PIATA MUNCII

PIATA MUNCII

In economiile contemporane si cele ale viitorului, piata este si va ramane institutia centrala in jurul careia graviteaza viata economica. Piata a aparut cu multe secole in urma, odata cu economia de schimb, ca un fragil canal de comunicatie intre productie si consum, intre producatorii specializati, autonomi si consumatorii independenti. Ea a evoluat enorm in timp, devenind o realitate din ce in ce mai complexa, eterogena si in continua diversificare.

Piata muncii este o piata cu o concurenta imperfecta, care prezinta o anumita flexibilitate si conduce la omai mare competitivitate. In conditiile actuale ale economiei de piata se adanceste considerabil diviziunea sociala a muncii forta de munca fiind structurata pe varste, sexe, actegorii socio-profesionale, pe grade de calificare, pe zone geografice si pe oportunitati de ocupare.

In functie de parametrii de performanta pot fi delimitate:

piata principala a muncii caracterizata prin niveluri ridicate de stabilitate si siguranta;

piata secundara a muncii caracteriata prin parametrii specifici periferiei activitatii econonice.

De asemenea, mai poate fi analizata ca:

piata a muncii caracteristica nivelului macroeconomic;

piata a muncii caracteristica nivelului microeconomic;

In acest context, se impune precizarea ca limitele acestei segmentari sunt variabile, nefiind chiar atat de restrictive. Intre cele doua tipuri de piete exista o circulatie continua in ambele sensuri, existand posibilitatea ca prin interventia tuturor agentilor economici si a partenerilor sociali unele disfunctionalitati ale acestor tipuri de piete sa fie corectate.

Din aceasta perspectiva, piata muncii reflecta felul in care se asigura resursele de munca pe ramuri, sectoare, profesii si niveluri de calificare. Aceasta se realizeaza prin intermediul tendintei de egalizare pe ramuri, sectoare si profesii a costurilor si a veniturilor factorilor de productie necesari activitatii economice. In stransa relatie cu acest aspect, piata muncii are si o insemnata functie sociala, in sensul ca ea implica si negocierea unor elemente ce tin de conditiile de munca si de ansamblul calitatii vietii.toate acestea se coreleaza cu functia formativ-culturala a fortei de munca, asigurand o mai mare mobilitate si o mai usoara adaptare a fortei de munca.

Observam ca piata muncii s-a format si functioneaza in corelatie cu rolul determinant al muncii in dezvaltarea economico-sociala si cu exigentele generale ale pietei si pretului. Aceasta piata reflecata un complex de relatii in care se regasesc, in cea mai mare parte, raporturile dintre oameni si evolutia lor in timpu si spatiu, punandu-si amprenta pe tipul de civilizatie.

In urma analizei acestor caracteristici, putem concluzionaca piata muncii este ansamblul actelor de vanzare-cumparare a fortei de munca ce au loc intr-un spatiu economic, relevand intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe aceasta baza a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor si realizarea mobilitatii salariilor si fortei de munca.

Piata contemporana a muncii, desi isi pastreaza atributele de piata libera a muncii, a capatat totusi, in raport cu cea existenta in secolul trecut, o serie de trasaturi noi.

Piata muncii este cea mai imperfecta si cea mai rigida dintre piete, datorita limitelor naturale ale mobilitatii fortei de munca, ale mecanismelor de reglare a cererii si ofertei, dar si gradului tot mai inalt de organizare, reglementare si control a proceselor de pe piata muncii. Astfel procesele de ocupare si utilizare a fortei de munca sunt ajustate si cu ajutorul altor mecanisme de catre firme, colectivitati locale sau de catrea puterea publica (stat, patronat, sindicate). Mecanicmele proprii pietei muncii par anu mai actiona ca o "mana invizibila" in reglarea volumului ocuparii in stransa corelatie cu miscarea cererii si ofertei pe celelalte piete. In acest sens, in timp, au actionat cativa factori, dintre care cei mai importanti factori sunt:

extinderea, cu deosebire dupa apatitia Organizatiei Internationale a Muncii, a sistemului de reglementari si legi care ordoneaza si disciplineaza, am putea spune,    raporturile dintre agentii economici pe piata muncii;

sporirea gradului de organizare al agentilor economici, in speta a intreprinderilor si a salariatilor, precum si gradul de sindicalizare a fortei de munca care are un puternic impact asupra ocuparii.

Statul, in tripla ipostaza de angajator (partener al celorlalti angajatori), de componenta a

mecanismului de functionare a economiei si de arbitru al reglementarii raporturilor dintre cererea si oferta de forta de munca - intervine activ pe piata muncii, sustinand, prin mijloace economice sau extraeconomice, dupa caz, fie oferta fie cererea de forta de munca, veghind la asigurarea protectiei sociale a categoriilor temporar indepartate de pe piata muncii.

Privita astfel, piata muncii incorporeaza si combina trei tipuri de regulatori: libertatea, restrictia si traditia (mecanismele de piata cu mecanismele de interventie si corectare a unor efecte negative ale pietei, cu obiceiuri sau cutume).

Fiind o piata cu caracter contractual, pe piata muncii, relatiile dintre agentii economici au evoluat de la confruntare si conflict spre cooperare, participare si concentrare sociala. Este o piata pe care institutia negocierii colective s-a impus ca fundament si cadru al organizarii, reglementarii si derularii ansamblului relatiilor colective de munca la orice nivel - de firma, sectorial, de ramura, interprofesional sau national.

Datorita particularitatilor psiho-sociale ale fortei de munca precum si datorita relatiilor de feed-back cu celelalte piete, piata muncii este cea mai sensibila si mai fragila dintre piete. Nu numai ca ea este depozitarea unui potential conflictual, dar capteaza si amplifica distorsiunile si disfunctiile de pe celelalte piete, formuland propriile ei cerin te. Astfel piate muncii este conditionata de echilibrul tuturor celorlalte piete si conditioneaza totodata stabilitatea si echilibrul socio-politic.

Privita ca un sistem deschis de legaturi si comunicatii intre agentii economici, piata muncii indeplineste importante functii, dintre care amintim:

functia productiva - intrucat numai pe aceasta cale se asigura unirea fortei de munca cu mijloacele de productie existente in proprietatea angajatorilor. Alocarea fortei de munca prin mecanismele pietei ramane dependenta de cadrul organizatoric necesar acestui proces de amploare, care nu va da rezultate daca nu este insotit de o organizare rationala, susceptibila de a ajuta managerii sa-si procure lucratorii care sa convina cel mai bine nevoilor lor, de a ajuta lucratorii sa gaseasca locuri de munca convenabile cel mai bine capacitatilor lor si, in generat, de a asigura ca lucratorii sa aiba capacitatile necesare si disponibile si sa fie repartizati in fiecare moment de o maniera satisfacatoare intre diferite ramuri, profesii si diverse regiuni;

functia distributiva - a pietei muncii. Participarea la productia sociala, prin intermediul mecanismelor de piata, formeaza si repartizeaza veniturile fiecarui angajator, avand implicatii nu numai in remunerarea fortei de munca, ci si celorlalti factori de productie;

functia sociala - prin asigurarea fortei demunca, prin imbunatatirea calitatii si securitatii mediului muncii, prin protectia sociala a somerilor si a categoriilor de forta de munca defavorizate. Echilibrul de pe piata muncii, satisfactia si motivatia muncii, conditioneaza in buna masura stabilitatea si pacea sociala;

functia educativa - care realizeaza reconversia si recalificarea fortei de munca, generand mobilitatea, flexibilitatea si eficientizarea acesteia, cu puternice rezonante in plan economic si social.

Ca marfa, forta de munca se afla in proprietatea fiecarei persoane, care poate dispune de

ea cum doreste. Aceasta apare pe piata drept vanzator al capacitatii sale de munca, oferind-o spre cumparare si utilizare detinatorului de capital la un pret (salariu) care se stabileste pe piata. In economia moderna - remarca Raimond Barre - forta de munca manuala sau intelectuala este, contrar celor ce se intamplau sub regimul scavagist sau feudalist, in mod juridic, la dispozitia celor care o furnizeaza. Ea este oferita celor care o cer, prin mijlocirea unei remuneratii (salariu).

Ocuparea fortei de munca in activitatile economico-sociale si somajul dovedesc cum functioneaza piata muncii intr-o perioada sau la un moment dat. Raportul dintre cererea si oferta de forta de munca determina ocuparea sau somajul in anumite conditii de timp si de spatiu. Problematica ocuparii si somajului constituie o latura importanta a echilibrului macroeconomic si o componenta indispensabila a politicilor macroeconomice si macrosociale.

Flexibilitatea pietei muncii isi poate pune, asadar, in valoare valentele, numai in corelatie cu alte mecanisme de relansare si stimulare a cresterii economice intr-un mediu economic neinflationist. Aceasta este cu atat mai importanta, cu cat in prezent se constata ca flexibilitatea salariata este tot mai mult o modalitate prin care se transfera asupra salariilor influentele negative in evolutia cifrei de afaceri, precum si in evolutia costurilor la diverse unitati economice.