MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Resursele umane exprima specificul managementului ca activitate umana, astfel ca pe prim plan este pus factorul uman, cu toata complexitatea si interdependentele cu resursele si mijloacele sistemelor in care sint integrate.

DEFINITIE: Resursele umane reprezinta ansamblul aptitudinile fizice si intelectuale native, invatate, perfectionate si experienta acumulate in activitatea anterioara.

Resursele umane sint considerate ca factorul de productie hotaritor, activ si determinant al carui rol rezulta din urmatoarele aspecte:

-Produc si reproduc ceilalti factori de productie:

-resursele naturale,

-capitalul,

-informatiile.

-Asigura combinarea tuturor factorilor implicati in activitatea economica si sociala.

-Are un rol hotaritor in procesul transformarii resurselor naturale in bunuri materiale si servicii, fiind factorul de productie care produce valori noi.

-Este singurul factor care are creativitate si inventivitate, are capacitatea de a cunoaste si depasi limitele.

-Are coerenta si rationalitate necesare desfasurarii activitatilor, cu scopul de a obtine profit, eficienta maxima.

In abordarea problematicii complexe a activitatii organizatiilor, o semnificatie deosebita se acorda resurselor umane.

Aceasta importanta se explica prin faptul ca resursele umane au dovedit un imperativ al practicii, o mai buna utilizare a factorului uman plasindu-se printre caile si resursele majore de crestere a profitabilitatii organizatiilor.

In cadrul managementului resurselor umane sint luate in considerare toate aspectele care definesc personalitatea umana astfel:

-abilitatile,

-cunostintele,

-aspiratiile,

-trasaturile de temperament si caracter.

Managementul poate valoriza resursa cea mai pretioasa, unica resursa dotata cu capacitatea de a-si cunoaste si invinge propriile limite, resursa umana.

Ansamblul activitatilor referitoare la asigurarea utilizarii optime a resurselor umane, in beneficiul organizatiei, al fiecarui individ si al comunitatii in general, a fost integrat in conceptul de management al resurselor umane.

Managementul resurselor umane reprezinta un complex de masuri concepute interdisciplinar cu privire la:

-recrutarea personalului,

-selectia,

-incadrarea,

-utilizarea prin organizarea ergonomica a muncii,

-stimularea materiala si morala, pina in momentul incetarii contractului de munca.

Ansamblul activitatilor legate de incadrarea cu personal, perfectionarea competentelor si imbunatatirea randamentului in organizatie contine o serie de componente printre care:

-Elaborarea structurilor organizatorice si conceperea sarcinilor corespunzatoare fiecarui compartiment si fiecarui om.

-Planificarea fortei de munca si a carierei profesionale.

-Recrutarea, selectionarea si promovarea personalului.

-Formarea profesionala si alte mijloace de perfectionare a competentelor.

-Sistemul de salarizare si politica generala de remunerare.

In definirea conceptului de resurse umane se incepe de la faptul ca acestea reprezinta principalul factor de productie al societatii comerciale.

Activitatile de personal sint afectate puternic de factorii externi care produc un impact asupra organizatiei astfel:

-factorii mediului extern economic,

-sistemul legislativ,

-situatia politica,

-factorii tehnologici,

-mediul social,

-mediul geografic si cultural.

1.2. ROLUL FUNCTIUNII DE PERSONAL IN CONSTITIUREA MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

Dintre toate functiunile organizatiei functiunea de personal a avut permanent o evolutie spectaculoasa si neintrerupta datorita factorilor tehnici, economici si sociologici care au avut si au permanent o influenta deosebita asupra acesteia.

1.2.1. INFLUENTA FACTORILOR TEHNICI

Cresterea dimensiunilor organizatiilor prin evolutia tehnicilor si tehnologiilor de productie au determinat schimbari in cadrul acestei functiunii, fapt care a condus la rationalizarea activitatilor cu scopul cresterii productivitatii muncii. Toate aceste schimbari au condus la organizarea stiintifica a muncii, o etapa care schimbat continutul functiunii de personal, pe baza urmatoarelor principii:

-Principiul separarii sarcinilor astfel incit persoane distincte sa se ocupe de lucrarile de conceptie, pregatire, executie si control.

-Principiul descompunerii operatiilor conform caruia sarcinile trebuie descompuse in operatii elementare astfel incit un singur executant sa realizeze un numar mai mic de operatii.

-Principiul analizei miscarilor operatiile sint descompuse in miscari elementare care trebuie executate de catre lucratori in raport cu sarcinile primite.

-Principiul masurarii timpilor de munca astfel incit pentru fiecare lucrator se stabileste un timp de lucru standard, in functie de care se realizeaza salarizarea lucratorilor.

Rezultatul aplicarii noilor tehnici a necesitat forta de munca cu o calificare superioara, iar influenta noilor tehnologii a dus la polarizarea calificarilor astfel:

-calificari de inalta tehnicitate, care a insemnat mari eforturi pentru formarea si conversia personalului,

-calificari la nivel redus solicitate de existenta unor activitati de mica complexitate.

Evolutia calificarilor a urmat trei directii:

-ridicarea nivelului de calificare,

-largirea calificarilor,

-dobindirea de noi calificari.

Investitiile ridicate asupra unui loc de munca au marcat evolutia functiunii de personal printr-o folosire cit mai eficienta pentru recuperarea cheltuielilor facute. Au avut loc schimbari fata de modalitatile traditionale de lucru, dupa un orar fix. Astfel au fost gasite noi solutii de organizare a muncii cum sint:

-lucrul in trei schimburi,

-program variabil in cursul zilei sau saptaminii,

-constituirea unor echipe specializate pentru lucrul la sfirsitul de saptamina, etc.

In concluzie factorii tehnici au contribuit la evolutia functiunii de personal si la constituirea managementului resurselor umane prin:

-organizarea stiintifica a muncii,

-evolutia calificarilor,

-existenta supraefectivelor de lucratori,

-organizarea programului de munca al angajatilor.

1.2.2. INFLUENTA FACTORILOR ECONOMICI

Schimbarile economice care au avut loc din anii 1960 au contribuit la relansarea cresterii economice prin dezvoltarea productiei, amplificind concurenta, drept rezultat cumparatorii au devenit mai sensibili la raportul calitate/pret pentru produsele pe care le cumparau. In societatile comerciale s-a simtit necesitatea unui triplu efort pentru inovare, productivitate si calitate. Rezultate notabile in cele trei domenii s-au obtinut doar prin asocierea resurselor umane la obiectivele organizatiei.

Societatile comerciale trebuie sa se adapteze prin supletea si flexibilitatea fortei de munca, care este caracterizata prin:

-mobilitate,

-profesionalism,

-adaptabilitatea calificarilor,

-modificarile efectivelor de personal,

-modificarea programelor de lucru,

-modificare lucrarilor conform debuseelor care apar pe piata.

Un alt aspect economic care se remarca este acela ca salariile nu sint indexate colectiv si nu cresc automat in raport cu preturile. Organizatiile incearca sa individualizeze salariile si evolutia acestora in functie de performantele angajatilor. In cadrul elaborarii si aplicarii politicii sociale un rol deosebit il au negocierile din cadrul organizatiei.

Noile restrictii economice au determinat necesitatea unei flexibilitati privind:

-efectivele de salariati,

-programele de lucru,

-individualizarea profesiilor si a salariilor,

-dezvoltarea negocierilor, etc.

Toate acestea au largit domeniul managementului resurselor umane.

1.2.3. INFLUENTA FACTORILOR SOCIOLOGICI

Politicile de personal au cunoscut o modificare a continutului si a evolutiei conceptiilor dintre om si munca sa. Integrarea factorilor psihosociologici a fost reprezentata de scoala relatiilor umane care a pus accentul pe relatiile dintre indivizi in cadrul grupurilor de lucru, avind urmatoarele teme:

-factorii de ambianta, relatiile lor cu productivitatea muncii si climatul social,

-comunicatiile interpersonale prin prisma efectelor diferitelor retele de comuncatii a obstacolelor care intervin,

-fenomeme de natura psihosociala care apar in grupurile mici,

-relatiile informale,

-conflictele sociale.

In urma unor analize psihosociologice a rezultat ca raporturile dintre oameni in cadrul activitatii lor sint extrem de variate din cel putin doua motive astfel:

-munca difera de la un lucrator la altul si diversitatea motivatiilor umane,

-munca lucratorului poate fi o activitate agreabila sau penibila, totul depinde de modul cum trateaza organizatia cele doua aspecte importante, continutul lucrului si conditiile de lucru.

Studiile psihosociologice au marcat o evolutie in continutul muncii din cadrul compartimentelor de personal dar si din celelalte compartimente functionale ale organizatiei, acestea solicitind:

-modificarea metodelor si a tehnicilor de conducere,

-transformarea unor activitati,

-adoptarea a noi forme de organizare a muncii.

Aceasta evolutie marcheaza trecerea de la cadrul strict localizat al functiunii de personal la managementul resurselor umane.