei ca sursa de autenticitate

Constructivismul

Ce se cunoaste?

Manierele in care participantii la interviu creeaza intelesuri. Nu doar ce se spune ci mai mult, cum se spune

Subiectul este activ - adauga, omite, transforma - nu reflecta pasiv "experiente"

O buna intervievare inseamna abilitati comunicationale bune, accesibile simtului comun. (Cicourel, Garfinkel)

Cum se realizeaza cercetarea Procedurile par a fi asemanatoare cu cele emotionaliste

Critici aduse constructivismului

Metodologia etnometodologica tinde sa ignore faptele aflate prin interviuri, in beneficiul analizei modului in care s-a desfasurat interactiunea. Holstein si Gubrium au recomandat ca intrebarea cum sa fie combinata cu ce in intrebarile de cercetare, ceea ce punse sub semnul intrebarii consecventa principiilor lor.

Cele 6 etape ale cercetarii prin interviuri

Kvale (1996) arata ca intr-o investigatie prin interviuri pot fi identificate mai multe etape. El recunoaste, pe de alta parte, ca o prezentare liniara, etapizata, constituie o simplificare. Cele 7 etape ale investigatiei prin interviu:

1. tematizare. Formuleaza obiectivul investigatiei si descrie conceptul temei de investigat inaintea inceperii interviului. "Ce?" si "De ce?" trebuie clarificate inaintea stabilirii metodei ("Cum?").
2. planificare. Planifica realizarea cercetarii luand in considerare toate etapele investigatiei inaintea inceperii interviurilor. Planificarea este realizata in functie de cunostintele dorite si de implicatiile etice ale studiului.
3. intervievarea. Realizeaza interviurile pe baza unui ghid de interviu si cu o abordare reflexiva a informatiilor cautate si a relatiilor interpersonale din situatia de interviu.
4. transcrierea. Pregateste materialul de interviu pentru analiza. Ceea ce presupune, de obicei, transcrierea unui discurs oral intr-un text scris.
5. analiza. Decide pe baza obiectivului si temei investigatiei si a naturii materialului de interviu, ce metoda de analiza este cea mai potrivita pentru interviuri.
6. verificarea. Apreciaza generalizarea, increderea si validitatea rezultatelor interviurilor. Fidelitatea se refera la consistenta rezultatelor, iar validitatea semnifica daca un studiu prin interviuri investigheaza ceea ce se intentioneaza a se investiga.

Tematizarea

Pentru a putea planifica corect studiul prin interviuri trebuie sa se stabileasca urmatoarele:

obtinerea unei cunoasteri prealabile a subiectului de investigat;

clarificarea scopului de investigat;

dobandirea de cunostinte despre diferite tehnici de interviu si analiza, si alegerea acestora.

Multe studii bazate pe interviuri demareaza fara o teorie despre tema investigata si fara trecerea in revista a literaturii de cercetare din domeniu. Cu toate acestea e important sa se dezvolte o intelegere conceptuala si teoretica a fenomenului de cercetat, un fundament pentru viitoarele cunostinte dobandite. Formalizarea cu continutul investigatiei, presupune, in afara studiului literaturii si contactul direct cu mediul din care vor fi preluate interviurile.

Scopul interviurilor

Interviurile pot fi exploratorii sau pentru verificarea ipotezelor. Cele care testeaza ipotezele tind sa fie mai structurate. Acestea iau forma comparatiilor dintre diferite grupuri. Ipoteze se pot verifica si in cazul unui singur interviu. Investigatiile pot fi empirice sau teoretice, destinate culegerii de date factuale sau construirii de teorii. Interviurile pot fi folosite in combinatie cu alte metode. Ele sunt utilizate adeseori in studiile de caz, sau pot veni ca metoda auxiliara in combinatie cu alta metoda (ex.: in combinatie cu observatia participativa, ancheta, interviuri pilot, interviuri post experimentale - pentru a evalua rezultatele unui experiment).

Blanchete et al. detaliaza tipurile de informatii care sunt culese prin interviuri. Acestea se pot grupa in informatii referitoare la ganduri, trairi, pe de o parte si la fapte pe de alta parte. Pe baza celor doua categorii, clasificam interviurile in modale (cele referitoare la stari subiective) si factuale (cele referitoare la fapte). Interviurile modale permit investigarea ideologiilor sau a sistemelor culturale. Sociologia interpretativa isi propune sa inteleaga resorturile actiunilor sociale si prin apel la sisteme de semnificare, grupate in ceea ce indeobste este denumit ideologie sau cultura. Pe de alta parte, naratiunile care se refera la intamplarile din biografiile persoanelor intervievate permit intelegerea vietilor individuale in context social, ceea ce constituie substanta "imaginatiei sociologice" la care s-a referit Wright Mills.

Planificare

La acest paragraf vom discuta mai ales despre dimensiunea temporala a interviurilor, despre tipurile de interviu realizate si numarul de subiecti.

Dimensiunea temporala

Se pot face mai multe recomandari din punct de vedere al dimensiunii temporale a studiului:

Sa se dezvolte o imagine generala asupra intregii investigatii inainte ca ea sa inceapa. In cercetarea calitativa exista tendinta de a ignora faza pre-empirica, de pregatire. Multe decizii prealabile totusi, ajung sa fie considerate gresite. Este de dorit sa se poata reveni asupra lor si chiar sa fie evitate.

Sa se tina cont de interdependenta dintre etapele cercetarii. Fiecare etapa limiteaza alegerile de la etapa urmatoare. Nu pierde din vedere obiectivul final. Deciziile de cercetare vor fi influentate si de natura rezultatului final (articol, carte).

Accelereaza. Incearca sa faci cat mai mult din munca in etapele initiale. Cele mai bune rezultate se obtin pe baza unor interviuri bine facute. Aceasta presupune o conceptie reflexiva asupra temei si scopului cercetarii de la inceput.

Invata. Cercetatorul poate dezvolta obiectivul cercetarii prin sesizarea unor aspecte neasteptate in conversatie cu subiectii sau in procesul de analiza al interviurilor. Aceste descoperiri constituie un castig al cercetarii iar investigatorul trebuie sa le adapteze obiectivelor initiale ale cercetarii.

Esantionarea

Intr-o cercetare care foloseste interviurile calitative, logica selectiei subiectilor nu este, in mod evident, cea reprezentativitatii. Problema cercetatorului este de a acoperi in mod valid tema de cercetare - adica de a fi capabil sa produca o teorie valida pe baza datelor.

De cele mai multe ori, in astfel de cercetari, lotul de subiecti intervievati este stabilit prin esantionare teoretica. Aceasta presupune existenta unui model teoretic si conceptual in baza caruia sa se poata opera distinctii relevante intre oamenii din universul cercetarii in functie de: 1) omogenitatea universului cercetarii si 2) de caracteristicile acestora care afecteaza raspunsurile posibile la temele incluse in ghidul de interviu. Cu cat universul cercetarii este mai eterogen iar caracteristicile care actioneaza semnificativ asupra temei cercetarii mai multe, cu atat trebuie inclusi mai multi subiecti in studiu.

Exemplu:

Intr-o cercetare recenta in care s-a urmarit identificarea si evaluarea nevoilor varstnicilor dependenti si a semidependenti, am considerat ca acestea variaza in mod semnificativ in functie de mai multe variabile:

gradul de dependenta al subiectului, indicat de gradul de handicap (din 4 grade de handicap) sau de absenta incadrarii intr-un grad de handicap

mediul de rezidenta al subiectului - rural si urban

existenta sau absenta suportului social, indicat de faptul ca varstnicul este singur sau locuieste cu alte persoane

statusul socio-economic, mai precis de resursele economice si culturale ale varstnicului

Oricare dintre caracteristicile de mai sus, separat sau in combinatie cu celelalte determina configuratii specifice de nevoi, datorate in parte si oportunitatilor diferite de acoperire a neajunsurilor pe care le sufera din cauza dependentei. O regula metodologica bazata pe metodologia verificationista (pozitivista) solicita sa se ia in considerare toate combinatiile posibile ale acestor variabile si realizarea a 3-4 interviuri pentru fiecare combinatie. In cazul acesta ar fi vorba de un minim de 5*2*2*3 combinatii, adica 60, in conditiile in care suportul social si statusul socio-economic le masuram pe scale de 2 si, respectiv, 3 categorii. Rezulta aproximativ 200 de interviuri! La un asemenea lot, varianta unei anchete complexe pare a fi mult mai fezabila decat cea a cercetarii calitative!

In practica, marimea esantionului este limitata de indeplinirea obiectivelor de cercetare, care este indicata de criteriul saturatiei teoretice: fiecare nou interviu nu mai aduce nimic nou in modul in care intelegem problema investigata. Folosind acest criteriu, marimea loturilor de interviu pentru cercetari relativ sofisticate precum cea prezentata in exemplu se poate reduce la dimensiuni rezonabile, de pana la 30-40 de subiecti. Evident ca principiul esantionarii teoretice trebuie respectat, selectia subiectilor permitand verificarea actiunii fiecarei caracteristici relevante asupra temei cercetarii cat si descrierea interactiunilor importante dintre aceste caracteristici.

Prin urmare, la intrebarea "Cati subiecti sa fie investigati?" cel mai bun raspuns este "Atatia cati sunt necesari pentru a afla ce te intereseaza". Prea multe interviuri inhiba interpretarile in profunzime, in timp ce prea putine ingreuneaza interpretarile statistice. Pentru ipoteze simple, bivariate, un numar mic de interviuri e suficient; in jur de 6. Limita fiind punctul de saturatie in care interviurile nu mai produc nici o informatie noua. In cercetarile actuale, realizate pe baza de interviuri, numarul de interviuri variaza intre 5 si 25, de cele mai multe ori.

Conchidem ca factorii mai importanti in limitarea numarului de interviuri sunt timpul, resursele si saturatia teoretica.

Istoria psihologiei arata ca, cu cat obiectivul unei cercetari este mai general, cu atat mai importanta va fi cercetarea intensiva pe un numar mic de studii de caz. Exemple:

Freud - care a realizat studii ample pe baza interviurilor clinice cu cate o singura persoana,

Ebbinghaus "Studiul experimental statistic despre invatarea si memorarea silabelor fara sens - studiu de caz cu un singur subiect-autorul",

Piaget - Studiile despre dezvoltarea cognitiva a copiilor au pornit de la interviuri cu copiii sai.

Esantionarea teoretica permite planificarea esantionarii intr-o masura semnificativa, fara ca, prin aceasta, stabilirea lotului sa devina complet neinductiva. Precum am subliniat mai sus, lotul este complet in momentul in care am constatat redundanta datelor aditionale, indiferent de modalitatea de selectie. Pe parcursul desfasurarii culegerii datelor, cercetatorul poate inregistra contradictii neasteptate fata de modelul teoretic precum si variatii inedite sau factori a caror actiune nu era prevazuta in modelul initial. Toate aceste surse de incertitudine trebuie rezolvate fie prin intervievarea unor noi subiecti fie prin reluarea discutiilor cu unii dintre subiectii de la care s-au colectat deja informatii.

Ghidul de interviu

In multe manuale de interviu de subliniaza faptul ca interviul este o conversatie. Prin urmare, ghidul de interviu nu are rolul decat de a furniza reperele conversatiei. Intervievatorului ii revine un rol activ, in care trebuie sa asculte, sa semnifice, sa reactioneze si sa ghideze conversatia.

Ghidul de interviu este un indiciu important, pentru un observator extern, despre maniera in care este gandit interviul. Cu cat ghidul este mai detaliat, cu atat desfasurarea conversatiei este mai putin la latitudinea intervievatorului. Vorbim in cazuri de acest gen, despre interviuri structurate. In acest caz accentul cade de comparabilitatea facila a rezultatelor, modul de prelucrare a datelor fiind asemanator, in anumite cazuri cu cel intalnit in anchete. In schimb, atunci cand se urmareste un schimb conversational liber, ghidul va mentiona doar temele majore care vor fi surprinse in interviu, formulate eventual sub forma consemnelor.

Tipuri de interviuri

Se inregistreaza, se iau notite?

Interviurile spontane, informale nu pot fi, de obicei, inregistrate. Cercetatorul trebuie sa aiba grija, in aceste situatii, sa noteze cat mai amplu, cat mai repede, continutul conversatiilor sale de pe teren. Cele planificate, mai formale, trebuie inregistrate macar cu aparatura audio. Inregistrarea audio are dezavantajul presupus de literatura ca inhiba subiectii. Acest comentariu poate fi valabil in cazul interviurilor pe teme mai intime, "delicate" si mai ales la inceputul conversatiei. Cum una dintre tintele obligatorii ale intervievatorului este castigarea increderii din partea subiectului, obiectia mentionat nu ar mai trebui sa fie o problema, daca se reuseste obtinerea confidentei. Altfel, putem vorbi de un esec al interviului, indiferent de maniera de inregistrare. Avantajele inregistrarii magnetice sunt evidente: a nota inseamna a analiza. Cel care ia notite produce o analiza care ramane singura sursa de informatie pentru analize ulteriore. Inregistrarea trebuie transcrisa cat mai complet urmand ca analizele de discurs sa se realizeze pe baza transcrierilor.

Intervievarea (din Blanchet, Kauffman, de Singly etc.)

Parametrii situatiei de interviu

Mediul. Potrivit unor metafore teatrale, parametrii mediului sunt: programarea temporala, scena si distribuirea actorilor (unitatea de actiune)

Timpul - relatia dintre interviu si programul, ciclul vietii intervievatilor

Scena: decorul si semnificatiile sale/ configuratia pozitiilor

Distributia sociala a actorilor - pozitiile sociale relative ale intervievatorului si ale intervievatului (distanta sociala)

Cadrul contractual al interviului - reprezentarile si convingerile reciproce ale interlocutorilor cu privire la mizele si obievtivele interviului. Aici conteaza:

Obiectivul interviului

Modul de alegere a intervievatului

Modalitatle de inregistrare

Familiaritatea interlocutorilor cu tema interviului

Tipul de interviu

Strategii de interventie

Contrazicerea. Pretinde sa produca reactii din partea subiectului. Este o strategie periculoasa deoarece poate determina o reactie de refuz, de neincredere sau chiar ostilitate.

Consemnul este o tema majora a interviului, care in ghidul de interviu poate aparea sub forma unei intrebari sau doar ca titlu. Consemnele presupun in desfasurarea interviului finalizarea discutiei pe o anumita tema si initierea unei noi teme. Faptul ca s-a initiat discutia pe o noua tema nu interzice, de obicei in interviurile semi-structurate, revenirea la teme abordate anterior.

Relansarea - este o strategie de stimulare a subiectului, de adancire a subiectului, sau de orientare a discutiei catre anumite subteme ale dezbaterii.

o       Si

o       Cum explicati faptul ca.?

o       Ce ati simtit in acel moment.?

Ce anume obstructioneaza desfasurarea corecta a interviurilor?

Blanchet et al. (1998) numesc doua categorii de factori care explica dificultatea realizarii unor interviuri:

Dificultatile obiectivarii - oamenii sunt reticenti sa-si exteriorizeze trairile, gandurile - socati de noutate sau de indezirabilitatea lor morala.

Regionalizarea (Goffman) - nu orice poate fi spus oriunde, oricand. Nu este vorba de inhibitii inconstiente ci de pastrarea fetei, spun autorii francezi.

Parerea mea este ca la acesti factori se mai poate adauga unul, anume abilitatile comunicationale ale persoanei intervievate. Ma astept sa am un interviu mai reusit cu cineva care are abilitati comunicationale vaste, comparativ cu persoane care au capacitati de relationale mai precare.

Analiza

Analiza interviurilor se face prin diverse tehnici de analiza de discurs. Acestea sunt abordate in detaliu intr-un capitol separat din volumul lui Blanchet si al (1998).

Bibliografia

de) Singly, Franois; Alain Blanchet; Anne Gotman i Jean-Claude Kaufmann , 1998, Ancheta si metodele ei. Interviul, interviul comprehensiv, chestionarul. Polirom, Iasi.

Silverman, D., 2004, David Silverman Interpretarea datelor calitative. Metode de analiza a comunicarii, textului si interactiunii , Polirom, Iasi.

Este de amintit si volumul recent al lui Mircea Agabrian: Cercetarea calitativa a socialului , Institutul European, Iasii.