STRUCTURALISM SI SEMIOTICA

STRUCTURALISM SI SEMIOTICA

1. Structuralismul. Teorie sau metoda

La intrebarea "Ce este structuralismul?", Roland Barthes, promotor entuziast si proteic, penduland intre rigoarea stiintei limbajului si placerea (erotica) a textului (Le plaisir du texte, 1973) raspunde evaziv: "Nu este o scoala, nici macar o miscare (sau nu inca), fiindca majoritatea autorilor atasati acestui cuvant nu par legati intre ei printr-o solidaritate de doctrina sau de lupta. Structuralismul este doar un lexic" (R. Barthes, 1964: 213). Pentru Jean Piaget, structuralismul reprezinta "un ideal de inteligibilitate cautat si atins de toti cercetatorii structuralisti" (J. Piaget, 1970: 5)

Totusi, ca si Michel Foucault mai tarziu, Barthes considera structuralismul o atitudine a spiritului modern iconoclast "o activitate, adica o succesiune regulata de operatii mentale. Scopul oricarei activitati structuraliste este de a reconstitui obiectul astfel incat sa manifeste in aceasta reconstituire regulile de functionare. Structura este deci de fapt un simulacru al obiectului, dar un simulacru dirijat, interesat, fiindca obiectul imitat releva ceva care ramanea invizibil sau, daca preferati, ininteligibil in obiectul natural. Omul structural ia realul, il descompune, apoi il recompune" (R. Barthes, 1964: 214).

Ca orice curent de gandire, structuralismul comporta o latura teoretica si una metodologica; de la bun inceput latura metodologica (analiza structurala sau "activitatea structuralista") a fost considerata un imens castig gnoseologic (Lvi-Strauss compara insemnatatea fonologiei pentru stiintele omului cu rolul revolutionar al fizicii nucleare), in timp ce latura teoretica a fost controversata: "Structuralismul este o metoda, nu o doctrina, iar in masura in care devine doctrinal conduce la o multitudine de doctrine." (J. Piaget, 1970: 123)

Daca despre existentialism s-a afirmat "atatea existentialisme cati existentialisti", acelasi lucru se poate spune (fara teama de a gresi) si despre structuralism atat in ceea ce priveste disocierea teorie-metoda cat si variatele domenii abordate (filosofie si antropologie, lingvistica si pshihanaliza). Desi majoritatea pozitiilor au fost in favoarea structuralismului metodologic (infra i), nu lipseste nici orientarea "filosofica" (infra ii):

i) "Daca istoria structuralismului este deja lunga, concluzia pe care o tragem de aici nu este ca ar fi vorba de o doctrina sau de o filosofie, intrucat am fi foarte repede dezamagiti, ci in mod esential de o metoda, cu tot ceea ce implica termenul: tehnicitate, obligatii, onestitate intelectuala si progres in aproximarile succesive" (J. Piaget, 1968: 159)

"Structuralismul este esentialmente o activitate, adica o succesiune regulata de operatii mentale" (R. Barthes, 1964: 214).

ii) "Structuralismul este un ansamblu original de reflectii teoretice asupra culturalului si socialului" (Dan Sperber, 1968: 195). Daca in sens restrans structuralismul se refera la acea etapa din istoria lingvisticii care precede gramatica generativ-transformationala inaugurata de Noam Chomsky (Synctactic structures, 1957), in sens larg el priveste toate teoriile care examineaza sistemul limbii in imanenta sa si in genere toate cercetarile sistematice subordonate "pertinentei semantice si inspirate de modelul lingvistic" (R. Barthes, 1964: 213).

Notiunea de structura si demersul structuralist

Structura ca "totalitate ireductibila la suma partilor" (Raymond Boudon) inseamna considerarea obiectului ca sistem, descoperirea si construirea coerentei realului prin ordinea si coerenta simulacrului care e structura.

Analiza structurala se plaseaza sub semnul jocului (cf. metafora jocului de sah la Saussure sau a jocurilor de comunicare la Claude Lvi-Strauss: "Toate nivelele de comunicare ale societatii - femei, bunuri, mesaje - tin de aceeasi metoda. Cultura consta mai ales in reguli aplicabile tuturor categoriilor de "jocuri de comunicare", fie ele in planul naturii sau al culturii" (Lvi-Strauss, 1978: 326). Structura se reduce la "jocul intern al combinatoricii sale" (L. Millet & M. Varin d'Ainvelle, 1972: 110).

Demersul structuralist procedeaza prin reducerea variantelor la invariante (a infinitelor pronuntari ale sunetelor, de pilda la cateva zeci de foneme caracteristice unei limbi). Semnele nu sunt importante prin ele insele, ci prin valoarea pe care o reprezinta in ansamblul sistemului.

Analiza structurala (incepand cu cea avant la lettre a formalistilor rusi de inceputului secolului) pune intre paranteze continutul povestirii (mit, basm, nuvela etc.) si se concentreaza exclusiv asupra formei. Figurile narative nu conteaza (cartita, racul, zana sau fratele de cruce joaca in basm rolul adjuvantului eroului); ceea ce reprezinta esenta demersului este degajarea "structurii povestirii" prin evidentierea relatiilor de paralelism, opozitie, inversiune etc.

Principala obiectie adresata din aceasta perspectiva structuralismului a fost omogenizarea valorica (un roman politist, un fapt divers, un basm, o nuvela clasica vor fi analizate in acelasi fel, pentru ca metoda structurala este analitica si nu evaluativa). De fapt, "adevaratul" continut al povestirii este strucutura sa ("Subiectul povestirii este reprezentat de relatiile sale interne, de propriile moduri de constituire a sensului" - T. Eagleton, 1994: 98).

Analiza structurala se defineste prin urmatoarele trasaturi paradigmatice (fie ele explicite - infra sau implicite):

regula imanentei (analiza structurala vizeaza obiectul ca sistem in perspectiva sincronica, anistorica);

regula pertinentei (analiza structurala investigheaza trasaturile distinctive ale sistemului, cele care au valoare diferentiala);

regula comutarii (testul comutarii vizand determinarea opozitiilor binare de natura sistemica);

regula compatibilitatii (analiza structurala studiaza regulile ce guverneaza combinarea - si deci compatibilitatea - elementelor textului);

regula integrarii (structurile elementare trebuie integrate in totalitatea sistemului);

regula schimbarii istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului;

regula functiei (analiza structurala studiaza in primul rand functia comunicativa a sistemului) (W. Nth, 1990: 295-296).

Cercetatorul fenomenelor semiotice (de la cinematograf la mitologie, de la arhitectura la cultura de masa etc.) apare ca o constiinta structuranta: "Vreme indelungata literatura a fost privita ca un mesaj fara cod, fiind necesar apoi sa fie apreciata o clipa ca un cod fara mesaj. Metoda structuralista se constituie ca atare in momentul in care mesajul este regasit in cod, fiind degajat printr-o analiza a structurilor imanente si nu impus din exterior prin prejudecati ideologice" (Grard Genette, 1966: 150).

3. Antropologia structurala. Claude Lvi-Strauss

Intr-o interesanta incercare de definire a imaginatiei semnului, Roland Barthes (L'imagination du signe) distinge trei tipuri de constiinta: constiinta simbolica, verticala, care vede semnul in dimensiunea sa profunda, geologica, studiata de psihanaliza si sociologia simbolurilor; constiinta paradigmatica, reprezentata de structuralism si avand drept model fonologia - "stiinta paradigmelor exemplare" si constiinta sintagmatica, orizontala (Scoala formalistilor rusi, Propp in primul rind).

Imagintia paradigmatica sau formala implica o atentie deosebita acordata elementelor recurente, matricei atemporale, constantelor (miturilor, arhetipurilor), dimensiune stralucit reprezentata de antropologul francez Claude Lvi-Strauss.

Cele trei domenii prioritare de aplicare a metodei structurale vor fi: viata sociala (relatiile de rudenie), viata materiala (sistemul gastronomiei), viata culturala (miturile). Actualizand postulatul saussurian al unei lumi structurate, sesizabile in semnificatiile sale, Claude Lvi-Strauss opune procesul comunicarii femeilor sistemului relatiilor de rudenie, schimbul de bunuri si servicii structurii economice, iar comunicarea mesajelor sistemului limbii.

Toate analizele sale pornesc de la opozitia fundamentala natura/cultura cu sublinierea ca tot ceea ce este universal in om tine de natura, pe cand istoricitatea apartine culturii. "Tot ceea ce este universal in om tine de natura, pe cand ceea ce e supus unei norme tine de cultura si prezinta atributele relativului si particularului" (C. Lvi-Strauss, 1949:10). Trecerea de la natura la cultura se defineste ca aptitudiine a omului de a gandi relatiile biologice sub forma de sisteme de opozitii: opozitia intre barbatii proprietari si femeile posedate; opozitia in cadrul acestora intre sotii sau femei dobandite si surori, fiice sau femei cedate; opozitie, in fine, intre doua tipuri de relatii: sistemul sociologic al aliantelor si cel biologic al rudeniei. Pentru Claude Lvi-Strauss exogamia si limbajul au aceeasi functie fundamentala: comunicarea cu celalalt.

Preluand din fonologie modelul triunghiului vocalelor (a.u.i.) sau al consoanelor (p.k.t.), Lvi-Strauss propune celebrul "triunghi culinar" in 1967 (in "L'arc" no 26) ca transformare culturala a crudului in fiert si ca transformare naturala a crudului in putrezit:

crud

preparat - - - - - - - - - - - - - - - - - - - putrezit

Sistemul opozitiilor binare se citeste in aceasta logica concreta astfel: preparatul si putrezitul se opun crudului ca transformatul non transformatului. Preparatul se opune putrezitului ca transformare culturala transformarii naturale. Alimentele preparate (fierte sau prajite) sunt mai aproape de natura (friptura) sau mai aproape de cultura (fierturile); in fine, fiertul tine de endobucatarie si de uzajul precumpanitor familial, iar friptul de un uzaj social (rezervat invitatilor in primul rand).

4. Structuralism si psihanaliza

Singurul psihanalist care a reluat in ansamblu opera lui Sigmund Freud si care l-a omagiat pentru coerenta directiilor propuse si rigoarea travaliului de observatie este Jacques Lacan (1901-1981).

Daca Freud a inventat psihologia, Lacan a redescoperit-o, extragand-o dintr-o inchidere medicala si restituindu-i dimensiunea unei gandiri. "Gongora al psihanalizei - pour vous servir" - cum se autodefinea ironic acest uimitor maestru al stilului abstract (comparat cu Hegel, Mallarm), Jacques Lacan fascinat de modelul structural al opozitiilor din finologie si teoriile lui Jakobson si Lvi-Strauss, descrie inconstientul ca limbaj.

Inconstientul cristalizeaza conflictul intre ego (eu), supraeu si acel haos "oala plina de emotii care fierbe" numit de Freud Es (franceza a).

Preluand definitia metaforica freudiana, Lacan il numeste caleidoscop, cutie de scrisori, cavitate de idol balinez. Pornind de la Traumdeutung (S. Freud, Interpretarea viselor), Lacan considera transpunerea (Enstellung la Freud) principala conditie a prelucrarii operate in vise: "este ceea ce numim impreuna cu Saussure strecurarea semnificatului sub semnificant, mereu in actiune (inconstienta) in discurs" (J. Lacan, 1966: 511). Se stie ca nesatisfacerea impulsurilor naturale conduce la refularea lor in inconstient, ceea ce prevoaca manifestari patologice: fobii, obsesii, lapsusuri, discontinuitati de limbaj. Simptomele sunt semnificanti a caror semnificatie trebuie descifrata, descifrare care este de fapt sarcina psihanalistului.

Modelul lingvistic in psihanaliza e legat de teoria lui Jakobson privind metafora si metonimia ca poli fundamentali ai limbajului. Condensarea presupune suprapunerea semnificantilor si genereaza metafore; deplasarea nu mai substituie un termen altuia, ci ia partea drept intreg, elementul drept ansamblu pe baza unei contiguitati, adica a metonimiei (visul despre injectia facuta pacientei Irma semnifica nelinistea lui Freud privind propriile cercetari).

5. Structuralism si semiotica

Semiotica moderna s-a dezvoltat in anii '60 in plina efervescenta structuralista, avand deci ca domenii de aplicare antropologia, psihanaliza, literatura (Roland Barthes, Sur Racine, 1963, Esais critiques, 1964; Greimas, Du sens, 1970), fenomenele culturii de masa. De fapt structuralismul incepuse sa se apropie de semiotica cu reprezentantii Scoala de la Praga (Roman Jakobson, Jan Mukařovsky, Felix Vodiča). "Cei doi termeni (structuralism si semiotica n.a.) se intersecteaza dat fiind ca structuralismul studiaza obiecte care nu sunt in mod normal considerate sisteme de semne, chiar daca in realitate sunt - relatiile de rudenie in societatile tribale de pilda -, iar semiotica utilizeaza indeobste metode structurale" (T. Eagleton, 1994: 100).

Demistificare a literaturii "nobile" (highbrow) care nu mai poate avea un statut ontologic privilegiat, democratizare a discursului social, structuralismul aserteaza peremptoriu ca "opera literara ca si orice produs al limbajului este o constructie ale carei mecanisme pot fi clasate si analizate ca obiectele oricarei stiinte" (T. Eagleton, 1994: 106). Sensul nu mai este produsul romantic al unei experiente private, ci rezultatul sistemelor de semnificatie impartasite de membrii unei comunitati culturale.

Marea descoperire a structuralismului este sistemul - substitut al subiectului uman si dotat cu toate atributele individului traditional: autonomie, autoreglare, unitate. Daca pentru cercetatorii englezi si americani semiotica si structuralismul sunt notiuni corelate indisociabil sau chiar intersanjabile, pentru traditia franceza si canadiana structuralismul si semiotica se aseamana, dar nu se confunda, cea din urma provenind din cel dintai. "Structuralismul desemneaza logica organizationala a tuturor fenomenelor sociale si umane, orice disciplina putand sa se bazeze pe el. Semiotica, provenind din structuralism si vizand corectarea insuficientelor si exceselor acestuia, desemneaza o teorie a sensului aplicabila tuturor fenomenelor sociale si umane, dar rezervata anumitor discipline" (P. Attalah, 1991: 263). Dincolo de aporia ultimei fraze (neglijenta de redactare?) nu putem decat subscrie la identificarea semioticii cu o depasire (interpretativa) a structuralismului, mentinind insa rigoarea si coerenta unui punct de vedere (acel punct de vedere despre care Saussure spunea ca creeaza obiectul cunoasterii); in majoritatea cazurilor este vorba despre structura opozitiva binara (yin/vs/yang, terestru /vs/celest, natura/vs/cultura etc.).

Sensul structuralist era un sens al codului, sensul semiotic nu exista decat pentru cineva ca sens propriu-zis existential si contextual. Semiotica se deschide dialogului intercultural, rostirii individuale (parcursurile semiotice ale lui Eco, Barthes - flanerii in "padurea narativa", respectiv in universul semnelor culturii japoneze). Deplasarea de la logica structurii la discursul (logic) al subiectului va impune si bascularea de la "gramatica visului" la visator, de la crima la criminal (vezi noua profesie de "profiler" a lui Frank Black in serialul de mare succes "Millenium"), de la reguli la comportamentele care le actualizeaza sau transgreseaza.

Semiotica isi propune sa investigheze o multitudine de practici culturale (gestualitatea ceremoniala a salutului nipon, distantele interpersonale in lumea araba in comparatie cu cea occidentala, gramatica gesturilor in spectacolul de circ sau de teatru etc.), dincolo de clivajele culturale universale relevate de corifeii structuralismului. "Structuralismul arunca o privire impasabila asupra lumii contemporane in care vede reproducandu-se vechi structuri. Semiotica vede o multitudine de practici, de stiluri, de subculturi etc. Lumea semiotica e infint mai bogata decat lumea structurala" (P. Attalah, 1991: 294).

BIBLIOGRAFIE

ATTALAH, Pierre, 1991, Thories de la communication. Sens, sujets, savoirs, Presses de l'Universit du Qubec, Tluniversit.

DERRIDA, Jacques, 1967, De la grammatologie, Paris, Seuil.

EAGLETON, Terry, 1994, Critique et thorie littraires. Une introduction. Paris, PUF, coll. Formes Smiotiques.

LVI-STRAUSS, Claude, 1978, Antropologia structurala, Bucuresti, Ed. Politica.

PIAGET, Jean, 1968, Le Structuralisme, Paris, PUF.

EXERCITII

Definiti: competenta/performanta, cod/mesaj, limba/vorbire, semiologie/semiotica, mit, arhetip.

Listati trasaturile analizei structurale.

Discutati triunghiul culinar.