ROLUL AMBIANTEI PSIHOSOCIALE IN EFICIENTIZAREA MUNCII

ROLUL AMBIANTEI PSIHOSOCIALE IN EFICIENTIZAREA MUNCII

I. Generalitati

Pentru o adaptare corespunzatoare a fiecarui individ la procesul muncii, la solicitarile fiecarui post, si, de asemenea, pentru a asigura un randament superior in activitate, se iau in considerare de catre psihologul practician si aspecte legate de ambianta, de conditiile in care omul isi desfasoara activitatea. In acord cu A. Tabachiu (1997) apreciem ca cele mai importante elemente ale ambiantei, de care trebuie sa tinem cont in organizarea locului de munca sunt urmatoarele:

ambianta tehnica

ambianta fizica

ambianta psihosociala a muncii

Preocuparea pentru adaptarea conditiilor de lucru a devenit indispensabila pe masura ce industrializarea a luat amploare si complexitatea masinilor si a proceselor tehnologice s-a extins. In acest scop, se iau in considerare toate coordonatele muncii: omul sau colectivul de munca, utilajele, mediul in care indivizii muncesc, scopul ce urmeaza a fi atins, circulatia informatiilor, comunicarea intre aceste elemente.

II. Ambianta tehnica

Psihologul industrial trebuie sa se ocupe si de acest aspect intr-o intreprindere intrucat, cunoscand caracteristicile tehnice ale masinilor, utilajelor de la locul de munca, va putea patrunde mai bine particularitatile psihologice ale muncii industriale, putand sa amelioreze conditiile de munca si sa realizeze o adaptare optima la specificul psihofiziologic uman.

Studierea ambiantei tehnice a locului de munca, a ambiantei fizice si activitatea omului in productia moderna revin ergonomiei. Dar, in cadrul ergonomiei se reunesc eforturile specialistilor proveniti din mai multe domenii de activitate: ingineri, psihologi, medici specializati in igiena, sociologi, antropologi, economisti.

In proiectarea echipamentului tehnic, in amplasarea acestuia in spatiile de munca si in confectionarea echipamentului de protectie individuala se tine cont de datele antropometrice, care se stabilesc sub forma unor medii pentru trei dimensiuni de baza: talia mica, mijlocie, inalta ale operatorilor. Aspectele in care tinem cont de marimile antropometrice sunt urmatoarele:

1)Proiectarea incaperilor de lucru tine cont de urmatoarele recomandari:

inaltimea incaperilor, a usilor si a zonei de lucru se stabileste prin raportare la dimensiunea inalta;

partea frontala si adancimea zonei de lucru se dimensioneaza dupa talia mica;

se stabileste o zona de siguranta, pentru folosirea echipamentului tehnic, zona care sa lase loc unei manipulari comode;

crearea unui spatiu psihologic, care sa-i ofere muncitorului confort, senzatia de siguranta si nu cea de izolare.

2) Proiectarea echipamentului tehnic se raporteaza la parametrii tehnologici si trebuiesa tina cont si de caracteristicile psihofiziologice ale muncitorului.

3) Amplasarea elementelor tehnice de baza si auxiliare (scule, dispozitive, verificatoare si mobilierul pentru depozitarea lor) trebuie sa asigure: prinderea si transmiterea obiectului muncii sa se faca usor; diminuarea spatiului si a timpului de deplasare; derularea optima a miscarilor necesare efectuarii operatiilor de munca; reducerea efortului fizic al muncitorului.

4) Confectionarea echipamentului de protectie individuala se face pornind de la cele trei criterii, dimensiuni: talie mica, mijlocie, inalta.

Amenajarea locurilor de munca, un alt obiectiv al ergonomiei, se realizeaza tinand cont de cateva conditii esentiale:

muncitorul sa aiba o pozitie adecvata, fireasca;

asigurarea libertatii de miscare;

masa de lucru, dispozitivele informationale si de comanda sa fie in aria vizuala si normala, optima;

actionarea organelor de comanda si utilizarea sculelor cu membrele superioare si inferioare sa se faca in raport cu viteza, precizia si forta necesare;

modul in care sunt amplasate organele de comanda, sculele si materialele sa permita manipularea lor astfel incat sa faciliteze urmatoarea miscare;

standardizarea amplasarii dispozitivelor informationale intr-o grupare si amplasare adecvata, pentru locurile similare;

pozitia de lucru a muncitorilor sa fie in concordanta cu planul si directia de deplasare a indicatoarelor de pe cadranele aparatelor de masura, a obiectelor cu care lucreaza si a fluxului tehnologic;

muncitorii trebuie sa aiba cat mai aproape echipamentul tehnic, documentatia tehnica;

legatura dintre locurile de munca sa asigure fluidizarea muncii.

Postura operatorilor influenteaza modul de efectuare a operatiilor de munca, starea de odihna a muncitorilor si o postura neadecvata duce la scaderea productivitatii muncii, la oboseala, imbolnaviri, invaliditati.

O postura normala de lucru este cea ortostatica, cu o aplecare inainte de cel mult 10-15 si fara aplecari laterale sau pe spate. Pentru activitatile care presupun precizie, eforturi fizice de pana la maxim 5 kg se recomanda pozitia asezat pentru ca mareste stabilitatea si echilibrul corpului. Activitatile de supraveghere a pupitrelor si tablourilor de comanda, necesita o pozitie mixta, ortostatica si asezat, pozitie ce permite o mobilitate superioara, o schimbare a pozitiei de lucru la anumite intervale de timp pentru supraveghere, control, actionarea unor dispozitive de comanda.

III. Ambianta fizica

Elementele ce pot fi luate in consideratie pentru a evalua ambianta fizica sunt: ambianta luminoasa, ambianta sonora si microclimatul (temperatura, umiditatea, miscarea aerului). Se considera ca acesti factori isi pot exercita influenta asupra proceselor fiziologice si psihologice, avand consecinte asupra productivitatii si securitatii muncii, indiferent de specificul activitatii desfasurate.

Indicatorii ambiantei fizice sunt evaluati pornind de la luarea in considerare a urmatoarelor aspecte: productivitate (eficienta in munca); procesele fiziologice (masuratorile fiziologice); procesele psihosociologice (plictiseala, rutina).

1) Ambianta luminoasa este deosebit de importanta, constituind o conditie de baza a desfasurarii normale a procesului muncii. Iluminatul conditioneaza receptionarea adecvata a informatiilor pe cale vizuala. Cercetarile din ultimii ani au aratat ca 80-90% din informatiile percepute de om sunt de origine vizuala.

In procesul muncii ochiul este implicat in activitati de orientare si coordonare a functiilor organismului. Se considera ca aceasta solicitare este mai accentuata in munca mecanizata, automatizata, decat in cea manuala (Meret, 1985).

Functionarea in conditii optime a analizatorului vizual este asigurata de integritatea acuitatii vizuale, viteza perceptiei, stabilitatea vederii clare si acomodarea, fiind implicat, de asemenea si unghiul de perceptie, contrastul dintre obiect si fond si timpul de percepere. In caz contrar, cand nu este asigurata o vizibilitate corespunzatoare, apare o stare de oboseala a organismului si a ochiului, si se creeaza astfel, riscul producerii accidentelor de munca.

Se impune, pentru eficientizarea muncii, asigurarea unei ambiante luminoase adecvate, nici prea slaba, pentru ca ar suprasolicita prin efortul de acomodare, dar nici prea puternica pentru ca suprasolicita, de asemenea, dar prin contractia musculara prelungita a pupilei. In consecinta, trebuie sa tinem cont de urmatorii factori:

a. Nivelul iluminarii

Acuitatea vizuala este direct influentata de intensitatea iluminatului astfel: pentru iluminatul direct acuitatea vizuala scade mai repede datorita oboselii decat in cazul celui indirect. Nivelul de iluminare se stabileste in functie de precizia operatiilor ce se cer executate.

O intensitate excesiva a luminii, dar si contrastele puternice, pot duce la cecitate sau orbire, prin distrugerea celulelor retinei. Un iluminat insuficient poate duce la miopia profesionala (intalnita inainte la tipografi, gravori) sau la nistangmus, care se manifesta prin oscilatii frecvente ca amplitudine a globilor oculari (intalnita la mineri). Alte efecte ce pot aparea la un iluminat necorespunzator sunt: fotofobie, cefalee, dureri periorbitale, scaderea sensibilitatii la lumina, a capacitatii de diferentiere si a vitezei de perceptie vizuala, afectand, implicit, securitatea si productivitatea muncii.

Un alt fenomen care poate aparea este cel de stralucire foarte puternica, determinata de o sursa luminoasa, fenomen care face imposibila adaptarea ochiului, prin fenomenul de oboseala vizuala si a sentimentului de disconfort.

b. Uniformitatea iluminarii

Uniformitatea iluminarii este data de raportul dintre iluminarea maxima si cea minima, pe planul de lucru, sau in incaperea in care se desfasoara munca (Chelcea, 1977). Un raport optim sau o iluminare uniforma, este unul de 0,65 pentru planul de lucru si cel putin egal sau mai mare cu 0,40 pentru restul incaperii.

c. Evitarea proiectarii directe sau reflectate a luminii Aceasta protectie poate fi realizata prin ecranarea surselor luminoase si compararea lor corespunzatoare astfel:

luarea in considerare a unghiului de proiectie al surselor luminoase;

sursa luminoasa sa nu fie direct vizibila din pozitia de munca;

inlaturarea suprafetelor lucioase reflectante.

d. Distributia fluxului luminos

Se recomanda ca 10-15% din fluxul luminos sa fie orientat spre tavan, pentru a se reflecta, realizandu-se astfel, o iluminare uniforma. Orice sursa luminoasa trebuie sa aiba deschiderea corespunzatoare pentru ca lumina sa se distribuie atat spre obiectul muncii, cat si spre tavan pentru a fi reflectata.

e. Utilizarea adecvata a culorilor

Ambianta cromatica poate fi confortabila sau nu pentru individ, pentru ca poate influenta starea de sanatate, echilibrul psihofiziologic dar si performantele cantitative si calitative. Alegerea culorilor pentru locul de munca trebuie sa tina cont de intensitate, tonalitate cromatica si saturatie, iar efectele urmarite sunt cele de pe plan obiectiv (randament) dar si subiectiv (satisfactia individului) (Bogathy, 2002).

In acest sens, se impun masurile:

pentru peretii interiori se recomanda culori care nu atrag atentia, dar care retin murdaria (gri, verde-albastrui);

tonuri calde (crem, roz) pentru halele racoroase si reci (verde, bleu) pentru halele foarte incalzite;

se recomanda culori opuse pentru pereti (galben deschis, bej, crem, ocru, galben deschis) fata de masini (verde deschis, albastru - verzui deschis, albastru deschis);

partile mai importante ale masinilor sa fie bine iluminate;

componentele masinilor sa fie colorate diferentiat: partile mobile, taioase, periculoase in rosu, galben, portocaliu, iar corpul masinii in gri, bleu, albastru luminos;

dispozitivele de comanda sa aiba o codificare cromatica pentru a usura discriminarea si identificarea lor;

in halele automate sunt recomandate culori calde pentru mentinerea nivelului de vigilenta (pentru pereti si plafon - galben deschis si cu elemente decorative portocaliu); masinile si tabloul de comanda vor fi vopsite in bleu care ofera conditii bune pentru discriminare;

pentru a facilita memorarea si atentia exista o simbolistica standardizata a culorilor: conductele de apa se vopsesc in gri sau negru, conductele de gaze si lichidele cu nocivitate chimica in galben, conductele cu gaze si explozive in rosu, conductele cu combustibil lichid in albastru);

Z. Bogathy (2002) sintetizeaza efectele coeficientului de reflexie si semnificatia culorilor in industrie in urmatorul tabel:

2) Ambianta sonora

Omul este un rezonator important, raspunzand vibratiilor produse de obiectele inconjuratoare, realizandu-se astfel, trairea in realitate.

Ambianta sonora a muncii este o consecinta a unor surse directe (functionarea motoarelor, a masinilor-unelte, perforarea pneumatica, razboaiele de tesut) si surse indirecte secundare (pereti, plafon, pardoseala, care preiau zgomotele din exterior).

Z. Bogathy apreciaza ca cel mai nociv factor al ambiantei este zgomotul, intrucat poate produce oboseala, si implicit, scaderea productivitatii in munca, atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ. Zgomotul este o consecinta a suprapunerii dezordonate a sunetelor cu frecvente si intensitati diferite.

Efectele nocive asupra individului sunt diferentiate in functie de urmatoarele conditii:

este mai deranjant un zgomot brusc sau intermitent decat unul continuu;

frecventele ridicate sunt mai suparatoare decat cele joase;

zgomotele influenteaza mai puternic activitatea care presupune o atentie sustinuta;

activitatile de creatie, invatare sunt mai usor de afectat ca activitatile nocive, in comparatie cu activitatile rutiniere.

Daca vorbim de efectele asupra organismului uman putem preciza urmatoarele nivele la care acestea se pot face resimtite:

mascarea: intensitatea mare a unui sunet poate ingreuna perceperea adecvata a celorlalte sunete, sau a celor care sunt utile, necesare, si astfel, unele informatii se pot pierde;

oboseala auditiva este o consecinta a prezentei unui zgomot cu intensitate mare;

traumatismul sonor: chiar daca timpul de actiune este redus, un zgomot ce depaseste nivelul senzatiei dureroase (130 dB) poate provoca defectele: lezarea timpanului, a organului lui Corti, dislocarea lantului oscioarelor);

surditatea profesionala este consecinta expunerii pe durata indelungata la zgomote; efecte somatice de genul: cefalee, greturi, scaderea ponderala, oboseala, disfunctii respiratorii, cardiovasculare, cresterea ritmului metabolismului, marirea tonusului muscular;

activitatea productiva poate fi afectata de zgomote intense si neasteptate, prelungite, intermitente;

sistemul nervos poate fi afectat si el de actiunea zgomotelor astfel: tulburari ale somnului, stari de nervozitate, hiperexcitabilitate, instabilitate emotionala, anxietate, dezorientare, halucinatii auditive;

afectarea sensibilitatii auditive: modificari in aprecierea reala a distantelor, dificultati in recunoasterea culorilor, diminuarea capacitatii vizuale nocturne.

Avand in vedere efectele semnificative inregistrate asupra organismului,mentionate anterior, si pentru ca acestea sa fie diminuate sau chiar inlaturate, in S.U.A. au fost stabilite norme de sanatate ocupationala care reglementeaza expunerea maxima la zgomot.

De asemenea, pentru inlaturarea efectelor nocive ale zgomotelor au fost incercate si urmatoarele masuri care vizeaza mai ales procesele tehnologice implicate in activitatile industriale:

inlocuirea nituirii cu sudarea la rece;

miscarile rectilinii sunt inlocuite cu cele circulare;

inlocuirea metalului cu plastic in structura masinilor;

amortizarea miscarilor masinilor cu pluta, cauciuc, captusirea cu diferite materiale;

folosirea panourilor fonoabsorbante si ecrane fonoizolante;

antifoane speciale care lasa sa treaca doar frecventele ce compun vocea umana.

Se vorbeste, in literatura de specialitate, de asemenea, de muzica functionala, recomandata mai ales in activitatile monotone si repetitive, in schimburile de noapte, pentru a se produce o deconectare, o inlaturare a disconfortului si chiar pentru o crestere a productivitatii muncii (cercetarile au aratat o crestere de 10-30%). Dar folosirea muzicii functionale trebuie sa se faca tinand cont de anumite conditii, principii:

emisiunile muzicale nu trebuie sa-i distraga muncitorului atentia de la activitatea desfasurata;

muzica nu trebuie sa fie in dezacord (dizarmonie) cu fondul incaperii in care acesta lucreaza pentru a nu-i produce o incordare nervoasa;

emisiunile muzicale sa fie esalonate in raport cu programul muncitorilor.

Vibratiile pot fi generate de instalatii, agregate care actioneaza prin lovire, sau care se compun din piese aflate in miscare de rotatie, autovehicule aflate in miscare, perforatoare, ciocane pneumatice, motoare. Vibratiile sunt de fapt miscari oscilatorii ale utilajelor atunci cand amplitudinile sunt mari. Efectele pe care vibratiile le pot avea asupra organismului uman depind de intensitatea lor, distanta dintre muncitor si sursa de vibratii, pozitia corpului, durata si modul de expunere, spectrul de frecventa si directia de actiune a vibratiilor.

Vibratiile mecanice exercita asupra organismului o forma de stres, care este resimtita ca o incarcare. Fenomenele subiective pe care le poate resimti individul, ca efect al exercitarii vibratiilor sunt: disconfort, durere, anxietate. Alte efecte pe plan somatic, de data aceasta, ce au fost semnalate sunt: tulburari vasculare, tulburari de sensibilitate, modificari ale structurii osoase, tulburari neurologice. Aceste efecte pot fi prevenite prin manusi si palmare din piele, cu strat antivibrant, perne antivibrante pentru torace, umar, coapse.

3) Microclimatul (temperatura, umiditatea si viteza aerului)

Pentru ca randamentul in munca sa nu fie afectat este important si echilibrul termic al organismului uman, de aproximativ 37. Parametrii in care trebuie pastrata temperatura intr-o incapere pentru a asigura confortul sunt: 18-24 C vara si 17-22 C iarna; umiditatea optima este de 30-70%, iar viteza aerului de 4-8 m/sec.

Confortul termic este asigurat nu numai de temperatura, umiditatea si viteza aerului din incaperea unde se lucreaza, ci este influentat si de varsta, imbracaminte, deprinderi sociale, caracteristici individuale.

IV.Ambianta psihosociala a muncii

Ambianta psihosociala a muncii desemneaza ansamblul fenomenelor psihosociale, determinate de munca in comun a unui numar de persoane, in care se desfasoara activitatea de productie (Tabachiu,1997). Natura acestor fenomene psihosociale influenteaza randamentul si satisfactia in munca, in sensul ca acestea vor fi ridicate in cazul unor relatii de colaborare intre membri si vor induce scaderea performantelor si aparitia insatisfactiei in cazul unor tensiuni, conflicte la nivelul colectivului de munca.

Pentru a asigura coeziunea la nivelul grupului de munca se impun urmatoarele masuri esentiale:

masuri preventive, referitoare la selectia si transferul personalului; de asemenea, controlul opiniilor si organizarea de intalniri intre lideri si muncitori ar putea preveni aparitia tensiunilor in cadrul grupului;

masuri concomitente care au ca scop mentinerea si consolidarea coeziunii deja existente (formarea grupului de studiu, organizarea de seminarii de team-building);

masuri corective ce implica inlaturarea cauzelor ce au determinat tensiuni, conflicte, in cadrul grupelor de munca.

Grupul de munca reprezinta unitatea constituita dintr-un anumit numar de persoane, aflate in interactiune in scopul implinirii unor anumite sarcini de productie si ale caror activitati se raporteaza la normele organizatiei, dar si la caracteristicile psihologice ale fiecarui membru in parte.

Ambianta psihosociala imediata a muncii este alcatuita din structura grupului de munca si relatiile interpersonale.

Structura grupului de munca poate fi abordata sub urmatoarele aspecte: functional, roluri si statusuri, preferinte, ierarhie, comunicare, cognitiv, dimensional si compozitie. (Tabachiu, 1997)

a. Structura functionala. Relatiile dintre membrii grupei de munca sunt subordonate atingerii unor anumite obiective, care sunt prevazute in organigrama intreprinderii si care reflecta structura organizatorica a societatii. Organigrama cuprinde reguli precise de interactiuni intre membri si relatiile formale dintre acestia.

b. Structura de statusuri si roluri. In procesul muncii, fiecare individ are o pozitie, rang (statusul) care reda atributele si capacitatile sale, iar in raport cu aceasta pozitie el exercita o functie (rolul), ce desemneaza locul ocupat de fiecare membru in procesul de productie.

Din configuratia statusurilor si rolurilor decurg motivatiile (nevoia de prestigiu, de recunoastere, de recompensa), atitudini, comportamente care duc la interinfluentare reciproca intre membrii grupului.

c. Structura preferentiala sau sociometrica cuprinde ansamblul relatiilor de atractie, respingere sau indiferenta care se pot dezvolta intre membrii grupului.

Aceste relatii sunt relatii informale, iar in masura in care preferentialitatea, atractia sunt reciproce, se poate contura un profil psihosociometric care reflecta fie coeziunea, fie dezbinarea in cadrul grupului, cooperarea intre membri, gradul de integrare al fiecarui membru.

Desi relatiile informale corespund partial, sau deloc, ele pot genera fenomene psihosociale ce pot influenta comportamentul profesional al grupului in ansamblu, dar si comportamentul fiecarui individ.

d. Structura ierarhica se formeaza prin diferentierea nivelurilor de responsabilitate si competenta; astfel, se delimiteaza functiile de executie si cele de conducere, reglementandu-se astfel relatia lidersubaltern. Prin stabilirea acestor trasee se poate exercita o influenta, pozitiva sau negativa, asupra dinamicii si eficientei activitatii de munca.

In cadrul structurii grupului se poate distinge seful informal, care, prin anumite calitati, cum ar fi varsta, prestigiul, experienta, vechimea, abilitati organizatorice, poate avea efecte asupra ambiantei psihosociale, asupra comportamentului celorlalti membri, care recunosc statutul acestuia.

e. Structura comunicationala desemneaza ansamblul sistemelor si mijloacelor de comunicare, de transmitere a informatiilor intre membrii colectivului. Aceasta structura poate avea efecte asupra randamentului, a aspectelor cantitative si calitative ale productiei, precum si asupra securitatii muncii. In cadrul acestei structuri putem distinge doua componente: cea bazata pe relatii functionale, cu un caracter formal, pe verticala si cealalta care cuprinde relatii preferentiale (sociometrice), care reflecta aspectul informal, pe orizontala.

Putem contura si o tipologie a retelelor de comunicatii, in functie de gradul de centralizare; avem astfel, retele centralizate, in situatiile in care comunicarea dintre sefi si subalterni este directa (atat ambianta muncii, cat si randamentul pot fi afectate, intrucat intercunoasterea nu este realizata adecvat); alt tip de retele sunt cele descentralizate, in care comunicarea dintre membri se realizeaza in mod direct, creandu-se astfel terenul favorabil intercunoasterii si unei ambiante psiho-sociale adecvate.

f. Structura cognitiva cuprinde procesele cognitive care au ca scop realizarea intercunoasterii in cadrul grupului de munca. Intercunoasterea este influentata de factori obiectivi (caracterul activitatii - de echipa sau individuale, pozitionarea in spatiu a membrilor grupului, obiceiurile, traditiile) si factori subiectivi (atentia, curiozitatea si motivatia pentru relationare).

g. Structura dimensionala. Desi dimensiunea unui grup de munca depinde de specificul activitatii ce decurge din sarcinile procesului de productie, totusi este cert ca intercunoaserea, comunicarea sunt mai bune intr-un grup de 5-10 persoane, decat intr-un grup de 20 persoane, intrucat comunicarea face to face faciliteaza aceste procese.

h. Compozitia grupului in functie de criterii cum sunt: varsta, sexul, structura temperamentala, pregatirea profesionala, nivelul aspiratiilor, preocupari antropoprofesionale.

O ambianta adecvata este asigurata de eterogenitatea in pregatirea profesionala si a varstei, prin rolul pe care il are fluxul de informatii intre tineri si varstnici, prin imbinarea elanului, curajului tinerilor cu prudenta, chibzuinta, experienta varstnicilor. Din punct de vedere al compozitiei pe sexe, sunt preferate grupele mixte.

In privinta temperamentului, nu putem vorbi despre conotatii valorice, si in consecinta structura compozitionala din acest punct de vedere nu influenteaza ambianta sociala; singurul caz in care compozitia pe temperamente poate avea efecte benefice este specificul activitatilor implicate de procesul de productie.

Nivelele de aspiratii profesionale si sociale sunt importante pentru cooperarea dintre membrii grupului. Cand apar discrepante prea mari intre aceste niveluri, este afectat climatul psihosocial, precum si randamentul profesional.

Un alt aspect al structurii compozitionale este cel al activitatilor extraprofesionale si a hobby-urilor, considerandu-se ca acestea au drept consecinta, prin imbunatatirea intercunoasterii, marirea coeziunii si a randamentului in munca. In prezent, la unele institutii din strainatate si din Romania, pentru marirea coeziunii de grup se practica organizarea unor excursii ce au drept scop team-building-ul (imbunatatirea comunicarii, a intercunoasterii, marirea increderii in fortele proprii si a stimei de sine).

Particularitatile raportului dintre structurile grupului sunt influentate atat de relatiile din cadrul grupurilor cat si de relatiile cu alte grupuri din institutie, asadar este importanta orientarea atat spre interior, cat si spre exterior.

Relatiile interpersonale desemneaza acele fenomene psihosociale care se deruleaza intre doua sau mai multe persoane care sunt participanti la un proces de munca, aceste relatii avand ca efect influentarea comportamentului participantilor respectivi. Comportamentul participantilor la procesul muncii poate fi influentat prin urmatoarele mijloace: imitatia unui anumit model, persuasiunea, exercitarea autoritatii, a constrangerii. Factorii care pot actiona asupra interinfluentarii sunt: varsta, experienta personala, pregatirea profesionala, cultura, statutul, charisma unor anumite persoane, abilitatea empatica.

Intrucat activitatea psihologului industrial presupune rezolvarea atat a problemelor aparute la nivel individual (consiliere, evaluare psihologica) cat si cele de la nivelul colectivului de munca, el poate face apel la numeroase categorii de metode si tehnici de cunoastere a grupurilor, metode ce au fost sistematizate de A. Tabachiu astfel (1997):

1. Autobiografia grupurilor este cunoasterea, identificarea celor mai importante momente din viata si evolutia grupului; studierea evenimentelor semnificative ale grupului ajuta la cunoasterea influentei exercitate asupra comportamentului la nivelul fiecarui individ.

Elementele esentiale pe care ar trebui sa le stabilim prin autobiografie sunt:

compozitia grupului (omogenitatea sau eterogenitatea);

stabilirea momentelor semnificative din evolutia grupului;

caracteristicile interactiunii si comunicarii dintre membri (limitate sau extinse, reciproce sau unilaterale, factori de perturbare a comunicarii);

sarcinile de munca ale grupului si ale fiecarui individ in parte (temporare sau permanente, individuale sau de grup);

normele de grup: acceptarea sau respingerea lor, perceperea lor de catre membri);

fenomenele de grup esentiale: coeziunea, consensul membrilor, reactiile fata de frustrare, fenomenul de contagiune;

conducerea grupului: stilul de conducere, studierea liderilor formali si ai celor informali;

structurile grupului: statute si roluri, relatii intergrupale;

personalitatea grupului: unitar sau dezbinat, focalizarea pe trebuintele individuale sau pe obiectivele de munca, existenta coeziunii, a cooperarii sau conflictului intre membri.

2. Observarea sistematica a grupului, care presupune respectarea urmatoarelor conditii:

pozitia observatorului trebuie sa-i permita acestuia sa vada din fata sau din lateral subiectii investigati pentru a putea studia astfel, atat expresiile verbale, cat si cele nonverbale;

cunoasterea, evaluarea fiecarui membru al grupului;

utilizarea cu abilitate a instrumentelor ajutatoare (fise de observare, tehnici de codificare a intrebarilor;

Observatia psihologica poate furniza informatii referitoare la manifestari psihosociale la nivelul grupului cum ar fi: manifestarea solidaritatii, elaborarea de sugestii, aprobarea pasiva, emiterea de opinii, furnizarea sau solicitarea de informatii, solicitarea de opinii sau sugestii, dezaprobarea pasiva, manifestarea tensiunii sau a antagonismului.

3. Tehnicile sociometrice elaborate de J.L. Moreno, sunt utile atat in scopul cunoasterii, a diagnozei, cat si in scop prognostic, adica pentru constituirea unui nou colectiv din persoane provenite de la alte departamente. Fenomenele ce pot fi studiate prin aceste tehnici sunt: cunoasterea preferintelor sau a respingerilor din cadrul colectivelor, preferinta membrilor fata de seful formal si pentru identificarea liderilor informali.

4. Chestionare pentru personalitatea interpersonala a membrilor din grupul de munca

Personalitatea interpersonala este definita astfel: "imaginea pe care grupul si-o face despre fiecare persoana, membru al grupului, ca rezultat al manifestarilor persoanei in grup in conditiile concrete existente la nivelul colectivului, al activitatii si interactiunii acesteia cu ceilalti membri ai grupului" (Tabachiu, 1997). Aceasta metoda este utila, este relevanta doar pentru grupurile cu o oarecare vechime de constituire.

5. Profilul psihosocial al grupului de munca este o reprezentare grafica a rezultatelor obtinute prin diverse probe, rezultate ce sunt reprezentate prin clase de centile. Caracteristicile ce urmeaza a fi reprezentate in acest grafic sunt urmatoarele:

consensul (atitudini asemanatoare la o parte din membrii grupului);

conformismul (respectarea normelor de grup);

autoorganizarea (capacitatea de a se organiza singur); coeziunea sau unitatea grupului fata de diferite solicitari;

autonomia (independenta fata de alte grupuri din cadrul institutiei);

controlul pe care grupul il exercita asupra membrilor;

stratificarea, ca rezultat al ierarhiei rolurilor si statusurilor;

permeabilitatea fata de integrarea altor membri din afara grupului;

flexibilitatea (capacitatea de adaptare a manifestarilor grupului fata de contexte diferite);

omogenitatea sau aspecte similare din punct de vedere psihologic si social al membrilor sai;

tonul hedonic, ca rezultat al apartenentei la grup;

intimitatea, ce decurge din masura apropierii dintre membrii grupului;

forta, capacitatea de a face fata dificultatilor si obstacolelor;

participarea membrilor grupului la actiunile colective;

stabilitatea sau persistenta in timp a unitatii grupului.

Rezumat

Realizarea unei adaptari intre muncitor si solicitarile postului sau necesita interventia psihologului, in vederea asigurarii unor conditii optime de ambianta, fiind vorba, in principal, de ambianta tehnica, fizica si psihosociala.

Elementele pe care psihologul le ia in considerare in privinta proiectarii ambiantei tehnice sunt in primul rand cele referitoare la proiectarea si amplasarea echipamentului tehnic in spatiul de munca: proiectarea incaperilor de lucru, proiectarea echipamentului tehnic, amplasarea elementelor tehnice de baza si auxiliare, confectionarea echipamentului de protectie individuala. Apoi, in amenajarea locurilor de munca se tine cont si de pozitia muncitorului, libertatea sa de miscare, fluidizarea procesului de munca intre mai multe posturi.

Factorii de mediu ce tin de ambianta fizica sunt: ambianta luminoasa (care conditioneaza receptionarea adecvata a informatiilor ce vin pe cale vizuala); ambianta sonora (cel mai nociv factor, fiind zgomotul care produce oboseala si scaderea productivitatii); temperatura, umiditatea si viteza aerului (responsabile de asigurarea echilibrului termic al organismului uman).

Fenomenele psihosociale care se dezvolta in procesul muncii si care desemneaza ambianta psihosociala influenteaza, la randul lor, randamentul si satisfactia in munca, prin existenta unor relatii de cooperare sau, dimpotriva, de conflictualitate. Concepte-cheie Ergonomia desemneaza ansamblul studiilor si cercetarilor ce au ca scop organizarea muncii, organizare care sa permita sistemului ommasina functionarea eficienta.

Bibliografie

1. Bogathy, Z., Introducere in psihologia muncii (curs), Timisoara, Tipografia Universitatii de Vest, 2002.
2. Burloiu, P., Economia si organizarea ergonomica a muncii, Bucuresti, Ministerul Invatamantului, 1993.
3. Chelcea, S., Chelcea, A., Elemente de psihosociologie a muncii eficiente, Bucuresti, Editura Politica, 1977.
4. Meret, N., Pece, St., Cacoveanu, N., Protectia omului in procesul muncii, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985.
5. Popescu, D.C., Probleme de ergonomie, T. Herseni (coord.) in Laboratoarele uzinale de psihosociologie, Bucuresti, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974.
6. Radu-Radulescu, N., Probleme de psihologie sociala in T. Herseni (coord.), Laboratoarele uzinale de psihosociologie, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1974.
7. Tabachiu, A., Psihologia muncii (curs), Bucuresti, Editura Universitatii Politehnice, 1997.
8. Zamfir, C., Un sociolog despre munca si satisfactie, Bucuresti, Editura Politica, 1980.
9. Dictionar de psihologie, coord. U. Schiopu, Bucuresti, Editura Babel, 1997.