STIMA DE SINE LA PRESCOLARI

STIMA DE SINE LA PRESCOLARI

Fiecare copil are nevoi, dorinte si emotii. De modul in care acestea sunt receptate si li se raspunde, de experientele pe care le traieste copilul in relatiile cu familia, rudela, prietenii, educatorii, depinde decisiv atitudinea sa ulterioara fata de viata.

Copiii sunt diferiti temperamental, caracterial, aptitudinal. Ca urmare nici performanta lor nu va fii egala in toate domenile. Este esential ca fiecare copil sa fie respectat si sustinut in ritmul sau propriu, in transformarea progresiva ce o va inregistra potrivit nevoilor sale. Familia si educatoarea trebuie sa ii invete de mici pe copii ca fiecare are valoarea sa si sa-i ajute sa-si formeze o imagine pozitiva de sine.

In stransa legatura cu imaginea de sine se afla stima de sine.

Stima de sine se refera la modul in care ne evaluam pe noi insine, la cat de ,,buni,, ne consideram comparativ cu altii.

Stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si incredere in fortele proprii.

Mesajul de valoare transmis de adult este foarte important in prevenirea neincrederii. Un esec nu trebuie perceput ca un simptom al non-valorii, ci ca o situatie ce trebuie rezolvata.

Copiii cu stima de sine scazuta se simt nevalorosi si au trairi emotionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experiente negative.

Pentru prescolarii mici, sursa cea mai importanta de formare a stimei de sine o constituie aprecierile educatoarei si ale parintilor.

Etichetarea copilului dupa comportament conduce la formarea unei imagini de sine negativa.

Alte elemente care converg spre acelasi rezultat negativ sunt: gesturile de interzicere absolute sau nejustificate total, amenintarile cu abandonul(,,daca nu faci..nu te mai iubesc te trimit la te dau la,,), stil deficitar de relationare parinte-copil, educatoare-copil.

La prescolarii mari, sursa de formare a stimei de sine se extinde si la grupul de prieteni, la alte persoane din viata lor.

Copiii care au, in urma experientelor proprii stima de sine pozitiva se manifesta astfel:

Isi asuma responsabilitatile;

Se comporta independent;

Sunt mandri de realizarile lor;

Realizeaza fara probleme sarcini noi;

Isi exprima atat emotiile pozitive cat si pe cele negative;

Ofera ajutor si sprijin celorlalti colegi de grupa.

Dintre experientele anterioare care le-au construit acestora imaginea de sine echilibrata, am putea mentiona:

Au fost laudati, incurajati;

Au fost ascultati;

Li s-a vorbit cu respect;

Li s-a acordat atentie;

Au fost imbratisati;

Au avut prieteni;

La polul opus se afla copiii care, in urma experientelor proprii, au

o stima de sine scazuta. Ei se manifesta astfel:

Nu sunt multumiti de propria persoana;

Evita sa realizeze sau sa se implice in sarcini noi;

Se simt neiubiti si nevalorosi;

Par rebeli sau nepasatori.

Printre experientele anterioare care le-au format o stima de sine scazuta ar putea fi:

Au fost criticati;

Li s-a vorbit pe un ton ridicat;

Au fost ignorati si ridiculizati;

Asteptarile celorlalti de la ei insisi au fost exagerate(sa fie perfecti);

Au fost frecvent comparati defavorabil cu alti copii.

Copiii cu stima de sine crescuta reusesc sa faca fata mai bine situatiilor si comportamentelor de risc care ar aparea in relatiile interpersonale nesanatoase sau in esecuri.

Ce trebuie sa faca parintii?

Sa-i incurajeze permanent pentru exprimarea propriilor emotii, construindu-le un mediu sigur, aprobator;

Sa-i invete sa-si foloseasca imaginatia in exprimarea emotiilor(,,Ce ti-ar fi placut sa-i spui celui care te-a necajit?)

Povestirea unei situatii asemanatoare traite de adult(,,Cand eram de varsta ta, mi s-a intamplat si mie sa. si am facut asa.,,)

A-i invata sa se accepte pe ei chiar daca se simt abatuti sau dezamagiti(,,Nu ai castigat concursul, dar nu a fost vina ta. Cu inca putin exercitiu vei fi cel mai bun,,)

Ce trebuie sa faca educatorul pentru a dezvolta copiilor stima de sine?

Sa exprime cerinte rezonabile fata de varsta copiilor;

Sa planifice din timp activitatile. Daca se anticipeaza nevoile copiior, probabilitatea ca ei sa fie cooperanti va creste;

Sa formuleze clar ceea ce asteapta de la copii;

Sa se focalizeze asupra aspectelor pozitive(insusiri, realizari) si sa le mentioneze;

Sa ofere posibilitati si optiuni copiilor ori de cate ori este posibil;

Sa ofere recompense. Recompensa sa nu fie exagerata sau extravaganta.

Increderea de sine si sentimentul valorii proprii pot fi considerate rezultate ale incurajarii prin intermediul dezvoltarii sentimentului de comuniune. Astfel, cand copilul colaboreaza in vederea bunastarii celorlalti, aceasta intareste sentimentul fortei proprii.