Mediatizarea violentei

Mediatizarea violentei

Amplificarea violentei in randul tinerilor continua sa reprezinte o tema predilecta in dezbaterile asupra efectelor mass-media. Psihologi si sociologi preocupati de cunoasterea fenomenului sustin ca descrierea excesiva a violentei, indeosebi pe micile si marile ecrane, are un impact negativ asupra acestei categorii de populatie, deoarece influenteaza in sensul stimularii diferitelor forme de comportament deviant. In urma unor experimente s-a constatat ca violenta manifestata de catre subiecti este de acelasi tip cu cea cuprinsa in filmele vizionate(Vasile Preda, 1998). Sporirea violentei in viata cotidiana, a delicventei juvenile, a numarului grupurilor ce dovedesc un comportament disocial a fost adeseori pusa, inclusiv la nivelul simtului comun, pe seama mass-media, ce transmit mesaje care faciliteaza trecerea la conduite reprobabile. Violenta de pe micul ecran constituie, in opinia lui Glenn G.Sparks(1986), premisa inadaptarii sociale in special in randul copiilor, influenta asupra acestora fiind mai puternica deoarece se afla intr-o stare de rezistenta psihologica, morala si sociala redusa. Desigur, acestor convingeri li s-ar putea replica prin invocarea faptului ca nu doar mass-media, ci si marile opere literare descriu acte de violenta. In orice drama, de exemplu, sunt puse in scena astfel de comportamente. Dar in timp ce aici scopul este conectarea cu un principiu moral, naratiunile mediatice sunt construite, de cele mai multe ori, fara un referent moral, doar pentru a exploata pulsiunile primare ale omului si nevoia sa de divertisment in scopul cresterii audientei si, implicit, profitului economic.

Mediatizarea excesiva a violentei a starnit reactii critice dintre cele mai vehemente, considerandu-se ca impactul sau nefast asupra tinerilor este cu atat mai puternic, cu cat scenele de violenta vizionate sunt mai numeroase. Intr-o astfel de perspectiva, televiziunea a fost privita ca o adevarata "scoala a crimei si a delicventei", deoarece tinerii au tendinta de a reproduce formele de conduita insusite pe aceasta cale, aflate intr-o evidenta discordanta cu valorile si normele socio-morale(Ioan Dragan, 1996). Cazurile in care tinerii s-au folosit de tehnici antisociale imprumutate din mass-media au servit drept argument pentru cei care au proclamat caracterul nociv al multora dintre mesajele acestora. Vizionarea filmelor ce contin scene violente, considera criticii mass-media, poate conduce la o perceptie falsa a realitatii si la sporirea agresivitatii comportamentale, mai ales datorita faptului ca se creeaza un amestec intre real si fictional, care conduce la confuzie mentala si morala. Mass-media nu promoveaza intr-o suficienta masura standardele morale acceptate in societate sau prezinta versiuni distorsionate ale acestora, ceea ce produce, in randul indivizilor, o crestere a confuziei privind normele directoare ale societatii. Se ajunge, in acest fel, la o situatie asemanatoare cu cea pe care Emil Durkheim o numea "anomie structurala"(reducerea comunicarii interpersonale efective si amplificarea confuziei in intelegerea normelor sociale). Ea se datoreaza neputintei institutiilor sociale de a asigura integrarea normala a indivizilor, ca urmare a faptului ca nu mai au o perspectiva clara asupra normelor de urmat sau ca o consecinta a suspendarii temporare a functionalitatii normelor de baza din societate. Anomia structurala lasa individul intr-o stare de confuzie psihologica(anomia personala), intrucat conceptia sa despre normele sociale este la fel de ambigua. Criticii mass-media au preluat de la Durkheim aceasta idee, atunci cand au sustinut ca adoptarea unor modele comportamentale indezirabile este facilitata de confuzia personala si alienarea psihologica datorate consumului de mesaje mediatice.

Cu toate ca pot fi cu usurinta etichetate drept reprobabile si, in consecinta, autorii lor merita sa fie pedepsiti, actele agresive sunt prezentate in unele filme ca fiind cai de rezolvare eficienta a unor probleme, ca aducatoare de castiguri. Sunt sugerate atitudini care au la baza o reprezentare a violentei ca model de succes, ca o cale de a obtine gratificatii. Indeosebi actele violente prezentate ca justificate, cum ar fi de exemplu legitima aparare, pot constitui un indemn la adoptarea unor comportamente de acest tip. Influenta este mai puternica in cazul in care ele apartin personajelor cu care copiii, aflati mereu in cautare de modele, se identifica. Scenariile dupa care se deruleaza evenimentele din film pot sugera actiuni asemanatoare in viata reala. Pentru copii si adolescenti caracterul spectacular al scenelor de violenta este un element suplimentar ce stimuleaza reproducerea lor la prima ocazie. Adolescenta este o varsta caracterizata printr-un ansamblu de transformari evolutive complexe, care, nu de putine ori, se dovedesc deosebit de problematice. Multi psihologi o considera a fi varsta crizelor, oscilatiilor, anxietatilor, nesigurantei, insatisfactiei, contestatiei, marginalizarii si subculturii. Acum se manifesta, mai mult decat oricand, dezechilibrele afective si comportamentale, devierile caracteriale, actele impulsive, tendintele egocentrice, gustul pentru aventura si anturajele nedorite. Toate acestea se repercuteata asupra relatiilor adolescentului cu ceilalti, exprimandu-se prin revolta impotriva restrictiilor cu scop educativ, prin contestarea si respingerea modelelor culturale si a normelor morale propuse de parinti sau de profesori, simultan cu subscrierea la modele axiologic-normative divergente. Pe acest fond psiho-social, sistemul mass-media poate influenta in sens nedorit personalitatea individului, mai ales atunci cand violenta este portretizata ca o modalitate de rezolvare a conflictelor, cu mult mai eficienta decat dezbaterea, negocierea sau compromisul.

Discutiile privind impactul violentei mediatizate asupra comportamentului copiilor si tinerilor nu au ajuns insa la un punct de vedere unitar. Ioan Dragan(1996) identifica, in functie de teza la care subscriu, trei categorii de abordari: 

a).Abordari care scot in evidenta efectul cathartic al vizionarii scenelor de violenta, al consumului de mesaje mediatice in general. Care este mecanismul acestui efect? Indivizii se confrunta, in existenta lor cotidiana, cu numeroase situatii frustrante, care le pot provoca acte de violenta, de agresivitate. Ei se pot elibera de frustrari prin " participarea simbolica", imaginara la scenele vizionate pe micul ecran, identificandu-se cu protagonistii acestora. Programele care prezinta scene de violenta constituie, de fapt, o supapa pentru eliberarea de inclinatii si tendinte agresive, nicidecum un factor generativ al lor.

b).Abordari partizane ale tezei conform careia mass-media reprezinta o veritabila sursa de invatare si de stimulare a comportamentelor agresive. Expunerea la scene violente determina o anumita stare emotionala a indivizilor, care va creste posibilitatea manifestarii comportamentelor de acest tip.

c).Abordari care sustin teza efectului de intarire, dupa care scenele de violenta prezentate de mass-media nu fac altceva decat sa actualizeze si sa intareasca, in unele cazuri, pulsiunile si tendintele deja existente la indivizi, in functie de modul in care acestia au fost educati si socializati. Astfel de tendinte sunt mai accentuate in cazul persoanelor care inregistreaza un deficit de stabilitate afectiva si sociala, mai putin integrate in mediul lor de viata. Ceea ce se prezinta pe micul ecran confirma si intareste norme de actiune existente deja la nivelul unui grup sau al unui individ. Suscitarea violentei nu depinde atat de mesajele mediatice, cat de alti factori: structura personalitatii individului, grupurile de apartenenta si de referinta, situatia in care se afla, ce determina atat utilizarea, cat si efectele acestor mesaje.

Dupa cum observam, cercetarile privind acest tip de efecte ale mass-media nu au ajuns inca la concluzii univoce. La intrebarea: Copiii care privesc multe scene de violenta pe ecran adopta mai mult decat ceilalti un comportament violent? s-au dat raspunsuri care exprima opinii contradictorii. Subiectul continua sa ramana unul controversat, cu atat mai mult cu cat cercetarile intreprinse au inregistrat pentru o parte dintre subiecti(la acelasi timp si continut vizionat) o asociere statistica pozitiva intre expunerea la scene violente si conduita lor agresiva, pentru ceilalti nu(Petru Ilut, Traian Rotariu, 1996). Unii cercetatori s-au aratat fermi in a sustine existenta unei relatii cauzale intre volumul expunerii la violenta mediatizata si comportamentele de acest tip efectiv manifestate. Altii s-au dovedit mai rezervati, tinzand sa sustina existenta unei corelatii moderate. Chiar daca rezultatele investigatiilor empirice ce privesc respectiva relatie sunt contradictorii, cele mai multe conduc la concluzia ca "violenta mediatizata are un mare efect asupra unui mic procentaj de tineri si un efect mic asupra unui mare procentaj dintre ei"(ibidem, p.126). Violenta difuzata prin televiziune poate avea un anumit efect asupra unora dintre telespectatori, dar nu este vorba de o relatie cauzala generalizata. Nu inseamna in mod neaparat, precizeaza Anthony Giddens(2000), ca nivelurile inalte de reprezentare a violentei creeaza in mod direct scheme imitative printre telespectatori. In fine, exista si cercetatori care se arata sceptici in ce priveste efectele violentei reprezentate; actele agresive au alte cauze decat filmul sau televiziunea. Copiii si tinerii sunt capabili sa faca deosebirea intre fictiune si realitate, ceea ce conteaza in receptarea mesajelor. Asa cum arata Vasile Preda, deosebit de importanta este semnificatia actului agresiv; atunci cand violenta este ritualizata efectul sau asupra receptorului este mai mic. Urmarirea unor scene violente reale sau prezentate ca fiind reale are un efect consideravil mai mare decat vizionarea scenelor violente fictive. Copiii si tinerii nu sunt lipsiti de discernamant in raportarile lor la ceea ce vad. Pana si copiii mici, sustin B.Hodge si D.Tripp(1986), isi dau seama ca cea mai mare parte din violenta mediatizata nu este reala. Nu aceasta este principala cauza a comportamentului reprobabil al receptorilor, ci mai ales cadrul general al atitudinilor si conditiilor in care este receptata. Foarte importanti sunt factorii psihologici si sociali, care au o pondere insemnata in cresterea frecventei manifestarilor violente, agresive.

In cadrul dezbaterilor asupra impactului mesajelor mediatice asupra receptorilor castiga tot mai mult teren conceptia caracterului relativ(diferentiat, dependent) al efectelor nocive. Dupa cum precizeaza Ioan Dragan(1996), in analiza sunt introduse mai multe variabile explicative: trasaturile psiho-sociale ale indivizilor, atitudinile si opiniile lor, contextul socio-cultural, grupurile de referinta, slabirea controlului social, situatia economica, toate acestea determinand modul de raportare la violenta mediatizata si, deci, efectele multiple si neunivoce. Deprinderea violentei prin intermediul mass-media presupune anumite caracteristici si trasaturi psiho-sociale ale receptorilor si depinde de apartenenta acestora la anumite grupuri si medii sociale. Asadar, caracterul nociv al mesajelor se coreleaza cu situatiile existente in familie si in societate, situatii ce nu pot fi omise sau ignorate. Influenta negativa a mass-media, arata Ioan Dragan, se exercita mai ales in situatii de instabilitate in relatia dintre individ si mediul sau de viata, de dezintegrare sociala, de incertitudine valorica si normativa, de accentuare a tensiunilor si conflictelor sociale, de insecuritate, saracie si asteptari nerealizate, de frustrare si de marginalizare. Conjugarea acestor situatii cu mesajele mediatice sporeste probabilitatea impactului negativ al mass-media in materie de violenta.

O multitudine de factori intervin, asa cum am vazut, in declansarea comportamentului agresiv. Vasile Preda(1998) deosebeste doua categorii de factori, care, in interactiune, determina o stare relativ propice manifestarii unui astfel de comportament: 

a).Factori interni, de natura psiho-individuala, cum ar fi:

Imaturitatea caracteriologica: toleranta redusa la frustrare, egocentrismul, impulsivitatea, capacitatea redusa de autocontrol, indiferenta afectiva, subestimarea greselilor personale, imaginea falsa despre lume, despre sine si despre relatiile interumane;

Subdezvoltarea componentelor moralitatii indivizilor(constiinta morala,   sentimentele morale), care nu mai actioneaza in sens reglator asupra conduitei individului, conform exigentelor sociale;

Tipurile de personalitate nevrotica, psihotica sau dementiala datorate unor dezechilibre psihice aparute inclusiv pe fondul actiunii unor factori de microclimat social negativ;

b).Factori externi, psihosociali si sociali, ce tin de conditiile mediului de viata:

Relatiile interpersonale si climatul afectiv existente in grupurile de apartenenta(familia, grupul de prieteni); de exemplu, atitudinea rece-indiferenta a parintilor, atitudinea tiranica a parintilor, atmosfera conflictuala din familie, climatul moral nefavorabil existent in familie pot facilita structurarea si manifestarea comportamentului agresiv;

Insuficienta maturizare sociala a individului datorata unor carente in ceea ce priveste educatia, insusirea valorilor, normelor si modelelor de conduita dezirabile social, structurarea raporturilor sociale, dezvoltarea unei perceptii sociale adecvate, intelegerea problemelor specifice mediului sau socio-cultural etc.;

Dificultatile de integrare sociala aparute atunci cand individul, datorita deficitului de maturizare sociala, nu reuseste sa-si adapteze conduita la exigentele relatiilor interpersonale din mediul sau de viata; esecul in socializarea individului poate fi o cauza a aparitiei si proliferarii unor forme de devianta si delicventa;

Influenta grupurilor delictogene, care il determina pe individ la o nonconformitate fata de normele sociale sau la un conflict normativ cu standardele societatii;

Alte abordari au accentuat importanta caracterelor innascute in declansarea comportamentului agresiv. Etologia, indeosebi prin vocea fondatorului sau Konrad Lorenz(On aggression, 1966), a cautat sa puna in evidenta existenta unui instinct agresiv primar, a unei dimensiuni biologice innascute a agresivitatii, dar care nu provoaca in mod automat manifestari de acest fel. Etologii au sustinut ca exista factori culturali si sociali care ingradesc acest instinct, dar de o capacitate inhibitiva innascuta care sa-l tempereze omul nu dispune. Psihanaliza, la randul sau, a relevat faptul ca agresivitatea este o componenta a personalitatii umane, mai pronuntata la indivizii cu frustrari, dificultati psihologice si relationale. Luand in considerare aceasta multitudine de factori posibili am putea considera, concluzioneaza Vasile Preda, ca agresivitatea este rezultanta in care se imbina caracterele innascute cu influentele mediului social(elemente dobandite, invatate).

Mediatizarea violentei nu constituie, asadar, singura cauza a cresterii agresivitatii in randul copiilor si tinerilor. Dupa cum am vazut, comportamentul acestora este determinat de o multitudine de factori psihoindividuali si psihosociali, de conditiile reale de viata si de relatiile dintre individ si mediul sau social. Ceea ce nu inseamna, dupa cum avertizeaza Ioan Dragan, ca trebuie sa subestimam posibilitatea stimularii agresivitatii copiilor si tinerilor prin emisiunile de televiziune ce contin scene de violenta, mai ales in situatii de dereglare a relatiilor interpersonale, de crestere a disfunctiilor integrarii indivizilor in viata sociala, sau de rupere a echilibrelor sociale. Violenta este un fenomen ale carui cauze nu pot fi cautate exclusiv in plan social si nici exclusiv in plan psihologic individual. Determinarea fenomenului este multipla: biologica, psihologica si sociala, de cele mai multe ori interactiunea acestor factori fiind hotaratoare. Desigur, atunci cand este vorba de cazuri concrete poate fi constatata o pondere mai mare a determinarilor externe(sociale) sau, dimpotriva, a celor interne(psihologice si biologice), dar, de regula, cele doua categorii de determinari se relationeaza.

Nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca preferinta pentru vizionarea filmelor ce prezinta scene de violenta sa fie determinata de cunoasterea pe viu a unor situatii similare. Rezultatele cercetarilor experimentale realizate in S.U.A. cu trei decenii in urma au condus la concluzia ca, pe termen lung, expunerea la violenta mediatizata poate sa conduca la activarea unor predispozitii formate in urma intalnirii cu astfel de situatii in viata reala, dar poate sa afecteze si persoanele care nu au trait asemenea experiente(P.Bargaoan, A.Dobrescu, 2002). Acestea de pe urma invata sa se implice in actiuni violente si ca urmare a dispozitiilor afectiv-atitudinale dobandite sunt dispuse sa se manifeste in acest fel, mai ales atunci cand au convingerea ca vor obtine satisfactii sau recompense.

Mass media poate constitui un factor incitativ, care grabeste sau faciliteaza structurarea unor comportamente violente. Asupra acestui pericol atrage atentia Claude-Jean Bertrand: "In realitate, se pare ca televiziunea, daca nu creeaza situatii de violenta si criminalitate, are totusi tendinta sa le amplifice. Si, probabil, expunerea insistenta si de durata la scenarii implicand violenta si criminalitatea favorizeaza sentimentul de insecuritate si de neliniste, chiar tendinte agresive"(2001, p.182). Concluziile multor cercetari realizate pe parcursul ultimelor decenii au indicat o intarire a actelor agresive in urma vizionarii excesive a scenelor de violenta, care, chiar daca nu genereaza prin ele insele delicveta o pot alimenta, incitandu-i pe tineri la savarsirea unor acte cu caracter antisocial. Emisiunile de televiziune care prezinta practici abuzive, acte care incalca normele morale si produc dezordine sociala, raporturi interumane bazate pe forta, vizionate de catre indivizi cu un psihic labil si cu dificultati de integrare sociala pot stimula manifestarea unor comportamente violente, agresive. Mijloacele de comunicare de masa, arata Vasile Preda, pot propaga prin continutul mesajelor pe care le vehiculeaza atitudini disociale si antisociale in randul unor minori sau tineri cu tulburari caracteriale. Unele cercetari au relevat insa faptul ca si copiii care nu prezinta astfel de tulburari pot fi afectati de violenta mediatizata, mai ales daca este provocata de personajul simpatizat cu care se identifica si de la care preiau gesturi si forme de manifestare indezirabile. In urma cu cateva decenii, Alfred Bandura(1968) a lansat teoria invatarii sociale a agresivitatii, care are la baza ideea imitarii conduitelor unor persoane semnificative sau cu statut de autoritate luate ca model. Copiii invata comportamentul agresiv, ca si alte forme de comportamente sociale, prin imitarea unor modele intalnite in familie, mass-media si mediul lor social sau ca urmare a propriei experiente intarite prin puterea de influentare a modelului.

Daca acceptam faptul ca mass-media, in primul rand televiziunea, determina prin continutul mesajelor transmise manifestari de violenta din partea copiilor si tinerilor, atunci este firesc sa ne intrebam daca se poate interveni, si cum anume, pentru reducerea efectelor de acest gen. Cine ar trebui sa-si asume o astfel de interventie? In ce masura este ea posibila? Criticii mass-media considera ca responsabilitatea morala revine producatorilor, editorilor si managerilor, recomandand prudenta si retinere in difuzarea emisiunilor ce prezinta scene de violenta. Dar interesele financiare ii impiedica pe cei incriminati sa se supuna exigentelor etice. Ei invoca argumentul necesitatii mediatizarii violentei pentru a-si castiga un public cat mai numeros, dintr-un motiv pe care cercetatorii americani Clifford G. Christians si Kim B. Rotzoll il gasesc cat se poate de serios: "Averi si cariere depind de cotele de audienta. Foarte multe persoane implicate in industria divertismentului se indoiesc de faptul ca rationamentul etic are vreun cuvant de spus. Doar banii conteaza"(2001, p.247). Mass-media se afirma ca o industrie condusa de persoane carora prea putin le pasa de consecintele sale extraeconomice si, prin urmare, interesele comerciale pe care le reprezinta se ciocnesc adeseori de imperativele etice. Televiziunea inseamna, in opinia autorilor citati, goana dupa audienta si profit, nicidecum libertate si adevar. Responsabilitatea sociala este de multe ori eludata, atunci cand se iau decizii privind divertismentul oferit de catre mass-media. In fata logicii profitului preocuparile etice devin irelevante, ceea ce face ca sistemul sa functioneze adeseori dupa criterii amorale. Despre eliminarea treptata a dimensiunii etice din sfera produselor mass-media ne vorbeste si John B. Thompson: "Odata cu comercializarea sporita a intitutiilor mass-media, idealurile morale si politice sustinute de unii dintre primii antreprenori mass-media au fost tot mai mult inlocuite de criterii de eficienta si profitabilitate. Produsele mass-media insele - sau, cel putin, asa se argumenteaza - au denvenit tot mai standardizate si stereotipe; ele s-au trivializat si s-au aplecat asupra senzationalului, s-au preocupat de evenimente trecatoare si si-au diminuat orice capacitate pe care au avut-o vreodata de a transcende banalitatile vietii de fiecare zi. De asemenea, receptarea produselor mass-media a devenit doar o alta forma de consum, o sursa de excitatie, divertisment si placere.Ascensiunea mass-media, dupa cate se pare, nu a fost o veste prea buna pentru etica"(2000, p.247). In ce masura este posibila impunerea unor repere etice in lumea fantasmagorica a mass-media? Poate fi realizat, din motive socio-morale, un control al programelor de televiziune? Ideea unui astfel de control intampina nu numai opozitia managerilor ce se tem de pierderile financiare, ci si pe aceea a aparatorilor libertatii de exprimare, care o considera o abatere de la principiile democratiei. Orientarile libertariene din etica informatiei si comunicarii incurajeaza o exprimare lipsita de constrangeri sociale; interventia oricarei forme de autoritate este ilegitima si trebuie interpretata ca o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare. Intr-o astfel de perspectiva, eticul ar viza doar statutul profesionistului din institutiile media si ar consta in respectarea deplina a libertatii sale de exprimare. Mai mult decat atat, acestia considera ca nu neaparat emisiunile incarcate cu scene de violenta genereaza comportamente de acelasi tip, caci violenta este, in fond, o problema sociala si istorica si nu rezultatul vizionarii unor programe de televiziune. De aceea, eliminarea acestora nu ar duce la disparitia comportamentelor violente din societate. Pe de alta parte, nimeni nu-l obliga pe telespectator sa le urmareasca; daca el considera ca astfel de emisiuni sunt nocive poate opri in orice moment receptarea. In ceea ce priveste prevenirea posibilelor influente negative asupra copiilor, responsabilitatea revine in primul rand parintilor, caci acestia sunt direct implicati in indrumarea si educarea lor. Parintii sunt cei care pot exercita un control al vizionarii si ii pot ajuta pe copii in autoreglarea conduitei. In timp ce piata mass-media este mentinuta relativ libera, precizeaza Christians si Rotzoll, familia, care este datoare fata de copil si nu fata de piata, poate face o selectie riguroasa a ceea ce va deveni parte din experienta acestuia. Dar interventia parintilor nu trebuie sa se rezume doar la selectia programelor. S-ar impune, de exemplu, o pregatire a copilului pentru vizionarea filmului, prin sublinierea naturii fictionale a violentei. Cercetarile realizate pe aceasta tema au aratat ca daca parintii vizioneaza filmul impreuna cu copiii si condamna scenele de violenta pe care le contin se poate reduce frecventa si gradul imitarii comportamentelor agresive(Vasile Preda, 1998). Asumarea functiei educative de catre familie presupune si astfel de interventii, menite sa previna efectele nedorite ale mesajelor mediatice asupra personalitatii copiilor. Cu toate acestea, ideea responsabilitatii sociale a profesionistilor din sistemul mass-media prinde tot mai mult teren. Adeptii sai resping orice interventie a statului in exercitarea dreptului jurnalistilor la libera exprimare, dar militeaza pentru o asumare a responsabilitatii fata de publicul caruia i se adreseaza. Ei pledeaza pentru respectarea unei etici a informatiei si comunicarii, ce impune obligatii fata de colectivitate, fata de destinatarii informatiilor pe care zilnic le difuzeaza.