OFERTA, TARIFELE SI CEREREA PENTRU SERVICII

OFERTA, TARIFELE SI CEREREA PENTRU SERVICII

1. Oferta de servicii

Caracteristicile specifice si tendintele in evolutia ofertei, precum si probleme legate de masurarea valorii adaugate si a contributiilor serviciilor la crearea acesteia reprezinta unele din cele mai importante trasaturi definitorii ale economiei serviciilor .

Caracteristici ale ofertei de servicii

In sens generic, oferta de servicii este reprezentata de productia de servicii destinata comercializarii pe piata. Spre deosebire de oferta de bunuri, oferta de servicii, datorita caracteristicilor de nematerialitate si nestocabilitate, nu imbraca forma stocurilor existente pe piata si a cantitatilor de marfuri care pot fi aduse pe piata, deci a livrarilor de marfuri in cadrul relatiilor contractuale dintre furnizori si beneficiari.

1.Astfel, o prima caracteristica a ofertei de servicii rezulta din modul specific in care ea poate fi definita si anume ca fiind capacitatea organizatorica a furnizorilor de servicii de a satisface in anumite conditii de calitate, structura si termene cerintele beneficiarilor.

Din aceasta capacitate organizatorica a furnizorilor de servicii de a presta activitati utile consumatorilor fac parte forta de munca ce urmeaza a presta serviciile, baza tehnica necesara, precum si sistemul de relatii intre prestatori si consumatori (utilizatori).

Reusita intreprinderilor de servicii se bazeaza pe capacitatea lor de a valorifica raporturile intreprinderii cu clientela, in aceasta rezidand veritabilul lor avantaj concurential. Aceasta implica si o noua abordare a organizarii intreprinderii, respectiv in forma de "piramida inversa".

Directia generala

Personalul functional (administrativ)

Personalul de contact

Personalul operativ care nu este in contact direct cu clientii

Nivel inalt de calificare

Personal de sustinere calificat

Fig. 1 Piramida inversa

2. O alta caracteristica determinata de nematerialitatea serviciilor si participarea clientului la procesul de productie se refera la raportul diferentiere/asemanare (personalizare/standardizare) in cadrul ofertei de servicii.

Astfel absenta barierelor "materiale" si implicarea consumatorului in productia serviciilor conduce la "diferentierea" acestora, fiecare producator putand sa-si conceapa "oferta" intr-o maniera proprie.

Pe de alta parte, tot datorita imaterialitatii este dificil de a proteja serviciul pe plan juridic, riscul de imitatie de catre concurenti fiind ridicat.

Numele serviciului (marca) poate contribui la concretizarea si difuzarea serviciilor daca poseda urmatoarele patru caracteristici:

• originalitatea intreprinderea trebuie sa evite sa recurga la nume generice care nu-i permit sa se distinga de rivalii sai si nu trebuie abuzat de semne sau acronime;
• pertinenta- numele trebuie sa evoce serviciul si sa-l situeze clar in spiritul clientului ("Speedy" evoca rapiditatea serviciului si "Savour club", degustarea). "Nouvelles frontières" evoca voiajul iar "Pizza Hut" specificul restaurantului. Astfel, marca (numele) este un fel de semnal care evoca anumite caracteristici ale serviciului si ajuta consumatorul sa le regaseasca;
• usurinta de memorizare- originalitatea, pertinenta si simplitatea numelui faciliteaza memorizarea.
• supletea- alegerea numelui trebuie sa tina cont de evolutia strategiei intreprinderii.

3. O alta caracteristica a ofertei de servicii este aceea ca ea reprezinta un element potential aflat intr-o stare de asteptare activa in raport cu cerintele clientilor. Caracterul activ al ofertei de servicii se manifesta prin faptul ca aceasta nu poate fi indiferenta fata de cerere, ci trebuie sa se adapteze permanent la aceasta, sa o stimuleze si chiar sa o creeze.

Un rol important revine in acest sens cercetarilor de marketing, studierii nevoilor de servicii si a masurii in care acestea se pot transforma din cerere potentiala in cerere efectiva.

La fel de importanta este si activitatea de publicitate, de promovare a serviciilor, de informare si influentare a consumatorilor potentiali.

In conceperea si realizarea acestor activitati trebuie sa se tina seama si de faptul ca in cadrul ofertei de servicii se impletesc, totodata, o serie de elemente, din care unele ii confera un grad inalt de rigiditate, iar altele o anumita flexibilitate.

Asa de exemplu, in cadrul ofertei turistice, patrimoniul natural si resursele antropice necesita pentru modificari, prin amenajare, investitii etc., perioade relativ mari de timp, pe cand alte componente ale ofertei, cum ar fi: programul excursiilor, meniurile restaurantelor s.a. sunt mult mai flexibile.

4. In sfarsit, o alta caracteristica care rezulta in principal din caracterul nestocabil al serviciilor este aceea ca dimensionarea ofertei de servicii se face, de regula, in conditii de risc, respectiv de probabilitate a manifestarii cererii de servicii.

Valoarea adugata de servicii

Cresterea ponderii serviciilor in PIB evidentiaza tendinta de crestere a valorii adaugate de servicii la nivel macroeconomic prin insumare a valorilor adaugate realizate la nivel microeconomic.

Ca si pentru celelalte sectoare ale economiei, valorea adaugata de servicii (V.A.) este obtinuta ca diferenta intre produsul global (P.G.) si consumul intermediar (C.I.).

V.A.=P.G.- C.I.

In practica, valoarea adugata la nivelul unei intreprinderi date se calculeaza ca diferenta intre vanzarile si cumpararile respectivei intreprinderi.

Valoarea adaugata de intreprinderi este apropriata de

factorul munca prin salarii

stat prin impozite

sistemul bancar prin cheltuielile financiare

intreprindere prin amortizari si profitul destinat pentru rezerva si dezvoltare

patron, asociati (proprietari) prin profitul distribuit(dividende).

O problema dificila este evaluarea evolutiei VA de servicii in timp.

Dupa unii autori, productia si valoarea adaugata a serviciilor (pure) poate fi evaluata in preturi curente.

Totusi, cand este posibil de a gasi pe baza cantitatilor o exprimare fizica a volumului productiei, aceasta poate fi evaluata si in preturi constante sau comparabile.

Pentru masurarea valorii adaugate de servicii in preturi constante se pot folosi metodele "deflatiei" sau "extrapolarii".

Metoda deflatiei consta in eliminarea influentei inflatiei (a cresterii preturilor), pornind de la datele perioadei curente, iar prin metoda extrapolarii pornindu-se de la datele perioadei de baza, se extrapoleaza volumul cantitativ al productiei.

Se pot deflata, respectiv extrapola un singur indicator implicat in calculul valorii adaugate sau ambii indicatori, rezultand urmatoarele posibilitati pentru calcularea valorii adaugate de servicii in preturi constante:

In conditiile cand se dispune de informatii despre cantitati si preturi, valoarea adaugata in perioada de baza se poate calcula astfel:

unde:

= cantitatea produsului global (P.G.) in perioada de baza

= pretul P.G. in perioada de baza

= cantitatea consumului intermediar (C.I.) in perioada de baza

= pretul C.I. in perioada de baza.

Pentru perioada curenta V.A. va fi:

unde:

= cantitatea produsului global (P.G.) in perioada curenta

= pretul P.G. in peroada curenta

= cantitatea consumului intermediar (C.I.) in perioada curenta

= pretul C.I. in perioada curenta.

Calculul valorii adaugate de servicii in preturi constante prin metoda deflatiei simple poate fi realizat dupa formulele:

a) , unde:

V.A. in perioada curenta in preturi constante

V.A. in perioada curenta in preturi curente

= indicele pretului P.G., unde:

b) , unde:

V.A. in perioada curenta in preturi constante

= indicele pretului C.I., unde:

In aceste cazuri este acceptat compromisul ca C.I. este deflatat cu indicele preturilor lui P.G. (a), respectiv P.G. este deflatat cu indicele pretului lui C.I. (b).

In cazul deflatiei duble, fiecare indicator care intervine in calculul VA se deflateaza cu indicele de pret corespunzator, dupa formula:

c)

In locul deflatarii valorilor curente se pot extrapola valorile perioadei de baza ale P.G. sau C.I. (metoda extrapolarii simple), mentinand preturile constante.

In acest caz , V.A. in preturi constante este:

d) unde = indicele de cantitate (volum) al PG

e) unde = indicele de volum al C.I.

In cazul extrapolarii duble formula de calcul este urmatoarea :

f)

2. Tarifele pentru servicii

Una din problemele cele mai importante ale economiei serviciilor o reprezinta punerea in discutie a particularitatilor privind metodologia de fixare a tarifelor, modul de manifestare a concurentei prin pret in domeniul serviciilor si criteriile de aprecire de catre consumatori a tarifelor prin prisma raportului calitate/pret.

Tariful este denumirea uzuala pentru a desemna valoarea pe piata a unui serviciu

In afara notiunii de tarif se mai foloseste pentru unele servicii si notiunea de pret, de exemplu pentru serviciile de alimentatie publica.

Se mai intalneste, de asemenea, denumirea de taxa, pentru servicii a caror valoare intra in componenta de stabilire a organelor financiare. Taxa are caracter fiscal si se varsa la bugetul statului. Cateva exemple in acest sens: taxa pentru urbanism, pentru folosirea autostrazii, pentru parcare, pentru folosire reclamelor si firmelor luminoase etc.

Redeventa, o alta notiune legata de plata serviciilor, reprezinta contravaloarea serviciilor legate de achizitionarea de licente sau know-how, plata facandu-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obtinuta cu licenta achizitionata.

Alte notiuni uzuale folosite pentru plata serviciilor sunt cele de: onorariu- in cazul unui liber profesionist, prima- in cazul asigurarilor, salariul- in cazul persoanelor salariate, impozit- in cazul contributiei la bugetul statului pentru obtinerea de venituri, chirie- pentru folosire unui bun, dobanda- pentru imprumuturi, rata- in cazul unei plati esalonate, garantie- in cazul de amanetare etc.

Din punct de vedere al vanzatorului, decizia de stabilire a tarifului trebuie sa tina seama de cheltuieli (de productie si comercializare), de cotele de impozite si taxe care trebuie acoperite de tarif, precum si de marjele de profit scontate de producator si/sau comerciant (intermediar). Alti factori importanti care influenteaza aceasta decizie sunt:raportul intre cerere si oferta pentru serviciul respectiv si tarifele practicate de concurenta.

Din punct de vedere al cumparatorului tariful este apreciat in functie de utilitatea serviciului, veniturile disponibile, comparatia cu pretul bunurilor care eventual concureaza serviciul si/sau cu efortul de a si-l face singur.

Ca medie, se poate considera ca piata se echilibreaza pentru tariful care permite egalitatea cererii consumatorului cu oferta producatorului.

In practica, gasirea acestui nivel al tarifului reprezinta o problema de "cautare", din cele mai dificile.

Un punct de pornire pentru aceste cautari il reprezinta metoda marjei de profit adaugata la costuri. Metoda consta in calcularea costurilor unitare (inclusiv impozite si taxe) la care se adauga o marja procentuala de profit. La pretul de vanzare astfel obtinut se adauga, pentru operatiunile impozabile, suma de TVA corespunzatoare.

Pragul de rentabilitate ("punctul mort") este dat de nivelul coeficientului de utilizare a capacitatii (CUC) care asigura acoperirea costurilor totale () pe seama veniturilor (V).

Prin urmare, pragul de rentabilitate este acela pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile totale:

La randul lor, veniturile sunt produsul intre pretul unitar al serviciilor (X) si numarul de servicii cerute si respectiv oferite (Y):

In acelasi timp, costurile totale sunt egale cu:

= costurile fixe pe zi de utilizare a capacitatii de productie

costul variabil unitar

Rezulta:

De unde:

Prin urmare, Y reprezinta numarul minim de unitati de servicii cerute (oferite), sub care activitatea intreprinderii va fi nerentabila, iar coeficientul de utilizare a capacitatii (CUC) minim acceptabil va fi:

= capacitatea zilnica de productie

Aceste calcule trebuie completate cu cele bazate pe estimarea variatiei cererii in functie de modificarea nivelurilor tarifelor practicate. Putem astfel varia tariful si estima influentele asupra cererii si rezultatelor financiare ale intreprinderii.

Un ajutor in aceasta estimare ne ofera metoda venitului si costului marginal. Regula de baza in cadrul acestei metode pentru maximizarea venitului net este fixarea tarifului care permite vanzarea tuturor produselor pentru care venitul marginal se asteapta sa fie egal cu costul marginal.

Venitul marginal este venitul suplimentar asteptat din vanzarea unei cantiatati de servicii in plus, iar costul marginal este costul suplimentar pe care vanzatorul il suporta pentru a realiza cresterea productiei si a vanzarilor.

In calcularea venitului marginal trebuie sa se tina seama de elasticitatea cererii in functie de tarif.

Costul marginal este cresterea costului total provocata de producerea unei unitati suplimentare. Pe termen scurt, daca echipamentul ramane constant, costul marginal este egal cu cresterea costurilor variabile.

Maximizarea profitului se realizeaza pentru nivelul tarifului corespunzator cantitatii de servicii pentru care venitul marginal este egal cu costul marginal pe termen scurt.

Acest nivel al tarifului poate fi aflat prin incercari sau prin rezolvarea urmatorului sistem:

unde:

Ex= coeficientul de elasticitate a cererii in functie de tarif

= nivelul cautat (optim) al cererii

= nivelul de baza (initial) al cererii

= nivelul cautat (optim) al tarifului

= nivelul de baza (initial) al tarifului

= costurile fixe: =costurile variabile

In practica, pentru a tine seama de anumite particularitati ale ofertei sau cererii, se foloseste metoda diferentierii tarifelor pentru acelasi tip de serviciu, servicii similare sau complementare.

Unul dintre criteriile de diferentiere a tarifelor este legat de variatia cererii in timp, tarifele fiind mai mari atunci cand cererea este mai mare si mai mici in perioada cand cererea este in mod obisnuit mai redusa, pentru a o stimula. Tarifele diferentiate in timp, in functie de sezonalitate sunt foarte frecvent utilizate, de exemplu, in activitatea turistica, avand ca scop simularea cererei in extrasezon.

In alte tari, de exemplu Canada, Franta, diferentierea tarifelor in funtie de variatia cererii in timp este folosita si in domeniul transporturilor feroviare.

Principiul acestui sistem consta in diferentierea tarifelor dupa zilele saptamanii (in functie de acestea difera si culoarea biletelor: albe, albastre sau rosii). Astfel, se practica trei categorii de tarife pentru:

• zilele normale, acelea in care cererea este egala cu media anuala, tarife medii;
• zilele de varf, acelea in care cererea este cel putin dubla fata de zilele normale, tarife peste medie;
• zilele slabe, acelea in care cererea este mai mica decat jumatate din cea a zilelor normale, tarife sub medie.

La tarife diferentiate in functie de variatia cerereii in timp conduce si aplicarea principiului tarifarii la costul marginal. Acest principiu se aplica, de exemplu in Franta, pentru determinarea tarifelor pentru serviciile de producere si distribuire a energiei electrice.

Astfel, in conditiile unei cereri mai scazute, pentru a satisface cererea la costul cel mai mic se organizeaza de asa natura productia, ca centralele producatoare a caror eficacitate este mai ridicata (in fapt cele mai recente) sa lucreze la intreaga capacitate, satisfacand in mod normal cererea. Pe masura cresterii cererii vor intra in functiune si centralele mai putin eficiente. In felul acesta, costurile marginale difera in functie de variatia cererii, motiv pentru care se folosesc tarife diferentiate dupa ore si perioade, si anume:

tarife ridicate cand cererea este ridicata

tarife joase cand cererea este slaba.

Un alt criteriu de diferentiere a tarifelor este destinatarul serviciilor, acest criteriu avand la baza mai ales motive de protectie sociala sau promovare a ofertei de servicii. Asa, de exemplu, in domeniul transporturilor se folosesc "tarife sociale" in sprijinul unor segmente defavorizate de consumatori (pensionari, tineri, copii, etc.). De asemena agentii economici din turism pot stabili, in functie de politica tarifara, rentabilitatea activitatii, gradul de ocupare, sezon, etc. gratuitati pentru cazarea copiilor pana la 7 ani (cand nu se solicita pat suplimentar) si reduceri de tarife pentru elevi, studenti pensionari, veterani, invalizi si vaduve de razboi, raniti si urmasii martirilor Revolutiei din decembrie 1989, persoane handicapate, precum si pentru ziaristi, reporteri de radio si televiziune, invitati straini ai institutiilor publice centrale si locale s.a.

Modalitatea de procurare (cumparare) a serviciilor poate constitui de asemenea, un criteriu de diferentiere a tarifelor. De exemplu, in turism, unde tarifele de cazare sunt stabilite de catre agentii economici detinatori de structuri de primire turistice clasificate (hoteluri, moteluri, vile cabane, sate de vacanta s.a.) in mod liber, pe baza cererii si ofertei si a calitatii serviciilor asigurate, tarifele sunt diferentiate pentru turismul neorganizat (cazarea turistilor pe cont propriu) si turism organizat sau semi-organizat (cumpararea serviciilor turistice prin intermediul unei agentii de turism care beneficiaza de tarife contractuale).

Tarifele pot fi diferentiate si in functie de frecventa cererii si motivatia acesteia.

De exemplu, in practica curenta a restaurantelor din SUA se intalneste folosirea unor preturi mai mari pentru aceeasi mancare la cina decat la pranz.

Aceste tarife diferentiate se bazeaza pe elasticitatea diferita a cererii in cele doua situatii. Astfel, "clientii de pranz", ca o categorie, sunt mult mai receptivi la cresterile si descresterile de pret decat "clientii de cina".

Acest comportament are la baza in primul rand faptul ca, clientii de pranz mananca in oras mult mai frecvent. Prin contrast, cina in oras reprezinta un "eveniment " mult mai rar pentru majoritatea oamenilor, ei fiind dispusi cu aceasta ocazie sa cheltuiesca mai mult.

Diferentierea tarifelor se face si in functie de alte criterii cum ar fi: categoria unitatii (avand in vedere calitatea si diversitatea serviciilor oferite, gradul de confort asigurat etc.) executarea unor servicii in regim de urgenta, la domiciliul consumatorilor, cantitatea serviciilor consumate (tarife mai mici sau mai mari incepand de la un anumit nivel al cantitatii serviciilor consumate).

3. CEREREA DE SERVICII

Caracteristici ale cererii de servicii

Asa cum este cunoscut, cererea pentru servicii reprezinta, alaturi de oferta si tarife una din categoriile cele mai importante ale pietei serviciilor.

Cererea de servicii reprezinta partea solvabila a nevoii sociale reale de servicii care se manifesta la piata.

O prima caracteristica a cererii pentru servicii rezulta chiar din definitie si anume ca cererea acopera numai o parte a nevoilor de consum, si anume pe acelea care sunt solvabile.

Pe de alta parte, consumul de servicii are si alte surse in afara pietei (serviciile nemarfa), consumul avand prin urmare o sfera de cuprindere mai mare dcat cererea de servicii.

O a doua caracteristica a cererii de servicii se refera la mobilitatea ei teritoriala. Astfel, din punct de vedere al posibilitatilor de migrare a cererii, serviciile pot fi impartite in trei categorii:

servicii care nu admit migrarea cererii: servicii de distributie a electricitatii, apei, combustibilului, curatenia locuintei etc.

servicii care permit, in anumite limite, migrarea cererii: comert, reparatii, servicii personale etc.

servicii care impun migrarea cererii: serviciile turistice.

O a treia carcteristica a cererii de servicii se refera la elasticitatea ei ridicata, de regula, in raport cu factorii care o influenteaza, si mai ales in functie de venituri si tarife. Acestea se explica prin aceea ca serviciile satisfac, in general, nevoi de ordin secundar sau tertiar, si care sunt foarte sensibile la modificarile intervenite in venituri sau tarife.

Totusi, "unele din nevoile de servicii fac parte din cercul nevoilor primare (nevoi de transport, nevoi de igiena si sanatate, nevoi de reparatii si intretinere, nevoile de servicii bancare etc.), motiv pentru care cererea care le exprima are o elasticitate scazuta".

Caracteristicile prezentate mai sus se refera cu precadere la cererea de servicii a populatiei.

In acelasi timp, cererea de servicii pentru intrprinderi prezinta anumite particularitati dintre care amnintim:

unitatile cumparatoare, prin importanta lor - volumul productiei, tehnologia aplicata, legaturile cu piata etc. - antreneaza o disparitate considerabila in ceea ce priveste volumul, structura si esalonarea in timp a cererii de marfuri;

cererea de servicii destinate consumului intermediar este ferma, depinzand de capacitatile de productie si de posibilitatile financiare ale intreprinderilor si fiind fundamentata prin consideratii de rentabilitate si avantaje tehnice;

factorii psihologici detin un rol mai redus in determinarea deciziei de cumparare etc.

Factorii care influenteaza cererea de servicii

Acestia se diferentiaza pentru cererea de servicii a populatiei, cererea de servicii pentru productie, respectiv internationale.

a) Factorii care influenteaza cererea de servicii a populatiei

Cererea de servicii a populatiei se modifica, in volum si structura, sub influenta, in principal, a urmatorilor factori: 

Veniturile si timpul liber. Cresterea venitului si timpului liber influenteaza in acelasi sens cererea de servicii. Astfel, indivizii si familiile, pe masura cresterii veniturilor, dau un plus de valoare timpului lor liber, avand tendinta mai mult se cumpere servicii, decat sa le produca singuri (de exemplu, sa ia masa la restaurant, mai degraba decat la domiciliu). Dar invers, cei care au timp liber si venituri limitate sunt adesea determinati sa-si reduca cheltuielile pentru servicii.

Oferta de servicii influenteaza cererea, in sensul ca aceasta din urma nu se poate manifesta decat vis--vis de productia de servicii oferita pe piata. Aparitia de servicii noi induce la consumator dorinta de a apela la serviciile respective, iar diversificarea ofertei da posibilitatea cumparatorilor de a alege si de a-si satisface la un nivel superior cerintele.

Tarifele. Pentru cea mai mare parte a serviciilor, creserea tarifelor are o incidenta negativa asupra cererii. Coeficientii de elasticitate ai cererii de servicii in functie de tarife sunt prin urmare, de regula, negativi si supraunitari. Cu toate acestea, reducerea tarifelor poate uneori sa nu conduca la sporirea cererii, datorita faptului ca aceasta reducere poate fi asociata de consumatori cu o scadere a calitatii serviciilor. La fel, cresterea tarifelor pentru serviciile ce satisfac nevoi primare nu determina scaderea in aceeasi proportie a cererii, coeficientii de elasticitate avand valori subunitare.

Factorii demografici. Cresterea numarului populatiei conduce la cresterea cererii de servicii. De asemenea, fenomene demografice, cum ar fi , de exemplu, cresterea natalitatii (baby boom) induce sporirea puternica a cererii de servicii educative, de intretinere a copiilor etc., dupa cum tendinta de crestere a duratei medii a vietii si de imbatranire a populatiei va contribui la cresterea cererii pentru anumite categorii de servicii. Astfel, cresterea ponderei populatiei varstnice determina sporirea cererii pentru servicii de sanatate, dar, de asemena, pentru servicii legate de loisir, turism, servicii domestice etc.

Concurenta intre bunuri, servicii si self-service (bricolaj). Datorita faptului ca cheltuielile pentru servicii nu au intotdeauna un caracter de prima necesitate ci sunt destinate, de cel mai adesea, satisfacerii unor nevoi de ordin tertiar, daca tarifele serviciilor cresc prea mult, familiile pot fi determinate sa renunte la unele dintre ele. Astfel, bunurile, serviciile de piata si munca domestica se afla in concurenta pentru satisfacerea unor nevoi ca: alimentatie, transport, reparatii, petrecerea timpului liber etc.

In privinta faptului daca viitoarele modele de consum vor evolua intr-un sens favorabil serviciilor, sau nu, exista diferite teorii. Exista, de asemenea, un factor esential care scapa incercarilor de previziune, respectiv inovatia, aparitia de bunuri si servicii noi, valabil atat pentru sectorul bunurilor, cat si pentru cel al serviciilor.

Factorii psihologici si sociali. Factorii psihologici, precum preferintele, gusturile, aspiratiile etc., diferite ale indivizilor influenteaza cererea de servicii atat ca volum cat si ca structura. Schimbarile sociale au, de asemenea, un puternic impact asupra cererii de servicii. Asa, de exemplu, dezvoltarea a noi orase si regiuni a condus la cresterea nevoilor pentru infrastructura si serviciile aferente. Calatoriile internationale si mobilitatea au produs schimbari in gusturile si cerintele consumatorilor, care compara serviciile nationale si internationale si cer diversitate si imbunatatirea calitatii.

Comunicarea si calatoriile au condus si la cresterea nivelului aspiratiilor.

Din aceasta rezulta noi cerinte asupra institutiior de invatamant, cu scopul ca cei ce studiaza sa obtina si sa-si dezvolte cunostinte si indemanari pentru a fi competitivi intr-un mediu complex si dinamic.

Cresterea numarului femeilor care lucreaza a condus la realizarea unor functii domestice in afara caminului. Aceasta a determinat in tarile dezvoltate cresterea puternica a serviciilor destinate alimentatiei rapide (fast-food), ingrijirii copiilor si altele.

In sfarsit, cresterea compexitatii vietii a creat cererea pentru o varietate de servicii, mai ales de consultanta juridica si financiara.

b) Factorii care influenteaza cererea de servicii a intreprinderilor

O tendinta comuna tuturor tarilor occidentale este cresterea cumpararilor de servicii ale intreprinderilor mult mai rapida decat ceea a cumpararilor de bunuri. Aceasta se explica prin influenta a doua categorii de factori si anume:

1) cresterea complexitatii stiintifice si tehnice interne (in cadrul intreprinderilor) a proceselor de productie a bunurilor si serviciilor

2) cresterea complexitatii externe (a mediului extern al intreprinderii)

Cresterea complexitatii interne cuprinde:

cresterea complexitatii suporturilor materiale ale productiei (masini, echipamente etc.)

a caror functionare si programare fac sa intervina un numar tot mai mare de parametrii si cer cunostinte mai inalte si mai abstracte:

cresterea compexitatii sistemelor de productie se refera la cresterea gradului de flexibilitate tehnica a acestor sisteme productive, la diversitatea crescanda a produselor realizate cu aceste sisteme.

Cresterea complexitatii stiintifice si tehnice interne induce nevoia de competente, formare si informare pentru conducerea proceselor de productie din partea diferitelor niveluri ierarhice. Aceasta conduce la necesitatea investitiilor intelectuale (nemateriale) ale intreprinderii pentru cercetare-dezvoltare, formarea personalului, producerea si achizitionarea de programe.

Cresterea complexitatii externe relativa la mediul extern al intreprinderilor este determinata de mai multe variabile:

fizice si tehnice - se refera la inovatiile stiintifice, sistemele de informare si comunicare, mediu natural;

economice - segmentarea si internationalizarea pietelor;

sociale - segmentarea clientelei, individualizarea exigentelor, diferentierea veniturilor si aspiratiilor;

institutionale - legislatie, reglementari fiscale si contabile.

c)Factorii care influenteaza cererea de servicii internationale

Cererea de servicii internationale a cunoscut in ultimele decenii un dinamism deosebit ca urmare a interactiunii unor factori, dintre care amintim:

cresterea veniturilor si modificarea cheltuielilor de consum ale populatiei conduce la o crestere tot mai activa a cererii pentru noi servicii, si mai ales pentru turism international;

cresterea si liberalizarea comertului cu bunuri care are ca efect cresterea fluxurilor internationale cu servicii complementare, cum ar fi: transportul, asigurarile si reasigurarile internationale, servicii bancare;

progresul stiintific si tehnic conduce la cresterea fluxurilor invizibile legate de transferul international de tehnologii, de servicii de inginerie, informatica;

expansiunea activitatilor realizate de corporatiile multinationale si transnationale determina cresterea cererii pentru servicii de studiere a pietelor, transport, telecomunicatii, bancare etc.;

strategiile de substituire a importurilor si de industrializare implementate de o serie de tari in curs de dezvoltare duc la cresterea substantiala a serviciilor de inginerie, consultanta, comunicatii etc.

Metode de studiere a cererii de servicii

Actiunile de prospectare a cererii de servicii trebuie sa permita in final luarea unor decizii cum ar fi: oportunitatea infiintarii de noi intreprinderi, orientarea si dimensionarea ofertei in conformitate cu cerintele pietei, formularea obiectivelor strategice ale firmei etc.

Sursele de informatii ce pot fi utilizate pentru investigarea cererii serviciilor sunt evidentele statistice si cercetarile selective.

Evidentele statistice ofera date cu privire la totalitatea pietei, structura acesteia, repartizarea ei teritoriala si sezoniera etc. De asemenea, evidentele statistice furnizeaza date cu privire la evolutia factorilor care influenteaza cererea de servicii cum ar fi: date demografice, date privind veniturile si cheltuielile populatiei, inzestrarea populatiei cu bunuri de folosinta indelungata.

Cercetarile selective sunt surse care permit cercetarea unui numar practic nelimitat de aspecte ale cererii de servicii si mai ale unora care nu pot fi depistate pe baza evidentelor statistice, cum ar fi:dimensiunile cererii nesatisfacute, necorespunzator satisfacute sau amanate; factorii generatori ai cererii, motivatia cererii, intentiile de cumparare etc.

In functie de sursele respective de informatii, metodele care pot fi folosite pentru cercetarea si evaluarea cererii de servicii sunt: metode indirecte si directe.

Metodele indirecte au la baza informatiile obtinute din evidentele statistice si constau, in esenta, in evidentierea tendintei cererii de servicii intr-o perioada anterioara si extrapolarea acestei tendinte pentru perioada urmatoare (pe termen scurt, mediu sau lung).

Se pot folosi in acest scop: metoda sporului mediu anual, ritmului mediu anual, metodele de trend, de corelatie, coeficientii de elasticitate.

Din categoria metodelor indirecte face parte si metoda normativa, care poate fi utilizata pentru determinarea capacitatii pietei unei categorii de servicii cum ar fi: serviciile de distributie a apei, energiei, combustibilului, transport, posta, telefon etc.

Capacitatea pietei, respectiv marimea cererii, se determina in functie de numarul populatiei sau al gospodariilor si de norma optima sau medie de consum. Din aceasta piata totala se estimeaza, in functie de concurenta, cota de piata ce poate fi obtinuta de o anumita intreprindere.

Pentru serviciile aflate in relatii de substituire in consum cu diferite bunuri, estimarea cererii poate fi efectuata cu ajutorul curbelor de indiferenta, lanturilor Markov, modelelor adaptate dupa cele folosite pentru previzionarea schimbarilor tehnologice.