BANCILE CENTRALE SI ROLUL LOR IN POLITICILE MONETARE ALE TARILOR

Bancile centrale si rolul lor in politicile monetare ale tarilor

1. Aparitia si dezvoltarea bancilor centrale

Institutia abilitata sa conduca politica monetara a unei tari este banca centrala, ca parte a unui sistem bancar modern, constituit din doua niveluri. Primul nivel este cel al politicii monetare si este reprezentat de banca centrala (la noi, Banca Nationala a Romaniei). Al doilea nivel este constituit din bancile comerciale, care desfasoara activitati specifice de creditare, de investitii, precum si alte activitati financiare care se adreseaza publicului larg.

Aparitia bancilor centrale s-a produs relativ tarziu si s-au  format fie prin transformarea unei banci comerciale si prin modificarea obiectivelor acesteia, fie ca institutii nou create, avand un mandat clar si atributii specifice. Prima banca centrala in sens apropiat de cel actual a fost Banca Angliei, infiintata in 1694. La mijlocul sec. XIX, printr-o lege speciala (Bank Charter Act), Bancii Angliei i se incredinteaza rolul de autoritate monetara, avand privilegiul de a emite bancnote, de a fi imprumutator de ultima instanta al sistemului bancar, precum si de administrator al rezervelor de aur si devize ale statului. Interesant este faptul ca Banca Angliei nu a fost, pana de curand, o banca centrala independenta, fiind subordonata Trezoreriei (Ministerul de Finante al Marii Britanii). Abia in anul 1997, Banca Angliei isi castiga independenta, aliniindu-se standardelor europene. Cea dintai banca centrala independenta a fost Sistemul Rezervelor Federale, creat in 1913 ca Banca Centrala a S.U.A.

Acest model de independenta bancara a fost adoptat si de Banca Centrala Europeana, care si-a consacrat deja ca o institutie independenta de orice instructiuni primite la nivel national sau comunitar. Functiile politicii monetare ale statelor Uniunii Europene au fost delegate irevocabil acesteia, stabilitatea preturilor devenind unicul obiectiv al politicii monetare. Banca Nationala a Romaniei se bucura, conform statutului sau (Legea nr. 101/1998 - Legea Bancii Nationale a Romaniei) de un grad ridicat de independenta. Obiectivul statuat in lege este 'asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor', iar conducerea bancii este aprobata de Parlament.

Bancile centrale se afla in proprietatea integrala a statului(cele mai multe tari), mixta a statului si a sectorului privat(Austria, Belgia, Turcia, Grecia), in timp ce in altele sunt complet privatizate (Africa de Sud, Elvetia). Atunci cand bancile centrale au o componenta privata, ele varsa de regula un dividend actionarilor, inainte de a varsa restul profitului net minus fondul de rezerva la dispozitia bugetului de stat. O banca este cu atat mai independenta cu cat are drept principal (unic) obiectiv asigurarea stabilitatii preturilor si are discretie deplina in utilizarea instrumentelor specifice pentru atingerea acestui deziderat, la nevoie chiar impotriva vointei guvernului.

In relatiile cu exteriorul, bancile centrale sunt reprezentate de un Comitet de directori, avand in fruntea lor un guvernator. in Romania, Consiliul de Administratie, compus dintr-un guvernator, trei viceguvernatori si alti cinci membri, este numit de Parlament la propunerea Comisiilor de specialitate ale Camerelor Parlamentului. Mandatul este de 6 ani, putand fi reinnoit (Legea nr. 101/1998). Din cele aratate pana acum se desprind o serie de principii care trebuie sa figureze, formal sau informal, in modalitatea de definire a relatiilor bancii centrale cu mediul economic inconjurator. Asemenea principii ar fi:

a)       banca centrala sa aiba un mandat clar definit, cu cat mai putine obiective; printre acestea, stabilitatea preturilor ar trebui sa figureze la loc de frunte;

b)       banca centrala sa aiba deplina discretie in folosirea instrumentelor de politica monetara, in vederea atingerii obiectivelor propuse;

c)   banca centrala sa nu finanteze deficitul bugetar (sau sa aiba limite stricte de finantare) si sa nu administreze datoria publica;

d)       banca centrala sa isi anunte, in mod public, obiectivele intermediare; de asemenea, modalitatea de atingere a acestor obiective sa fie transparenta si previzibila;

e)       banca centrala sa fie raspunzatoare pentru actiunile sale si pentru atingerea obiectivelor anuntate, prin explicatii si rapoarte prezentate organelor alese (Parlamentului) si societatii in general;

f)           banca centrala sa evite implicarea in politici structurale (privatizare, demonopolizare, restructurare), deoarece utilizarea instrumentelor monetare pentru asemenea obiective este putin eficienta si risca sa degenereze in inflatie, contrazicand obiectivul principal pe care autoritatea monetara este menita sa-l urmareasca;

Bancile si sistemul bancar in Romania

Prima banca infiintata in Principatele Romane a fost Banca Nationala a Moldovei, cu sediul la Iasi. Banca respectiva a obtinut privilegiul emisiunii de bancnote convertibile in aur si argint. Pentru sporirea disponibilitatilor banesti au fost contractate imprumuturi in Germania. Din cauza unei politici gresite in ce priveste plasamentele, banca respectiva a dat faliment in mai putin de un an.

In anul 1880 a luat fiinta Banca Nationala a Romaniei, ca societate pe actiuni cu capital privat si public. In anul 1913 noua mari banci detineau 61% din totalul capitalurilor si 82 % din volumul operatiunilor active. Acestea erau: Banca Nationala a Romaniei, Banca Agricola, Banca Generala Romana, Banca de Scont Bucuresti, Banca de Credit Romana, Banca Comerciala Romana si Banca Romaneasca.

Activitatea bancara atinsese in preajma crizei economice din 1929-1933 nivelul sau cel mai mare. In perioada urmatoare evolutia bancilor s-a caracterizat prin accentuarea centralizarii capitalului bancar si reducerea numarului de banci. Astfel, intre anii 1928 si 1934, numarul bancilor s-a redus de la 1122 la 873. in perioada urmatoare falimentele si fuziunile in sfera bancara vor dobandi proportii de masa. intre 1934 si 1941 numarul bancilor a scazut la 275, desi capitalul bancar si-a pastrat aproximativ neschimbate dimensiunile. Aceasta denota o puternica centralizare a capitalurilor banesti. in acest proces un rol important 1-a avut statul, care a intervenit in lichidarea bancilor mici sau in fuzionarea lor cu marile banci.

In decembrie 1946, Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata si reorganizata, devenind mandatara statului, ca organ de dirijare si control al sistemului monetar si de credit din Romania. Ca urmare a unei inflatii galopante, prin excluderea unui mare numar de banci comerciale de la rescontul Bancii Nationale a Romaniei, se instituie o bariera in alimentarea bancilor cu lichiditati monetare. Ca atare cea mai mare parte a bancilor comerciale au dat faliment. Ultimele banci particulare au fost lichidate de catre stat in august 1948.

In urma initiativelor legislative din anul 1990, sistemul bancar din tara noastra a fost reorganizat pe doua niveluri, care delimiteaza atributiile bancii centrale de emisiune de cele ale bancilor de depozit sau comerciale. La nivel superior se situeaza Banca Nationala a Romaniei (BNR), ca banca centrala de emisiune, avand ca functie principala promovarea politicii monetare in economie. Ea este subordonata parlamentului tarii. Pe al doilea nivel al sistemului bancar se situeaza:

bancile comerciale sau de depozit;

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC).

Recent a luat fiinta Fondul pentru Garantarea Creditelor, ca institutie financiara pentru sprijinirea sectorului privat, avand ca atributie principala acoperirea partiala a riscului pe care si-1 asuma bancile comerciale in finantarea unor proiecte de investitii pe termen mijlociu si lung.

Desfasurarea unei bune activitati bancare este direct determinata de marimea pasivelor constituite pe seama capitalurilor proprii, dar mai ales de posibilitatile de atragere a disponibilitatilor banesti ale economiei si populatiei care dau dimensiune depozitelor bancare. Aceste operatiuni, de asemenea, sunt dependente de marimea dobanzilor bonificate de banci deponentilor. In prezent, marimea capitalurilor proprii ale bancilor din tara noastra este foarte redusa, ea situandu-se in jur de 3% fata de nivelul total al activelor.

In timp ce banca centrala apare ca fiind mai mult sau mai putin dependenta de puterea politica si administrativa, bancile comerciale au o autonomie deplina, promoveaza o politica si o strategie proprie potrivit intereselor actionarilor lor.

Analizand modul de organizare si functionare a bancilor centrale din majoritatea tarilor dezvoltate, se constata ca, desi activitatea lor difera de la o tara la alta, principala cale prin care bancile respective definesc linia economica este politica monetara pe care o promoveaza. Astfel, se stie ca, in conditiile sistemelor banesti contemporane, puterea de cumparare a monedei depinde in principal de nivelul general al preturilor, ceea ce face ca sarcina primordiala a bancii centrale, consta in conceperea unei politici monetare care sa asigure o anumita stabilitate a preturilor.

In concluzie, rezulta ca, in mare masura, performantele sistemului monetar si autonomia deciziilor bancare sunt direct dependente de natura sistemului social, de gradul de dezvoltare a fiecarui stat in parte si de politica economica pe care acesta o promoveaza. Stabilirea si conducerea politicii monetare si de credit, a politicii valutare a statului, autorizarea, reglementarea si supravegherea activitatii bancilor comerciale din tara noastra reprezinta domeniile pe care legiuitorul le-a pus in sarcina Bancii Nationale.