CE ESTE EPILEPSIA?

CE ESTE EPILEPSIA?

Epilepsia este o tendinta de a prezenta accese convulsive recurente. Aceste accese pot imbraca multe forme, diferite de la o persoana la alta, dar motivul care le produce este intotdeauna acelasi. Ele se datoreaza unei alterari a statusului chimic al creierului.

CINE ARE EPILEPSIE?

Epilepsia afecteaza cel putin 1 din 200 de persoane din populatia generala.

O singura criza epileptica nu inseamna automat ca cineva are epilepsie. Investigatiile medicale sunt singurele in masura sa depisteze cauza.

Poate afecta pe oricine, la orice varsta, dar cel mai adesea apare inainte de varsta de 20 de ani.

La majoritatea bolnavilor epilepsia este tinuta sub control cu ajutorul medicatiei specifice.

Epilepsia nu este o boala mintala, deci nu se incadreaza in patologia psihiatrica.

Epilepsia nu este o boala infectioasa.

Este un lucru neobisnuit ca epilepsia sa afecteze mai mult decat un singur membru al unei familii.

TIPURI DE ACCESE

Exista mai multe tipuri de accese, si o persoana poate prezenta mai mult decat un singur tip. Nu exista doi pacienti care sa prezinte simptome identice. Tipul de criza depinde de regiune din creier care este afectata. Daca este afectat creierul in intregime, atunci accesele sunt denumite 'generalizate', fiind obligatoriu insotite de pierderea starii de constienta, oricat de putin ar dura aceasta. Daca este afectata numai o parte a creierului, criza se numeste 'partiala' (focala), iar starea de constienta, desi afectata, nu este obligatoriu sa fie pierduta.

Intocmai cum difera accesele, la fel difera si timpul de revenire din criza, care poate varia de la secunde la minute. Unele persoane pot avea nevoie de o perioada de odihna sau somn.

De obicei nu este necesara chemarea medicului sau salvarii. Ajutorul medical devine necesar daca:

Criza nu da semne de oprire dupa cateva minute.

Accesele se succed unul dupa altul, fara ca bolnavul sa aiba timp sa-si recapete starea de constienta intre ele.

In timpul accesului se produc leziuni sau accidente.

CUM SE RECUNOASTE UN ACCES CONVULSIV SI CE TREBUIE FACUT

TESTE SI INVESTIGATII

Diagnosticul de epilepsie se pune atunci cand cineva prezinta accese convulsive recurente, neprovocate. Este evident deci ca acest diagnostic reprezinta, in primul rand, o decizie clinica, adica se sprijina puternic pe descrierea acceselor de catre bolnav si martori oculari. Testele nu pot pune niciodata singure diagnosticul de epilepsie. Cu toate acestea, unei persoane suspectate de epilepsie i se poate solicita sa efectueze unele investigatii care ii pot fi de ajutor medicului pentru controlul acestei afectiuni. Aceste teste pot include:

Teste sangvine: Aceste dau informatii generale despre starea de sanatate a persoanei respective si exclud alte cauze posibile ale acceselor. Probele de sange pot fi folosite si pentru monitorizarea nivelurilor sangvine ale medicamentelor antiepileptice la pacientii tratati deja (vezi mai jos).

EEG (Electorencefalograma): Acest test se efectueaza la majoritatea persoanelor cu epilepsie la un moment-dat. EEG este o inregistrare a activitatii electrice care are loc in creier. Se plaseaza niste electrozi pe pielea capului, iar semnalul obtinut este amplificat si inregistrat. Se va retine faptul ca EEG poate inregistra ceea ce se petrece in creier numai la momentul inregistrarii, ceea ce inseamna ca este posibila obtinerea unui traseu normal intre accese. Din acest motiv, un traseu normal nu exclude diagnosticul de epilepsie. Numai surprinderea unor aspecte caracteristice face din EEG un instrument util pentru diagnosticul de epilepsie. EEG este probabil mai utila in a-l ajuta pe medic sa determine tipul de epilepsie, lucru care la randul sau il ajuta sa aleaga tratamentul cel mai potrivit.

EEG standard poate inregistra activitatea electrica pe o durata scurta de timp, si intrucat uneori este mai utila inregistrarea acesteia pe o perioada mai lunga, medicul poate solicita o MONITORIZARE IN AMBULATORIU. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unui aparat de inregistrare portabil care este purtat de pacient si care este conectat de scalp prin derivatii EEG standard, ca si in cazul unei EEG normale. Pacientul isi poate desfasura activitatile sale cotidiene normale in timp ce se efectueaza inregistrarea. Prin aceasta metoda se pot efectua inregistrari de pana la 24 ore.

Tomografia computerizata (CT): Aceasta este o forma speciala de radiografiere cu raze X, prin care se realizeaza imagini ale creierului la diferite niveluri cu ajutorul computerului. Ea este necesara numai la o minoritate din bolnavii de epilepsie. Este utila pentru a determina daca exista o leziune organica intr-o anumita regiune din creier care sa provoace accesele.

Rezonanta magnetica nucleara (RMN): Aceasta este o metoda de investigatie si mai recenta care face posibila obtinerea unor imagini ale creierului cu si mai multe detalii. Echipamentul este complex si costisitor, dar nu se bazeaza pe folosirea razelor X. Desi destul de solicitanta, investigatia aceasta prezinta putine riscuri si inconveniente pentru pacient.

PRINCIPIILE TRATAMENTULUI ANTI-EPILEPTIC

Obiectivul tratamentului medicamentos este aducerea sub control a acceselor. Medicamentele nu reprezinta o 'cura' pentru epilepsie; ele actioneaza prin abolirea sau reducerea activitatii electrice din interiorul creierului. Daca administrarea medicamentelor se intrerupe, sau daca se folosesc doze insuficiente, aceasta activitate excesiva poate reveni. Cu toate acestea, accesele convulsive pot fi complet abolite la cca. 80% din cei suferinzi de epilepsie folosind medicamentele disponibile in prezent. La majoritatea pacientilor administrarea medicamentelor poate fi oprita cu succes dupa trecerea unei perioada de cativa ani fara accese convulsive.

In general, tratamentul trebuie inceput de indata ce diagnosticul este sigur, intrucat exista dovezi care sugereaza ca daca atacurile epileptice sunt lasate sa continue controlarea lor ulterioara devine din ce in ce mai dificila.

Succesul terapiei depinde de acuratetea diagnosticului, alegerea corecta a medicamentelor, monitorizarea eficientei ei, precum si de respectarea regimului terapeutic in intregimea lui.

In prezent monoterapia reprezinta metoda terapeutica preferata. Aceasta inseamna ca se foloseste un singur medicament a carui doza se creste progresiv, pana ce se obtine inhibarea acceselor. Daca accesele nu pot fi stopate in ciuda administrarii unor doze adecvate, sau daca apar efecte secundare nedorite, atunci se incearca un al doilea medicament, in timp ce primul se intrerupe. Combinatiile de medicamente antiepileptice sunt necesare numai in situatia in care accesele sunt rezistente la monoterapie.

Desi majoritatea celor care au epilepsie obtin stoparea completa a acceselor, un numar semnificativ dintre ei vor continua sa sufere atacuri epileptice in ciuda tratamentului. Cu toate acestea, folosirea medicamentelor anticonvulsivante face posibila pentru aceste persoane rarirea la minimum a acceselor in paralel cu evitarea reactiilor adverse.

MONITORIZAREA NIVELULUI MEDICAMENTELOR

Dupa absorbtia din intestin, medicamentele antiepileptice ajung prin sange la creier unde isi produc efectele. Aceasta inseamna ca intre cantitatea de medicament din sange si cea din creier exista o legatura directa. La ora actuala este posibila masurarea nivelurilor sangvine ale celor mai des folosite medicamente antiepileptice (desi unele sunt mai utile iar altele mai putin utile).

Ingerarea aceleiasi doze poate realiza niveluri sangvine foarte diferite la persoane diferite. Aceasta se datoreaza faptului ca nivelul medicamentului din sange depinde nu numai de doza ingerata ci si de viteza eliminarii medicamentului din corp. Aceasta viteza variaza foarte mult de la o persoana la alta. Masurarea nivelului sangvin ii permite medicului sa ajusteze doza administrata pentru a se potrivi unui anumit individ.

Nivelurile medicamentelor sunt interpretate prin raportare la un 'domeniu terapeutic'. Acesta reprezinta limitele concentratiei sangvine a medicamentului care produce beneficiul scontat la majoritatea pacientilor, adica stoparea acceselor fara aparitia reactiilor adverse. Acest domeniu este insa doar orientativ, intrucat exista multi pacienti care obtin controlul acceselor cu niveluri sangvine mai scazute, dupa cum exista pacienti care necesita si tolereaza doze mult mai mari fara sa dezvolte reactii adverse.

CAND SE RECOMANDA PREZENTAREA LA MEDIC

Pentru asigurarea continuitatii beneficiului de pe urma medicamentelor antiepileptice sunt necesare consulturi medicale regulate. In majoritatea cazurilor acestea sunt rare, dar in cazul celor cu forme mai dificile de epilepsie, prezentarile regulate la medic sunt importante pentru ca permit modificarea medicatiei si monitorizarea nivelurilor medicamentelor.

Se va cere sfatul medicului in situatia in care apar modificari inexplicabile in frecventa acceselor, sau daca tratamentul medicamentos nu mai poate fi luat, de ex. datorita unui deranjament intestinal. Daca urmeaza ca bolnavul sa sufere o interventie chirurgicala care implica folosirea unui anestezic (inclusiv anestezie pentru interventii stomatologice), medicul sau stomatologul trebuie informati cu privire la prezenta epilepsiei si a tratamentului antiepileptic. De asemenea, daca pacientul urmeaza sa calatoreasca in strainatate, in prealabil va trebui consultat medicul si se va asigura o rezerva suficienta de medicamente.

EFECTE SECUNDARE

Toate medicamentele au efecte secundare care pot fi acceptabile sau nu. Cu toate acestea, cele mai frecvente efecte nedorite date de aceste medicamente nu sunt de fapt efecte secundare, ci mai degraba rezultatul administrarii unor doze prea mari. Simptomele provocate de supradozare sunt comune tuturor medicamentelor antiepileptice si include: ameteala, greata, vedere dubla si nesiguranta in mers. Supradozarea poate uneori sa apara in situatia in care medicul incearca obtinerea unor niveluri adecvate in sange. Aceste efecte pot fi eliminate sau minimalizate reducand doza de medicament.

ROLUL TRATAMENTULUI CHIRURGICAL

Chiar si in situatia in care atacurile epileptice nu sunt aduse sub contro cu ajutorul medicatiei mai exista destul de multe lucruri care pot fi facute. Uneori se constata ca accesele epileptice isi au originea intr-o mica zona din creier. Daca aceasta poate fi inlaturata chirurgical fara ca pacientul sa aiba de suferit in vreun fel, procedura poate fi foarte benefica. Desigur ca decizia de a efectua o interventie chirurgicala de acest fel trebuie sa fie precedata de investigatii foarte cuprinzatoare.

INTREBARI FRECVENTE LEGATE DE TRATAMENT

"Pot sa iau si alte medicamente?"

Majoritatea medicamentelor care se elibereaza fara prescriptie medicala se pot asocia tratamentului antiepileptic fara sa apara probleme, cu conditia sa se respecte dozele recomandate. Exceptie posibila sunt antihistaminicele, care pot avea un usor efect convulsivant, precum si sedativele al caror efect poate fi exagerat de terapia antiepileptica. (Unele medicamente anti-depresive sunt epileptogene). Majoritatea celorlalte medicamente prescrise de medici pot, de asemenea, fi luate fara sa existe riscul unor interactiuni medicamentoase nedorite. Exista un numar redus de medicamente care au capacitatea de a exagera efectele medicatiei antiepileptice, ceea ce poate rezulta in intoxicatie. Aceste medicamente se elibereaza numai cu reteta, ceea ce inseamna ca atata timp cat medicul este informat de tratamentul antiepileptic, riscurile sunt absente.

Medicamentele antiepileptice scad eficienta anumitor medicamente datorita faptului ca maresc viteza inactivarii lor de catre ficat. Cel mai bun exemplu al acestui efect este asupra pilulei anticonceptionale - pot aparea sangerari in alte perioade ale ciclului decat ar fi normal in conditiile folosirii pilulelor, iar efectul anticonceptional poate fi semnificativ redus daca continutul de estrogen al pilulelor nu este crescut. Acesta este motivul pentru care pacientele cu epilepsie pot necesita pilule cu concentratie mai mare de estrogen.

"Cand trebuie sa iau medicamentele?"

Datorita faptului ca efectele celor mai multe medicamente antiepileptice dureaza putin, ele trebuie luate cel putin de doua sau de trei ori pe zi. Exceptie fac fenitoina al carei efect dureaza mai mult si care deci poate fi luata in priza unica pe zi, precum si vigabatrinul.

Este important ca medicamentele sa fie luate la aceeasi ora in fiecare zi. Luarea medicamentelor inainte sau dupa masa nu le afecteaza potenta.

"Ce sa fac daca am uitat sa iau o doza?"

In aceasta situatie luati doza respectiva de indata ce va amintiti, dar nu luati doza dubla. Daca tratamentul este intrerupt pe o perioada mai mare, de ex. cateva zile, atunci nu incercati sa recuperati, ci continuati cu dozele prescrise cat mai rapid cu putinta.

"Pot conduce masina?"

Pentru multi, unul din aspectele cele mai frustrante ale epilepsiei este ca nu li se mai permite sa detina permis de conducere auto. Toti sunt de acord ca cei care folosesc drumurile publice, inclusiv cei care sufera de epilepsie, nu trebuie expusi uneori riscuri ne-necesare, dar este la fel de adevarat ca trebuie sa existe o atitudine echilibrata, si de fapt tocmai acesta este lucrul pe care autoritatile in domeniu incearca intotdeauna sa-l realizeze. In prezent se considera ca riscul ca un conducator auto care a avut accese convulsive sa sufere accese noi in timp ce se afla la volan scade la un nivel acceptabil dupa un interval de doi ani in care nu a mai avut nici o criza. Prin urmare, o persoana care in ultimii doi ani nu a mai prezentat nici o criza epileptica poate fi autorizata sa conduca autovehicule pe drumurile publice, chiar daca continua sa ia medicamente antiepileptice.

"Ce se poate spune despre sport?"

In vreme ce lipsa de somn favorizeaza aparitia atacurilor epileptice, exercitiile fizice, inclusiv sporturile, au un efect benefic. Loviturile usoare la cap sau in alte regiuni ale corpului nu reprezinta o problema reala. Trebuie luate insa masuri de precautie elementare pentru situatia in care pierderea brusca a controlului ar putea fi periculoasa, de ex. in timpul inotului.

"Pot sa consum alcool?"

Alcoolul poate provoca accese convulsive la cei care sufera de epilepsie si poate reduce eficacitatea medicamentelor antiepileptice, de aceea consumul de alcool trebuie evitat. Nu exista un nivel de consum "sigur".

"Ce se poate spune despre graviditate si alaptare?"

Desi exista unele dovezi care indica prezenta unui risc usor mai mare de anomalii fetale la mamele cu epilepsie si a unui oarecare risc in situatia in care tatal sufera de epilepsie, acest risc este mic. Aceste anomalii sunt de obicei corectabile dupa nastere, de ex. buza de iepure. Nu este inca limpede daca aceste anomalii se datoreaza ereditatii, epilepsiei sau medicamentelor. Exista insa suspiciuni ca medicamentele pot cel putin contribui la aceasta problema. Nici unul din medicamentele folosite in mod curent nu poate fi absolvit de aceasta suspiciune. Anomaliile apar cel mai adesea in primele trei luni de sarcina, ceea ce inseamna ca momentul optim pentru ajustarea terapiei antiepileptice este inainte de graviditate. Daca se planuieste marirea familiei, consultati-va medicul inainte de a ramane insarcinata. Alaptarea la san in prezenta terapiei antiepileptice obisnuite este lipsita de riscuri, cu exceptia sabrilului, in legatura cu care nu exista date suficiente pana in prezent.

"Cand pot opri tratamentul?"

Intrucat medicamentele antiepileptice controleaza numai activitatea electrica excesiva din creier si nu inlatura cauza ei, tratamentul trebuie luat continuu pentru ca beneficiul sa se mentina. Medicamentele nu trebuie schimbate sau intrerupte brusc pentru ca aceasta poate provoca atacuri convulsive necontrolate.

Dupa o perioada in care nu au mai aparut accese, cei mai multi doresc sa incerce intreruperea tratamentului. In general, se recomanda obtinerea unei perioade de doi ani sau mai mult fara accese inainte de tentarea intreruperii tratamentului. Dupa acest interval exista sanse destul de mari ca oprirea terapiei sa fie incununata de succes, dar, din nefericire, la ora actuala nu exista nici o modalitate de a prevedea la cine vor reaparea atacurile epileptice. Intreruperea terapiei trebuie sa se faca treptat si se va efectua numai sub indrumarea unui medic competent.