Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Managementul carierei profesionale

Resurse umane



+ Font mai mare | - Font mai mic



Managementul carierei profesionale



1.Cariera profesionala :concept si etape(stadii)ale carierei profesionale

Desi in limbajul curent notiunea de cariera este bine inteleasa,nu dispunem de o definitie unanim acceptata. Dupa unii autori,notiunea de cariera este sinonima celei de profesie sau ocupatie ;dupa alti autori,aceasta are si alte intelesuri cum ar fi :timpul cat o anumita persoana isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu ;pozitia in societate, dar mai ales etapa,treapta in ierarhia sociala sau profesionala.

Cariera este deci cadrul dinamic in care o persoana isi traieste viata profesionala,o miscare de-a lungul unui drum in timp. Pentru ca parcurgerea acestui drum necesita anumite cunostinte si competente,putem concluziona ca prin cariera profesionala se intelege o succesiune evolutiva de activitati profesionale si pozitii ocupate intr-o organizatie, pe care le atinge o persoana,ca si aptitudinile, cunostintele, abilitatile si competentele dezvoltate de-a lungul timpului.

Pe masura ce un angajat acumuleaza experienta in munca, dezvoltarea lui poate fi vazuta ca o succesiune de etape ce marcheaza ascensiunea si declinul sau :

Explorarea .Aceasta etapa incepe de fapt din copilarie,de la acel ,,vreau sa devin medic" sau ,,vreau sa devin economist",etc., mai tarziu,in adolescenta optiunile devenind mai realiste,fiind marcate de intrebari de genul ,,Ce doresc eu cu adevarat de la viata?", ,,Care este profesia ce mi se potriveste?".

Activitatile exploratorii constau in clarificarea si identificarea intereselor si capacitatilor proprii in scopul reusitei in domeniul profesional ales ;aceasta etapa are loc pana in jurul varstei de 25 ani.

Incercarea. Prima slujba,dupa terminarea liceului sau a facultatii,are o influenta persistenta asupra carierei. Daca prima slujba ofera individului satisfactie profesionala si materiala,sansa indeplinirii cu succes a sarcinilor si eventuale promovari,aceasta are un impact pozitiv asupra carierei,determinandu-l sa treaca rapid la etapa de stabilizare si mentinere. De cele mai multe ori insa,tinerii au parte de ,,start gresit", fie din cauza necunoasterii persoanei proprii,a asteptarilor nerealiste pe care le au de la un post oarecare,fie din cauza organizatiei care nu ofera tanarului recompense corespunzatoare, sansa adaptarii si integrarii in organizatie. Aceste situatii impun de obicei ,,incercarea" mai multor posturi,individul cauta un loc de munca permanent,care sa fie potrivit abilitatilor si nevoilor ce-l caracterizeaza si incearca sa se stabilizeze in organizatia care il atrage cel mai mult.

Stabilizarea. In aceasta etapa individul se stabilizeaza pe o anumita ocupatie si intr-o anumita organizatie,gandind pe termen mai lung viitorul sau. Acesta vrea sa aiba succes ,isi desemneaza prioritatile,se focalizeaza pe activitatile esentiale pentru a-si indeplini obiectivele, preocuparea principala devenind promovarea rapida si sporirea statutului profesional.

Avansarea si mentinerea. In aceasta etapa individul se concentreaza pe atingerea urgenta a obiectivelor profesionale si pe mentinerea progresului in organizatie.

De multe ori etapa de mentinere coincide cu o asa numita ,,criza a mijlocului de cariera " (in jurul varstei de 40 de ani),amplificata si de evenimente cum ar fi o anumita securitate financiara (care poate determina decizii de renuntare la cariera) , divort, boala, intrebari despre sine si despre valori,etc.

Unii indivizi decid in aceasta etapa sa se intoarca in etapa exploratorie,cautand noi domenii in care sa se afirme,incepand de fapt o noua cariera;altii isi pastreaza postul, dar entuziasmul lor este mai scazut,performanta putandu-se mentine ridicata dar fara a inregistra foarte mari succese.

Finalul carierei (in jurul varstei de 55 ani). In aceasta etapa,se desprind trei traiectorii distinctive:cresterea,mentinerea si declinul. Pentru unii indivizi aceasta etapa corespunde unei perioade de cresteri continue in statut si influenta in cadrul organizatiei (crestere).Pentru altii este momentul in care au atins cel mai inalt nivel de responsabilitate si statut,de care sunt capabili sau pe care si-l doresc (mentinere).

Pentru cei mai multi insa,ultimii ani ai carierei pot fi caracterizati ca si ani de declin. Semnele imbatranirii sunt evidente,unii se confrunta cu serioase probleme de sanatate,gandul la pensionare poate produce anxietate;adesea indivizii se intreaba despre semnificatia vietii,au preocupari extraprofesionale,atentia lor fiind indreptata spre familie si propria lor persoana.

Este evident ca nu toti indivizii urmeaza acelasi tipar al carierei;schimbarea domeniului profesional (la diferite varste) impune reluarea ciclului prezentat anterior si deci,schimbarea succesiunii etapelor prezentate. Pe de alta parte, unii indivizi debuteaza cu foarte mare succes in viata profesionala la varste tinere,altii nu ating niciodata punctul de declin al carierei sau il amana foarte mult (pana dupa 65-70 ani).

2.Planificarea carierei profesionale

Planificarea carierei reprezinta procesul prin care angajatii isi evalueaza punctele forte si punctele slabe,intrevad oportunitatile de dezvoltare in cadrul organizatiei si isi stabilesc obiectivele si planurile prin care sa isi orienteze propriile cariere in directia dorita. Desi angajatii sunt cei care poarta principala responsabilitate a felului in care isi conduc cariera proprie,organizatiei ii revine un rol esential in acest sens si anume,acela de facilitator.

Responsabilitatile organizatiei in planificarea carierei profesionale

Conducerea organizatiei trebuie sa decida nivelul de implicare si rolul pe care sa si-l asume in dezvoltarea carierei angajatilor sai. Fiecare organizatie are unele nevoi specifice privind dezvoltarea carierei. Aceste nevoi vor influenta atat proiectarea cat si implementarea unui plan de dezvoltare a carierei la nivelul organizatiei.

Directiile principale prin care organizatiile pot sa conduca si sa dezvolte carierele angajatilor astfel incat sa contribuie la eficienta si eficacitatea organizationala sunt:

Evaluarea periodica a performantelor angajatilor;

Facilitarea calificarii,largirii si imbogatirii cunostintelor angajatilor (prin cursuri de instruire,rotatie,largire si imbogatirea posturilor);

Identificarea nevoilor organizationale viitoare de personal;

Identificarea la fiecare angajat a cunostintelor,abilitatilor si intereselor personale;

Implementarea unor planuri de cariera;aceste planuri trebuie sa integreze preferintele si punctele forte ale individului cu alternative viabile in cariera;

Oferirea de informatii legate de posturile libere ce apar in organizatie si perspectivele de avansare;

Crearea unui climat organizational care sa faciliteze comunicarea deschisa cu angajatii.

Daca programele de resurse umane se concentreaza pe dezvoltarea capitalului uman pe termen lung,anticipand viitoarele tranzactii profesionale prin care va trece angajatul atunci aceste eforturi vor duce la succesul individual si organizational deopotriva .

Responsabilitatile angajatului in planificarea si dezvoltarea propriei cariere

Planificarea carierei nu este un lucru pe care un individ sa-l faca in numele altei persoane. Initiativa,eforturile trebuie sa vina chiar de la angajatul respectiv,deoarece numai acesta isi cunoaste limitele si stie ce doreste sa obtina in cariera sa. De aceea,principala responsabilitate pentru planificarea carierei revine chiar angajatului.

Planificarea carierei presupune parcurgerea din partea fiecarui individ a unor pasi necesari si importanti pentru succesul acesteia,cum ar fi:

Autocunoasterea/autoevaluarea. Adoptarea unei decizii privind cariera presupune cunoasterea abilitatilor si competentelor personale, a intereselor, preocuparilor si valorilor proprii, a activitatilor ocupationale preferate. Fiecare individ trebuie sa se cunoasca cu exactitate si obiectivitate atunci cand se orienteaza in cariera.

Cercetarea pietei fortei de munca si analiza optiunilor privind cariera. Daca in unele tari aceasta cercetare este favorizata de existenta unei structuri foarte coerente de informare,in Romania abia de acum incolo se pun bazele unor centre de consiliere in cariera sau de mediere in domeniul muncii. Bazele de date puse la dispozitie sunt inca departe de ceea ce ar fi nevoie pentru o documentare cu adevarat utila in alegerea si planificarea carierei. Cei interesati de viitorul lor profesional ar trebui sa gaseasca in aceste centre si in presa de specialitate date despre ocupatiile existente pe piata fortei de munca,despre cerintele de instruire,nevoia de calificare si specializare pentru fiecare dintre ele,conditiile de munca,tendintele de dezvoltare a carierei in domeniul ales,beneficiile,etc.

Adoptarea deciziilor(initiativa). Cu sau fara aceste posibilitati de informare,fiecare individ trebuie sa caute sa afle singur raspuns la aceste intrebari folosind mai multe surse (manageri, colegi, cunostinte, etc.) si pe aceasta baza sa ia o hotarare. Stiind ce se intampla in propria organizatie,rolul si locul acesteia in ramura din care face parte,se vor putea anticipa mult mai usor oportunitatile si evita catastrofele .In acest sens individul trebuie sa identifice si sa evalueze alternativele,sa selecteze cea mai buna alternativa si sa treaca la actiune (elaborarea unui C.V. si a unei Scrisori de intentie in vederea participarii la procesul de selectie pentru postul respectiv).

Stabilirea unui plan de cariera si comunicarea preferintelor sale conducerii organizatiei. Stabilirea scopurilor individuale ale carierei (destinatia unde vrea sa ajunga fiecare) este un prim pas important,dupa care urmeaza sa se planifice modalitatile de atingere a obiectivelor respective. Aceasta planificare consta intr-o serie de actiuni care vor conduce in final la scopurile stabilite:

- alegerea itinerarului de parcurs pana la destinatia respectiva,selectand din mai multe ,,rute posibile;

- instruirea permanenta,mentinerea abilitatilor curente si dezvoltarea unora noi,necesare pentru atingerea obiectivelor individuale specifice;

- dezvoltarea unor competente solide in domeniu,pentru a putea fi considerat expert,insa si dezvoltarea unor competente intr-o arie mai larga pentru a capata flexibilitate;

- participarea la diferite proiecte importante sau prezentari publice.

O planificare reusita a carierei rezulta din conjugarea eforturilor angajatului, superiorului sau direct si ale conducerii organizatiei: angajatul se autoevalueaza si isi planifica propria cariera,superiorul direct ofera sprijin si incurajari iar organizatia asigura resursele si cadrul de dezvoltare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1744
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved