EFECTELE ÎMBATRÂNIRII POPULATIEI

Epidemiologia polpulatiei varstnice

Epidemiologia este studiul distributiei bolilor la nivelul populatiilor si controlul problemelor privind sanatatea (Last, 1988).

Cresterea proportiei persoanelor vârstnice în populatia generala a pus în evidenta boala mentala la vârsta înaintata. Societatea face eforturi sa ia decizii cu privire la câte si ce fel de servicii trebuiesc furnizate comunitatilor de vârstnici. Bolile mentale constituie una dintre cele mai vaste arii de activitate în serviciile de sanatate, parte importanta a ei constituind-o tulburarile mentale ale persoanelor vârstnice.

Implicatiile tendintelor demografice

Financiar

Asa cum proportia pensionarilor creste si proportia celor care lucreaza scade, urmeaza ca fiecare membru angajat va trebui sa contribuie cu mai multi bani la stat. Aceasta poate apare fara un efort prea mare din partea economiei, prin adaptarile conditiilor de munca actuale. Acestea ar putea include cresterea vârstei de pensionare, sau încurajând mai multe persoane sa opteze pentru pensii private. Ca alternativa, o usoara crestere a standardelor de viata poate fi acceptabila pentru societate de a avea grija de persoanele vârstnice, sau o crestere a standardelor de viata poate fi distribuita tuturor grupurilor societatii.[1]

Starea de sanatate

Aici exista mici dubii cu privire la faptul ca schimbarile demografice vor avea implicatii majore pentru serviciile de sanatate. Cei foarte vârstnici au mai multe dezabilitati si mai multe boli psihice decât cei vârstnici. Se pare ca va fi nevoie de mai multe servicii pentru bolile mentale ale vârstnicilor.[2]

Serviciile sociale

În ultimii ani s-a constatat o crestere a numarului de vârstnici îngrijiti în institutii. În prezent, marea majoritate a vârstnicilor traiesc independent sau sunt îngrijiti în familie. Se pare însa ca numarul persoanelor care necesita suport de la serviciile sociale va continua sa creasca.[3]

Persoanele vârstnice sunt evaluate individual si li se face un plan de îngrijire astfel încât serviciile furnizate sa satisfaca nevoile, iar acestea sa poata fi monitorizate în mod regulat.

În afara examinarii schimbarii distributiei dupa varsta si sex  a persoanelor vârstnice în viitor, analizele demografice fac posibile proiectii cum ar trebui sa fie distribuite gruparile de vârsta dupa studii, nivelul educational, fondul de pregatire rezidentiala si ocupationala, ca si numarul copiilor. Aceste proiectii vor clarifica faptul ca vârstnicii din urmatoarele decade vor fi destul de diferiti de cei de acum. De exemplu, vârstnicii în viitorul apropiat vor fi cu mai multe studii, mai educati, mai urbanizati si având mai putini copii în viata decât vârstnicii generatiei actuale. Aceste schimbari în compozitie au implicatii importante în ceea ce priveste cererea din partea persoanelor vârstnice de suport pentru îngrijiri de sanatate ca si pentru suport formal sau informal ca urmare a schimbarilor în numar.

Totusi, cresterea rapida în numar a populatiei vârstnice si schimbul inevitabil în structura vârstei populatiei în îmbatrânire trezeste doua importante arii de interes pentru cei ce fac politicile la nivel guvernamental: cum se asigura îngrijiri de sanatate adecvate si suport adecvat economic si social pentru vârstnicii membri ai societatii. Din perspectiva academica si a politicilor, cea mai importanta problema a demografiei îmbatrânirii este de a se ocupa de bunastarea vârstnicilor în cadrul schimbarilor sociale si economice asociate cu dezvoltarea. In realitate, dezvoltarea nu va avea impact, fara doar si poate, asupra tuturor vârstnicilor în acelasi mod. Totusi, o alta problema a demografiei îmbatrânirii va fi sa ajute sa se defineasca în mod potrivit, sa se identifice si sa se evalueze numarul acelor persoane vârstnice care sunt în mod particular în nevoie.[4]

Cresterea populatiei globului. Populatia globului s-a dublat în ultima jumatate de secol. În 1950 erau doua bilioane si jumatate persoane în lume. Începând cu 1960, populatia a crescut la trei bilioane, patru bilioane în 1975, cinci bilioane în 1980 si acum ne apropiem rapid de sase bilioane. În secolul urmator, populatia globului ar trebui sa ajunga la zece bilioane. În prezent, cresterea este coplesitoare în continentele Asia si Africa. Aceasta crestere a început când din ce în ce mai putini nou nascuti mor si când adultii traiesc mai mult. Speranta de viata a crescut semnificativ. Dar cât de mult poate trai cineva depinde în cea mai mare parte de locul în care traieste. În Japonia, speranta de viata este de 81 ani pentru femei si 76 ani pentru barbati, pe când în Sierra Leone este mai putin de jumatate decât în Japonia.[5]

Îmbatrânirea populatiei

În 1995 a fost estimat ca 371 milioane de persoane (6% din populatia globului) era de peste 65 ani ca vârsta. Aceasta proportie este mult mai mare în Europa (14%) si în America de Nord (13%) decât în America Latina si Asia (5%) si Africa (3%). Partea îmbatrânita a populatiei este predominant feminina: 57% din total peste vârsta de 65ani. În tarile dezvoltate procentajul este mai mare. Întrucât numarul femeilor vârstnice si al barbatilor este aproximativ egal în Africa, în Europa si America proportia este de trei femei la doi barbati vârstnici, probabil datorita unei mai mari puteri politice si financiare a femeilor din Europa si America. Datorita unei mai mari capacitati de autoîngrijire a femeilor, sarcina de a îngriji persoanele vârstnice este redusa de aceasta proprtie de supravietuire diferentiata.[6]

Urbanizarea

Cresterea semnificativa în numar a populatiei care traieste în orase a început în ultimul secol în ceea ce este acum lumea dezvoltata. Astazi sunt afectate toate tarile. Aceasta crestere este datorata cel mai mult populatiei tinere care se muta departe de sat. Populatia vârstnica a ramas la sate si multi dintre ei devin singuri si izolati.[7]

Fragmentarea familiilor

Numarul persoanelor vârstnice care traiesc în acceasi casa cu copiii a scazut în fiecare tara, dar recordul este detinut de Danemarca, Suedia si Olanda si cifra este acum sub unu la zece. Declinul are loc chiar si în acele tari ca Japonia care are o puternica traditie a credintei filiale.[8]

Vârstnicii care traiesc singuri. Cu timpul, vârstnicii ramân singuri. Aceasta este o alta tendinta în lume, dar cel mai pronuntat se simte în nordul Europei.

Mai mult de jumatate din populatia vârstnica a Danemarcei traieste singura, peste 40% în Germania si Suedia si între 30% si 40% în cele mai multe tari vest Europene. Aceasta tendinta este mai comuna printre femei si, cel mai mult în tarile dezvoltate, la vârstnici. Aceasta reprezinta o uriasa schimbare sociala care are loc cu o viteza mare. De exemplu, în Anglia, la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, numai unul din opt vârstnici traiau singuri. Acum, numarul este de unul din trei. Ca regula generala, vârstnicii din societatile din Vest îsi valorifica independenta si dau atentie mai mult situatiei în care traiesc cu copiii sau în institutii de îngrijire cu venituri joase decât sa traiasca singuri. Daca aceste tendinte apar peste tot în tarile în curs de dezvoltare, aceasta înseamna probabil ca implicatiile în ceea ce privesc serviciile de sanatate si bunastare vor fi colosale.[9]

Variatia în proportia dependentei

Proportia dependentei demografice este utilizata ca indicator aproximativ al masurii relative dintre populatia neîncadrata în munca si cea încadrata în munca. Rata dependentei la tineri (numarul copiilor la 100 persoane apte de munca, adica cu vârste de 15-64 ani) si rata dependentei la vârstnici (numarul vârstnicilor  de 65 ani sau peste la 100 persoane apte de munca) indica limita dependentei de cei încadrati precum si schimbarile în tipul de dependenta de la copii la persoane vârstnice pe durata tranzitiei demografice. Implicatiile economice potentiale ale caderii sau aparitiei limitelor dependentei demografice constituie un domeniu al cercetarii active. Din 1970, rata dependentei de tineri a scazut în toate regiunile, în timp ce rata dependentei la cei de peste 65 ani cresste.[10]

Urbanizarea

Odata cu tendinta de urbanizare, populatia vârstnica se concentreaza mai mult în regiunile urbane. În 2000, majoritatea populatiei vârstnice a globului (51%) traieste în regiuni urbane; din 2025, se asteapta o crestere pâna la 62% a persoanelor varstnice (UN,1993). Aceste cifre însa mascheaza divergenta dintre regiunile mai dezvoltate si cele mai putin dezvoltate. În tarile mai dezvoltate, 74% din persoanele vârstnice sunt locuitori urbani, în timp ce în tarile mai putin dezvoltate, care ramân predominant rurale, ceva mai mult decât o treime (37%) dintre vârstnici locuiesc în orase.[11]

Îmbatrânirea populatiei vârstnice

Un element puternic al cresterii populatiei vârstnice, cu implicatii considerabile în ceea ce priveste dementa, cresterea supravietuirii peste 65 ani înseamna ca procentajul vârstnicilor de 80 ani creste tot timpul.[12]

Un aspect crucial în demografia populatiei vârstnice este cresterea însemnata care a aparut în numarul vârstnicilor cei mai batrâni. Referirea la acest lucru se face ca la un proces de îmbatrânire dublu. Nu exista numai totalul populatiei care îmbatrâneste, ci se cunoaste de asemenea o îmbatrânire a populatiei deja îmbatrânite. Aceasta crestere are de asemenea implicatii importante în balansul genului în care o proportie însemnata a celor mai batrâni vârstnici o reprezinta femeile. Problemele specifice legate de vaduvie, ca si alte nevoi ale femeilor vârstnice, în domeniul social si al sanatatii, deriva din longevitatea lor mare comparativ cu a barbatilor. Exista de asemenea o alta generatie tânara care a început sa se numeasca generatia X. Aceasta este cohorta care reflecta fertilitate joasa care se va alatura populatiei vârstnice în 2030 si dupa aceea pentru mai multe decade.[13]

Rata dependentei demografice

Un indicator sumar util al acestor schimbari demografice este rata de dependenta, care poate fi definita în mod conventional ca si raportul dintre grupul de vârsta “dependent” (0-14 si 65+) si grupul de populatie încadrata în munca (15-64). Se asteapta ca aceasta rata în viitor sa se schimbe dramatic în urmatorii 50 ani în comparatie cu trecutul.[14]

Rata dependentei economice

O problema mare în ceea ce priveste definitia demografica a dependentei este aceea ca nu exista o reflectare exacta a limitelor economice despre proportia activa a populatiei de vârsta activa. Este clar ca ultima limita a dependentei “economice” în ceea ce priveste salariul actual este mult mai mica pentru regiunile sau tarile cu rata scazuta de încadrare în munca.[15]

Îmbatrânirea populatiei în majoritatea tarilor industrializate are implicatii potentiale semnificative pentru indivizi, afaceri si guverne peste tot în lume. Vârsta de pensionare ar fi necesar sa creasca dramatic pentru a compensa presiunile fiscale. A mentine rata de dependenta penru vârstnici – si astfel rata beneficiilor si taxelor – constanta, din 2030, pensionarea ar trebui sa înceapa la 78 ani în Japonia, 74 ani în Franta, 73 ani în Italia si 72 ani în US. Din 2050, vârsta de pensionare în aceste tari ar fi necesar sa creasca la 81, 78, 79 si respectiv 75. variabilele cruciale pentru determinarea evolutiei structurii pe vârste a unei societati sunt speranta de viata, rata fertilitatii si emigrarea.[16]

Schimbarea ratei fertilitatii

Tendintele nationale în rata fertilitatii vor avea anomalii ale variatiilor si pot ajunge actualmente la platouri sub care tendinta istorica nu persista prea mult. Tendinte recente nu arata nici o evidenta în care în cele mai multe tari a caror rata de nastere este sub nivelul de înlocuire se va vedea o rata a fertilitatii care se va restabili atât de rapid precum sugereaza previziunile oficiale.[17]

Rata de emigrare

Rata fertilitatii în exces nu reprezinta o singura cale de a construi o natiune. Imigrarea si emigrarea vor afecta de asemenea marimea si structura populatiei unei tari. Privind spre viitor, proiectiile NU spun ca în general, vor fi mai putine miscari ale populatiilor dintr-o tara în alta decât au fost pâna în 1950. Tari cu cu rata fertilitatii extrem de scazuta ar fi putut sa-si mentina o rata a imigrarii ridicata pentru a-si asigura o crestere economica în viitor si pentru a-si reduce nivelul dependentei de vârsta, care ar fi putut apare altfel. Totusi, multe tari Europene au avut dificultati asimilând populatii largi de imigranti, în timp ce Japonia a avut foarte putine imigratii, istoric vorbind. Pe de alta parte, tari ca US, Canada, care au avut rata imigrarii relativ mare de-a lungul istoriei, probabil vor continua sa fie locuri atractive pentru muncitorii din alte parti ale lumii.

Dintr-o perspectiva alternativa, cresterea sperantei de viata si scaderea fertilitatii ar fi putut oferi o cheie  prin care imigrarea catre tari dezvoltate ar fi putut scadea în viitor.

Tarile mai putin dezvoltate cu o crestere accentuata a populatiei în decadele recente au generat un exces de forta de munca care poate fi efectiv folosit de tarile dezvoltate. Lucratorii însisi au migrat în mod natural catre oportunitati mai atractive. În sfârsit, tarile cu economii avansate pot fi locuri mai putin atractive pentru a trai sau a munci în viitor.[18]

Proiectii populationale

Riscuri legate de longevitate

Virtual, toate tarile par sa fie la risc de a trebui sa suporte vârstnicii pe perioada pensionarii, perioada care este mult mai lunga decat au prevazut-o în prezent.[19]

Schimbari demografice cheie asteptate

În decadele care vin, EU si tarile candidate vor suferi schimbari fara precedent în numarul si structura populatiilor lor. Rata fertilitatii este de asteptat sa ramâna sub rata naturala de înlocuire, iar speranta de viata este prevazuta sa continue sa creasca cu aproape un an în fiecare decada. Este dificil de a prevedea migratia, dar în absenta unor schimbari majore de politica, ea nu pare sa rastoarne sablonul demografic general. În acord cu scenariul Eurostatului, cel mai important impact nu este asupra marimii populatiei totale, ci asupra numarului persoanelor cu vârsta de munca. În timp ce populatia cu vârsta de munca (15 –64) în EU va scadea pe la 40 milioane persoane în urmatorii 50 ani, numarul persoanelor în varsta de 65 ani si peste va creste la aproape acelasi numar. Ca si rezultat, rata de dependenta de vârsta se va dubla de la 24% în 2000 la 49% în 2050. Ce înseamna aceasta este faptul ca astazi sunt 4 persoane cu vârsta de munca pentru fiecare persoana vârstnica, dar în 2040 acestea vor scadea la numai 2 persoane. Aceste proiectii furnizeaza un agregat instantaneu pentru toata EU. Mai multe schimbari îngrijoratoare sunt prevazute în cateva tari unde rata fertilitatii a scazut cel mai mult. De asemenea, politicienii trebuie sa aiba în vedere ca problemele de risc sunt considerabile.[20]

În contextul demografic global, este sugerata o miscare spre un viitor în care vârstnicii, curând, vor depasi ca numar tinerii. În 2050 numarul persoanelor vârstnice în lume va creste la aproape doua bilioane, depasind populatia de copii (0-14ani) pentru prima oara în istoria omenirii. Aceasta rasturnare istorica în proportii relative a tinerilor si a vârstnicilor a avut loc în 1998 în cele mai multe tari dezvoltate. În 2050, proportia persoanelor vârstnice este prevazuta sa ajunga la 21%.[21]

Perspectivele traditionale, în ceea ce priveste vârsta înaintata ca o faza a dependentei, bolii si lipsei productivitatii au fost rasturnate în ziua de azi. Având standarde mai bune ale sanatatii si nutritiei, vârstnicii îsi aduc o contributie vitala în societate. Natiunile Unite au pus înainte conceptul de “îmbatrânire activa” si au facut apel la guverne sa puna în practica politici care sa mentina populatia vârstnica activa cât mai mult timp posibil, cu mai multe oportunitati, cu un mediu suportiv si o viata mai buna.[22]

Explicând câteva dintre caracteristicile care ar putea sa apara în cadrul noii structuri de familie, Dr Harper spunea:” În urmatorii 25 ani jumatate din Europa va avea vârsta de peste 50 ani – fertilitatea scade rapid si noi traim mai mult. Aceasta longevitate le va da oamenilor oportunitatea sa amâne evenimente legate de vârsta adulta – sa amâne casatoria sau coabitarea, sa amâne nasterea de copii, chiar sa întârzie locuitul împreuna cu parintii – din cauza ca ei stiu acum ca au mai mult timp”.[23]

Demografia populatiilor imigrante în Europa

Migratia are efecte demografice directe datorita influxului primar si/sau efluxului de persoane. Si mai are efecte secundare puternice datorits structurii specifice pe vârste si sex a celor mai multe grupuri de imigranti, aceasta ducând la un numar mult mai mare de nasteri si la un numar mai scazut de morti comparativ cu populatia gazda. De asemenea imigrantii îmbatrânesc si reînntinerirea depinde efectiv de sosirea sustinuta a imigrantilor tineri.

Privind spre viitor, cu cresterea asteptata în rapiditatea îmbatrânirii, imigrarea ar trebui sustinuta dincolo de nivelul la care cele mai multe tari gazda au cunoscut în trecut, pentru a compensa îmbatrânirea, cel putin partial.

Gradul în care migrarea poate si ar trebui sa fie un instrument pentru balansarea deficitului viitor si compensarea declinului populational este unul dintre cele mai problematice cerinte pentru viitorul demografic al Europei si aceasta ar fi explicit adresata. Imigrarea este tot mai mult perceputa ca atragând o competitie economica si sociala nedreapta, crescând insecuritatea si adesea scazând standardele de viata. Imigrarea nu trebuie perceputa în mod negativ, ci poate fi de asteptat ca ea sa contribuie pozitiv la bunastarea si la baza de calificare a tarii. Este de subliniat faptul ca populatiile imigrante tind sa se adune în regiuni cu mai mult succes economic si mai dinamice al tarilor de adoptie. Capitala si alte centre mari cu sectoare mari de servicii sunt ariile cele mai preferate ca si rezidente.[24]

Mentinerea prosperitatii într-o societate în îmbatrânire

Conceptul de îmbatrânire activa este strâns legat de conceptul anilor ’60 al îmbatrânirii de succes. Dar, în timp ce îmbatrânirea reusita sau de succes este asociata mai mult cu satisfacta fata de viata, în schimb conceptul îmbatrânirii active subliniaza contributia economica a vârstnicilor. Mai formal, îmbatrânirea activa este definita ca “dorinta si capacitatea celor mai multi seniori de a ramâne angajati în activitati productive economic si social” (Summitul celor Opt, Denver,1997). Mai recent acest concept a primit mai multa atentie în special din partea guvernelor nationale si a OECD (Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare). Un argument proeminent în discutia despre conceptul de îmbatrânire activa este ca, în pofida dorintei seniorilor si a capacitatii lor de a ramâne angajati economic si social, politicile publice si piata muncii nu ofera seniorilor oportunitatea sa o faca. Analiza “dorintei si capacitatii” vârstnicilor, pe de o parte, si oportunitatile, pe de alta parte, nu este totusi cinstita.

Modelul de utilizare a timpului este influentat nu numai de caracteristici personale ca educatia si sanatatea, ci si de politicile publice, dar si de perceptia rasplatirii, obiceiuri capatate la vârste tinere, etc.

Lasând la o parte aceasta perspectiva teoretica, pentru moment, ce se stie despre cum îsi utilizeaza varstnicii timpul?

Studii bazate pe date din America sugereaza ca vârstnicii tind sa aloce putin timp muncii platite si activitatilor fizice din timpul liber decât tinerii (Cutler si Henricks 1990), si sa aloce mai mult timp activitatilor de casa si legate de familie (Kelly 1997). Este de asemenea evident ca în procesul de îmbatrânire, vârstnicii tind sa-si restranga gradul de activitate (Herzo 1989), si sa petreaca mai mult timp singuri (Larson, Zuzanek, Mannell 1985).

Studii bazate pe date canadiene sugereaza ca vârstnicii petrec mai mult timp privind la televizor decât tinerii, si ca este mai probabil sa-si petreaca timpul privind, participând la sporturi, hobbyuri, jocuri, mesterind, decât tinerii sau e mai probabil sa se angajeze în activitati religioase (Jones 1990). Mai departe, datele canadiene sugereaza ca vârstnicii aloca mai mult timp îngrijirii personale decât tinerii (incluzând aici somnul), si mult mai mult timp pentru munca în casa, cumparaturi si îngrijirea copiilor (Frederick 1995). O parte din timpul alocat în mod diferit de vârstnici pare sa fie legat de starea de sanatate care le limiteaza activitatile zilnice.

Constatari din Germania sugereaza faptul c asa numitii “vârstnici-vârstnici” (85 ani si peste) au nivele mai scazute ale activitatilor productive si consumptive decât vârstnicii tineri si ca parte a acestei tendinte este explicata de reducerea mobilitatii de mers (Klumb si Baltes 1999).

Aceste rezultate sunt bazate pe studii într-o singura tara. Exista în fapt comparatii foarte limitate a modelelor de utilizare a timpului printre vârstnici.

Pe când timpul petrecut cu munca platita scade cu vârsta, timpul petrecut cu activitati pasive de recreere, activitati personale si cu activitati active mai putin extinse, creste cu vârsta. O mare fractiune de timp care este utilizata ca sa fie alocata muncii platite pare totusi sa fie realocata din timpul pasiv al activitatii ( recreere pasiva si activitati personale) mai degraba decat din activitatile recreative active. În particular, nu s-au gasit constatari despre o crestere a muncii neplatite la vârste înaintate. Grupurile mai tinere sunt în mod obisnuit mai educate, mai prospere si cu o stare de sanatate mai buna decât grupurile mai vârstnice si este astfel posibil ca ele sa-si utilizeze timpul în mod diferit când vor ajunge la vârste înaintate decât grupurile actuale de vârstnici. Totodata, operationalizarea activitatilor active si pasive de recreere nu este perfecta. Pentru moment, cititul este clasificat ca si recreere activa în timp ce privitul la televizor sau ascultatul radioului sunt clasificate ca recreere pasiva. Evident, aceasta clasificare nu tine cont de calitatea activitatii, de exemplu, de calitatea programului de televiziune privit. Tot asa, nu este surprinsa complet contributia posibila a fiecareia dintre activitati la bunastarea persoanei vârstnice. Indiferent daca aceasta realocare de timp este datorata sau nu constrângerilor individuale ca incapacitatea, sau constrângerilor la nivel macro ca lipsa oportunitatilor pentru activitati productive pentru vârstnici, ea nu este clara. Ramâne ca diferentele la nivel national în ceea ce priveste timpul alocat recreerii pasive la persoane vârstnice sa sugereze ca niste factori la nivel macro pot într-adevar sa prefigureze oportunitati si constrângeri pentru persoanele vârstnice.[25]

Din punct de vedere economic, impactul schimbarilor demografice poate fi examinat luând în consideratie variatiile a doua rapoarte: raportul dependentei de vârsta, adica raportul dintre populatia vârstnica si populatia având vârsta de munca si raportul dependentei demografice, adica raportul dintre populatia neavând vârsta de munca si populatia cu varsta de munca.

Raportul dependentei de vârsta este cel mai comun raport utilizat în studiile despre finantarea viitoare a pensiilor. El da o estimare aproximativa a impactului îmbatrânirii populatiei asupra finantarii securitatii sociale. Raportul dependentei demografice da o vedere mai exacta a consecintelor economice, pentru cei ce sunt încadrati, a schimbarilor demografice viitoare. Variatiile celor doua rapoarte pot fi comparate cu acelea ale raportului dependentei economice, adica raportul dintre populatia neîncadrata (fie inactiva sau someri) si populatia încadrata. Acest raport exprima cel mai bine ideea poverii economice data de populatia care nu munceste si de someri pentru cei care muncesc. Simularile demografice sunt bazate pe ipotezele cu privire la mortalitate, fertilitate si migratie. Previziunile cu privire la speranta de viata la nastere a populatiei sunt cele mai de încredere. Simularile cu privire la tineri sunt mult mai ipotetice, pentru cel putin doua motive: scaderea ratei fertilitatii în multe tari este din cauza ca femeile au copii mai târziu în cursul vietii si previziunile despre rata fertilitatii pentru generatiile care înca nu s-au nascut ramân incerte. Ipotezele cu privire la migratii pot fi de asemenea incerte, în mod particular pentru tarile mici, unde fluxul si refluxul populatiei poate fi relativ ridicat. Schimbarile dramatice în ceea ce priveste piata de munca ar putea foarte bine sa sugereze o crestere a nevoii pentru adaptari ale protectiei sociale mai “flexibile”, pentru moment prin stabilirea unei alternante între munca, pregatire si recreere în organizarea ciclurilor vietii. Dezvoltarea de facilitati de îngrijire pentru copii si vârstnici sincronizate cu adaptari ale timpului de munca flexibile pentru parinti sau rude este o alta problema importanta care provoaca la configurarea sistemelor viitoare de protectie sociala.[26]

Din punct de vedere demografic, conceptul de îmbatrânire este foarte diferit de îmbatrânirea biologica sau sociologica. Figura 1 arata cresterea rate de dependenta de vârsta în urmatorii 25 ani în toate tarile Europene.

Ar trebui notat de asemenea ca ajutoarele familiale si cheltuielile publice pentru copii sunt finantate prin taxe, în timp ce pensiile sunt finantate în cele mai multe tari Europene prin contributii sociale.[27]

Demografia si sanatatea publica. Dintre cei trei determinanti demografici ai populatiei, marime, structura si crestere, fertilitatea este aproape întotdeauna mult mai importanta decât chiar mortalitatea si migrarea. Fiecare nastere reprezinta nu chiar un adaos la generatia actuala de copii, ci potential o crestere exponentiala în marime a generatiilor viitoare. Decesul nu are influente în viitor. Al treilea determinant demografic – migrarea -  nu este în general de o magnitudine semnificativa ca sa aiba un impact major asupra populatiei la nivel national, desi exista si exceptii.[28]

Cresterea longevitatii sporeste nevoile de îngrijiri de sanatate?

Situatia actuala este aceea în care media persoanelor vârstnice ramâne independenta de morbiditatea sau incapacitatea prelungita pâna la vârste de saptezeci de ani, dupa care au o crestere si o accelerare a incapacitatilor pâna ce mor la aproape 75 ani.

Exista trei posibilitati de dezvoltare pentru viitor când persoanele vârstnice traiesc mai mult de 75 ani.

Scenariul de “cosmar” unde vârsta la care loviturile primite ca si boala sau incapacitatea ramâne ca în prezent, dar decesul este amânat. Aceasta este baza pentru pretentiile unei cresteri “exponentiale” a nevoilor de sanatate;

Modelul de orizont, în care atacul si progresia bolii si incapacitatii sunt amânate cu precizie la aceeasi extindere ca si decesul însusi, astfel încât numarul de ani de existenta cu boli si incapacitati ramâne neschimbat.

Scenariul “morbiditatii comprimate” în care si incapacitatea si decesul sunt amânate, dar prima mai mult decât al doilea, astfel încât intervalul dintre aparitia bolii cronice sau a incapacitatii si moarte este scurtat.[29]